Indicatii: Oxigenoterapia este indicata in orice stare hipoxica, tinand seama de diverse particularitati:
- maxima eficienta in bipoxiile exogene;
- de asemenea, este foarte eficienta in hipoxiile cardiocircula-torii si cele anemice (asociata, bineinteles, tratamentului etiologic);- in hipoxiile prin oligopnee (astm, BPOC), oxigenoterapia asociata cu ameliorarea ventilatiei (dezancombrare bronsica, ventilatie
artificiala);
- in tulburarile de difuziune, in cazul cand nu sunt grave, oxigenoterapia amelioreaza hipoxia; dar aici, mai ales daca exista si hipercapnie, este deseori necesara oxigenoterapia hiperbara asociata cu ventilatia artificiala;
- in hipoxiile hemotoxice si mai ales in intoxicatia cu monoxid de carbon, este necesara oxigenoterapia hiperbara;
- in hipoxiile prin contaminare venoasa este necesara suprimarea suntului, altfel oxigenoterapia este ineficienta;
- in hipoxiile histotoxice, oxigenoterapia este de utilitate redusa.
Trebuie stiut ca:
a) oxigenoterapia la presiunea atmosferica si o presiune partiala a oxigenului in sangele arterial de 100 mmHg este perfect eficienta in marea majoritate a cazurilor, iar cifrele superioare au mai multe riscuri decat antaje;
b) oxigenoterapia nu poate fi eficienta decat daca, in prealabil, au fost dezobstruate caile aeriene, s-a asigurat o ventilatie eficienta si s-au resilit mecanismele fiziologice de transport ale oxigenului de la alveole la tesuturi (Louville);
c) administrarea oxigenului trebuie sa tina seama de anumite reguli. Oxigenoterapia irationala (prea indelungata sau prea concentrata) poate duce la o serie de efecte nedorite, inclusiv agrarea hipoxemiei, pana la stari comatoase.
Efecte asupra respiratiei. La bolnavii hipoxici cu hipercapnie cronica (bronhopneumopatie cronica obstructi) se produce, cu timpul, o pierdere a sensibilitatii centrului respirator bulbar la C02, stimulul fiziologic al respiratiei. La astfel de bolnavi, controlul nervos al respiratiei il preiau chemoreceptorii aortici si carotidieni care sunt sensibili la lipsa de 02- Stimulati de hipoxemie, ei semnaleaza centrului respirator bulbar, iar acesta determina hiperventilatia. prin care se incearca resilirea oxigenarii normale.
Or, in cazul administrarii unei mari concentratii de O, sau pe o lunga durata, stimulul respirator, lipsa de 02 este indepartat, astfel ca mecanismul reflex central-nervos de aparare prin hiperventilatie nu mai poate fi declansat. Se produce ceea ce Marshall si colab. au denumit apneea de oxigen, cu hipoxie cerebrala acuta si cronica, iar la nivelul alveolar, atelectazie.
La bolnavii care primesc oxigen in concentratie de 70-l00% si neumidificat timp indelungat, poate aparea o durere retrosternala, considerata ca efect toxic al oxigenoterapiei (leziuni ale mucoasei bronsice).
Efecte asupra hemoglobinei. Oxigenoterapia prelungita si in concentratii mari determina o scadere moderata a hemoglobinei reduse. Or, Hb redusa joaca un rol de substanta tampon in actiunea de fixare a bioxidului de carbon. Inhalarea masi de 02 produce hipercapnie.
Efecte asupra circulatiei. Uneori se poate produce o hipotensiune sau chiar colaps in legatura cu o scadere trecatoare a activitatii simpatice, dupa o perioada prealabila de hiperactivitate indusa de hipoxemie.
Efecte asupra sistemelor enzimatice. Diversele enzime respiratorii functioneaza in anumite conditii de tensiune a oxigenului. Administrat in concentratie mare, la un anumit prag de presiune, oxigenul poate sa blocheze enzimele si sa devina toxic.
Efecte asupra membranei alveolo-capilare. Hiperoxigenarea, mai ales cu O, pur, poate determina leziuni toxice ale membranei alveolo-capilare, cu permeabilizarea acesteia (edem intraalveolar) si/sau un proces de fibroza a aceleiasi structuri, cu bloc alveolo--capilar. Evident, leziuni preexistente pot favoriza actiunea toxica a oxigenului.
Oxigenul hiperbar (mai ales peste 2-3 atmosfere), este cel care determina, de obicei, leziunile peretelui alveolo-capilar, precum si modificari ale surfactantului si alterari enzimatice pulmonare. Mai important si mai grav este insa efectul Bart" : pierderea brutala a constientei, urmata de convulsii epileptiforme, efect care apare la o hiperbarie de peste 3 atm., rar sub aceasta loare. Administrarea de pentobarbital sodic la bolnavii supusi oxigenoterapiei hiperbare previne acest efect.
Efectele toxice amintite nu trebuie nici exagerate (unele sunt discuile) si nici subestimate. Gradul acestor efecte depinde nu numai de concentratia oxigenului si de durata de administrare, dar si de factori sistemici si meolici ai individului, rsta, temperatura corpului, echilibrul acido-bazic, tensiunea C02 in sange si in tesuturi, activitatea sistemului limfatic etc.
La prematuri, 02 100% poate determina o fibroplazie retrolen-tala cu cecitate consecuti.
Administrare. Oxigenoterapia corecta trebuie sa tina seama de urmatoarele criterii:
- O, in concentratie de 50-60%. izobar, poate fi administrat timp indefinit, fara sa apara reactii toxice: concentratii mai mari si cu presiune peste 0,6 atm. vor trebui administrate sub atenta supraveghere si un timp mai scurt;
- la bolnavii cu bronhopneumopatii cronice, la care exista o hipersensibilitate a centrului respirator la C02, 02 se administra intermitent;
- O, fi umidificat (2/3 apa si 1/3 alcool etilic); ar fi de preferat ca 02 sa treaca printr-un porizator (daca este posibil) care sa-l incalzeasca; altfel se pot produce cruste si ulceratii ale mucoasei bronsice prin deshidratare (O, pur este un gaz complet uscat). Este ceea ce Andrews a denumit arsura prin oxigen" ; pentru ventilatia artificiala, gazele sosite la nivelul sondei de intubatie sau de traheostomie trebuie saturate 100% in pori de apa la 30A°C;
- pe cat posibil, oxigenoterapia hiperbara trebuie sa nu depaseasca 2 atm. si sa se administreze intermitent, intervenindu-se prompt la primele semne de afectare a S.N.C.;
- o buna oxigenare se reflecta clinic in coloritul rozat al tegumentelor, care devin calde si uscate, and un reflex de reumplere sculara rapid;
- criteriile biologice ar trebui sa conduca oxigenoterapia, si anume: p02 arterial, pH-ul, R.A. si pC02 arterial.
