mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Sistemul nervos
Index » Boli » Sistemul nervos
» Rascumpararea conditiei nevrotice

Rascumpararea conditiei nevrotice







PRINCIPII DE PSIHOTERAPIE
Nevroza s-a instaurat de la inceput ' si va ramine intotdeauna ' un obiect de studiu al psihiatriei. Pentru ca este un stil de suferinta specific omeneasca, iar analiza spectrala a afectitatii, de la teama la extaz si de la zim-bet pina la disperare sau revolta, tine de investigatia pasionata si generoasa a medicinei sufletului.
Psihiatrul trebuie sa se ocupe si sa-si elucideze, in afara fenomenelor si conditiilor profunde ale bolii, secreta constituire si esomenica determinare a sanatatii, pe care vrea s-o mentina si s-o cultive ca o replica a patologicului. De aici, calitatea de prospector si aparator al sanatatii mintale, igienist al psihismului si practicant consecvent si generos al profilaxiei.
Nevrozele reunesc o serie diversa de moduri ale suferintei, cu un caracter de subiectitate si cu insusirea de a putea fi asistate si tratate prin metode psihologice. Iar psihoterapia este atit de caracteristica pentru asistarea nevrozei, incit intra in definitia ei, in chip ineil. In fond, pentru psihiatru, diagnosticul ' ca si tratamentul nevrozelor ' este in mare parte un dialog, o intilnire si o secreta conspiratie" impotriva pesimismului. ..



Toate acestea se sprijina si den posibile prin prestigioasa dezvoltare a psihopatologiei si, in general, a psihologiei moderne. Pentru aceste discipline si pentru domeniul lor de gindire sistematica, exista o unitate inseparabila intre structura dinamica a subiectivului si a corporalului, a eului moral si a celui oferit ca reper si referinta organica lumii de lucruri si mesaje in care nagam" de-a lungul etii. In aceasta perspectiva gnoseologica, fenomenologia nevrozei dene un fel de amprenta negativa a alienarii.
Insul nevrotic salasluieste prins" in formula alienanta si insulara, fara sa destrame insa concomitent si insertia lui in marea lume a valorilor. Ca modelul unei statui in mijlocul mulajului, el ramine inchis asupra lui insusi Iar a trata nevrozele in ul suferintei, inseamna umanitate, solidaritate, bunatate si act oblativ. Fiindca, asa cum am spus, nevroza este un fel de drama a inferioritatii", conditia despicata sau dihotomica", a firii omenesti, care pulseaza totusi ca o totalitate e.

Terapeutica bolii psihice (si prin excelenta a nevrozelor) implica o dubla miscare si initiativa, caci si suferindul trebuie sa na" in cimpul polarizant al tranzititatii psihoterapice. Vastitatea teritoriului nevrozelor si diluarea lui imperceptibila in cotidian si obisnuit (o asimptotica racordare la obisnuit!) fac din psihoterapie, pe de-o parte, un nesecat cimp de comprehensiune mutuala a conditiei umane, pe de alta, suprema investire oblativa, generoasa, altruista, de care este capabil medicul, psihiatrul in ipostaza sa existentiala si calitatea lui de antropolog.
Noi credem ca psihoterapia este domeniul constructiv si dinamic al medicinei psihice, mai ales atunci cind ea se desfasoara zind cimpurile de torsiune ale existentei nevrotice, in surda si ireductibila necesitate a suferindului de a se proiecta pe coexistentii" sai. Dealtfel, prin definitie, medicina tinteste irezistibil spre alinarea suferintei umane. Asa a fost de la inceputul inceputului, inainte ca cineva sa fi banuit ca solidaritatea dintre oameni se va chema vreodata si medicina . . .
Asistam azi la un razboi declarat suferintei in general, desi domeniul ei nu este omogen ca semnificatie, intensitate si nivele. Umilitoarea durere fizica nu egaleaza si desigur nu are forta" destructivei dureri morale.

