Simptomul major al oxiurazei este pruritul anal nocturn.
Pruritul anal este insotit de iritatie perianala, uneori eczema rebela la tratament si manifestari nerase: iriilitate, insomnii, teroare nocturna, cosmar.
Cuprins:
Evoluţie clinică |
sus  |
Oxiurofobia sau nevroza oxiurică poate persista şi după tratament, datorită dermatitei perianale pruriginoase, reziduale.
Ocazional, pot fi īntālnite manifestări ectopice prin migrarea
viermilor spre alte situsuri: apendicite (oxiurii pot fi găsiţi īn piesele
operatorii postapendicectomie), vulvovaginite (mai ales la fetiţe, īnsoţite de
un prurit vulvar intens), enterite hemoragice (prin pătrunderea viermilor īn submucoasa intestinală) [44].
Se semnalează şi manifestări de dermatită liniară, prin pătrunderea subcutanată a oxiurilor.
Frecvent, diagnosticul este stabilit macroscopic de mama copilitului parazitat prin vizualizarea viermilor mici, albi, mobili, la nivelul pliurilor perianale. In parazitismul intens, se pot observa numeroşi viermi albi pe suprafaţa bolului fecal.
Diagnosticul parazitologic urmăreşte evidenţierea şi identificarea ouălor caracterstice. Datorită biologiei particulare a acestui parazit, īn general nu se găsesc ouă la examenul coproparazitologic. Se impune tehnica Graham (tehnica celofanului adeziv - scoch test), care constă īn aplicarea la nivelul sfincterului anal a unui fragment de scotch, pentru preluarea ouălor şi aplicarea ulterioară a acestuia pe o lamă microscopică, pentru examinarea la microscop.
Terapia oxiurozei se realizează cu unul din următoarele antihclmintice: Combantrin (Vermigal), Vermox (Mebendazol), Albendazol (Zentcl), Fluvermal (Fluoromebendazol) [2,4].
Pentru eficienţa terapeutică este necesară repetarea dozei după aproximativ 3 săptămāni (pentru distrugerea viemilor rezultaţi prin autoinfestatie, medicamentele menţionate nefiind active asupra formelor larvare). De asemenea, se impune aplicarea terapiei tuturor membrilor familiei sau colectivităţii īn care s-a depistat parazitoza.
Evoluţie clinică
