Evaluarea capacitatii de munca la bolnavii cu coronaropatii se face conform noilor. Criterii de Expertiza medicala elaborata la I.N.E.M.R.C.M. Bucuresti. Evaluarea capacitatii de munca (CM) a bolnavilor cardiaci si in special a celor coronarieni care efectueaza activitati predominant psihice, trebuie sa considere ca la acesti bolnavi s-au evidentiat, clinic si prin explorari paraclinice, fenomene de imbatranire psihica precoce manifestata prin: -deficite intelectuale multiple, tulburari de afectivitate manifestate prin iriilitate crescuta, fenomene depresi, sau depresiv-anxioase; modificari ale personalitatii (cu tendinte schizoide) care contribuie la scaderea capacitatii lor de prestatie in activitati ce solicita eforturi psihice mai mari. /5. 85/.
In functie de o serie de parametri se pot diferentia trei feluri de angine pectorale: usoare, medii si sere /85/ sau in nomenclatura mai noua sile si insile (cu manifestari anatomo-clinice de diferite intensitati).
Cuprins:
Angina pectorală de gravitate uşoară |
sus |
Angina pectorală de gravitate uşoară (stabilă) se consideră atunci când sindromul dureros apare doar la eforturi fizice sau psihice mari sau la expunerea bruscă la frig, este de intensitate moderată, durată scurtă, nu este însoţită de alte fenomene cardio-vasculare sau respiratorii şi cedează prompt, spontan la repaus sau după administrarea de medicamente coronarodilatatoare /85/.
Pacienţii din această grupă pot prezenta intermitent, în timpul crizelor dureroase un deficit funcţional CV uşor care nu afectează însă capacitatea de prestaţie şi nici capacitatea lor de muncă. Totuşi în cazul în care locul de muncă, prin condiţiile sale, generează sau întreţine crizele dureroase se indică modificarea acestora în sens ergonomie iar în caz că nu este posibil se recomandă schimbarea locului de muncă şi încadrarea într-un loc în care nu sunt solicitări deosebite fizice sau psihice, variaţii mari ale temperaturii, atmosferă poluată etc. O grijă deosebită trebuie să se manifeste faţă de conducătorii auto, vatmanii, mecanicii de locomotive care vor fi educaţi în sensul ca să evite apariţia crizelor, să aibă la îndemână nitrocompuşi pentru a cupa criza de îndată ce aceasta a apărut. Ori de câte ori este posibil, mai ales dacă frecvenţa crizelor se îndeseşte, se va părăsi volanul şi se va lucra în atelier. Se va evita munca în tura de noapte /85/.
Angină pectorală de gravitate medie se consideră cazurile în care sindromul dureros apare la eforturi fizice sau psihice de intensitate medie sau chiar mică, iar crizele sunt relativ frecvente. în funcţie de caracterul crizelor şi de răspunsul lor la nitrocompuşi acest grup se împarte în două subgrupe /85/:
a. cele care cedează prompt la repaus şi/sau la administrarea de nitrocompuşi şi
b. cele la care accesele dureroase cedează cu dificultate la aplicarea tratamentului corespunzător.
în ambele forme se evidenţiază un oarecare grad de deficienţă funcţională CV. Formele încadrate în subgrupa "a" realizează o deficienţă CV de la uşoară la medie, deci nu tolerează eforturi fizice de intensitate medie sau mare. Nu se recomandă să fie scoşi din activitatea organizată ci să li se modifice sau să li se schimbe locul de muncă astfel încât să se evite pe cât posibil apariţia crizelor dureroase.
Formele încadrate în subgrupa "b" realizează o deficienţă funcţională CV ce apare la eforturi medii sau chiar mici, iar capacitatea lor de prestaţie este redusă corespunzător.
Pe cât posibil este recomandabil să fie menţinuţi în activitate cu program complet, dar LM şi condiţiile sale trebuie să respecte principiile ergonomice de activitate specifice cardiacilor. Este obligatorie schimbarea locului de muncă la cei care lucrează în condiţii de solicitări energetice sau psihice de intensitate medie-mare, activităţile în tură de noapte şi care se efectuează în condiţii de mediu cu pulberi, gaze, zgomot, temperaturi prea ridicate sau prea coborâte, activităţi ce se desfăşoară la bandă rulantă, siguranţa circulaţiei: mecanici de locomotivă, conducători auto, vatmani /85/.