Exista o cota de fireasca" suferinta, tesuta in realizarile existentei normale. Ea e traita intr-o maniera primara, la care insul uman nu reactioneaza in mod secund,deci nu imbraca haina expresiva a nevrozei. Acest fundamental model existential e rezultatul neacceptarii fatalitatii, hazardului orb", adica al intilnirii la intimplare" cu soarta si n-a generat niciodata suferinta nevrotica, fiind doar (si in fond) conditia de fermitate si demnitate de totdeauna a omului.
Dar atunci cind a devenit posibila ' intr-o mai complexa si evoluata gindire ' conngerea ca nu tot ceea ce caracterizeaza ata omeneasca trebuie ineil acceptat ca un corolar legic al firii, sau ca un joc de hazard, acest aleator refuzat" a constituit deschiderea spre un domeniu de suferinta posibila, elaborata si dezbatuta in subiectitate.
Luciditatea si vointa, intensificate de prezenta si de dominarea existentei, au saltat pe om intr-o noua ipostaza istorica. Dar in acelasi timp l-au asezat la o rascruce de suferinta, prin actul dramatic cotidian al ciocnirii dintre cunoastere si indoiala, certitudine si s, olenta si concesie.

Acest aspect al sufletului modern a primit progresiv statutul de nevroza si aceasta tensiune si lupta interioara dene principalul mod de transmutare si desurare a conflictului inerent elaborarii nevrotice.
Disputa si discordanta afectiva interioara accepta o determinare sociala sau endogena. Ea este ' edent ' dependenta de un mult mai complex nivel de inscriere a conflictului decit cel comentat la inceput, denumit de tip sau modalitate primara" si caruia puteam sa-i inferam natura conditiei umane. Cu alte cunte, asistam in contemporaneitate la un proces de complexificare" a conflictului si a tensiunilor contradictive umane.
E aproape o edenta pentru cei care se ocupa cu istoria culturii ca ' odata cu diferentierea formelor de cilizatie ' pragul tolerantei la conflict si nesansa a scazut in chip sesizabil. Totul se masoara azi pe curba de probabilitate. Succesul" isi are complementarea cuantica in esec", realizarea se margineste cu naufragiul.
Omul modern nu mai suporta, nu se mai resemneaza si nu se mai supune scepticismului stoic. Nu vrea sa mai dezbata cainta sau nuantele regretului, renunta la frumusetea rabdarii" s.a.m.d.

Si astfel, tensiunea provocata de conflict (factor de psihogeneza) in loc sa mobilizeze resursele si capacitatea ancestrala pentru iesirea din impas si ulteriorul acces la dorinta implinita, dene mecanism de suferinta, sistem de dubiu si nesiguranta etc, implicind in mod necesar asistenta psihoterapeutica, sau interumana in general.
Din aproape in aproape, se ajunge astfel la intrebarea de foc" a psihiatriei moderne : in orizontul contemporan, unde si cum se delimiteaza suferinta nevrotica de suferinta firesc-umana, aceea care nu trebuie si nu poate fi detasata ' sau decupata a- ' din marele model al existentei cotidiene si de peste tot, fara riscul unei falsificari a comprehensiunii pozitiei omului in lume ?
Aici, patologia motivationala a nevrozelor ne ajuta in comprehensiunea si trasarea limitelor (practice) dintre normal si patologic.
La nevroze, determinarea pluri-factoriala se joaca" in nivelul pre-noetic, acolo unde afectivul si catatimia decid drumul cunoasterii. Conflictul intra-psihic poate edent genera fie optimism, dinamizare, elan realizator, plus energetic, fie esuare sau naufragiu intr-o structurare nevrotica.

