mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Boli cardiace
Index » Boli » Boli cardiace
» Expertiza medicala a capacitatii de munca la bolnavii cu boli cardiovasculare

Expertiza medicala a capacitatii de munca la bolnavii cu boli cardiovasculare







Importanta activitatii de expertiza medicala a capacitatii de munca la BCV izvoraste din numarul mare de bolnavi cu astfel de afectiuni si pierderilor economice si psihice pe care le genereaza ( modulul al ll-lea).
Persoanele investite cu tehnicitate si competenta care asigura respectarea legilor in importanta problema a metodologiei eluarii capacitatii de munca, inclusiv a bolnavilor cu afectiuni cardiosculare, sunt comisiile de expertiza medicala si recuperarea capacitatii de munca. Documentele medicale pregatitoare actului de expertiza medicala sunt intocmite de catre medicii de specialitate cardiologie sau interne si de catre medicii specializati in expertiza medicala si recuperarea capacitatii de munca de pe langa policlinicile o:asanesti, municipale sau judetene.
Orice act de expertiza medicala a capacitatii de munca (EMCM) raspunde, cu argumente stiintifice, la urmatoarele intrebari: persoana respecti mai poate lucra sau nu in sistem organizat? Daca da, atunci trebuie sa se precizeze unde anume, cate ore pe zi si in ce conditii ambientale de lucru; daca nu atunci trebuie sa fie incadrata intr-unui din gradele de inliditate (24, 26) sau dupa caz sa se elibereze Certificat de handicapat.




Cuprins:

Metodologia actului de expertiză medicala la bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare

Locul de muncă protejat. cooperativele de invalizi

Cooperativele de invalizi

Prognosticul


Metodologia actului de expertiză medicala la bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare

sus sus
Ştiinţifizarea actului de EMCM a bolnavilor, īn cazul nostru CV, necesită respectarea următoarei metodologii de lucru (1, 2, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 12, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 28, 32, 33, 34, 35, 36, 37).
- stabilirea diagnosticului anatomo-clinic de boală cardiovasculară, precizāndu-se etiopatogeneza, eventualele complicaţii, asociaţii şi particularităţi;
- efectuarea de explorări clinice şi paraclinice individualizate īn funcţie de bolnav şi boală;
- efectuarea unor probe de efort şi farmacologice specifice aparatului CV. şi a altor organe sau aparate afectate īmpreună cu aparatul cardiovascular;
■ evaluarea, pe baza explorărilor morfofuncţionale şi a probelor de efort, a gradului deficienţei funcţionale (clasa NYHA);
- aprecierea prognosticului sub toate aspectele sale (de viaţă, de muncă etc);
- cercetarea pe teren (loc de muncă, domiciliu, unităţi sanitare); analiza complexă a locului de muncă (profesiograma);
- evaluarea capacităţii de prestaţie, respectiv de muncă şi, după caz, schimbarea locului de muncă sau īncadrarea deficientului īntr-unui din gradele de invaliditate;

- stabilirea cauzei şi datei ivirii invalidităţii;
- planificarea pentru proxima revizuire (3, 6, 12 luni) ori definitivarea situaţiei;
- stabilirea planului complex de recuperare;
- urmărirea efectuării planului de recuperare īntre cele două revizuiri;
- revizuirea medicală şi
- generalizarea experienţei cāştigate.
Sintetizānd se poate spune că, evaluarea capacităţii de muncă, la bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, rezultă din raportul:
restantul morfofuncţional cardiovascular solicitările locului de muncă īn care activează bolnavul respectiv.
Raportul poate fi concordant, ceea ce semnifică păstrarea capacităţii de muncă, sau discordant pozitiv-supraunitar, sau negativ-subunitar. īn ambele situaţii de discordanţă trebuie să se tindă la restabilirea concordanţei (prin aplicarea unor proceduri medicale, vocaţional-profesionale şi sociale care, īn ansamblul lor, constituie actul complex al reabilitării). In cazul discordanţei pozitive se va urmări creşterea solicitărilor fizice profesionale şi/sau extraprofesionale cu evitarea sindromului de subsolicitare, iar īn cazul discordanţei negative se vor reduce solicitările profesionale sau se va efectua transferul bolnavului īntr-un alt loc de muncă (L.M.) compatibil cu posibilităţile sale de prestaţie realizāndu-se concordanţa dintre ceea ce poate să facă bolnavul - capacitatea sa de prestaţie - şi solicitările concrete ale locului de muncă.

