Ca entitate patologica este reprezentata de totalitatea leziunilor determinate de curentul electric.
Cuprins:
Patogenie. fiziopatoiogie |
sus  |
Producerea leziunilor în cazul contactului cu curentul electric depinde, pe de o parte, de curentul electric (tip, intensitate, durată de acţiune), iar pe de altă parte, de rezistenţa electrică a pielii şi ţesuturilor, de traiectul urmat de curent prin organism, starea vaselor şi a cordului, de starea psihică etc.
După Jelinck. leziunile date de curentul electric sunt atât de bogate în necunoscute încât nu se poate tace corelaţia doză-efect. în general se poate spune:
- când pielea este uscată, oferă o rezistenţa de aproximativ 500.000 ohmi; pielea umedă doar 1.000 ohmi. în general, ţesuturile apoase oferă o rezistenţă mai mică (muşchi, sânge). Odată cu rezistenţa, creşte şi efectul caloric: leziunile de arsură sunt mai marcate la punctele de intrare şi ieşire ale curentului. In stare de veghe, organismul prezintă o rezistenţă de trecere de 10-20 ori mai mare decât în somn. In funcţie de rezistenţa oferită de organism la trecerea curentului, diferitele tensiuni provoacă leziuni variabile: la 5.000 ohmi rezistenţă, o tensiune de 100 V produce doar senzaţie dureroasă, fără leziuni. Aceeaşi tensiune, străbătând o rezistenţă de 500-1.000 ohmi. produce moartea;
- parcursul curentului prin organism este de mare importanţă: când curentul intră printr-un picior şi iese prin celălalt, leziunile produse sunt minime, când însă trece printr-un braţ spre celălalt sau spre pământ prin picior (sensul derivaţiilor standard ECG), considerând cordul pe parcurs, leziunile sunt, în acest caz, grave;
- durata de trecere a curentului. Creşterea duratei de trecere a curentului duce la modificări ale rezistenţei ţesuturilor: aceasta scade. în cazul curentului de joasă intensitate, şi creşte în cazul curentului de intensitate mare;
- tipul curentului: la tensiune egală, curentul alternativ este mai periculos decât cel continuu, în cazul acestuia din urmă intervenind mai mult efectul caloric, în timp ce primul produce paralizii respiratorii, tulburări de ritm cardiac, până la fibrilaţie ventriculară, mai ales la tensiuni joase (110-220 V), când produce tulburări ale succesiunii normale polarizare/de-polarizare. perturbări cnzimatice. Frecvenţele joase suni mai periculoase decât cele înalte (16-60 Hz). După 7.000 Hz nu mai prezintă nici un pericol.
Efecte ale electrocutării |
sus |
- efecte asupra musculaturii: hiperexcitabilitate neuro-musculară. până la spasm generalizat; efectul se produce pe muşchii scheletici, pe miocard, pe ţesutul muscular al vaselor;
- efecte asupra sistemului nervos: depolarizarc cu rctenţic intracelu-lară de Na şi pierdere masivă de K, dereglări metabolice;
- efectul caloric: de la arsuri, până la distrugeri ale ţesuturilor subiacente, până la os; se poate produce coagulare intravasculară masivă sub acest efect.
Dacă moartea subită nu s-a produs, se pot constata :
a) Convulsii tonice, contracturi, blocaj al musculaturii respiratorii ; contracturile se produc numai la curent alternativ ; ele fixează victima la locul de contact sau, mai rar, în caz de voltaj înalt, o proiectează provocând un electrotraumatisra;
b) Alterări ale cordului şi circulaţiei: tulburări variate de ritm. culminând cu FV, spasm generalizat al vaselor, care sfârşeşte uneori printr-o prăbuşire generală a TA, prin decontracţia paralitică a mediei ; în funcţie de intensitatea curentului, ca rezultantă a tensiunii şi rezistenţei, tulburările cardiace se clasifică astfel:
- până la 25 tnA : ritm normal, frecvenţa creşte;
- între 25-80 mA : aritmii şi opriri cardiace, până la 10 secunde ; dacă acţiunea curentului durează mai mult de 20-30 sec, apare fibrilaţie ventriculară;
- între 80 mA -5 A : foarte periculos; se poate produce moartea prin fibrilaţie ventriculară;
- peste 5 A: arsuri grave; se poate ajunge la fibrilaţie ventriculară, la o acţiune a curentului mai mare de 20-30 sec ;
c) Tulburări ale respiraţiei: în cazurile grave, sufocarea cu edem pulmonar acut; acţiunea are loc asupra muşchilor respiratori, asupra centrului respirator bulbar şi muşchilor constrictori ai glotei.
d) Senzaţie tipică de groază, uneori incapacitatea de a chema în I ajutor, pierderea de conştientă, pierderea reflexelor pupilare, feno-I mene de iritaţie meningeală.
Prognostic, complicaţii. Efectele cele mai grave ale electrocutării sunt moarte asfixică şi moarte prin stop cardiac.
Dacă aceste două mari primejdii sunt depăşite, o complicaţie posibilă şi gravă este crush syndrome-ul, în cazul distrugerilor musculare masive prin arsură. In afara formelor cu predominanţă a leziunilor cardiace sau respiratorii, mai pot exista, rar, forme predominant neurologice.
Reanimarea electrocutaţilor trebuie efectuată cu maximum de promptitudine şi, pentru a avea eficienţă, se va adresa tuturor tulburărilor. Atenţie! Salvatorul trebuie să fie bine izolat. Ea constă din:
- scoaterea şi îndepărtarea accidentatului din circuit;
- reanimarea respiratorie: asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare şi respiraţie artificială, începând cu respiraţia gură-la--gură; când este posibil, se va face intubaţie orotraheală;
- reanimare cardiacă: în caz de fibrilaţie ventriculară se face masaj cardiac extern, injecţii i.v. cu xilină; dacă este posibil, şoc electric; în caz de oprire a inimii, masaj cardiac, injecţii intracardiace cu adrenalină 1 %c 0,2-0,4 ml; la nevoie şoc electric. Reanimarea cardiacă se va efectua în funcţie de datele clinice, aşteptarea confirmării ECG neînsemnând decât o pierdere de timp nerecuperabilă ;
- reanimare umorală : în prezenţa şocului se vor administra sub-stituenţi de plasmă (macrodex, rheomacrodex), pentru umplere vasculară şi combaterea anuriei, care se instalează rapid ;
- este absolut necesară administrarea de alcaline: bicarbonat de Na în ceai. per os, o linguriţă la 250 mi ceai. de 3-4 ori, la câte ° jumătate de oră sau perfuzie cu sol. 14%c i.v. (sau lactat de Na 18 g%»);
- cateter permanent pentru supravegherea diurezei;
- în distrugerile musculare difuze şi masive : injecţii i.v. cu clo-rură sau gluconat de Ca, 20-100 ml;
- în caz de edem cerebral: puncjie lombară cu extragerea a 15-20 ml LCR; se va administra, de asemenea, la nevoie, manitol
20%, 1-2 g/kg, sulfat de Mg 25% câte 100 ml x 2/24 de ore. sol. glucoza 50%, 50 ml X 3/24 ore. Se poate face prevenirea sindromului neurovegetativ prin: sedative, barbirurice, glucoza hipertonă şi insulina, amlnoacizi glucoformatori (glutarom), vitamine, oxigen, coenzima A.
Patogenie. fiziopatoiogie
