Disponibilitatile psihice ale omului au fost sesizate inca din antichitate. Uriasele resurse si forte interioare constau tocmai in psihicul care atunci cand este mobilizat, realizeaza uriase performante atat pe somatic cat si spiritual. Arta medicinei consta in capacitatea de a mobiliza aceste forte interioare si a le orienta in sens sanogenetic. Bolnavul trebuie sa primeasca ajutor pentru autoajutor ca sa poata participa la propria sanogeneza. Se va eta prea marea dependenta fata de unitatile sanitare si medicamente, crescand interesul fata de dieta si exercitiile fizice.
Cuprins:
Introducere |
sus |
Prin exerciţiile de tip Hata Yoga se urmăreşte controlul asupra psihicului şi asupra funcţiei unor organe ajungându-se prin exerciţii repetate perseverent să se învingă boala, durerea, lenea, indecizia, senzualitatea, ca şi cunoaşterea eronată sau incompletă.
După această concepţie boala poate fi vindecată şi printr-un efort mintal bine dirijat.
Este de asemenea bine cunoscută legătura dintre bolile organice şi cele psihice. într-un studiu pe 436 bolnavi depresivi Sarry (citat din P.Pichot 79) a găsit într-un procent de 49,8 diferite boli somatice. Studii sistematice în această problemă constituie obiectul psiho-somaticii. Inversul situaţiei, interesarea psihicului în cadrul bolilor somatice, este de asemenea o observaţie bine cunoscută.
Acţiunea sanogenă a psihicului uman presupune integritatea facultăţilor psihice între care gândirea, atenţia, inteligenţa şi memoria ocupă un loc important.
Cuvântul şi educaţia ca elemente sanogene |
sus |
Plecând de la faptul că legătura dintre medic şi bolnav este o relaţie interumană în care se interferează, în diferite grade, psihologia celor doi subiecţi influenţându-se reciproc, se înţelege că apropierea psihică dintre aceştia - transferul reciproc de încredere - constituie un "sine qua non" pentru succesul procesului de vindecare şi respectiv recuperare a deficienţilor, invalizilor şi handicapaţilor. O mai bună pregătire psihologică a medicilor este o necesitate obiectivă care se face simţită din ce în ce mai mult. Cuvântul are, în mod cert, rol sanogen atunci când este folosit în mod adecvat, el poate avea şi un rol patogen, atunci când medicul, fie vorbeşte prea mult, fie prea puţin sau în şoaptă "sotto voce", sau când bolnavului din diferite motive i se creează impresia că medicul nu se ocupă suficient de el.
Rolul educaţiei globale în sens sanogen este covârşitor. Toată lumea ştie că a preveni este mai uşor decât a trata. Şi iarăşi toţi ştim că sănătatea se păstrează prin respectarea regulilor de igienă a vieţii. Revenirea la starea de sănătate implică, pe lângă tratamentul specific, revenirea la respectarea riguroasă a regulilor sanogenetice încălcate înainte. Dar câţi respectă şi aplică aceste reguli? Noi le-am schiţat şi în această carte la I.F1 şi I.F2.
Nu mai revenim asupra lor. Suntem totuşi datori cu o temă şi anume cea a comportamentului sexual la BCV. Există deja o bogată literatură care ne permite abordarea ştiinţifică a subiectului. Ca peste tot - şi în deosebire la BCV - problemele pe care le pun bolnavii se realizează plecând de la restantul morfofuncţional şi psihic al pacientului în cauză raportat la solicitările fizice, psihice şi senzoriale pe care le necesită prestaţia respectivă. Deci prin explorările morfofuncţionale obişnuite ce includ şi probele de efort fizic, se evaluează capacitatea de prestaţie a subiectului dat. Cunoscându-se faptul că un act sexual obişnuit determină un efort situat între 3-4 maximum 5-6 MET pe scurtă durată (vezi capitolul III al Părţii generale) putem spune că atunci când capacitatea de prestaţie depăşeşte 3-4 MET actul sexual este permis. Mai simplu: atunci când subiectul în cauză poate urca repede 2-3 etaje sau merge în pas vioi 2-3 km, poate relua viaţa sexuală. O mai mare atenţie trebuie să manifestăm faţă de coronarieni.
Nu trebuie să ne sperie prea mult creşterea TA, a frecvenţei cardiace şi a celei respiratorii fiindcă şi la persoane cu aparatul CV îndemn de orice afecţiune, valorile acestora cresc puţin 1-2-4 minute în timpul actului sexual după care revin la normal. Activitatea practică arată că viaţa sexuală poate fi reluată după 2-3 luni de la un accident coronarian acut fără complicaţii şi că reuşita contribuie la recuperarea totală. El va fi realizat într-o manieră lejeră, punându-se accentul pe plăcerea iubirii şi a atingerii reciproce. Partenerul mai activ trebuie să fie cel sănătos (114). Se vor evita excesele culinare şi bachice. Preventiv se pot administra preparate coronarodilatatoare, eventual sedative.
Echilibrul dintre activitate şi odihnă, dintre starea de veghe şi de somn |
sus |
0 altă pârghie a sanogenezei este păstrarea echilibrului dintre activitate şi odihnă. S-a vorbit într-un capitol anterior despre rolul sanogen al mişcării. Problema odihnei este în mare parte o problemă individuală, fiecare având nevoie de un anumit timp pentru odihnă: unii se mulţumesc cu 4-6 ore de somn din cele 24, iar altora le trebuiesc 8-10 ore. în cele ce urmează schiţăm câteva date privitoare la ceea ce se înţelege în mod obişnuit prin odihna activă.
Insistăm pe scurt asupra ocupării în mod plăcut a timpului liber cunoscut in literatura franceză sub numele de "loisir". Acesta reprezintă un ansamblu de preocupări ce se efectuează cu plăcere fie în scop de odihnă activă, fie pentru distracţie, fie pentru a se completa informaţia de cultură profesională, sau mai bine generală, sau pentru a participa la activităţi sociale, după prealabila îndeplinire a sarcinilor profesionale şi familiare. Loisir-ul contribuie şi la creşterea capacităţii de prestaţie profesională, la dezvoltarea inteligenţei şi a creativităţii persoanei. în acelaşi sens se înscrie şi termenul "leisure", "hobby"-ul care semnifică o îndeletnicire plăcută, în afara preocupărilor profesionale, în scopul prevenirii unor decompensări psihice şi pentru creşterea randamentului în îndeplinirea sarcinilor profesionale.
în condiţiile vieţii actuale - ale cărei caracteristici le-am schiţat în altă parte a
lucrării - se produce suprasolicitarea anumitor zone ale scoarţei cerebrale (cele care sunt mai intens solicitate de excitanţii externi şi interni» ceea ce duce la epuizarea acestora cu dezorganizarea activităţii nervoase la acel nivel şi cu repercusiuni ce se extind şi asupra altor teritorii. Remediul cel mai eficient pentru evitarea epuizării nervoase este schimbarea preocupărilor în special alternarea activităţii psihice cu cea fizică.
Necesitatea preocupărilor pentru utilizarea cât mai plăcută şi utilă a timpului liber a devenit actuală ca urmare a reducerii timpului de lucru în activitatea profesională, reducerea distanţelor prin folosirea mijloacelor rapide de transport şi a prelungirii longevităţii medii. S-a prelungit de asemenea perioada de la retragerea în pensie (pentru activitatea depusă şi limita de vârstă), la exitus, realizându-se în acest fel o adevărată victorie asupra timpului. Este însă, după cum se exprima I.Rigaud, o victorie a la Pyrrhus, deoarece prea adesea timpul liber este folosit în faţa televizorului, jocuri şi distracţii sedentare, sau în activităţi monotone care plictisesc. Din aceste motive se insistă pentru folosirea timpului liber în sensul de "loisir", "leisure" sau "hobby".
în acest mod alternând felul preocupărilor se creează posibilitatea ca ariile excitate din scoarţa cerebrală să se schimbe şi astfel să se odihnească şi să primească, prin odihnă, noi valenţe pe când vor fi solicitate în procesul de gândire profesională sau extraprofesională. Odihna activă, loisir-ul, leisure şi hobby-ul, sunt necesare şi la subiecţii cu afecţiuni cardiace compensate, dar extinderea în timp şi intensitate a acestor activităţi trebuie să fie mai redusă. Pentru a fi reconfortante şi sanogene aceste preocupări trebuie efectuate zilnic chiar dacă numai pentru câteva zeci de minute. în cadrul săptămânii trebuie ca una-două zile să fie consacrate acestor preocupări şi de asemenea o parte (cât mai mare) din concediul de odihnă. Astfel aceste activităţi primesc un important rol sanogen.
Starea de veghe şi de somn. Omul îşi desfăşoară toate activităţile lui profesionale, sociale şi familiare în stare de veghe. Randamentul activităţii umane din timpul stării de veghe este în mare parte în funcţie de folosirea orelor de veghe, somnul adevărat şi somnul paradoxal. Din timpul total de somn 80% este reprezentat de somnul propriu-zis, adevărat sau lent, caracterizat prin lipsa mişcărilor globilor oculari şi din 20% care reprezintă somnul paradoxal sau rapid caracterizat printr-o intensă activitate electrică cerebrală rapidă, vise şi mişcări oculare.
în acest timp se refac celulele cerebrale şi se sintetizează proteinele necesare stocării, resistematizării şi depozitării informaţiilor venite din mediul înconjurător şi din organism (mediul interior). Aceste proteine constituie baza materială a memoriei tuturor informaţiilor. Somnul este un element de sanogeneză atunci când are durata necesară propriei persoane. Se ştie că, fiecare are nevoie de un anumit timp pentru dormit în funcţie de vârstă, deprinderi, starea biologico-umorală, endocrină şi tipul de sistem nervos. La aceasta se mai adaugă factori socio-profesionali (particularităţile de viaţă şi de muncă ale fiecărei persoane). în mod cu totul general se apreciază la 7 ore nevoia de somn a unei persoane adulte şi sănătoase. Sunt însă multe devieri de la această cifră, cei mai activi şi eficienţi oameni dorm mult mai puţin 4-5 ore pe noapte. Important este ca somnul să fie profund, fiindcă numai atunci este şi odihnitor. La persoanele la care domină tonusul vagal, somnul se prelungeşte la 8-9 ore pe zi. Se cunoaşte că cel mai fiziologic somn este cel din timpul primei părţi a nopţii, care urmează unei zile în care s-au efectuat cu conştiinciozitate şi eficienţă sarcinile profesionale, familiare şi sociale. 0 odihnă reconfortantă nocturnă urmează unei zile de intensă activitate.
Patologia somnului este reprezentată în principal de insomnie şi hipersomnie. Insomnia reprezintă o tulburare a somnului dominată de reducerea timpului de dormit la care se adaugă şi o tulburare a bioritmurilor nictemerale. Ea este determinată de cele mai multe ori de o proastă organizare a propriei activităţi de o lipsă de alternanţă a activităţii fizice cu cea intelectuală, de lipsa unor ore precise de somn, munca în asalt, sedentarism exagerat, lipsa unor preocupări constructive, griji exagerate, teama zilei de mâine, consum mărit de medicamente, tutun, cafea, băuturi alcoolice etc. Insomnia, indiferent din care motive, antrenează acumularea unei "datorii de somn" care provoacă tensiune mintală, diminuarea randamentului intelectual şi modificări comportamentale caracterizate prin iritabilitate, schimbări ale dispoziţiei şi dificultăţi de a lucra în echipă.
Tulburările de somn la bolnavii cu afecţiuni cardiace /83/.
Tulburările de somn se observă frecvent la «cardiaci. In geneza lor pot interveni numeroşi factori cum ar fi: anxietatea, dispneea, fenomenele anginoide, tulburările circulatorii cerebrale etc. Rohmer F. şi colab. (citat din -83) studiind somnul la cardiaci au ajuns la concluzia că instalarea somnului acestora este mai lentă, are o durată mai limitată, o organizare mai neregulată cu numeroase variaţii ale stadiilor considerate fiziologice.
Somnul lent, profund este mai redus, iar numărul ciclurilor de somn este diminuat. Agravarea decompensării cardiace se manifestă din punct de vedere al somnului prin scăderea duratei totale a somnului. Alte cercetări au evidenţiat modificări ale diferiţilor parametrii cardiovasculari în timpul somnului. Astfel, se observă variabilitatea ritmului cardiac care a fost pusă în legătură cu modificările catecolaminelor în timpul diferitelor stadii de somn. în timpul somnului normal s-a observat o accentuată scădere a tensiunii arteriale. Observarea tensiunii arteriale, a ritmului cardiac şi respirator în timpul somnului pot constitui indici de evaluare a prognosticului bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare în sensul că păstrarea acestora la valori fiziologice semnifică un prognostic bun, în timp ce dacă ei se modifică (cresc, devin neregulaţi etc.) semnifică posibilitatea apariţiei unor accidente vasculare cerebrale sau coronariene. I. Hatieganu sfătuia să se înceapă tratamentul bolnavilor cardiaci decompensaţi prin asigurarea unui somn fiziologic care să se alăture celorlalte mijloace terapeutice.
