in 1914, Boveri a emis ipoteza conform careia celulele den maligne fie din cauza supraactivarii unei gene care promoveaza diziunea celulara, fie din cauza pierderii functiei unei gene care in mod normal restrange cresterea. Aceasta ipoteza este corecta in cea mai mare parte, desi sunt de asemenea implicate si defecte ale genelor de separare a ADN-ului. Genele care promoveaza o crestere normala a celulelor sunt denumite protooncogene, si activarea unor astfel de gene prin mutatie punctiforma, amplificare sau disregularitate le transforma in oncogene.
Genele care in mod normal impiedica cresterea sunt denumite supresoare ale tumorilor (folosirea denumirii alternative de antioncogena trebuie descurajata) si cresterea celulara neregulata apare daca functia lor se pierde. Natura diploida a celulelor mamiferelor permite anumite predictii asupra consecintelor mutatiilor somatice ale genelor supresoare ale tumorilor. in majoritatea cazurilor, pierderea unei alele este putin probabil sa determine consecinte importante, deoarece alelele normale ramase sunt, de obicei, suficiente pentru o functie normala. Astfel, majoritatea celulelor unui indid cu o pierdere mostenita a functiei unei alele supresoare a tumorilor sunt normale functional. Numai celula rara, care pierde sau dezvolta mutatii in copia normala ramasa, va prezenta o crestere necontrolata. Acest model prezice corect faptul ca patternul de cancer mostenit intr-o familie cu mutatia unei gene supresoare a tumorilor va fi exprimat ca o trasatura autosomal dominanta, desi mecanismul celular este recesiv.
A treia categorie de gene care contribuie la malignitate consta din gene de reparare a ADN. Fiecare diziune celulara implica copierea a sase miliarde de perechi de baze (pb) ale ADN. ADN polimeraza are o rata finita de eroare, dar multe influente din mediul inconjurator pot distruge structura ADN; ca o consecinta, sistemele de reparare sunt esentiale pentru a proteja integritatea genomului. Cand insasi sistemele de reparare sunt defectuoase, datorita unei mutatii fie mostenite, fie dobandite, rata acumularii de mutatii in intreg genomul creste odata cu numarul diziunilor celulare. in masura in care aceste mutatii implica oncogene si gene supresoare ale tumorilor, probabilitatea de aparitie a malignitatii creste.
