mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Boli cardiace
Index » Boli » Boli cardiace
» Examinarea ecografica a inimii

Examinarea ecografica a inimii


Share





Examinarea ecocardiografica constituie o metoda de baza in diagnosticul cardiologie modern. Metoda se bazeaza pe capacitatea ultrasunetelor de a strabate mediile biologice si de a se reflecta la limita de separatie intre doua tesuturi cu densitati diferite (interfata). Pe acest principiu se bazeaza vizualizarea miocardului si a sistemelor vallare care sunt reflectogene in contrast cu sangele din cord care este transonic.

Cuprins:

Introducere

Ecocardiograma tm.

Indicaţiile metodei ecocardiografice


Introducere

sus sus
Se utilizează ultrasunete cu frecvenţă de 2,25-3,5 MHz. în ecocardiografie se folosesc două tipuri de traductoare (aparat care emite şi recepţionează ultrasunetele): traductor unidimensional - emite ultrasunetele (US) pe o singură direcţie - şi traductor bidimensional - emite US divergent pe un sector cu unghi variabil. Cu ajutorul traductorului unidimensional, se obţine ecocardiograma TM (time motion) iar cu cel bidimensional se obţine ecocardiografia biplană (bidimensională, sectorală, 2D). Cele două metode se completează. Examinarea ecocardiografică se realizează cu pacientul în decubit dorsal sau, în funcţie de necesităţi, în decubit lateral stâng sau ortostatism. Se utilizează "ferestre ecocardiografice", căi de acces la cord fără interpoziţie de elemente ce pot da artefacte: aer, os etc. Cea mai importantă fereastră este reprezentată de către spaţiul lll-IV intercostal, parasternal stâng. în măsură mai mică, în funcţie de condiţiile tehnice, se poate utiliza fereastra apicală (zona şocului apexian), subxifoidiană sau suprasternală. Se utilizează, ca în orice explorare cu US, un mediu de transmisie (gel, ulei de parafină etc); examinarea este laborioasă durând în medie 15-20 de minute.


Ecocardiograma tm.

sus sus
eoarece traductorul se ţine nemişcat, ultrasunetele traversează cordul dus-întors pe o singură linie, ecourile obţinute (reprezentând densitatea ţesuturilor străbătute) vor fi reprezentate pe un ecran a cărui imagine se deplasează cu o viteză constantă sub forma unor imagini sinusoidale. în funcţie de viteza cu care se mişcă diversele structuri explorate corespondentul lor ecografic va avea o direcţie ascendentă, sau descendentă cu o pantă mai mult sau mai puţin abruptă. Cunoscând viteza de mişcare a ecranului şi unghiul acestor pante, de asemenea lungimea lor până la o schimbare de direcţie, se determină coeficienţi ce exprimă funcţia inimii. Ecocardiograma TM permite măsurarea pe orizontală a timpului scurs (ecranul este marcat la interval de 0,5 secunde) iar pe verticală adâncimea (ecranul prezintă linii punctate din 10 mm în 10 mm).
Ecocardiograma TM clasică se obţine punând traductorul la nivelul spaţiului intercostal lll-IV parasternal stâng şi deplasând încet fasciculul de US dinspre umărul drept al bolnavului către piciorul său stâng. Se poate obţine o imagine continuă care să evidenţieze continuitatea dintre structurile cardiace (peretele anterior al aortei cu septul interventricular, peretele posterior al aortei cu foiţa anterioară a mitralei, peretele posterior al atriului stâng cu peretele posterior al ventriculului stâng) - tehnică denumită scanning ecocardiografic - sau se obţin anumite incidenţe standardizate, fiecare dintre ele fiind analizată prin "îngheţarea" imaginii.

în acest din urmă caz se utilizează 4 poziţii:
a), poziţia l-a - se obţine orientând traductorul către umărul drept al bolnavului pe ecran apărând de sus în jos: conul de ejecţie al ventriculului drept (VD), peretele anterior al aortei, lumenul aortei cu sigmoidele aortice în centru, peretele posterior al aortei, atriul stâng. Cavităţile apar transonice (negre) iar structurile organice apar ecogene (alb-strălucitor). Cei doi pereţi ai aortei descriu un aspect sinusoidal cu deplasare paralelă în care porţiunea ascendentă reprezintă sistola ventriculară. In interiorul aortei apar două sigmoide (toate trei se văd rar) care în sistolă se îndepărtează una de alta iar în diastolă se unesc realizând o linie. Peretele posterior al atriului stâng nu se deplasează.
b). poziţia a ll-a - se obţine prin verticalizarea traductorului pe cutia toracelui; pe ecran apar de sus în jos: ventriculul drept, septul interventricular, ventriculul stâng cu valva mitrală, peretele posterior al ventriculului stâng. Peretele ventriculului drept, fiind situat superficial, nu se vizualizează în mod normal. Septul interventricular apare ca o structură cu ecouri medii cu deplasare ondulatorie, inversă în raport cu cea a peretelui posterior.

