Strongyloides stercoralis se distinge prin capacitatea sa - neobisnuita printre helminti - de a se inmulti in gazda umana, permitand in acest fel intretinerea ciclurilor de auto infectie datorate productiei interne a larvelor infectante. Strongiloidoza poate astfel persista zeci de ani fara expunerea continua la larve infectante exogene. La gazdele imunodeprimate, un numar mare de larve inzive de Strongyloides pot disemina in tot organismul si pot fi fatale.
Ciclul biologic in afara de ciclul parazitar de dezvoltare, Strongyloides poate urma si un ciclu de dezvoltare libera in sol, care faciliteaza supravietuirea parazitului in absenta gazdelor mamifere. Larvele rabditiforme eliminate in fecale se pot transforma in larve filariforme, atat direct cat si dupa o faza de dezvoltare libera in natura. Omul dobandeste strongiloidoza ca urmare a contactului cu solul contaminat cu fecale, cand larvele filariforme penetreaza pielea sau mucoasele. Apoi larvele sunt transportate pe cale sanguina la plamani, unde indeaza spatiile alveolare; ele patrund apoi in arborele bronsic, ajung in caile respiratorii superioare si sunt inghitite, ajungand astfel in intestinul subtire. Acolo larvele se maturizeaza, devenind viermi adulti, care penetreaza mucoasa
intestinului subtire proximal. Femela adulta de dimensiuni mici (2 mm lungime) se inmulteste prin partenogeneza; mascul adult parazit nu exista. Ouale eclozeaza local, in interiorul mucoasei intestinale, eliberand larvele rabditiforme, care migreaza in lumen si sunt eliminate impreuna cu materiile fecale pe sol. Larvele rabditiforme din
intestin se pot dezvolta si direct in larve filariforme, care penetreaza peretele colonie sau pielea perianala si patrund in circulatie, reluand migrarea si realizand astfel continua reinfectie interna. Aceasta
autoinfectie ciclica permite stron-giloidozei sa persiste zeci de ani dupa ce gazda a parasit regiunea endemica.
Epidemiologie S. stercoralis este raspandit sporadic la tropice, in regiuni umede, in special in Asia de Sud-Est, Africa sub-sahariana si Brazilia. In Statele Unite este endemic in partea de sud si este intalnit la persoanele internate in institutiile de boli cronice care au o
igiena deficitara, la emigranti si la veterani de razboi, care au trait in zone endemice din strainatate.
Caracteristici clinice in strongiloidoza necomplicata, multi pacienti sunt asimptomatici sau prezinta simptome abdominale si/sau cutanate usoare. Urticaria recurenta, afectand adesea fesele si pumnii, este cea mai frecventa manifestare cutanata. Larvele migratoare pot declansa o eruptie serpiginoasa patognomonica, lar currens ("lar fugace\"), o leziune pruriginoasa, reliefata, eritematoasa, care anseaza cu viteza de pana la 10 cm pe ora in decursul migrarii larre. Parazitii adulti patrund in mucoasa duodenojejunala si pot produce
durere abdominala, de obicei medioepigastrica, care mimeaza durerea din
ulcerul peptic, cu deosebirea ca este agrata de ingestia de alimente. Pot sa apara greata, diareea,
hemoragiile digestive, colita cronica usoara si pierderea ponderala. Simpto-mele pulmonare sunt rare in strongiloidoza necomplicata. Eozinofilia este frecventa, cu niveluri riabile in timp.
Ciclul autoinfectiei intretinute a strongiloidozei este in mod normal limitat de factori necunoscuti ce tin de sistemul imun al gazdei. Abolirea imunitatii gazdei ca urmare a terapiei imunosupresive, a afectiunilor maligne concomitente sau a malnutritiei determina hiperinfectia cu Strongiloides, cu generarea unui mare numar de larve filariforme. Poate sa se accentueze colita, enterita sau malabsorbtia. In strongiloidoza diseminata, larvele pot inda nu numai tesuturile digestive si plamanii, ci si sistemul nervos central, peritoneul, ficatul si rinichii. Mai mult, se poate dezvolta si o bacteriemie datorita florei intestinale ce penetreaza barierele distruse ale mucoasei. Septicemia,
pneumonia sau meningita cu germeni gram-negativi pot complica sau domina evolutia clinica. Eozinofilia este adesea absenta la pacientii sever infectati. Strongiloidoza diseminata, in special la pacientii care nu sunt suspectati de strongiloidoza si carora li se administreaza medicamente imunosupresive, poate fi fatala. Strongiloidoza este o complicatie frecventa a infectiei cu HTLV-l, dar strongiloidoza diseminata apare rar la pacientii infectati cu HIV.
Diagnostic in strongiloidoza necomplicata, evidentierea larvelor rabditiforme in scaun este diagnostica. Ouale nu sunt aproape niciodata detectate, deoarece ele eclozeaza in intestin. Larvele rabditiforme au lungimea de 200-250 [im, prezinta o cavitate bucala scurta, care le deosebeste de alte larve rabditiforme ale viermilor cu carlig. Un singur examen coproparazitologic poate detecta doar aproximativ o treime din
infectiile necomplicate in care au fost eliminate putine larve. Examinarile repetate sau metoda de concentrare Baermann amelioreaza sensibilitatea diagnosticului pe baza examenului coproparazitologic. Daca examenul coproparazitar este negativ, Strongy-loides poate fi detectat in probele de continut duodenojejunal obtinute prin aspiratie,
biopsie sau prin metoda Enterotest. Un test ELISA pentru anticorpi fata de antigenele excretate si secretate de Strongyloides este o metoda sensibila pentru diagnosticarea infectiilor necomplicate. in strongiloidoza diseminata, larvele filariforme (cu o lungime de 550 (im) trebuie cautate la examenul coproparazitologic si in esantioanele obtinute din alte zone de localizare potentiala a larvelor migratoare, incluzand sputa, lichidul de laj bronhoalveolar sau lichidul de drenaj chirurgical.
TRATAMENT
Chiar in stadiul asimptomatic, strongiloidoza trebuie sa fie tratata, datorita posibilitatii de producere a unei hiperinfectii fatale. Tiabendazolul (25 mg/kg x 2 pe zi) este in general administrat timp de 2 zile, dar in strongiloidoza diseminata administrarea trebuie prelungita pana la 5-7 zile sau pana cand parazitul este eliminat. Efectele secundare obisnuite ale tiabendazolului includ greata, rsaturi, diaree, ameteli si tulburari neuropsihice. Deoarece tiabendazolul are eficienta riabila, examenul coproparazitologic si eozinofilia, ca si simptomele clinice, trebuie sa fie monitorizate dupa tratament. Albendazolul si ivermectina sunt promitatori pentru tratamentul bolii intestinale, dar pana in prezent doar tiabendazolul s-a demonstrat a fi eficient in strongiloidoza diseminata.
Strongyloides fillleborni Acesta specie rara, care a fost semnalata in Africa si Papua Noua Guinee, se presupune ca se transmite pe cale interumana si prin laptele matern. Strongyloides fulleborni elibereaza in scaun saci membranari plini cu oua. Cel mai frecvent afectati sunt sugarii si copin mici, care prezinta distensie abdominala, detresa respiratorie, rsaturi si diaree.
