Cortexul cerebral este impartit in cinci zone functionale: (1) zona senzoriomotorie primara, (2) zona de asociatie unimodala, (3) zona de asociatie heteromodala, (4) zona paralimbica si (5) limbica (elul 25-l, ura 25-l). Zona senzoriomotorie primara, destinata functiilor motorii si senzoriale elementare, ocupa mai putin de 10% din cortexul cerebral. Celelalte patru zone, cunoscute sub denumirea comuna de
cortex de asociatie, cuprind cea mai mare parte a cortexului cerebral si sustin functiile comportamentale si cognitive complexe. Examenul neurologic conventional pune accent mai mare pe testarea functiilor senzoriale si motorii decat a celor cognitive. Astfel, detectarea leziunilor in cortexul senzoriomotor este mult mai precisa decat depistarea tulburarilor din cortexul de asociatie. In clinica, un pacient cu intinse leziuni frontale, parietale sau temporale poate avea un examen neurologic "normal\". Este necesara o testare sistematica a functiilor cognitive pentru ca evaluarea clinica a cortexului de asociatie sa poata fi abordata la fel de rational ca si evaluarea celorlalte componente ale sistemului nervos.
Interpretarea examenului neurologic traditional tinde sa se bazeze pe relatiile relativ invariabile existente intre structura anatomica si functia ei. Lezarea tractului optic sau a cortexului striat, de exemplu, duce intotdeauna la defecte de camp zual hemianopsice omonime controlaterale. Afectarea nervului sciatic determina intotdeauna pierderea flexibilitatii gleznei. Evaluarea functiilor corticale mai specializate s-a bazat initial pe presupunerea ca relatii asemanatoare vor fi descoperite in cortexul de asociatie; aceasta ar fi permis identificarea centrului "cuntelor auzite\", al "spatiului perceput\" sau al "memoriei de lunga durata\" si, in consecinta, crearea unor teste la patul bolnavului pentru localizarea exacta a leziunilor corticale. Astazi aceasta abordare trebuie modificata pentru a cuprinde cele mai noi modele de localizare, ce se bazeaza pe intelegerea retelelor neuronale intinse si a procesarii distribuite selectiv.
In concordanta cu ceea ce se cunoaste astazi, functiile (domeniile) comportamentale si cognitive sunt coordonate de retele neuronale intersectate care contin elemente corticale si subcorticale interconectate. Aceasta abordare a functiilor corticale specializate are cel putin patru implicatii clinice relevante: (1) un singur domeniu, cum ar fi limbajul sau memoria, poate fi afectat prin lezarea oricareia dintre mai multe arii, atat timp cat aceste arii apartin aceleiasi retele neuronale; (2) lezarea unei singure arii poate determina deficite multiple, care implica functiile retelelor ce se intersecteaza in acea regiune, (3) lezarea unui element al retelei determina un deficit tranzitoriu sau minim intr-un domeniu important, daca celelalte elemente ale retelei trec printr-un proces de reorganizare compensatoriu si (4) centrele anatomice indiduale in cadrul unei retele manifesta o specializare relativa (nu absoluta) pentru diferite aspecte comportamentale ale unei functii importante. Astfel, lezarea fiecareia din componentele anatomice ale retelei poate determina
tulburari in acelasi domeniu, dar cu prezentari clinice diferite. Cinci retele diferite din punct de vedere anatomic sunt cele mai importante in clinica: reteaua perisylana pentru limbaj, reteaua parietofrotala pentru orientarea spatiala, reteaua temporo-occipitala pentru recunoasterea obiectelor, reteaua limbica pentru memoria de durata si reteaua prefrontala pentru atentie si comportament ( ura 25-l).
