Depunerea oualor produce initial iritarea, inflamatia si ulcerarea epiteliului cii urinare, cu aparitia pe mucoasa cala eritematoasa a unor granulatii mici, care ulterior den noduli de 1-2 mm prin confluenta.
Cuprins:
īn jurul ouălor reţinute īn ţesut se formează granuloame, care determină fibrozarea pereţilor vezicii urinare, cu modificarea elasticităţii pereţilor vezicali şi a capacităţii vezicale [35]. Este posibilă progresia leziunilor spre căilor urinare superioare şi producerea uretero-hidronefrozei. Se dezvoltă o uropatie obstructivă, hidroureter şi hidronefroză.
īn evoluţia bolii pot apărea leziuni proliferaţive: tumori şi papiloame bilharziene, ca reacţie a mucoasei vezicale la un număr mare de ouă. Leziunile proliferative pot sāngera iar după unii autori, este posibilă transformarea lor malignă. Transformarea malignă este controversată. īn infecţiile masive se poate asocia şi o pielonefrită. Pot coexista leziuni glomerulare declanşate prin mecanisme imunopatologice [2,35], Uneori se formează calculi. Leziunile renale şi ureterale sunt bilaterale dar asimetrice, diferind prin stadiul lor evolutiv .
Evoluţie clinică |
sus  |
Bilharzioza urogenitală se manifestă cline prin dureri subpubiene, exacerbate de micţiune, disurie, polakiurie. Este prezentă hematurie microscopică.
Leziunile urinare sunt evidenţiate prin cistoscopie. Evoluţia este spre scleroză, calcifiere. Pot apare suprainfecţii bacteriane: cistită, abcese şi fistule scotale sau perianale. Litiaza declanşează crize de colică renală. īn stadiile tardive ale bolii, se poate instala insuficienţa renală, cu prognostic rezervat.
Bilharzioza poate determina la bărbaţi epididimite, prostatite iar la femei, vulvo-vaginite, utero-anexite, care pot fi cauză de avort, sarcini ectopice, infertilitate.
Diagnosticul parazitologic urmăreşte evidenţierea de ouă īn urină, ţesuturi şi mai puţin frecvent prin examen coproparazitologic.
Ouăle apar īn urină la 10-12 săptămāni după contaminare. Ouăle se pot evidenţia şi īn mucoasa intestinală prelevată prin biopsie rectală.
Diagnosticul radiologie evidenţază calcifierile vezicale şi ureterale. Vezica poate fi calcifiată īn totalitate, dānd aspect de vezică de porţelan.
Calcifierile ureterale sunt mai rare (īn 5% din cazuri), interesānd, īn general, porţiunea juxtavezicală a ureterului.
Urografia permite apreciarea afectării căilor renale superioare.
Tratamentul medicamentos cu Oltipraz, Bilarcil (Metrifonate) şi Biltricide (Praziquantel), determină dispariţia simptomatologiei clinice, a hematuriei şi a proteinuriei, scăderea eliminării de ouă. Se impune şi terapia suprainfecţiiior bacteriene. Uneori, este necesară repermeabilizarea chirurgicală a căilor urinare .
Patogenie