Valva mitrală, cel mai frecvent vizualizată ecocardiografic, este formată din cele două foiţe - anterioară, mare cu o mişcare ce imită litera M şi posterioară, mică, cu o mişcare "în oglindă" faţă de cea anterioară, imitând litera W. Prima depărtare dintre cele două foiţe este rezultanta diastolei ventriculare iar a doua, de mai mică amplitudine, este rezultanta sistolei atriale. Mişcările foiţei anterioare sunt codificate cu litere (D,E,F,A,C). Se obţin pante şi unghiuri ale căror valori normale sunt cunoscute.
c). poziţia a lll-a - se obţine continuând mişcarea de rotaţie a traductorului către piciorul stâng al pacientului; pe ecran se vor înscrie: cavitatea ventriculului drept, septul interventricular, ecourile cu aspect linear ale cordajelor tendinoase, peretele posterior al ventriculului stâng.
d). poziţia a IV-a - apicală permite vizualizarea celor două cavităţi ventriculare şi a vârfului inimii.
Valvula tricuspidă nu apare în mod curent decât la copii sau în situaţia dilatării ventriculului drept. Aspectul ecocardiografic este similar cu al mitralei. Pulmonara se vizualizează cel mai rar.

Valorile normale ale cavităţilor cordului, ale masei miocardice precum şi mobilitatea vaivulară sunt calculate şi bine cunoscute (vezi mai jos). Pe baza lor s-au elaborat formule care permit aprecierea performanţei cardiace.
Tabelul nr.1. prezintă dimensiunile normale ale atriului stâng la adulţi (după Apetrei, 1990)
Diametrul antero-posterior = 30 mm (21-37mm) Diametrul supero-inferior = 42 mm (31-51 mm) Diametrul latero-median = 35 mm (25-44mm) Aria = 17,7 cmp (10,2-17,8 cmp) Inelul mitral = 24 mm (19-31 mm)
Tabelul nr.2. arată dimensiunile normale ale. atriului drept la adulţi (după Apetrei, 1991)
Diametrul supero-inferior = 42 mm (34-49 mm) Diametrul latero-median = 37 mm (29-45 mm) Aria = 14 cmp (11,3-16,7 cmp) Inelul tricuspidian = 25 mm (18-29 mm)
Tabelul nr.3. menţionează valorile normale = (TM) ale ventriculului stâng (după Apetrei, 1990)
Diametrul diastolic = 47 mm (35-57 mm)
Diametrul sistolic = 31 mm (24-40 mm)
Grosimea septului = 9 mm (6-11 mm)
Grosimea peretelui posterior = 9 mm (6-11 mm)
Velocitatea contracţiei sistolice a peretelui posterior = 60 mm / sec.
(40-78 mm / sec.)

Indicaţiile metodei ecocardiografice

sus sus
1. Aprecierea stenozelor valvulare:
- stenoza mitrală şi tricuspidă exprimă prin semne directe (reflectivitate crescută a foiţelor, reducerea deplasării anterioare a foiţei mari, aplatizarea pantei EF, deplasarea anterioară a foiţei posterioare) şi indirecte (atriul corespunzător mărit). Panta EF sub 35 mm/sec. este sugestivă pentru stenoza mitrală, stenoza aortică şi pulmonară cuprinde semne directe (ecogenicitate crescută a sigmoidelor, reducerea deschiderii sistolice sub 10 mm) şi indirecte (hipertrofie ventriculară stângă sau dreaptă); este utilă şi în endocardita bacteriană (20).
2. Aprecierea insuficienţelor valvulare:
- insuficienţa aortică (şi pulmonară) este depistată mai puţin pe baza semnelor directe (ecogenicitate vaivulară cresută) şi mai mult pe baza celor indirecte (flutter al mitralei sau septului interventricular, hipertrofie ventriculară stg).
- insuficienţa mitrală se apreciază doar când regurgitarea este severă pe baza modificărilor indirecte: dilatarea atriului stâng şi pulsaţii ale peretelui posterior, hipertrofie ventriculară stângă.