Existenta normala inseamna in buna masura tensiune constienta si dirijata, adecvarea mijloacelor psiho-dinamice la tendinta ineila si definitorie a conditiei umane. Ne gindim la unitatea de masura a fiintei implinite : perfor-manta-realizare-succes-prestigiu. Si orice alterare calitativa a mijloacelor de proiectare existentiala si de implinire, descinde in teritoriul care genereaza suferinta nevrotica.
Nevroticul cauta si cere sa fie readus intr-o formula echilibrata de existenta autentica. De aceea, poate, cind medicina se ocupa de nevroza, ea atinge nivelul suprem al asistentei omenesti. Fiinca asistenta unui nevrotic este un act de omenie, de bun simt, de simpatie, de luciditate, care isi propune redistribuirea liniilor de forta interioare din sufletul suferindului. Repararea" existentei nevrotice se realizeaza printr-o reorientare a sensurilor ascendente si constructive ale celui esuat in cimpul existentei. Orice act medical de cunoastere este un act pragmatic, pentru binele omenesc. Cunoastem doar pentru a face bine, pentru a asigura suferindului o rampa" psihica, un imprumut" de constiinta. Intr-o asemenea masura, incit arta de a renaste o fiinta umana suferinda nu poate fi tipizata Psihoterapia se practica in toata medicina, dar mai ales in psihiatrie si, prin excelenta, in domeniul nevrozei. Nevroticul se expune vorbind, se dezbate pe sine si pledeaza pentru sine insusi, oferindu-se analizei.

Psihiatrul ii inregistreaza suferinta, o descrie si o clasifica, neui-tind niciodata ca fiinta intreaga nu incape intr-o cartoteca. Nevroticul nu are o nevroza, el nu are" nimic, ci este intr-o stare de constiinta ingrata, de disconfort interior si de nelinistita intrebare. Si astfel, nu ne mira ca el nu poate fi inteles decit prin asimilare, si nu prin obiectivare. Ca nu-si poate construi portretul decit pledindu-se pe el insusi in situatia de suferinta, obtinind complicitatea" doctorului de suflete la tentativa sa de a se echilibra.
Aceasta solidarizare, raliere a constiintei medicului la problematica nevroticului inseamna totdeauna o comprehensiva ascultare. Fiecare nevrotic este o istorie si o existenta unica (la fel ca si noi toti), asemanatoare cu a contemporanilor, totusi ireductibila la mai putin decit fenomenul fara seaman al persoanei. De aceea, nu exista (si nu e posibil) un tratat unic de psihoterapie !
Cind gasesc o alta constiinta ce breaza, discerne si creeaza un portret in care ma regasesc fidel si promitator, pe care-l pot primi si ma pot sprijini, in care ma recunosc si pe care il accept, sint in plina psihoterapie". Un portret fin si amanuntit, care angajeaza propria mea" motivatie, revelindu-mi trasaturi de care nu stiam. Totusi, ramine la nevrotic in acelasi timp o ceata" a psihismului, de care nu-si da seama. Descifrind-o, psihiatrul il ajuta sa se cunoasca si mai ales sa se ia pe el insusi ca sistem de referinta. In orice act psihoterapeutic exista o sentinta" caracterologica data fara exagerare, partinire, denigrare.

Terapeutul ofera nevroticului o punte spre realitate, pe care acesta in mod firesc se angajeaza, fiindca orice proiect de speranta e contagios ! Dar aceasta replasare in cimpul realitatii trebuie explicata, in sens comprehensiv. Si innsul de nevroza afla progresiv pina unde va merge aria sa de desfasurare posibila, cit poate spera, sa sau acta.Pentru realizarea tuturor acestor obiective ale psiho-terapiei este necesara participarea neconditionata a suferindului sau dezadaptatului la propriul sau comentariu existential.
In domeniul nevrozelor, nu este grea demarcarea fenomenelor, simptomelor etc. Chiar greseala de diagnostic este ceva putin probabil. Dificultatile apar dupa ce nevroticul 1-a exploatat\'1 pe psihiatru, ca ascultator, confesor, paratrasnet" si alte ipostaze corectoare de ata. Adica dupa ce 1-a determinat sa practice un gest de protectie sau de ajutor, pe care dealtfel nici un medic nu-l poate refuza. Marturisirea magica" si confesiunea, audienta atenta si intelegatoare, descifrarea inteligenta l-au ajutat, de pilda, pe isteric prin spectacolul" la care a avut un martor sincer, iar pe neurastenic prin teama impartasita si care astfel diminueaza ipso facto.

