mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Sistemul nervos
Index » Boli » Sistemul nervos
» Nevroza anxioasa

Nevroza anxioasa







Anxietatea ' asa cum am vazut ' este o stare de tensiune nelinistita care rezulta dintr-un fel de elementara, primitiva constatare a scaderii sigurantei de ata si a cantitatii de energie tala. Ea nu se reduce la o judecata analitica, nu este un final silogistic sau un bilant, ci o traire imediata, directa si simpla, cu instalare chiar brusca, cu intensitate in crescendo, in platou sau in maximum.
La scara psihologiei animale, anxietatea seamana cu comportarea de punere sub tensiune" a sistemului receptiv in legatura cu posibilitatea unui pericol. Ea scade cind pericolul se retrage sau nu se confirma, fiind un model foarte primitiv de pre-defensiva, de preparare pentru aparare sau atac.
In treapta umana, cind prepararea pentru pericol coincide sau rimeaza intr-adevar cu pericolul, anxietatea dene o reactie de aparare, in care gasim un sentiment de frica, respectiv teama.
Teama este totusi o masura de participare a inteligentei. La om, pe linga modelele de pericol (adesea ridicole !), gasim si intelegerea pericolului. Cind el fuge cu teama unui pericol real, actul este inteligent". In schimb, teama de animale mici, de intuneric etc. reprezinta un model instinctiv, ne-inteligent.



Anxietatea ' ca traire integrata in constiinta ' semnifica o stare de teama nejustificata, nedublata de concluzii analitice, adica nesanctionata de analiza inteligenta a situatiei. Adica o teama fara obiect", cum se spune in psihologia clasica, declansare a unor scheme generale de aparare fara motiv de pericol, o rabufnire in constiinta, cu instalarea in psihism a unui general de pregatire fata de pericole, fara ca acestea sa fie o caracteristica a mediului, a situatiei sau a itorului apropiat.
Anxietatea instituie un fel de intunecare si de ingustare, de pierdere a posibilitatilor de analiza cauzala a caracteristicilor nefavorabile, traite, ale situatiilor. Ea exprima neimplinirea. neeficienta, lipsa de energie si de adecvare a sanselor si a elementelor favorabile sau nefavorabile in saltul spre act. Si anxiosul este, in fond, un neholarit al actului, fiindca nu poti hotari despre lucruri pe care nu le cunosti.

O alta caracteristica a anxiosului este repetarea sterila a ului de act. Uneori anxietatea blocheaza sau paralizeaza complet ata sufleteasca, unde nu mai este nimic in afara unei foarte chinuitoare nelinisti . .. Dar atunci ea dene o criza, un episod de patologie brutala si cere o asistenta imediata. In aceasta modalitate descifram o anxietate care seamana cu cea biologica, un reziduu al dispozitivelor primitive de aparare. Ea poate paraliza cimpul de constiinta, in toata suprafata, asa incit nu mai ramine loc pentru nici o tema de adecvare la real.
Criza de anxietate este sufocanta (la propriu si urat) : dispnee, tahicardie, paloare, spasme ale sfinctere-lor, cresterea tensiunii arteriale, tremor etc.
Analiza clinica esueaza adeseori in incercarea de a descoperi sursa anxietatii.
Intr-o clasificare a suferintei nevrotice dupa nivelul la care este meolizat" si trait esecul si neimplinirea, neurastenia este suferinta nevrotica ale carei radacini sint infipte cel mai adinc, in biologia\'\' psihismului. Exista neurastenizari" posibile si la animale : oboseala, epuizare, hiperreactie opozitionista etc.
Nivelul cel mai afectiv (emotiv .\') este dominat statistic de suferinta isterica.

Iar modelul cel mai complicat, cel mai intelectuali-zat" de nevroza sau de descompunere nevrotica, este psihastenia. In ea sint zate mecanismele superioare si cheile de bolta ale edificiului personal. Fiinta inteligenta si cunoscatoare dene locul unde se intimpla drama suferintei nevrotice.
Prite din afara, ca mari modele de comportare, anxietatea", obsesia" si fobia" se pot csomenta oricind in termeni de astenie", de deficit al energiei psihico Toate conflueaza intr-o lege specifica ce regizeaza si domina regimul de suferinta nevrotica. Adica aceea care, prin deficitul de energie psihica, inlocuieste ordinea sau eficienta organizare, cu fenomene de dezordine mintala si neimplinire existentiala. Din acest punct de vedere, psihastenia" este un titlu exceptional de bine ales si dat unei modalitati de suferinta nevrotica, in care identificam o slabiciune psihologica, un deficit de forta, existenta mecanismelor obsesivo-fobice-anxioase si a trairilor care domina ata sufleteasca a suferinzilor (indoiala, nesiguranta, teama, parazitismul mintal interpretativ, obsesi -tatea automata) precum si toate reactiile pe care nevroticul le interpune intre el si realitate. incercind sa-si neutralizeze suferinta insuporila.