Angina pectorală de gravitate severă (instabilă) cuprinde bolnavii la care crizele survin la eforturi mici sau chiar în plin repaus. Ele sunt frecvente, mai prelungite, cedează greu la terapie şi au un substrat morfologic coronarosclerotic deja constituit ce le conferă o deosebită gravitate şi care determină un deficit funcţional mediu sau chiar accentuat. Ca urmare aceşti bolnavi prezintă reducerea sau adesea pierderea capacităţii de muncă.
în funcţie de situaţia biologică aceşti bolnavi se vor încadra în invaliditate, dacă este posibil cu program redus la patru ore în condiţii strict ergonomice, iar dacă nu, vor fi încadraţi temporar în gr. II (doi) de invaliditate urmând să continue procedurile recuperatorii în condiţii de repaus profesional total /85/.
în angina pectorală de tip Prinzmetal evaluarea CM se face după aceleaşi principii ca şi în angina obişnuită. Prognosticul "quo ad vitam" este rezervat după opinia majorităţii autorilor, deoarece moartea subită poate surveni în aproximativ 25% din cazuri, infarctul miocardic în 25%, se poate menţine sub formă de angina în 30% din cazuri şi abia în 20% din cazuri sindromul dureros cedează cu timpul.
Modificările ECG profunde cu leziuni subepicardiace extinse (în timp ce în angina obişnuită leziunile sunt subendocardice impresionează medicul şi contribuie la formularea justificată a unui prognostic rezervat "quo ad leborem".
Deşi sindromul clinic dureros nu apare la eforturi (altă particularitate a acestei angine) conduita practică faţă de aceşti bolnavi trebuie să fie cea din angina pectorală instabilă.
Evaluarea capacităţii de muncă la bolnavii cu infarct miocardic.
Necroza ischemică miocardică, substratul lezional coronaro-miocardiac, pe care evoluează şi tulburările de hemodinamicâ ce le condiţionează, constituie fundalul care determină gradul deficitului funcţional realizat în cazul infarctului miocardic. în funcţie de extinderea necrozei, localizarea ei, elasticitatea şi permeabilitatea arterelor coronare şi a ramurilor lor, gradul de anastomoză dintre diferite grupe de artere şi capilare ce irigă teritorii mai mult sau mai puţin delimitate, starea ritmului cardiac şi a miocardului însăşi, diferite complicaţii cardiace sau la distanţă, factorii de risc existenţi şi persistenţi după declanşarea infarctului, determină gradul deficienţei funcţionale, prognosticul său şi permite evaluarea capacităţii de prestaţie a subiectului în cauză.
Au de asemenea importanţă condiţiile socio-profesionale ale bolnavului şi mai ales felul în care acesta înţelege să se comporte şi să-şi "trăiască boala" cunoscut fiind că infarctul nu este decât un accident care apare pe un aparat cardio-vascular alterat.
Ca atare accidentul acut odată trecut rămâne ca bolnavul să-şi schimbe modul de viaţă, astfel încât să prevină pe cât este posibil repetarea episodului acut.
Primul ajutor care s-a acordat bolnavului, timpul scurs de la declanşarea accidentului până la începerea tratamentului, modul cum s-a instituit şi apoi s-a respectat planul de recuperare, sunt elemente care determină evoluţia în timp a bolii şi gradul deficitului morfofuncţional restant/42/.
Se pot schiţa următoarele modalităţi de evoluţie a unui infarct miocardic care a depăşit stadiul acut /85, 82a, s.a./.
Infarctul miocardic vindecat atât din punct de vedere clinic |
sus |
Infarctul miocardic vindecat atât din punct de vedere clinic cât şi biochimico-umoral, radiologie şi ECG. Deşi această posibilitate este o eventualitate rară, este totuşi reală atunci când zona infarctată a avut o extindere redusă iar prin tratamentul imediat aplicat şi prin anastomozele care s-au creat în jurul ei s-a ajuns să se realizeze o cicatrice minimală care n-a lăsat expresie clinică ECG şi nici hemodinamică.
