Tratamentul cu medicamente.
Tratamentul anginei pectorale sile
Obiectivele tratamentului anginei pectorale sunt: a) scaderea lucrului mecanic al inimii; b) cresterea debitului coronarian si c) corectarea factorilor de risc pentru cardiopatia ischemica.
Mijloacele pentru realizarea acestor obiective sunt: a). Etarea factorilor precipitanti si agravanti ai anginei pectorale din care amintim:
- etarea eforturilor bruste (mai ales dupa mese ori in frig), a meselor abundente, a emotiilor (alaturi de tratament sedativ, mai ales cu Diazepam);
- tratamentul eficient al hipertensiunii arteriale (!);
- tratamentul tiroidopatiilor, anemiilor, hipoxiei etc;
- tratamentul cu digitalice si diuretice al insuficientei cardiace;
- corectarea aritmiilor cardiace;
- administrarea corecta a medicatiei vasodilatatoare /29/. b) Nitritii.
Nitroglicerina si derivatii sai este pana in prezent cel mai bun medicament al anginei pectorale. Actiunea sa este complexa: vasodilatatie cu reducerea rezistentei vasculare periferice (deci scaderea "postsarcinii"), Vasodilatatia coronariana, ameliorarea anomaliilor segmentare de contractie a musculaturii ventriculare, vasodilatatie venoasa cu scaderea reintoarcerii sangelui la inima (deci scaderea "presarcinii").
Tableta de nitroglicerina se lasa sa se topeasca sub limba. Efectul medicamentului se instaleaza in 1-3\', concomitent cu aparitia cefaleei, de cele mai multe ori. Aplicarea nitroglicerinei se poate repeta ori de cate ori este nevoie, deoarece drogul nu produce obisnuinta si nu isi scade actiunea prin repetare. O practica utila este aplicarea nitroglicerinei inainte de inceperea unui efort care produce, de obicei crize de angina pectorala (mers, mese, act sexual etc). Nitroglicerina se poate aplica si sub forma de unguent 2% cand, prin absorbtia lenta prin tegument, asigura o durata mai lunga de actiune /21/, spray, pateh etc.
Nitritul de amil se foloseste sub forma de fiole, care se sparg in batista, inhalandu-se vaporii degajati. Drogul produce o vasodilatatie brutala, are un miros neplacut si, in consecinta, este mai putin folosit in practica curenta.
Nitritii cu actiune indelungata incearca sa corecteze defectul nitroglicerinei rapide, care actioneaza pe durata scurta. Eficienta lor este insa mai mica decat a nitroglicerinei rapide. Isosorbiddinitratul poate fi aplicat fie per lingual, fie oral, are o actiune mai apropiata de a nitroglicerinei, cu durata de 2-3 ore. Aplicate transcutanat durata este de aproape 24 ore. Pentaeritroltetranitratul, cu aplicare orala, are eficienta medie; drogul se utilizeaza indeosebi in asociere cu propanololul.
c). Blocantele betaadrenergice sunt medicamente foarte utile, intrate larg in tratamentul anginei pectorale. Prototipul lor, dealtfel si cel mai eficient, este Propranololul. La bolnai cu angina pectorala, actiunea principala a acesteia este de scadere a lucrului mecanic al inimii, indeosebi prin scaderea frecventei cardiace. Drogul se administreaza mai ales la pacientii care au, pe langa angina pectorala, tahicardie si, eventual hipertensiune arteriala. Doza de inceput este de 3x10 mg/zi; cantitatea de drog poate creste pana la 3x40 mg/zi. Efectul scontat este scaderea semnificativa a frecventei cardiace. Cantitati mai mari nu sunt recomandabile si aduc putine beneficii suplimentare. intreruperea brusca a administrarii de propranolol poate induce agravarea bolii si chiar instalarea infarctului miocardic. Asocierea propranololului cu nitroglicerina este foarte utila, deoarece medicamentele isi completeaza actiunea si, pe de alta parte, isi limiteaza reciproc unele dintre efectele neconvenabile. Propranololul trebuie etat la bolnai cu ulcer si este contraindicat la bolnai cu insuficienta cardiaca, astm bronsic si bradicardie. La subiectii cu inimi mari si cu modificari miocardice mari, la propranolol se adauga digitalice, pentru prevenirea insuficientei cardiace. Alte belocante de generatie mai recenta, ca oxprenolol (Trasicor), pindolol (Visken), metaprolol, Atenolol au o actiune depresoare miocardica mica sau chiar nula ( in continuare).