Psihastenia ' reprezentind un mod de existenta prin teama sau existenta ca fiinta speriata" ' poate fi surprinsa in schema reactie-proces-dezvoltare".
Noi oamenii (in normalitate si inspre esenta"), transam intr-o perspectiva probabilistica ' subiectiva ' toate intrebarile care formeaza familia preocuparilor despre ata noastra mintala. Mereu ne intrebam ceva in limbaj cauzal, insa raspundem intr-unui mai mult modal. Viata psihica se fundamenteaza pe acest dialog cu noi insine. Simtim intuitiv ca intrebarile puse sint pro-portionate cu raspunsurile pe care le putem da, si aceasta ne creeaza sentimentul de siguranta in ceea ce priveste eficienta intelectului nostru (dealtfel, spontan si aprioric, avem impresia ca sintem la fel de intelegatori si destepti !). Toate intrebarile sint rezolvate in echivalentul lor de act, in diverse feluri sau modalitati. Exista insa un tip de ata mintala in care tocmai aceasta trasatura fundamentala nu este prezenta, si anume, psihastenia. intr-adevar, psihastenul se simte, se considera, se traieste pe sine in ipostaza vesnica de a nu putea sa realizeze o dinamica de progres, echilibrind si completind facultatea de intrebare si raspuns din mintea proprie. Din aceasta cauza, el este un deficitar in capacitatea de a transa ho-tarit si de a-si dirija etapele mintale asa incit intrebarea sa fie urmata de un raspuns corelativ.

Adica, nici nu stie sa se intrebe adecvat, dupa cum nici sa raspunda ca atare la chestiunile intrinseci ale existentei.
De aici deriva o trasatura fundamentala a incapacitatii existentiale a psihastenului : egalizarea intre probabil si posibil. Intr-un asemenea model de constiinta, tot ce e posibil in lume pentru eul nostru dene probabil, cu riscul de a egala tot ce e rau in lume. Iar cind raul dene probabil la o asa masiva si constanta intensitate, este sufocant. Sau altfel spus, psihastenul simte ca tot ce se poate intimpla suparator si rau in sinea noastra si pentru intimitatea fiecaruia dene pentru el probabil. Si astfel, se apleaca sub chinuitoarea resemnare ca nu are puterea sa se fereasca sau sa ocoleasca o asemenea situatie. Zarurile omenesti nu ii sint cunoscute, dar stie ca pe fiecare fata a lor sta inscrisa posibilitatea de rau". Aceasta amenintare-certitudine" a insuccesului dene teama obsedanta : toate accidentele posibile sint in stare de preparare, la fel si nenorocirile, care isi asteapta" doar rindul.
Constiinta acestei balante diabolice in destinul sau genereaza o existenta speriata, o continua tremurare a sufletului si a mintii" (cum spunea un pacient, cu mare finete). Iar unele incercari de aparare, de blindare" prin perfectionism si certitudine obiectivata in rituri tipicare si excesiva amanuntire nu-i permit sa fie altceva, totusi, decit o frunza tremuratoare in fluxul destinului.

De aceea, noi credem ca este impropriu sa vorbim de reactie psihastenica", ci, eventual, reactie anxioasa pe fondul structurii psihice lipsite de energia existentei si a impartirii duratei in scara cu trei trepte a trecutului, prezentului si itorului.
Exista grupe de nevroze in contextul carora anxietatea constituie un stil, un fel de a trai.
Uneori, anxietatea invadeaza cimpul constiintei fara o preparare, se instaleaza ca o experienta interioara si organica, ca o difuza teama de moarte. Si moartea, in loc sa fie o certitudine fireasca si nediscutata, dene o problema anxiogena. Se incarca cu tot raul posibil peste raul standard" implicat de verdictul ei pentru orice fiinta e.
Teama ' prezenta si posibila in toate anotimpurile sufletului ' este cu precadere produsul sufletului psihas-ten, asemanator unui pom care poarta fructe si flori uscate deodata, toate implicate intr-un fel de fiinta contradictorie si din a carei conditie interioara nu exista o iesire . . .
Nicaieri solidaritatea, inseparabila noastra unitate psihosomatica nu este mai edenta ca in suferinta nevrotica. Nicaieri, in medicina clinica, ceea ce spune bolnavul (material descriptiv, explicativ") nu dene util ' chiar decisiv ' pentru diagnostic mai mult ca in nevroza. Dar tot aici, acest material rostit este dublat de un fel de garantie somatica", pe care suferindul o constata mereu in trairea lui elementara, in sentimentul eului modificat de propria patimire.