3. Aprecierea leziunilor miocardului:
- cardiopatia ischemică se apreciază prin punerea în evidenţă a zonelor miocardice dischinetice - zone cu mobilitate diminuată (hipochinezii) şi mobilitate exacerbată contralateral (hiperchinezii). Anevrismul miocardic post-infarct se caracterizează prin dilatarea exprimată, asimetrică, a ventriculului stâng şi hipochinezie semnificativă. Metoda poate aprecia extinderea infarctului şi a pungii anevrismale.
- cardiomiopatia congestivă se caracterizează prin dilatare accentuată a cordului însoţită de hipochinezie globală şi reducerea deschiderii diastolice a mitralei;
- cardiomiopatia hipertrofică apare ca zone de miocard îngroşate cu localizare apicală (non-obstructive) sau subaortică (obstructive).
4. Aprecierea colecţiilor pericardice. Metoda depistează lichidul în pericard la cantităţi peste 50 ml sub forma unei lame transonice aflate înapoia peretelui posterior al ventriculului stâng (cantităţi mici) şi înaintea peretelui ventricular drept (cantităţi mari). în cazul din urmă cordul capătă mişcări de balans caracteristice.

5. Depistarea formaţiunilor intracardiace. Formaţiunile intracardiace se caracterizează prin ecouri intense, constante, bine delimitate cu mobilitate variabilă. Formaţiunile atriale pediculate (mixom atrial, tromb) realizează o imagine sugestivă în momentul trecerii prin orificiul mitral pe care-l astupă incomplet în diastolă dispărând în sistolă.
6. Aprecierea cardiopatiilor congenitale se face în grade variabile, metoda putând sugera o suprasolicitare ventriculară dreaptă (dilatare a ventriculului drept, mişcări anormale, paradoxe, ale septului interventricular) sau anomalii de implantare a marilor vase.
2. Ecocardiograma bidimensională (2D). Se realizează cu ajutorul traductoarelor sectoriale care furnizează o imagine în două dimensiuni, de tip morfologic, ecotomografic, mai uşor de înţeles, în care structurile cordului sunt mobile. Ca şi în metoda TM, ele sunt ecogene, iar sângele este transonic. Se utilizează aceleaşi ferestre ecocardiografice. în mod schematic se folosesc anumite secţiuni standardizate: 1. fereastra parasternală permite vizualizarea cordului în axul lung, axul scurt la diferite nivele (baza inimii, inelul mitral, apex) precum şi axe intermediare.

2. fereastra apicală cu vizualizarea tuturor cavităţilor inimii; 3. fereastra suprasternală pentru examinarea vaselor de la baza inimii; 4. fereastra subxifoidiană pentru explorarea celor patru camere şi a peretelui lateralal ventriculului stâng.
Indicaţiile principale ale ecocardiogramei bidimensionale sunt: 1. Aprecierea unei afecţiuni valvulare - dimensiunea orificiilor etc. pe baza aspectului aparatului valvular a mobilităţii sale şi a suprafeţei de
secţiune in diastolă; depistarea vegetaţiilor peste 2 mm; aprecierea anomaliilor de mişcare.
2. Evaluarea cavităţilor cordului: dimensiuni, deformări, asimetrii.
3. Evaluarea masei miocardice: zone de hipertrofie difuză sau circumscrisă, depistarea zonelor de infarct pe baza aspectului particular al ţesutului cicatricial.
4. Depistarea formaţiunilor intracardiace: tumori, trombi.
5. Depistarea colecţiilor pericardice şi aprecierea volumului lor şi
6. Aprecierea cardiopatiilor congenitale.
Ecocardiografele moderne permit explorări suplimentare de tipul examinării Doppler pentru evaluarea debitului sanguin cardiac prin valve şi urmărirea sub aparat a manoperelor invazive: biopsia endomiocardică, cateterismul cardiac şi puncţiile pericardice.