d). Medicamentele antagoniste ale calciului reduc, in esenta, consumul miocardic de oxigen. Dintre acestea se foloseste nifedipina (Adalat), perhexilin-maleatul si cu actiune mai modesta prenilamilul (Agozol) verdpamilul, diltiazemul.
e). Alte coronarodilatatoare, ca dipiridamolul (Persantin) si carbocromena (Carbocromena, Intensain, Intenkordin) se pot administra in cure de durata, cu eficienta variabila ( si tratamentul in infarctul miocardic).
f). Ca masuri generale de ata, subiectii suferind de angina pectorala trebuie sa-si reglementeze programul de lucru, sa ete graba si enervarile (34, 82a). Cei care au supragreutate, trebuie sa respecte un regim hipocaloric si sa slabeasca. Este de incercat corectarea, prin regim alimentar si medicamente adecvate, a hiperiipoproteinemiei, prevenirea secundara si tertiara a aterosclerozei. Fumatul trebuie eliminat cu desavarsire. Este deosebit de utila includerea bolnalor in programe de reabilitare fizica, care cresc toleranta la efort si au un efect psihologic pozitiv considerabil (34).
Tratamentul anginei pectorale insile cuprinde toate masurile utilizate in angina pectorala sila, dar se apropie in mod practic de tratamentul unui infarct miocardic acut. El consta din:
- repaus la pat, preferabil in conditii de spitalizare subliniem necesitatea de spitalizare a anginei pectorale initiale;
- nitroglicerina curativ si profilactic; nitriti cu actiune indelungata;
- belocante, foarte necesare si deseori eficiente;
- anticoagulante, aspirina, ticlodipina, dipiridamol;
- masuri de combatere a tuturor elementelor ce pot creste consumul miocardic de oxigen (hipotensoare, vasodilatatoare periferice, cardiotonice, diuretice etc.);
- by pass aortocoronarian, dilatatie, angioplastie etc, dupa o coronarografie prealabila daca tratamentul medical ramane insuficient si bolnavul se apropie zibil de infarctul miocardic. in acest fel, se pot obtine disparitia ori ameliorarea crizelor de angina pectorala si, se pare, ameliorarea evolutiei cardiopatiei ischemice. /16a/.
Tratamentul cardiopatiei ischemice nedureroase are ca obiectiv:
- corectarea factorilor de risc coronarian, a aterosclerozei etc;
- coronarodilatatoare
- profilaxia si tratamentul insuficientei cardiace si
- tratamentul tulburarilor de ritm si de conducere. Tratamentul infarctului miocardic acut
Masuri imediate. Imediat ce infarctul miocardic este recunoscut, bolnavul trebuie pus in conditii de repaus absolut si asigurate conditii de transport in maxima securitate si cu maxima urgenta la un serciu medical de specialitate. Calmarea durerii se face cu Mialigin (administrat intramuscular sau intravenos, lent) ori cu Morfina (o fiola de 0,02 g intramuscular sau 1/2 de fiola dizolvata in 10 ml ser fiziologic administrata lent, atent, intravenos), Hidromorfon etc. Opiaceele nu se administreaza la persoanele cu varsta peste 70 de ani si la suferinzii de insuficienta respiratorie, carora le poate inhiba respiratia. in timpul injectarii opiaceelor, ca si dupa aceea, se urmareste frecventa respiratiei. Daca aceasta scade sub 10/min., se administreaza antidotul morfinei (Nalorphine), intravenos. in cazul ca durerea nu se linisteste dupa aceste doze de antialgic, se poate reveni cu o doza similara dupa o ora. Daca durerile sunt de mai mica intensitate, se poate recurge la Algocalmin (i.m. ori i.v.), cu sau fara asociere de Diazepam (i.m. ori i.v.). In cazurile in care se constata bradicardie sub 50/min. se injecteaza intravenos 1/2 fiola (0,5 mg) de atropina sulfurica.
