COMPLICATII Tusea
paroxistica poate precipita sincopa (sincopa de tuse;
modulul 20) prin dezvoltarea unei presiuni intratoracice
si alolare poziti semnificati, care reduce intoarcerea
noasa producand o descrestere a debitului cardiac.
Cu toate ca fracturile de coaste datorate tusei se
pot produce la pacientii altfel normali, aparitia
lor pune cel putin problema unor fracturi patologice
observate in mielomul multiplu, osteoporoza si metastaze
osteolitice.
TRATAMENT
Un tratament curativ al tusei se bazeaza pe determinarea
cauzei acesteia si apoi initierea terapiei specifice.
Eliminarea unor factori iritanti exogeni (fumatul,
inhibitori ai ECA) sau endogeni trigger (hipersecretiapostnazala,
reflux gastro-esofagian) este de obicei eficace cand
un astfel de agent precipitant poate fi identificat.
Alte masuri terapeutice importante sunt tratarea infectiilor
respiratorii specifice, administrarea de bronhodilatatoare
in caz de obstructie potential rersibila a cailor
aeriene, fizioterapie respiratorie pentru a spori
eliminarea secretiilor la pacientii cu bronsiectazii
si tratarea tumorilor endobronsice sau a bolii pulmonare
interstitiale atunci cand acest tratament este indicat
si posibil de realizat.
Terapia simptomatica sau nespecifica a tusei trebuie
avuta in dere atunci cand: (1) cauza tusei nu este
cunoscuta sau tratamentul specific nu este posibil
si (2)
tusea
nu isi indeplineste functia specifica sau produce
un disconfort marcat. O
tuse
iritanta, neproductiva poate fi suprimata prin administrarea
unui agent antitusiv care creste latenta sau pragul
sensibilitatii centrului tusei. Astfel de agenti includ
codeina (15 mg de 4 ori pe zi) sau substante fara
efect narcotic cum ar fi dextrometorfanul (15 mg de
4 ori pe zi). Aceste medicamente asigura o ameliorare
simptomatica prin intreruperea paroxismului prelungit
autointre-tinut. Cu toate acestea, o tuse productiva
cu cantitati de sputa semnificati nu trebuie in mod
normal suprimata, pentru ca re-tentia de sputa in
arborele tra-heobronsic poate interfera cu distributia
ntilatiei, aerarea alolara si capacitatea plamanului
de a rezista infectiei.
Si alti agenti terapeutici, actionand printr-o varietate
de mecanisme, au fost de asemnea utilizati pentru
controlul tusei, dar informatiile obiecti asupra efectului
lor benefic sunt putine. Un anticolinergic inhalator,
bro-mura de ipratropium (2-4 puf-uri de 4 ori pe zi),
a fost folosit deoarece inhiba calea eferenta a reflexului
de tuse. Glucocor-ticoizii inhalatori (de exemplu,
beclometazon sau triamcinolon, 8-l6 puffuri pe zi
impartite in 2-4 doze) au fost folositi pentru tratarea
pacientilor la care se presupune ca inflamatia cailor
aeriene joaca un rol in aparitia tusei.
Tusea
cronica a copilului