Ecocardiografia Doppler (alb-negru şi mai recent color)
Metoda completează principala lipsă e ecocardiografiei uni- şi bidimensională cea referitoare la regurgitaţie şi şhunturi. Ecocardiografia Doppler permite determinarea debitelor la nivel orificial, în cavităţi - distal de valvule -, determinarea gradientului de presiune transvalvular, precum şi direcţia fluxului sanguin.
Principiul metodei constă în plasarea unor volume intracavitare reduse în locuri de elecţie, volumele fiind fixate în poziţia dorită, fie în ecocardiografia în modul M sau biplan. Ultrasunetele sunt trimise în această direcţie, fiind reflectate de celulele sanguine în mişcare, revenind la transductor cu apariţia unui ecou reflectat. Imaginea ecoului reflectat diferă după cum curgerea este laminară sau turbulentă, frecvenţa sa fiind modificată de direcţia şi viteza de mişcare a celulelor sanguine. înregistrarea ecourilor reflectate în anumite momente ale revoluţiei cardiace, în care ar trebui să lipsească; pledează pentru regurgitaţie sau shunt.

Metoda, este aplicată mai ales în studiul fluxurilor transvalvulare. Studiul fluxului transmitral (prin plasarea volumului în atriul sau ventriculul stâng) permite stabilirea existenţei şi a gradului insuficienţei mitrale respectiv stenozei mitrale, cu o bună corelaţie cu datele obţinute prin metode invazive. La fel la orificiile aortice şi pulmonare (în caz de stenoze fluxul este turbulent). Defectele septale pot fi evidenţiate prin plasarea paraseptală a volumului determinat.


Prin această metodă se mai poate aprecia: performanţa cardiacă la pacienţii cu insuficienţă renală cronică în hemodializa cronică, performanţa cardiacă în infarctul miocardic acut. S-au studiat complicaţiile trombotice ale protezelor biologice şi mecanice. A fost analizat intervalul Q-V-flux sistolic aortic, timp sistolic folosit în evaluarea neinvazivă în comparaţie cu timpii sistolici consacraţi. în cardiopatia ischemică, ecografia este de asemenea o metodă de evaluare a gradului de severitate.

S-au stabilit şi evaluat performanţele contractile ale atriului stâng în stenoza aortică, în corelaţie cu grosimea peretelui ventricular stâng, gradul de regresie al hipertrofiei ventriculare stângi, după protezarea valvulară aortică, şi s-a studiat semnificaţia undelor Q patologice pe ECG prin conexiuni între ecocardiografia Doppler şi ecografia bidimensională. S-au studiat comparativ ecografia transtoracică şi ecografia transesofagiană în stabilirea mecanismului insuficienţei mitrale nereumatismale, iar testul eco-Dobutamină în identificarea unor miocardiopatii şi în investigarea relaxării izovolumetrice cardiace. în diagnosticul leziunilor coronariene, înaintea efectuării angiocoronarografiei, a fost utilizată ecocardiografia de stres cu Dobutaminâ. 0 altă utilizare este efectuarea sa postoperator, în valvuloplastiile mitrale pe cord deschis sau intraoperator (ecocardiografia transesofagiană).
în cadrul explorărilor neinvazive cardiovasculare ecocardiografia Doppler se dovedeşte o metodă deosebit de utilă completând informaţiile ecocardiografiei uni - şi bidimensionale.

Tomodensitometria computerizată este introdusă în ultimii ani în explorarea inimii şi a marilor vase.
Fonomecanocardiografia este o metodă policardiografică de explorare a aparatului cardiovascular (2).
Fonocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a fenomenelor sonore cardiace (zgomote, sufluri), în funcţie de timp (2). înregistrarea traseului fonocardiografic comportă obligator prezenţa unuia (sau mai multor) trasee EKG. necesare pentru a repera zgomotele cardiac I şi II, în raport cu care se stabileşte cronologia fenomenelor stetacustice înregistrate. Aparatura constă dintr-un poligraf inscriptor (cu cel puţin 3 canale) şi un osciloscop (necesar pentru verificarea calităţii imaginii). în practică se folosesc poligrafe ale căror filtre sunt cu game de frecvenţă variabile, între joase, medii şi înalte. înregistrarea propriu-zisă se face într-o cameră izolată fonic, la temperatura camerei, în decubit dorsal, în prezenţa a două persoane, una care plasează microfonul de înregistrare în zonele stabilite şi alta care efectuează înregistrarea cu aparatul. Zonele de înregistrare se suprapun cu cele ale auscultaţiei, microfonul fiind plasat la nevoie şi în alte teritorii unde un fenomen stetacustic este mai pregnant.