Daca se constata aritmie extrasistolica (mai ales daca se poate documenta natura lor ventriculara) se injecteaza Xilina 50 mg i.v. Unii autori recomanda administrarea sistematica, cu caracter preventiv, a 100-200 mg Xilina intramuscular, de la inceput, chiar daca extrasistolele lipsesc /39, 82a, s.a.l. ori sulfat de magneziu administrat i.v.
Tratamentul infarctului miocardic necomplicat cuprinde alaturi de calmarea durerii, o serie de alte masuri.
Spitalizarea incepe de obicei cu supravegherea bolnavului in unitatea de terapie intensiva a coronarienilor, deoarece in primele 24 de ore de la debutul infarctului posibilitatea aparitiei complicatiilor este cea mai mare. Unitatea de terapie intensiva a coronarienilor este dotata cu aparatura de monitorizare, cu defibrilatoare si este deserta de personal cu o pregatire speciala. Daca apar complicatii, bolnai raman in unitate si dupa implinirea a 24 de ore, in functie de necesitati. Au prioritate bolnai cu tulburari de ritm (indeosebi ventriculare) si de conducere.
Repausul la pat este complet in primele ore, dupa care bolnai se pot intoarce pe o parte si pe alta si isi pot misca membrele. Cand s-a produs silizarea clinica, nu au aparut complicatii, a survenit normalizarea enzimelor serice, afebrilitatea, silizarea presiunii arteriale, bolnai sunt mobilizati progresiv, sub supraveghere, in asa fel incat sa nu se produca scaderi ale presiuni arteriale, ameteli, tahicardie excesiva, dispnee si tulburari de ritm.
Administrarea de anticoagulante este controversata. Anticoagulantele se administreaza indeosebi in infarctele miocardice grave, la obezi, hiperlipemici. pletorici, la cei cu aritmii si cu insuficienta cardiaca. Exista sercii in care anticoagulantele se administreaza de rutina cu respectarea doar a contraindicatiilor generale ale acestora. Anticoagulantele sunt contraindicate in infarctul miocardic complicat cu pericardita.
Tratamentul trombolitic.
Deoarece rolul determinant - in peste 90% din cazuri de infarct miocardic - il are tromboza coronariana justifica utilizarea pe scara larga a agentilor trombolitici, fibrinolitici.
Exista agenti fibrinolitici din prima generatie streptokinaze si urokinaze, din generatia a doua streptokinaza acilata, activatorul tisular al plasminogenului (TPA) si pro-urokinaza sau scu-PA "single chain urobinese plasminogene activator", si din a treia generatie mutatii ale rt-PA sau r scu-PA - pentru cresterea specificitatii si imbunatatirea timpului de injumatatire.
Consensul este astazi pentru tromboliza pe cale intravenoasa:
- streptokinaza 1.500.000 U.I., administrate pe o durata de 30-60 minute;
- urokinaza 2.000.000 U.I., administrate initial in bolus 500.000 urmata de restul dozei, in perfuzie pe o durata de 90 minute;
- rt-PA-l00 mg pe o durata de 180 minute cu mentiunea ca 1/2 din doza trebuie perfuzata in primele 60 minute;
- APSAC 30 U.I., administrate in 4-5 minute.
Tratamentul adresat factorului trombocitar se bucura si in prezent de utilizare. Dipiridamol (Persantin), Anturan si aspirina/41/.
Propanololul (30-60 mg/zi) este indicat indeosebi la subiectii cu semne de descarcare masiva de catecolamine (tahicardie, paloare, transpiratii, anxietate, aritmie extrasistolica) cu conditia de a-i respecta cu strictete contraindicatiile intre care indeosebi se considera insuficienta de pompa a inimii. Se pare ca propranololul si solutiile "polarizante (glucoza + insulina + CIK) si vasodilatatoarele (nitroglicerina) au o actiune de limitare a extinderii necrozei si de scadere a fenomenelor de leziune.
Tratamentul complicatiilor infarctului miocardic acut
- Socul cardiogen este grevat de mortalitate de peste 80-90%. Tratamentul socului cardiogen este foarte dificil. in serciile de terapie intensiva bine utilate, acest tratament se efectueaza sub controlul parametrilor hemodinamici:
- presiunea arteriala sistemica (inregistrata intraarterial sau, la nevoie, cu manseta); - presiunea dintr-o artera pulmonara periferica inregistrata cu sonda speciala, cu balonas (Swan-Ganz), care estimeaza indirect presiunea telediastolica (de umplere) a ventriculului stang; - debitul cardiac (determinat prin tehnici de dilutie a colorantului sau tehnici de termodilutie) si echo-DoppIer.In practica clinica, in absenta utilarii supraspecializate, medicul se poate orienta satisfacator dupa:
- presiunea arteriala masurata cu manseta (care trebuie, in general, sa depaseasca 90 mmHg);
- starea de irigatie a tesuturilor (diureza sa depaseasca 20 ml/ora, excretia de sodiu sa fie peste 30 mEq/l);
- tegumente (care trebuie sa fie calde si colorate);
- starea creierului (trebuie sa lipseasca confuzia si anxietatea);
- presiunea atriala (care este crescuta cand jugularele sunt turgescente si normala sau scazuta cand acestea sunt colabate). Daca presiunea atriala si starea de irigatie a tesuturilor se pot aprecia bine clinic, aprecierea presiunii din atriul drept nu da indicatii asupra presiunii din circulatia pulmonara si asupra presiunii de umplere a ventriculului stang.
Obiectivul tratamentului este de a creste perfuzia tisulara fara a supraincarca circulatia pulmonara. in acest scop se utilizeaza perfuzii cu solutii saline, glucozate, Dextran, substante vasoactive etc.
Administrarea de doze mari de hemisuccinat de hidrocortizon in
perfuzie poate fi utila.
- Insuficienta cardiaca, de regula insuficienta ventriculara stanga acuta, este o alta manifestare a insuficientei de pompa a inimii, alaturi da, socul cardiogen. La producerea sa contribuie insa si alti factori decat marimea masei musculare necrozate, factori care trebuie combatuti: bradicardia excesiva sub 5 l/min. (care se poate corecta cu atropina), tahicardia peste 150/min., aritmiile diverse. Este necesara administrarea de diuretice (furosemid), in doze care sa nu scada insa in mod periculos presiunea de umplere a ventriculului stang. Vasodilatatoarele ( hidralazina, uropidil, labetal, fentolamina etc.) castiga teren in tratamentul insuficientei ventriculare stangi. Medicamentele inotrop pozitive, ca dopamina si dobutamida, produc in acelasi timp si o vasodilatatie blanda, crescand perfuzia tisulara si scazand postsarcina fara cresterea concomitenta a
consumului de oxigen miocardic.
- Izoproterenolul produce o vasodilatatie puternica, uneori excesiva, dar in acelasi timp creste mult consumul de oxigen miocardic si determina
aritmii ventriculare.
- Digitalicele (indeosebi Digoxin) sunt eficiente mai ales in cazurile de fibrilatie atriala in care insuficienta de pompa secundara infarctului miocardic surne pe un miocard difuz lezat, dar sunt putin eficiente acolo unde insuficienta de pompa este determinata de necroze miocardice masive. in caz de supradozaj, pot determina aritmii ventriculare severe.
- Tulburarile de ritm
- Tahicardia sinusala si aritmiile extrasistolice supraventriculare nu necesita, de obicei, masuri terapeutice specifice. Fibrilatia atriala este de regula spontan reversibila; conversia electrica ori digitalizarea sunt necesare numai daca aritmia induce insuficienta de pompa. Tahicardia paroxistica supraventriculara are tratamentul uzual, din care bune rezultate s-au obtinut cu propafenonul. Tahicardia paroxistica jonctionala se trateaza de obicei greu. Deseori, ea este o manifestare a intoxicatiei digitalice.
- Extrasistolele ventriculare necesita tratament de urgenta cand sunt frecvente, politrope, cuplate sistematizat, grupate ori cad in perioada vulnerabila. Se aplica 50-l00 mg Xilina (1 mg/kgc) in boli, lent, intravenos (in 5-l0\'). Daca aritmia trece, se continua perfuzarea de Xilina, continuu. Doza totala pe 24 de ore trebuie sa fie de pana la 2 g. Daca primul bol de Xilina nu opreste aritmia, administrarea unei doze asemanatoare se poate repeta tot la 5\', in asa fel insa ca in 20\' sa nu se depaseasca doza totala de 5 mg/kgc. Daca pe parcurs apar fenomene toxice (ameteli, siderare, convulsii etc.) administrarea drogului se suspenda. Xilina este drogul de electie in tratamentul extrasistoliei ventriculare in infarctul miocardic acut deoarece actioneaza repede, are efect inotrop negativ minim sau nul si de regula nu scade dromotropismul. Intervalul sau scurt de actiune (circa 15-30 minute) nu deranjeaza, deoarece insasi aritmia este fugace. Daca extrasistolia ventriculara este rezistenta la Xilina, se poate incerca procainamida (Pronestyl) ori chinidina. Propranololul se poate administra cu precautie, din cauza puternicului sau efect inotrop negativ. Amiodarona se administreaza in fibrilatia atriala. Cand extrasistolele ventriculare apar in cursul intoxicatiei digitalice se suspenda drogul si se administreaza CIK si Fenitoin. Cand extrasistolia ventriculara apare tardiv in evolutia bolii, trebuie eliminati factorii cauzali: insuficienta cardiaca, anevrismul ventricular etc.
- tahicardia paroxistica ventriculara necesita conversie de urgenta prin: - soc electric extern, mai ales daca se insoteste de tulburari hemodinamice; - Xilina (in felul indicat mai sus); - Pronestyl 100 mg la 1-5\', intravenos, cu respectarea masurilor de supraveghere a TA si a electrocardiogramei, pana la doza de 1 g; - Difenilhidantoina injecila i.v. sau in fine - pacing ventricular ("over dring"). Tahicardia paroxistica ventriculara care insoteste socul cardiogen are potential de reversibilitate mic. Dupa oprirea crizei, tratamentul se continua cu antiaritmice in doze de intretinere, fosfobion (adenozintrifosfat) si propafenon.
- fibrilatia ventriculara are ca tratament de electie conversia electrica utilizand energii mari (400 jouli). Daca electroconversia nu este imediat disponibila se administreaza o lotura puternica asupra zonei sternale-precordiale, urmata, de masaj cardiac extern si respiratie gura la gura, Xilina intravenos, pana cand se face electroconversia. in lipsa defibrilatorului, se incearca injectarea, concomitent cu masajul cardiac eficient si cu respiratia artificiala, de adrenalina ori clorura de calciu intravenos, ori, prin exceptie, intracardiac.
- disociatia atrioventriculara pune rareori probleme proprii de tratament.
- blocul atrioventricular complet care evolueaza cu ritmul idioventriculare cu frecvente joase, insuficienta ventriculara, insuficienta circulatorie cerebrala cu crize Adams-Stockes, insotind de obicei infarctul miocardic anterior, necesita imtare de pacemaker. Ca tratament imediat, se pot incerca atropina (jumatati de miligram intravenos ori subcutanat, cu atentie la efectele secundare), izoproterenolul (cu atentie la posibilitatea inducerii de aritmie extrasistolica ventriculara), corticoterapie.
- Pericardita necesita corticoterapia si suspendarea medicatiei anticoagulate.
- Anevrismele si rupturile cardiace pot beneficia de tratament chirurgical.
Sindromul Dressler necesita corticoterapie. Dupa externarea din spital, bolnai continua mobilizarea treptata, in asa fel incat, la 2-3 luni de la debutul bolii, sa-si reia ata normala. Se tinde la reincadrarea in munca a bolnalor cel tarziu la 3-5 luni de la debutul bolii. Pentru realizarea acestui deziderat si pentru reincadrarea, in general, in ata normala, bolnai pot beneficia substantial de programele de reabilitare, efectuate fie in unitati specializate, fie pe langa spitalele cu profil general, fie la domiciliu, conform unei instruiri prealabile, reintoarcerea in munca se face fie in acelasi loc, fie in alte locuri de munca, conform capacitatii actuale a bolnalor, testata in sercii de specialitate.