Observaţia practică ne arată că schimbarea L.M. nu se efectuează īntotdeauna īn condiţii corespunzătoare, de aceea se impune ca:
- medicii care fac recomandarea schimbării L.M. să cunoască bine atāt caracteristicile vechiului L.M. cāt şi L.M. recomandat;
- consiliile de administraţie ale īntreprinderilor trebuie să sprijine solicitările medicale ale schimbării L.M., care, īn final, contribuie la eficientizarea īntreprinderii;
- solicitanţii schimbării L.M. sā facă acest lucru numai atunci cānd activitatea īn vechiul loc de muncă devine dăunătoare stării lor de sănătate, producţiei sau relaţiilor familiale şi sociale;
- medicii din reţeaua de EMRCM şi medicii de īntreprindere trebuie să cunoască şi să catagrafieze locurile de muncă ce necesită solicitări energetice, locomotorii, senzoriale, de coordonare şi neuro-psihice mici şi prezintă condiţii de confort, pentru a le recomanda persoanelor cu boli cronice cardiovasculare potenţial invalidante, handicapaţilor sau eventual invalizilor de gradul III care nu-şi mai pot continua activitatea īn locurile de muncă unde s-au invalidat;
Pentru a uşura īncadrarea īn activitatea organizată şi a persoanelor cu handicap -uşor sau mediu - şi/sau invalide de gradul III, au fost create locuri de muncă protejate, accesibile şi acestora.

Locul de muncă protejat. cooperativele de invalizi

sus sus
Locul de muncă (LM) protejat apare necesar atunci, cānd bolnavul nu poate activa īntr-o īntreprindere obişnuită, fie din cazua condiţiilor de muncă particulare incompatibile, fie din cauza deficienţei īnsăşi. Interesulmuncii protejate răspunde unor deziderate psihologice, biologice şi economice ale tuturor categoriilor de bolnavi cronici, cu handicap sau invalizi de gradul III.
Modul de organizare al īntreprinderilor noastre permite amenajarea L.M. protejate īn cadrul unor secţii speciale īn care să se activeze cu o jumătate de normă sau īn locuri unde solicitările profesionale (energo-psiho-neuro-locomotorii şi senzoriale) sunt mai reduse, prin organizarea muncii după principiile ergonomiei, prin activarea cu program redus şi prin realizarea unor condiţii ambientale corespunzătoare.

Cooperativele de invalizi

sus sus
īntr-un sens mai larg acestea pot fi considerate - sau ar putea deveni -ateliere cu muncă protejată. Ele sunt asociaţii cu caracter economic īn care lucrează invalizi de toate categoriile, la care se alătură o proporţie de 20% persoane valide, pentru nevăzători procentul se ridică la 50.
īncadrarea īn grade de invaliditate se face numai după epuizarea tuturor procedurilor recuperatorii ţināndu-se seama de următoarele criterii de bază (5).
a), natura, gravitatea, particularităţile şi evoluţia bolii, precum şi influenţa acesteia asupra capacităţii de prestaţie;
b). posibilităţile de recuperare a capacităţii de prestaţie īn raport de natura muncii prestate;
c). elementele care pot conduce la agravarea bolii, īn cazul continuării activităţii.
Principiile īncadrării īn grade de invaliditate sunt următoarele:
Se īncadrează īn gradul I de invaliditate persoana care şi-a pierdut īn totalitate capacitatea de a presta o muncă, din cauza unei boli - ereditare, congenitale ori cāştigate - care i-a afectat grav starea de sănătate şi are nevoie de īngrijire şi supraveghere permanentă din partea unei alte persoane (deficientul respectiv şi-a pierdut capacitatea de autoservire).

Se īncadrează īn gradul II de invaliditate persoana care:
a), şi-a pierdut total capacitatea de prestaţie păstrāndu-şi īnsă posibilitatea de īngrijire personală, fără nevoie de ajutor permanent din partea unei alte persoane (aici se includ boli evolutive şi profund decompensate);


b). şi-a pierdut īn cea mai mare parte capacitatea de prestaţie, iar starea de sănătate nu-i permite să desfăşoare o muncă īn condiţii de program de lucru normal sau redus.
Se īncadrează īn gradul III de invaliditate persoana care şi-a pierdut cel puţin jumătate din capacitatea de prestaţie şi poate efectua o activitate īn aceeaşi profesie sau īn alta cu solicitări mai reduse, cu jumătate din durata normală a programului de muncă.
Subliniem că īncadrarea īn invaliditate se face numai cānd se apreciază că deficientul nu este recuperabil īn timp util (vezi normele īn vigoare-5) şi are nevoie de un timp mai īndelungat pentru recuperare şi numai după epuizarea tuturor procedurilor recuperatorii (5, 24).

Trecerea bolnavului īn situaţia de invalid, trebuie să fie considerată, īntr-un sens mai larg, ca un concediu īndelungat, ca posibilitatea care se acordă persoanei respective să-şi continue tratamentul recuperator īn condiţii de repaus profesional total - īn cazul īncadrării īn gradul I sau II -sau repaus parţial īn cazul īncardrării īn gradul III de invaliditate. īn nici un caz prin īncadrare īn invaliditate deficientul nu este părăsit. īn această perioadă, absolvit de grijile profesionale (parţial sau total), el are timpul fizic să beneficieze de toată gama de tratamente pentru a se recupera. Aceste date arată strānsa interdependenţă dintre expertiza medicală şi recuperarea capacităţii de muncă. Expertiza medicală īnsemnează: evaluare, cāntărire, precizarea a ceea ce a rămas din morfofuncţionalitatea deficientului după ce boala acută a trecut. Recuperarea semnifică ceea ce avem de făcut īn prezent şi viitor: un complex de măsuri medicale şi socio-vocaţional-profesionale cu o finalitate bine conturată; reinserţia persoanei deficiente īn viaţa activă cu dezideratul major ca aceasta să intre īn activitate, să lucreze, să devină independentă, şi să se simtă bine lucrānd /5, 22, 24, 26, 35, ş.a./.

Revizuirile medicale ce se efectuează la intervale de 6-12 luni - după caz şi mai des - apar ca momente de bilanţ īn care se evaluează rezultatele activităţii de recuperare care s-au efectuat īn intervalul dintre cele două revizuiri. Cu aceasta subliniem accentuat legătura dintre activitatea de expertiză medicală şi cea de recuperare a capacităţii de muncă; deosebirea constă īn aceea că expertiza este evaluare, iar recuperarea este complex de acţiuni terapeutice; expertiza este intermitentă, iar recuperarea permanentă. Recuperarea BCV se bazează pe datele care au servit la evaluarea capacităţii de prestaţie şi de muncă a bolnavilor respectivi, adică pe cuantificarea restantului morfofuncţional cardiovascular privit īn dinamica sa.
Schema alăturată figurează relaţia funcţională dintre expertiza medicală şi recuperarea capacităţii de muncă pe de o parte şi integrarea acestor activităţi īn cadrul asistenţei medicale pe de altă parte.
Revenind la īntrebările care se pun şi la care se răspunde īn cadrul activităţii de expertiză medicală, prezentăm răspunsurile posibile care se pot da bolnavilor respectivi:
- poate lucra īn continuare īn acelaşi loc de muncă cu program complet fără să fie necesar concediu medical; se aplică tratament individualizat;

- are nevoie de repaus profesional, dar este curānd recuperabil (afecţiuni acute sau recurenţe acute) caz īn care se acordă concediu medical după nevoie şi se tratează īn condiţii de ambulator sau staţionar;
- este necesară reducerea temporară a programului de activitate cu un sfert de normă, ceea ce se poate acorda īn legislaţia ţării noastre de la 1-3 luni pe an calendaristic, īn etape de cāte o lună, acordate īn continuarea unui concediu medical care durează de cel puţin 30 zile;
- este necesară schimbarea temporară a locului de muncă, ceea ce este de asemenea posibil pe durata de pānă la 3 luni de zile pe an calendaristic īn etape de cāte o lună (cu păstrarea retribuţiei);
- este necesară īncadrarea īn invaliditate.
Dată fiind importanţa prognosticului īn activitatea de expertiză medicală revenim īn cele ce urmează asupra sa.

Prognosticul

sus sus
Prognosticul este diagnosticul extrapolat la viitorul bolnavului. īn toate timpurile i sa acordat o importanţă mare. Hipocrate i-a rezervat una din lucrările sale. Stabilirea prognosticului este, aşa cum sublinia I.Haţieganu, o problemă grea pentru medic, "necesită mare experienţă clinică, cunoştinţe temeinice de fiziopatologie şi īn acelaşi timp o judecată clară, un bun simţ clinic, un īnalt nivel al cunoaşterii ştiinţei şi tehnicii actuale, imaginaţie, luciditate şi prudenţă". Trebuie de asemenea considerat că, prognosticul se schimbă īn timp ca urmare a evoluţiei bolii, a apariţiei şi aplicării de noi medicamente eficiente şi de noi tehnici operatorii şi reabilitatorii (11).
Pentru formularea unui prognostic cāt mai corect la BCV, va trebui să se considere: aspectul clinic al bolnavului, debutul bolii (cu cāt debutează la o vārstă mai tānără cu atāt evoluţia este mai severă, cu cāt se decompensează mai de timpuriu cu atāt prognosticul este mai sever). Aspectul radiologie al inimii are mare valoare: hipertrofia şi mai ales dilatarea inimii conferă bolii un prognostic nefavorabil /10/. Modificările de ritm cardiac, cele electrocardiografice şi probele funcţionale - īn mod deosebit cele ce evaluează performanţa ventriculară: perioadele de preejecţie, de ejecţie, contracţia izovolurnetrică a ventriculului stāng, raporturile dintre aceste faze etc. - sunt elemente importante de prognostic /31/.

Probele biochimico-umorale, cele imunologice ca dealtfel toate explorările vor trebui interpretate corelativ (30).
Se diferenţiază:
a). Un prognostic imediat, acel "quo ad vitam", - dacă bolnavul rămāne sau nu īn viaţă. Acesta poate să fie la rāndul său: bun cānd se prevede o īnsănătoşire sigură şi fără sechele ale bolii; rezervat cānd se presupune că suferinţa va evolua o perioadă mai īndelungată, va lăsa sechele şi cānd, īn general, nu avem certitudinea evoluţiei favorabile; infaust cānd se prevede o evoluţie defavorabilă, exitusul, acesta fiind eventual iminent.
b). Prognosticul īndepărtat, acel "quo ad sanationem", īnseamnă prevederea unei vindecări complete din punct de vedere clinic, cu "restitutio ad integrum" din punct de vedere morfofuncţional sau prevederea unei vindecări cu urmări.

c). Prognosticul īn ce priveşte durata vieţii - "quo ad longitudinem vitae" are importanţă īn fixarea planului de recuperare, se referă la durata vieţii persoanei respective.
d). Prognosticul capacităţii de muncă - "quo ad laborem", are o deosebită importanţă pentru expertiza medicală şi recuperare a capacităţii de muncă, īntreaga activitate bazāndu-se de fapt pe stabilirea acestui prognostic.
īn ultimii ani prognosticul multor afecţiuni s-a ameliorat prin introducerea noilor tehnici recuperatorii şi a condiţiilor ergonomice de la locul de muncă.
īn afară de prognosticul morfofuncţional, interesează de asemenea prognosticul afectiv şi psihologic al persoanei de recuperat, răsunetul pe care-l are boala asupra psihicului bolnavului. Un tonus psihic ridicat este un element de prognostic bun.


Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor