Dezvoltarea unei terapii eficiente a cancerului a fost un obiectiv major al cercetarii biomedicale. Ca rezultat direct al cercetarii fundamentale si aplicate, unele malignitati au fost transformate din afectiuni cu letalitate inalta in afectiuni deseori curabile. Progresul in tratamentul neoplaziilor solide derivate din structuri epiteliale a fost frastrant de lent, dar progresul in multe discipline va duce fara indoiala la ameliorari si in aceste afectiuni recalcitrante. O intelegere mai buna a procesului de transformare maligna a rezultat cu identificarea scopurilor unice ale interntiei terapeutice. A existat o crestere rapida a descoperirii unor agenti biologici cu importanta clinica potentiala. Vaccinurile tumorale si strategiile de transfer genetic au iesit din laboratoare catre studiile clinice. Noi chimioterapice, dintre care unele reprezinta noi mecanisme de actiune citotoxica, au inceput sa fie studiate clinic. Agentii de diferentiere, mult timp un obiectiv terapeutic, au fost recent aprobati.
Terapia cancerului este sustinuta in principal de trei subspe-cialitati interacti. Rolul chirurgului, radiologului si oncologului va continua sa fie reevaluat, pe masura ce noi agenti devin clinic disponibili si abordarea multidisciplinara a cancerului ia amploare. Medicul de medicina generala va ramane in avanpostul prenirii si detectarii precoce a cancerului. Depistarea in continuare a factorilor de risc pentru cancer si disponibilitatea unor proceduri de screening mai sensibile si specifice confera internistului un rol cheie in influentarea morbiditatii si a mortalitatii prin cancer. Abordarea terapiei cancerului, fie ca implica terapia experimentala, fie ca se constituie doar in terapia standard, trebuie sa inceapa de la o baza de date adecvata. Fiecare pacient necesita un diagnostic histologic corespunzator al cancerului, o stadializare adecvata si un de tratament corespunzator.
DIAGNOSTIC
Diagnosticul histologic al cancerului si definirea tipului tumorii este pivotul ificarii instigatiilor ulterioare si al deciziei asupra optiunilor de tratament. Desi un diagnostic histologic pare adesea simplu de silit, clinicianul trebuie sa tina seama de limitele sale. Determinarea subtipului histologic, cu caracterizarea biochimica si imunologica a tesutului, a dus la un nil de diferentiere a diagnosticelor imposibil de atins altadata. in plus, fata de confirmarea diagnosticului de malignitate, aceasta subtipare furnizeaza informatii esentiale pentru ghidarea terapiei. Diferentierea tumorilor histologic similare este adesea esentiala, intrucat optiunile terapeutice pot fi diferite. Cand determinarea subtipului histologic nu este posibila, decizia de a recolta o noua proba de tesut trebuie luata dupa consultarea cu un oncolog cu experienta, pentru a determina daca ar putea face necesara modificarea tratamentului.
STADIALIZARE
Gradul de extindere a afectiunii maligne este principalul determinant in ificarea unei terapii adecvate. Stadializarea nu reprezinta doar un criteriu orientativ pentru selectarea modalitatilor terapeutice, ci furnizeaza si informatii importante pentru prognostic si poate ajuta clinicianul sa minimizeze complicatiile morbide. Nu exista un set de teste de rutina adecvat pentru toti pacientii. intelegerea istoriei naturale a tumorii primare, a modului de raspandire la nilul ganglionilor limfatici regionali si a posibilelor sedii de metastaza la distanta ajuta la selectarea instigatiilor. Pentru orice pacient, riscurile pronite in urma oricarui studiu trebuie puse in balanta cu beneficiile castigate prin obtinerea unor informatii aditionale pentru stadializare.
ABORDARE TERAPEUTICA
Dupa diagnostic si stadializare, trebuie elaborat un de tratament. Acesta trebuie
sa aiba in dere biologia si istoria naturala a tumorii, optiunile de tratament disponibile si corelarea lor cu situatia clinica a pacientului, precum si cu dorintele fiecarui pacient. Clinicianul trebuie sa sileasca in mod clar obiectile fiecarui de tratament si acestea ar trebui explicate clar pacientului. Tratamentul cu intentie curativa este in mod clar cel mai dezirabil. Nilul de agresivitate, deseori necesar, adesea cu posibilitatea aparitiei unor complicatii serioase, necesita din partea medicului o evaluare realista a potentialului de eradicare a bolii. Tratamentul pentru prelungirea vietii, fara o supravietuire pe termen lung asimpto-matica, impune medicului sa aiba in dere raportul dintre riscul si beneficiul fiecarei optiuni terapeutice. Timpul castigat trebuie cantarit in functie de timpul de spitalizare, complicatiile potentiale si efectele secundare ale terapiei. in sfarsit, tratamentul paliativ nu ar trebui sa supuna pacientul nici unui efect secundar nedorit, complicatiilor inutile sau altor disconforturi aditionale. Obiectivul tratamentului paliativ - ameliorarea simptomelor, prenirea complicatiilor si imbunatatirea calitatii vietii- trebuie avut totdeauna in dere.