în acest grup ar putea să se includă "infarctul minimal" /6/. "infarctul miocardic rudimentar sau incomplet" care are ca şi caracteristică principală absenţa undei Q. Trebuie însă amintit că termenul anatomic de infarct "subendocardic" de "infarct care nu este transmural" sau de "infarct benign" care s-a acordat acestuia este contestat de unii autori /30/, care indică o atitudine dinamică cu nimic deosebită de cea a infarctului clasic. Din punct de vedere a evaluării capacităţii de muncă se opiniază pentru reîncadrarea în activitate a fostului bolnav, respectând în acelaşi timp toate măsurile medicale şi socio-profesionale menţionate la bolnavii coronarieni.
Infarctul miocardic vindecat clinic |
sus |
Infarctul miocardic vindecat clinic (bolnavul este asimptomatic şi în condiţii de efort), la ECG prezintă sechele de infarct miocardic. Examenul radiologie şi probele biochimico-umorale arată de regulă valorile prezentate înainte de episodul acut. Răsunetul funcţional al acestor tulburări reziduale miocardice este în funcţie de întinderea sechelei restante şi de situaţia morfofuncţională coronaro-miocardică pe care a evoluat episodul acut. De regulă subiecţii din această grupă prezintă o uşoară reducere a capacităţii de prestaţie fizică. Se indică reluarea activităţii cu program complet în acelaşi loc de muncă cu modificarea acestuia după nevoie. In cazul unor incompatibilităţi se recomandă schimbarea locului de muncă respectându-se indicaţiile date coronarienilor cu angină pectorală.
bolnavii cu infarct miocardic vindecat, fără simptome clinice în repaus, dar cu apariţia acestora în condiţii de efort fizic mijlociu sau mare |
sus |
Bolnavii cu infarct miocardic vindecat, fără simptome clinice în repaus, dar cu apariţia acestora în condiţii de efort fizic mijlociu sau mare sub forma unora sau a mai multor simptome: dureri anginoase, dispnee, palpitaţii, oboseală, ECG, cu sechele, iar examenul radiologie şi probele biochimico-umorale arată modificările prezentate şi înainte de episodul acut nu tolerează activităţi ce solicită eforturi fizice medii sau mari şi prezintă corespunzător un deficit funcţional de la uşor la mediu. Referitor la capacitatea lor de muncă, este bine să fie sfătuiţi să-şi continuie activitatea în acelaşi loc de muncă dacă acesta nu solicită eforturi fizice mari sau suprasolicitări psihice /85/. Adesea este necesară ergonomizarea condiţiilor de muncă sau schimbarea locului de muncă spre a se realiza concordanţa dintre posibilităţile de prestaţie ale bolnavului şi caracterul solicitărilor şi condiţiilor locului de muncă respectiv.
Bolnavii care au rămas cu sechele |
sus |
Bolnavii care au rămas cu sechele sub forma durerilor precărdiace la eforturi uşoare sau medii însoţite sau nu de dispnee şi palpitaţii, la care ECG arată sechelele infarctului miocardic şi modificări de fază terminală, în repaus şi/sau la proba de efort, iar examenul radiologie şi probele biochimico-umorale arată modificări în grade diferite comparabile cu cele anterioare episodului acut, au capacitatea de muncă adesea redusă sau chiar pierdută mai ales pentru activităţi ce solicită eforturi fizice medii - mari /82a, 85/. Se va încerca la început schimbarea locului de muncă iar dacă această schimbare nu este eficientă bolnavul se va încadra în invaliditate urmând ca să continue procedurile recuperatorii în condiţii de repaus profesional parţial, în cazul încadrării în gradul III (trei), sau total în cazul încadrării în gradul II (doi) de invaliditate.
Bolnavii care s-au vindecat din punct de vedere ecg şi biochimico-umoral dar prezintă următoarele sechele: |
sus |
Bolnavii care s-au vindecat din punct de vedere ECG şi biochimico-umoral dar prezintă următoarele sechele: anginâ pectorală la efort sau chiar la repaus, semne de insuficienţă cardiacă, embolii, anevrisme ventriculare, tulburări accentuate de ritm şi Conducere, realizează un deficit funcţional mediu-accentuat care determină reducerea accentuată-, sau mai des pierderea capacităţii de muncă, necesită încadrarea în invaliditate şi continuarea aplicării măsurilor de recuperare în condiţii de repaus profesional /82a, 85/. Se apreciază că extrasistolele, mai ales cele ventriculare, sunt elemente de prognostic sever atât "quo ad vitam" cât şi "quo ad laborem". Dacă ele se asociază şi cu alte anomalii cardiace sau cu hipertensiunea arterială, rata de mortalitate creşte substanţial şi ca atare purtătorii acestor tulburări au capacitatea de muncă pierdută în mare parte.