Orice ins in stare de tensiune, de anxietate, de panica, cauta pentru asistenta o constiinta care sa-i inregistreze tensiunea. De aceea, nevroticii vorbesc mult si mereu despre persoana lor proprie. Si raul odata impartasit diminua in intensitate, in presiune dezagreabila, dene mai transparent si usor suporil. Daca asculti fierastraul" interminabil al psihastenicului, ii faci bine, reduci din sentimentul anxios al revenirii sterile caracteristice cercului prea ingust al constiintei lui.


Dar cit se poate neutraliza, si cita ndecare din suferinta nevrotica e posibila ?
Raspunsul ramine si vast si. .. succint, pentru ca este foarte (si ineil) indidualizat. Fiecare nevrotic are o forma personala de primire a ajutorului dat. De aceea psihiatrul trebuie sa vorbeasca toate limbile", sa cunoasca toate elementele de caracter, mediu socio-cultural. istorie sau somatopatie pe care nevroticul le tiraste ca pe niste lanturi inzibile.

Suferinta nevrotica poate surveni deseori ca o reactie fata de unele forme ale suferintei somatice (sau, mai propriu spus, predominant somatice). In acest caz, tot ce este citibil sub forma de fenomen functional (pe un fond organic identificabil) se trateaza simptomatic. Tulburarile vegetative, tulburarile functiilor si ritmurilor scerale, tot ce putem gasi in discursul, plingerea sau protestul nevroticului poate fi considerat si tratat simptomatic, ceea ce vrea sa insemne ca poate fi tratat pozitiv, dar nu implica deloc afirmatia ca va fi vorba de o exhaustiva solutie terapeutica.
Patologia nevrotica reprezinta un continent de suferinta omeneasca posibila, in care gasim cazuri extreme : uneori organicul" dispare, alteori dicteaza legile lui cele mai grosolane si mai concrete. Aici e edent ca internistul se va ocupa mai intii de suferind si abia dupa aceea va interveni psihiatrul. Cind nevroza este dominanta, sau in prim , tratamentul nu va fi numai sedativ, anxiolitic, roborant, sau antidepresiv, ci si unul care zeaza reducerea agresitatii. Deoarece neurastenicul, de exemplu, isi converteste astenia in irascibilitate si agresitate, conform unor scheme foarte simple si oarecum primitive. Cu cit neurastenicii sint mai obositi, cu atit den mai arta-gosi, mai iritati (aceasta observatie a fost demult facuta de nepsihiatri, iar bunul simt a fost suficient pentru a o constata).

La fel se intimpla lucrurile cu istericul, daca este combatut sau neutralizat cu argumente rationale, fara semnificatie sau rezonanta in constiinta lui. La psihastenie, cel putin, un discurs rationalizat este timp pierdut si chin ! Fiindca pentru el discursul in replica nu are valoare.
Singurul limbaj care isi gaseste sens (cu nevroticul) este un dialog de compasiune, simpatie, rezonanta afectiva, de intelegere din ochi" cu aparenta de intuitie si finete. Daca supralicitam insa, putem deveni neutri, fara eficienta si resimtiti ca niste rutinati. Nu explicatii de tip obiectiv, nici regulamente interioare", nici teorii stiintifice oferite ca A«pilule", ci prezenta psihoterapica, comprehensiva, em-patica (intri in suferinta bolnavului, cot la cot cu el") contine calea de reintoarcere, de echilibrare, de adaptare, de sintonizare, de reinsertie a nevroticului in fluxul etii. Psihoterapia este (edent) un implicat necesar in actitatea oricarui medic, ea fiind ' asa cum afirma psi-hoterapeutii Camus si niez ' ansamblul mijloacelor prin care actionam asupra spiritului bolnav tot atit cit si asupra corpului bolnav, prin interventia constiintei noastre".

Ne raliem cu discretie si simpatie la eforturile si am^ bitiile care se depun pentru a converti psihoterapia intr-o metoda stiintifica de tratament psihologic si de a elibera oamenii, in masura posibilului, de suferintele lor inutile. Nu vom descrie insa in lucrarea de fata diversele tehnici de psihoterapie. Ne vom multumi sa-i citam pe Delay si Pichot, care sistematizeaza tehnicile de psihoterapie in trei categorii :
l)Psihoterapia dialectica, care isi propune modificarea persoanei si a imaginii despre ea insasi.
Psihanaliza lui Freud, analiza existentiala, psihoterapia non-directiva a lui Rogers, sau psihoterapia de model Balint se inscriu in acest domeniu al relatiilor medic-pa-cient (cu rezultate de multe ori contradictorii, dar cu o audienta si cu un prestigiu de indiat).
2) Psihoterapia bazata pe sugestie, domeniu care se intinde de la fascinanta" hipnoza pina la training-ul autogen" al lui Schultz, mai putin spectaculos, dar cu rezultate noile.

3) Psihoterapii catartice, care se bazeaza pe valoarea terapeutica pe care o implica marturisirea trairilor puternic incarcate afectiv ale pacientilor si in acest fel obtin o .,de-tensiune", o relaxare a tensiunii interioare. Psihoterapia poate fi potentata prin efectul favorizant al substantelor psihotrope, asa cum se practica, cu bune rezultate, in narcoanalize". Terapeutica prin joc la copii sau psihoterapia prin arta la adulti se inscriu si ele ' partial si destul de sporadic, credem noi ' in aceasta categorie.
Prin eficienta si actiune sociala binefacatoare, facili-tind adaptarea, cistiga azi din ce in ce mai mult teren psihote.rapiile de grup. Ele pedaleaza" pe actiunea rezolutiva sau re-educativa si modelatoare a unui grup (organizat terapeutic) asupra unui instrainat si ratacit printre oameni" (suferindul psihic).
Asa cum informeaza A. Atanasiu si V. Sahleanu (in Psihologie si medicina". Ed. stiintifica, 1973), Jonckheere a ajuns recent la concluzia (pe studiul a 2 300 de publicatii) ca aproximativ 40 de tehnici psihoterapeutice ' din care doar jumatate sint efectuate pe grupuri ative de bolna ' au deja un indiscuil drept de cetate in teritoriul intins al psihoterapie!.

Dealtfel, de aici, deriva dificultatea evaluarii riguroase a binefacerilor si limitelor psihoterapiei metodice.
Dar actul medical incepe, se desfasoara si sfirseste intr-un climat empatic, tot atit de mult pentru psihoterapia metodica, ca si pentru cea neintentionata (e adevarat ca uneori se asista la o nedorita iatrogenizare a suferindului ; atunci cind relatia psihoterapeutica esueaza in continutul sau de generozitate si tranzitism interpersonal si se inscrie in cercul steril al unui dialog abstract si impersonal).
Exista un argument istoric expresiv si veridic in favoarea psihoterapiei. Pentru noi, el poarta numele de paradox al medicinei" si releva neintreruptul lant de succese pe care aceasta le-a adus de-a lungul secolelor fara sa dispuna de o reala si concreta stiinta farmaceutica sau chirurgicala. De-abia de. un secol si ceva, medicina milenar prestigioasa pentru ndecarile ei are la indemina substante controlate, laboratoare, rezultate experimentale etc. Or, aceasta dubla fata nu se poate explica decit prin legaturile, naturii omenesti cu fortele pozitive care leaga ' prin sugestie ' dorinta de ratiune. Psihoterapia, prezenta totdeauna in intilnirea dintre medic si suferind, 1-a nimbat pe terapeut cu stralucirea contagioasa" a intelegerii si bunatatii si i-a intretinut puterea de ndecator.