Practici şi factori patogeni pentru bolnavii cardiovasculari |
sus |
Opus practicilor sanogene care acţionează în consens cu procedurile recuperatorii, cele patogene se constituie ca factori de risc intrinseci şi/sau extrinseci pentru apariţia şi eventual pentru agravarea BCV. Factorii de risc sunt o modalitate practică de identificare a predispoziţiei îmbolnăvirii. Ei acţionează în sensul scăderii capacităţii de adaptare:compensare, a celei de prestaţie şi favorizează instalarea stării de invaliditate. în acest cadru s-au înglobat: greşelile alimentare; obezitatea, diabetul zaharat, consumul mărit de alcool; fumatul; abuzul de cafea; stresul; sedentarismul şi hipokinematoza; depăşirea capacităţii de adaptare la efort; factori genetici, ereditari şi familiali; terenul; vârsta; grupele sanguine; constituţia şi profilul endocrin; factori iatrogeni; alergia, tulburările vegetative; factori din mediul înconjurător şi cei socio-profesionali. Frigul este, cum susţine prof. dr. Costin Carp, unul din factorii de agravare a BCV (14, 24, 33, 35, 36, 37, 40, 41, 42, 43, 54, 57, 66, 68, 87, 93, 104, ş.a.).
Greşelile alimentare |
sus |
Nerespectarea principiilor alimentaţiei raţionale se manifestă în general ca supraalimentaţie, subalimentaţie şi/sau dezechilibre nutritive.
a. Supraalimentaţia duce la obezitate cu toate consecinţele sale, iar subalimentaţia conduce în mod direct sau indirect la o serie de tulburări morfofuncţionale care interesează şi aparatul cardio-vascular.
Nerespectarea unei alimentaţii raţionale sub aspect calitativ conduce de asemenea la o serie de tulburări metabolice (cu deosebire din grupul lipidelor şi lipoproteinelor) şi dezechilibre nutritive cu consecinţe negative asupra aparatului cardio-vascular. Spaţiul nu ne permite să insistăm mai mult.
Factorii de risc asociaţi cresc probabilitatea apariţiei BCV. în cazul asocierii mai multor factori riscul nu creşte în proporţie aritmetică ci mai degrabă geometrică. în ultimii zece ani s-au imaginat o serie de teste care permit evaluarea riscului de a face infarct miocardic. Se iau în consideraţie: vârsta, sexul, valorile TA, regimul alimentar urmat, hipercolesterolemia, hiperglicemia, efectuarea sau nu a exerciţiilor fizice, consumul de tutun, greutatea şi factorii ereditari. Se fixează un punctaj şi în funcţie de totalitatea punctelor obţinute, se evaluează riscul subiectului respectiv de a face infarct miocardic. Vezi şi schema 1.2.
Acţiuni medicale recuperatorii |
sus |
Acţiunile medicale recuperatorii urmăresc creşterea restantului morfofuncţional, adaptarea şi/sau compensarea funcţiilor cardiace şi/sau vasculare deficitare, în raport de faza evolutivă a bolii.
în perioada de început se urmăreşte "recuperarea primară" cu "restitutio ad integrum" prin mijloace terapeutice în care repausul, alimentaţia şi medicamentele au un rol esenţial: în convalescenţă se pune accentul pe fizioterapie, iar în perioada de stabilizare pe kineziterapie, balneo-climato-fizioterapie, cultura fizică medicală, psihoterapie (artterapia, muzicoterapia). în această perioadă a bolilor ne mulţumim cu măsuri ce urmăresc "restitutio ad optimum". Dacă boala se cronicizează se adaugă ergoterapia şi terapia ocupaţională. Pe toată perioada de boală se combate durerea. Obţinerea cooperării bolnavului şi a familiei sale prin psihoterapie constituie una din cheile reuşitei recuperării /13,17,32,34/.
De mare importanţă este psihoterapia sub forma clasică sau aceea mai recentă a terapiei de comportament şi relaxare.
în cadrul acţiunilor de recuperare medicală sunt implicate toate măsurile de sanogeneză cuprinse în capitolul I.F.1. asupra cărora nu mai revenim. Din farmacia verde amintim infuzia de fructe de măceş ori păducel (frunze şi flori) mai ales la bolnavii cu cardiopatie ischemică.
în acelaşi timp insistăm în mod accentuat pentru evitarea factorilor care se pot constitui ca factori de risc descrişi în capitolele I.F.2. - I.F.2.a.
Tratamentul chirurgical al BCV va fi prezentat în capitolele în care se vor discuta BCV în mod concret pe grupe de afecţiuni. Actuale sunt angioplastiile (dilataţiile cu balonaşe la arterele cardiace şi periferice) şi valvuloplastiile. în continuare prezentăm rolul tratamentului balneo-climateric în recuperarea BCV.