Bolnavul este solicitat să respire calm, traseul înregistrându-se în expir liniştit; unele fenomene stetacustice sunt mai bine înscrise în inspir sau expir forţat. Viteza de derulare a hârtiei oscilează între 50-100 mm/sa, pentru fiecare zonă înregistrându-se 4-5 cicluri cardiace.
Fonocardiograma este utilă în stabilirea cronologiei zgomotelor cardiace şi a suflurilor, care uneori, mai ales în tahicardii, se apreciază greu din punct de vedere clinic. Traseul fonocardiografic permite diferenţierea dedublărilor de zgomote I şi II faţă de clacmentul protosistolic şi zgomotul IV respectiv zgomotul III, clacmentul mitral sau al pericarditei constrictive. înscriind o anumită morfologie a suflurilor, metoda contribuie la precizarea mecanismului de regurgitare sau ejecţie a acestora. Studiul intervalelor dintre reperele electrocardiografice şi zgomotele inimii în diverse vaivuiopatii, permite aprecierea gradului de severitate ale acestora (exemplu, indicele Wells) metoda este repetabilă, are valoare de document, fiind utilă în chirurgia cardiovasculară pre- şi postoperator. Traseul fonocardiografic este necesar în stabilirea unor indici privind capacitatea funcţională cardiacă.

Limitele metodei sunt legate de faptul că aparatul nu este etalonat, nu înregistrează zgomotele de frecvenţă înaltă, uneori un traseu corect se obţine cu dificultate. Riscul înregistrărilor sincrone ale zgomotelor respiratorii, ale vibraţiilor peretelui toracic şi artefactelor trebuie luate de asemenea în considerare.
Mecanogramele reprezintă înscrierea grafică a mişcărilor inimii şi vaselor. înregistrarea utilizează un poligraf, traseul mecanografic propriu zis fiind asociat cu unul EKG şi fonocardiograme cu frecvenţe variabile.
Cel mai uşor traseu de înre.gistrat este pulsul carotidian (carotidograma), obţinut prin plasarea microfonului pe puls la nivelul carotidei, pe marginea internă a sternocleidomastoidianului, în zona unde se percep mai bine pulsaţiile arteriale. Traseul normal este reprezentat de o undă pozitivă, amplă, de morfologie caracteristică, care coincide cu creşterea presiunii din vas, în timpul ejecţiei ventriculului stâng. Principalii parametri obţinuţi din datele pulsului carotidian sunt: sistola electromecanică, perioada de preejecţie a VS, perioada de ejecţie a VS, timpul "t" de semiascensiune (Duchosal).

Carotidograma este utilă în repararea zgomotelor şi suflurilor cardiace. Permite aprecierea tipului de leziune aortică şi a obstacolelor subvalvulare aortice. De exemplu, panta ascendentă, lentă, cu platou crestat şi "t" crescut pledează pentru stenoza aortică valvulară; incizura mezosistolică separând două vârfuri inegale, apare în cardiomiopatia hipertrofică obstructivă. Raportul dintre perioada de ejecţie a VS / perioada de preejecţie este util în evaluarea debitului cardiac: valoarea peste 3 sugerează debitul cardiac crescut, iar sub 2,5
debitul cardiac scăzut.
Apexograma (cardiograma ventriculului stâng) înregistrează mişcările vârfului inimii, corespunzând activităţii mecanice a VS. Cardiograma VD se poate înregistra doar în condiţiile unei mari hipertrofii ventriculare drepte. Apexograma normală cuprinde următoarele elemente: unda A (exprimă contracţii atriale), unda sistolică (terminată în puncul 0); unda umplerii diastolice terminată la unda S. Cardiograma VS este traseul care stabileşte cel mai bine cronologia zgomc elor cardiace supraadăugate.

Traseul apexografic este util în diagnosticul cardiopatiilor care evoluează cu încărcare VS, aprecierea gradului insuficienţei mitrale când asociază stenoza mitrală, aprecierea evoluţiei stenozei aortice. în infarctul miocardic acut apariţia unei denivelări pozitive sistolice tardive sugerează dischinezia
ventriculară (cu sau fără anevrism).
Jugulograma (pulsul venos), corespunde aspectului curbei de
presiune intraatrială dreaptă şi reflectă activitatea hemodinamică a cordului drept. Pentru înregistrare captatorul se plasează pe traiectul venei jugulare imediat deasupra claviculei, capul fiind rotat uşor de partea opusă. Este traseul cel mai greu de înregistrat.
Jugulograma prezintă modificări caracteristice în cardiopatiile vaivulare tricuspidiene, pericardita constrictivă, insuficienţa ventriculară dreaptă şi în hipertensiunea arterială pulmonară.
Mecanogramele în ansamblu prezintă şi unele limite. Acestea sunt de ordin metodologic (trasee indirecte al căror aspect depinde nu numai de activitatea cordului ci şi a unor factori extracardiaci) şi de ordin tehnic.

Metoda policardiografică permite înregistrarea sincronă a ECG, fonocardiogramei şi carotidogramei, cu aprecierea următorilor trei parametri: faza contracţiei izotone, a celei izometrice şi coeficientul mecanic derivat din primele două. Eliminarea se poate face înainte şi după efectuarea unui efort dinamic sau static.
Cateterismul cardiac este util în diagnosticul cardiopatiilor congenitale sau câştigate, care necesită-intervenţii chirurgicale. Cu ajutorul său se poate cerceta întregul aparat cardiovascular: cavităţile cardiace, orificiile, teritoriile arteriale şi venoase, putându-se urmări curbele de presiune, debitul sanguin şi oximetria ia nivelul respectiv. Cateterismul cardiac simplu asociat cu administrarea de coloranţi angio. sau cineoangiocardiografia aduc date fundamentale pentru stabilirea existenţei, a sediului şi importanţei unor modificări anatomice cardiace utile în alegerea tehnicei operatorii.

Asociat cu fonocardiografia intracardiacă, cateterismul este util în explorarea şi precizarea diagnosticului unor sufluri precardiace.
Efectuarea cateterismului cardiac este indicată pentru:
- confirmarea prezenţei unei leziuni cardiace suspecte clinic;
- evaluarea severităţii leziunilor cardiace cunoscute şi formularea indicaţiei chirurgicale;
- aprecierea rezultatelor de lungă durată ale tratamentului chirurgical;
- studii hemodinamice fono- şi electrocardiografice;
- introducerea electrozilor stimulatori.
Determinarea timpului de circulaţie (TC)
Ca tehnică generală de determinare se notează timpul scurs de la administrarea substanţei alese până la apariţia simptomelor subiective corespunzătoare sau apariţiei celor obiective. Prezintă mai ales un interes istoric.
Se prelungeşte peste 20" în insuficienţa cardiocirculatorie (cu excepţia celei din cardiotireoză, pericardita constrictivă şi tahicardia paroxistică) şi la bătrâni. TC braţ-plămân mai mare de 8" se întâlneşte în hipertensiunea venoasă din insuficienţa cardiocirculatorie dreaptă, pericardita constrictivă şi tulburări în circulaţia venoasă din vena cavă superioară şi venele membrelor superioare.

Se scurtează (cel de tip braţ-limbă) după eforturi fizice, la febrili; la copii este în mod fiziologic mai scurt, în creşterea debitului cardiac (hipertiroidism, sarcină, faza neurogenă a hipertensiunii arteriale esenţiale), cardiopatii congenitale cu sunt dreapta-stânga.
Determinarea presiunii venoase (PV)
Se indică pentru explorarea funcţională a ventriculului drept, în diagnosticul diferenţial al hepatomegaliilor (este crescută în cele de stază prin insuficienţă ventriculară dreaptă, este în limite fiziologice în alte hepatomegalii). Se mai determină pentru evaluarea profunzimii şi prognosticului insuficienţei cardiace drepte sau globale (scade, sub acţiunea tratamentului, în cele cu prognostic bun şi rămâne staţionară sau creşte în cele cu prognostic sever). Se consideră ca valori fiziologice cele cuprinse între 4-14 ml H20. Creşte spre periferie şi scade progresiv către inimă.

Tehnica de măsurare a PV. Persoana de examinat păstrează repaus absolut 15 minute, apoi în decubit dorsal, fără pernă, se determină PV cu ajutorul unui manometru cu H20 al cărui ac se introduce în vena de la plică cotului. Se fac mai multe înregistrări până când PV are tendinţă de stabilizare. Determinarea PV după efort se face în acelaşi fel, înainte şi după efectuarea unor mişcări de flexie ale membrelor inferioare timp de două minute. Are valoare mai mare decât cea determinată în repaus.
Modificările PV. Creşte după efort, în compresiuni venoase intratoracice, pericardite, în expiraţie şi în insuficienţă cardiacă dreaptă sau globală. Este în relaţii fiziologice în insuficienţa ventriculară stângă. Scade în inspiraţie şi în insuficienţa circulatorie periferică din cadrul şocului.


Tipareste Trimite prin email






Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2021 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Boli:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai