Nematodele sunt ermi cilindrici, simetrici, alungiti, constituind unul dintre cele mai cuprinzatoare tipuri ale regnului animal.
Cele mai multe specii de nematode traiesc liber in natura, dar unele au evoluat, devenind paraziti ai telor si animalelor, inclusiv ai omului. Nematodele parazitare de importanta medicala pot fi clasificate, in linii mari, in nematode intestinale si nematode tisulare, dar acest sistem de clasificare nu este precis. Acest modul cuprinde trichinoza, larva migrans oculara si scerala, larva migrans cutanata, angiostrongiloidoza cerebrala si gnatostomioza. Toate acestea sunt zoonoze produse prin expunerile accidentale la nematodele infectioase. Simpto-mele clinice sunt in mare parte datorate stadiilor larvare invazive, care (cu exceptia Trichinella) nu ajung la maturitate in gazda umana.
TRICHINOZA
Trichinoza se dezvolta dupa ingestia carnii de porc infectate sau a carnii animalelor carnivore care contine chisturi de Trichinella spiralis. Multe infectii sunt usoare sau asimptomatice, dar
infectiile masive pot produce enterita severa, edem periorbital, miozita si (in cazuri rare) deces.
Ciclul biologic si epidemiologie Actualmente sunt recunoscute cinci specii de Trichinella ca etiologie a infectiei la oameni. Doua specii sunt universal distribuite: Trichinella spiralis, care se gaseste la o mare varietate de animale carnivore si omnivore si Trichinella pseudospiralis, care este edentiata la mamifere si pasari. Trichinella nativa este prezenta in regiunile arctice si infecteaza ursii; Trichinella nelsoni este edentiata in Africa ecuatoriala, unde este frecventa in randul pradatorilor felini si a curatatorilor cum ar fi hienele si porcii de tufis; Trichinella bito este gasita in zonele temperate ale Europei si Asiei de Vest la carnivore, dar nu si la porcii domestici.
Dupa consumul de carne trichinozica de catre gazda, larvele inchistate sunt eliberate prin
digestia acida si pepsinica. Larva invadeaza mucoasa
intestinului subtire si se matureaza rapid in ermi adulti. Dupa aproximativ o saptamana, ermii femeii elibereaza noi larve, care migreaza prin intermediul circulatiei catre musculatura striata. Larvele tuturor speciilor, cu exceptia T. pseudospiralis, se inchisteaza apoi prin inducerea unei transformari radicale in arhitectura celulei musculare. Desi raspunsurile imune ale gazdei pot ajuta la eliminarea ermilor adulti, ele au un efect scazut asupra larvelor cu sediul in musculatura.
Cele mai multe trichinoze la om apar in urma ingestiei produselor din carne de porc infectata, si astfel se pot manifesta in aproape orice loc unde se consuma carne de porc domestic sau salbatic. Trichinoza la om poate fi dobandita si de la
carnea altor animale - carnea de caine in zone din Asia si Africa, carnea de cal in Italia sau Franta, carnea de urs sau morsa in regiunile nordice. Desi bonele (fiind ierbivore) nu sunt in mod normal gazde pentru Trichinella, si carnea de ta a fost implicata in aparitia unor epidemii, cand a fost contaminata sau amestecata cu carne de porc infectata. Legile care nu permit hranirea porcilor cu resturi animaliere nepreparate termic au redus destul de mult transmiterea bolii in Statele Unite. Aproximativ 50-l00 de cazuri de trichinoza sunt raportate anual in Statele Unite, dar cele mai multe cazuri usoare raman probabil nediagnosticate. Recentele focare din America s-au datorat obiceiurilor culinare etnice cu prepararea termica
insuficienta a carnii de porc, consumului carnatilor cumparati sau preparati in casa, al carnii de mistret si al carnii de morsa.