Printre categoriile de nevrotici, neurastenicul profita cel mai mult din discursul comprehensiv al medicului. El il primeste ca pe un corpus de informatii cauzale asupra suferintei, de elucidare a motivelor atitudinii terapeutice si de justificare a sperantelor. Prin psihoterapie, se obtine ca neurastenicul sa-si cunoasca suferinta, sa colaboreze pentru combaterea ei si sa termine cu un act de succes mintal. Istericii profita plenar de asistenta psihologica prin tehnicile de sugestie, persuasiune, prin interventia linistitoare si prestigioasa a medicului. Ei nu cer sa-si cunoasca suferinta ci vor cere" medicului-psiholog sa-si asume singur responsabilitatea ndecarii. Nici minimalizarea suferintei nu da rezultate, deoarece boala reprezinta un capital egoist" la care nu pot renunta. Doctorul psiholog trebuie sa se impuna ca o personalitate ferma si echilibrata, fiindca istericul are nevoie de o psihoterapie sugestiva (chiar dura. sau dureroasa !). Discursul sugestiv nu foloseste un lux de argumente. Este un discurs de conngere, de captare de energie si de sprijin al dispozitivului de gindire la indidul suferind. Aceasta conform unui credit, unei adeziuni, unui sprijin pe care-l cauta. Caracteristica foarte general umana si foarte putin patologica ! Noi sintem connsi ca oamenii, in general (dar mai ales in suferinta) cer mult mai mult o contributie sugestiva decit una informativa, de la cei dimprejur si pe care s-ar putea sprijini. Si chiar daca il scoatem pe isteric, de pilda, doar pentru putina vreme din suferinta sa, merita sa ne sacrificam energia noastra de psihiatri . ..

In patologia mintala, conceptul de decompensare (folosit in alte discipline medicale) este o metafora, pentru ca noi nu cunoastem si nu putem masura tonusul psihismului. In limbaj clinic putem totusi vorbi (si adesea o practicam) de o decompensare neurastenica, isterica, anxioasa etc.
Psihastenicul are nevoie de asistenta continua prin prezenta psihiatrului, prin confortul psihic pe care-l asigura un alt psihism. Prins in actiunea terapeutica, psihas-tenul se stramuta, se indeparteaza de continua lui lamentatie. Lasat singur, el recade in conditia in care nu se poate singur suporta, inauntrul unei lumi interioare dominate de teama si incertitudine. De aceea, psihastenia este o formula nefericita de suferinta omeneasca ; suferindul fiind incapabil sa aleaga, chiar atunci cind il ajuti, raspunde cu incertitudine la certitudinile ce i le oferim ca formule de existenta.

Arta de a renaste" si a reaseza o fiinta umana inauntrul propriului sau psihism nu poale fi modelata (sau standardizata). Ne intereseaza toate fenomenele de rezonanta din mintea nevroticului, urmarind repararea deteriorarii nevrotice, printr-o re-orientare a sensurilor existentei, prin re-distribuirea fortelor interioare ale sufletului intr-un sens progresiv, ascendent-constructiv.
Nevroticul, suferind in si prin discurs, trebuie sa realizeze si sa fie constient la capatul acestui drum de insotire, tot prin discurs (psihoterapia), de ceea ce si cum se poate rascumpara din conditia lui de suferinta.
Psihiatrul este companionul angajat si autentic pe acest drum al reintoarcerii nevroticului din lumea sa, in care dimensiunea traita a itorului diminueaza, uneori pina la disparitie.





Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor