Enterobius rmicularis (oxiurul) este agentul etiologic al oxiurazei, o parazitoza specific umana, cosmopolita, cu o contagiozitate crescuta. Boala are un caracter de colectivitate si familial, tendinta de evolutie cronica in absenta terapiei, afectand cu predilectie copin. In tara noastra se estimeaza a fi cea mai frecnta parazitoza
Cuprins:
Viermii adulţi
Oxiurul este un nematod de talie mică: femela măsoară 0,9 - 1,2 cm/0,3 - 0,5 mm. iar masculul 0,3 - 0,5 cm. Viermii au culoare albă. Corpul helmintului este mai îngroşat în porţiunea mediană, subţiindu-se treptat spre extremitatea posterioară. La femelă, această extremitate este dreaptă şi foarte ascuţită, formând o adevărată coadă (oxiur = viermişor cu coadă ascuţită) [15]. La mascul, extremitatea posterioară este subţire ca un fir de aţă şi răsucită în cârjă. La extremitatea anterioară viermii adulţi prezintă două expansiuni foliiacee transparente, care formează butonul cefalic, un organ cu funcţie de fixare. [2,4]
în urma fecundării femelele produc şi elimină ouă embrionate.
Oul de oxiur este oval, de formă asimetrică plan-convexă, alb, transparent, de 50 / 25 um. Prezintă un înveliş dublu format din două membrane subţiri, unite într-un punct lateral. în interior se găseşte embrionul giriniform, răsucit, asemănător unui mormoloc de broască, mobil [15].
Embrionul se transformă în câteva ore la temperatura de 30-36° în larvă vermiformă infestantă .
Ciclul biologic |
sus |
Oxiurul este un parazit specific uman, omul fiind singura gazdă şi rezervorul acestui parazit.
Oxiurii adulţi trăiesc în număr mare la nivelul regiunii ileo-cecale, hrănindu-se cu materie organică. După acuplare, viermii adulţi rămân la nivel ileo-cecal. Femelele persistă aproximativ 30 de zile, timp necesar maturării ouălor în uter, după care migrează descendent spre anus, străbat activ sfincterul anal şi depun toate ouăle (aproximativ 10.000 ouă) în pliurile radiale ale mucoasei anale, în special seara sau în cursul nopţii [11,44] Datorită mişcărilor continue ale femelelor de oxiuri şi mai ales a lichidului perienteric toxic eliminat de acestea, se declanşează un intens prurit anal. Ouăle sunt embrionate în momentul emisiei şi în câteva ore, embrionul din ou se transformă în larvă vermiformă infestantă, ceea ce explică caracterul contagios al bolii şi posibilitatea autoinfestaţiei.
Contaminarea umană |
sus |
Infestaţia exogenă a persoanelor susceptibile se realizează cu ouă embrionate, prin contactul direct al persoanei parazitate cu persoana sănătoasă. Persoanele parazitate vehiculează ouăle embrionate pe degete sau subunghial, unde acestea ajung datorită gratajului impus de pruritul anal.
Infestaţia exogenă se poate realiza şi indirect, prin obiecte contaminate de persoanele parazitate. Ouăle se pot găsi pe lenjerie, de unde pot fi diseminate în mediul de viaţă al persoanei prazitate. Ele sunt rezistente în mediu extern, pot fi vehiculate la distanţă prin praf, ceea ce explică contagiozitatea crescută a parazitozei [15].
Este posibilă şi autoinfestaţia exogenă a persoanei deja parazitate prin mecanism fecal - oral, în condiţii de igienă defectuoasă.
Infestaţia exogenă şi autoinfestaţia exogenă este urmată de eliberarea larvelor din ouă la nivel ileo-cecal, cu transformarea larvelor în viermi adulţi în decurs de 2 - 4 săptămâni [44].
Autoinfestaţia endogenă se produce în situaţii rare, când femela de oxiur depune ouă în grosimea mucoasei intestinale cu eclozarea lor şi eliberarea de larve, care se transformă în viermi adulţi în 2 - 4 săptămâni [2,11].
Retrofecţiunea se produce în condiţiile unei igiene defectuoase locale, anale. Ouăle rămân o perioadă de timp în regiunea perianală, formându-se în interiorul lor larve, care sunt eliberate şi se reîntorc în intestin, continuându-şi evoluţia şi transformându-se în viermi adulţi.
Durata ciclului biologic este în medie 30 zile, însă parazitoză poate prezenta o evoluţie cronică, datorită autoinfestaţiei exogene, a autoinfestaţiei endogene şi a retrofecţiunii.