Bolnavii cu infarct recidivant |
sus |
Bolnavii cu infarct recidivant prezintă deficit funcţional în condiţii de repaus, de aceea au capacitatea de prestaţie şi de muncă pierdută pentru orice activitate profesională organizată, pentru o lungă perioadă de timp /85/.
Dintre complicaţiile grave ale infarctului miocardic amintim ruptura .eptului interventricular al cărui prognostic nu a fost îmbunătăţit decât prin intervenţie chirurgicală /47/. Dacă bolnavul scapă cu viaţă după intervenţie, capacitatea de muncă rămâne scăzută, sau pierdută pentru o lungă perioadă de timp.
Bolnavii cu angină pectorală instabilă |
sus |
Prezintă un deficit funcţional cardio-vascular mediu-accentuat. Evaluarea capacităţii de muncă se poate face numai după o observaţie mai prelungită a bolnavului şi necesită o explorare completă clinică, biochimico-umorală-enzimatică, radiologică, electrocardiografică iar uneori coronarografică. în unele cazuri - după trecerea episodului acut - sunt necesare efectuarea unor explorări de efort, după care se va putea evalua capacitatea de prestaţie şi în final capacitatea de muncă.
Ca şi în cazul anginei pectorale şi a infarctului miocardic, încadrarea in invaliditate este necesară numai atunci când munca declanşează fenomene dureroase sau realizează fenomene de decompensare cardio-vasculară.
Posibilitatea reluării activităţiilor foştilor bolnavi cu infarct miocardic depinde într-o largă măsură de aplicarea mijloacelor recuperatorii. Posibilităţile de ameliorare sunt astfel cifrate /10/:
- din 100 bolnavi readaptaţi imediat după infarct, 80 şi-au putut relua activitatea într-un interval de 4 luni şi
- din 100 bolnavi care nu au urmat proceduri recuperatorii numai 60 şi-au putut relua activitatea într-un interval de 6 luni.
Aceste date statistice cât şi studii de economicitate pledează pentru aplicarea procedurilor recuperatorii cât mai din timp şi cât mai complet. Subiecţii bine antrenaţi au toate şansele de reîncadrare socială, progresiv, rapid, şi în final complet. Se cere însă ca pacientul să-şi dezvolte noi raporturi pe plan personal, profesional şi social /8/, asupra cărora se va mai reveni în prezenta lucrare. La reuşita reluării activităţii un mare rol, are obţiunea persoanei şi deplina ei cooperare. în Franţa reiau activitatea 40-60% din foştii bolnavi iar în Suedia, Israel, America, Anglia circa 80% din foştii bolnavi /11/. în Ungaria cel puţin jumătate din foştii bolnavi îşi reiau activitatea (Kendi I. - Orvosi Hetilap, 1963, nr.9, p.405). Factorii de care depinde reluarea activităţii sunt:- biologici (medicali) şi socio-profesionali.
Factori biologici (medicali) sunt reprezentaţi de: starea somatică şi psihică a subiectului: lipsa simptomelor subiective, ECG stabilizată eventual cu semne minore, inimă nu prea mare, lipsa nevrozei; lipsa "devianţei comportamentale pasive", lipsa recidivelor antecedentelor personale şi eredo-colaterale cardio-vasculare aglomerate mai ales la aparatul CV îngreunează reluarea activităţii, datorită fricii de muncă şi de moarte.
Coexistenţa altor boli îngreunează reluarea activităţii, în mod deosebit bolile pulmonare /15, 16, 42, 50, 82a/.
Factorii socio-profesionali: motivaţia fostului bolnav pentru a-şi relua activitatea: cei în jurul vârstei de pensionare pentru activitatea depusă şi limită de vârstă, de regulă nu se mai reîncadrează, cei sub 45 de ani se încadrează în marea lor majoritate, femeile se reîncadrează mai greu; cei ce efectuează activităţi sedentare se reîncadrează mai repede decât cei ce efectuează activităţi ce solicită eforturi fizice profesionale mari. Atitudinea opiniei publice faţă de infarct are un mare rol în sensul că acolo unde este o poziţie activă, favorabilă muncii, mai uşor se reia activitatea decât în situaţii inverse/11b, 82a/.