Patogenie si caractere clinice Simptomele clinice ale trichinozei apar datorita valurilor succesive de invazie intestinala a parazitului, migrarii larvare si inchistarii musculare. Majoritatea infectiilor usoare (sub 10 larve pe gramul de masa musculara) sunt asimptomatice, in timp ce infectiile grave (peste 50 larve pe gram) pot pune ata in pericol. Invazia intestinului de catre un numar mare de paraziti provoaca, ocazional,
diaree in timpul primei saptamani dupa infectie. Durerea abdominala, constipatia,
greata si
varsaturile pot fi, de asemenea, accentuate. Diareea prelungita si fulminanta a fost observata in trichinoza din zonele arctice, probabil reflectand un raspuns la infectia repetata.
Simptomele datorate migrarii larvare si invaziei musculare incep sa apara in a doua saptamana dupa infectie. Larvele de Trichinella care migreaza provoaca o reactie marcata de hipersensibilitate locala si sistemica, cu
febra si eozinofilie. Edemul facial si periorbital apare adeseori, ca si hemoragiile subconjunctivale, retiniene si la nivelul patului unghial (hemoragii "in aschie\"). Cateodata sunt prezente un rash maculo-papular, cefalee, tuse, dispnee sau disfagie. Si miocardita,
cu tahiaritmii sau insuficienta cardiaca - si, mai putin frecvent, encefalita sau pneumonie - se poate dezvolta, fiind cauza cea mai frecventa a decesului in trichinoza.
Dupa debutul inchistarii larvare in muschi, la aproximativ 2-3 saptamani dupa infectie, apar simptome de miozita cu mialgii, edem si slabiciune musculara, care se suprapun de obicei cu reactiile inflamatorii determinate de larvele care migreaza. Cel mai frecvent sunt afectati muschii extrinseci oculari, maseterii, muschii gatului, bicepsii, muschii spinali inferiori si diafragmul. Atingand un maxim dupa 3 saptamani de la infectie, simptomele scad trepat in intensitate in timpul unei convalescente prelungite.
Examene de laborator si diagnostic Eozinofilia sanguina se dezvolta la mai mult de 90% din pacientii cu trichinoza simptomatica si poate atinge un nivel mai mare de 50% intre a doua si a patra saptamana de la infectie. Nivelurile serice ale IgE si ale enzimelor musculare, inclusiv al creatin fosfo-kinazei, lactat dehidrogenazei si aspartat aminotransferazei sunt crescute la majoritatea pacientilor simptomatici. Pacientii trebuie sa fie minutios anchetati in printa consumului de carne de porc si de animale salbatice si cu prire la alte persoane care au consumat din aceeasi carne. Un diagnostic clinic prezumtiv poate fi bazat pe febra, eozinofilie, edem periorbital si mialgii dupa un consum de alimente suspecte. O crestere a titrurilor anticorpilor specifici antiparazitari (determinata in urma testului de floculare cu bentonita), care nu apare de obicei pana dupa a treia saptamana a infectiei, confirma diagnosticul. Diagnosticul definitiv necesita biopsia chirurgicala a minimum un gram de muschi afectat; cea mai mare aglomerare de germeni este prezenta in vecinatatea insertiilor tendinoase. Tesutul muscular proaspat trebuie sa fie presat intre doua placi de sticla si examinat microscopic, deoarece numai sectionarea histopatologica de rutina singura nu poate certifica lipsa larvelor.
TRATAMENT
Antihelminticele curente sunt ineficiente fata de larvele de Trichinella din muschi. Din fericire, pacientii cu infectii mai usoare se insanatosesc fara complicatii prin repaus la pat, antipiretice si analgetice. Glucocorticoizii de tipul predni-sonului (1 mg/kg zilnic timp de 5 zile) sunt utili pentru miozita severa si miocardita. Mebendazolul, la fel ca tiabendazolul, pare sa fie activ fata stadiile enterice ale parazitului, eficacitatea sa impotriva larvelor inchistate nefiind insa demonstrata.
Profilaxie Larvele pot fi distruse prin prepararea culinara a carnii de porc, pana cand culoarea acesteia nu mai este rozata, sau prin congelare la -l5°C timp de 3 saptamani. Totusi, larvele arctice de T. nativa din carnea de urs sau morsa sunt insa mult mai rezistente si pot ramane abile in ciuda congelarii.