Cind spunem eu", ne aratam pe noi ca organism si tratam" sau comentam sentimentul de bine, de silitate, de continuitate si agreabil al organismului substant. Dar, nu ne putem simti bine pe module". El (binele) apare peste tot sau nicaieri. Si astfel, ajungem la enunturi de tipul : binele este expresia uniformitatii si continuitatii etii sufletesti". Aici se face legatura" indisolubila soma-suflet mai mult ca oriunde. Si mai mult ca oriunde in psihiatrie, cind vorbim de nevroza implicam si somatoza. Concluziile ne vor conduce astfel la o re-trasare a celor trei axe ale suferintei nevrotice :
' axul asteniei, in desfasurarea existentei ca angajare in schimbarile lumii ;
' axul frustrarii, in implinirea interioara si geneza binelui ;
' axul anxietatii, al pericolelor existentei, fara nici un fel de referinta (si fara orizont).Imbinarea lor se poate face dupa o proportionalitate diversa, acestea trei fiind doar coordonate, sau vectori. Daca nevroza este dominata de oboseala, o vom numai neurastenie ; domniata de frustrare, o denumim isterie ; dominata de anxietate, va primi eticheta de patologie nevrotica a anxietatii (psihastenie, nevroza obsesivo-fobica, nevroza anxioasa). Aceste denumiri dau culoarea" nevrozei in care vechea dualitate corp-suflet este o unitate absoluta . . . dar destul de enigmatica !

Diagnosticul de nevroza" are sensul unui act major numai daca si in masura in care vrem sa ajutam un suferind, sa asistam, de la egal la egal, o fiinta asemanatoare. Or, aceasta colaborare inter-personala rezultata, adica binomul nevrotic-medic, constituie un fenomen sui-generis, iar aceasta angajare ineila si obligatorie a medicului ar trebui sa ureze ca parte importanta in definitia nevrozei.
Fiecare definitie partiala a nevrozei (prin suprasolicitare, conflict, complexe, regresiune etc.) este ineil trunchiata si poate trai" numai ca tributara ' sau parazita ' unei cuprinderi comprehensive a persoanei umane. Altfel, tentativa sucomba fara exceptie in insuficienta sau caricatura.
Nu avem voie ca in elaborarea teoriilor despre nevroza sa imprumutam unele dubii psihologice si sa le transformam apoi in certitudini si edente".
Fiinta umana nu se poate supune unui rationament sau procedeu de intelegere simplista prin analize sau prin modelare. Fiindca nu poate fi identificata cu o sursa de semnale". Psihologia este tocmai stiinta indiduarii", deci a legilor normogenezei" sau a nasterii si enuntarii legice.
Nevroza ' aceasta infringere umana dramatica dar comprehensibila ' a fost si este si o problema medicala,

dar fara a-si avea premisele intr-o orbita de patologie. Fiindca psihiatria nu mai este azi delimitata doar ca o fata a stiintei medicale, and ca obiect boala, sau descumpanirea mintala.
Ca stiinta aplicata, psihiatria reia materialul faptic furnizat de suferinta, il domesticeste" definindu-l si clasificindu-l, apoi il concretizeaza in actul de ndecare si reconditionare. In locul metodei de inspiratie sectiuneziana (ca in restul medicinei) constind in dizarea dificultatii pe parti, pina la o simplificare secventiala, in psihiatria moderna apare tendinta de a urma calea inversa si a considera problema suferintei psihice in mod global, a-i construi un portret, urmind apoi sa se e modelul cu realitatea si, in raport cu rezultatele, sa se traga concluzii.
Prin modelele succesive pe care si le propune in comprehensiunea nevrozei, psihopatologia constituie singura cale practicabila pentru a nu cobori sub linia in care dialectica cunoasterii intersecteaza realitatea tristetii, a raului si a uriteniei. Psihiatria aplicata dene astfel un instrument in slujba etii si o vasta tentativa de salvare a omului suferind.



Dezvoltindu-se in cimpul sinergie al stiintelor antropologice, psihiatria nu poate renunta la colaborarea ei cu medicina, psihologia, sociologia, filosofia etc.
Dezvoltarea psihiatriei moderne demonstreaza ca orice act aplicativ, pragmatic este si un act de inventie, deci de creatie. Dar mai ales demonstreaza ca stiinta fundamentala (psihopatologia, in cazul nostru) este fructul stiintei aplicate (psihiatria) si nu invers.
Suferinta psihica (nevroza) constituie un experiment natural si obiectul psihiatriei. Modelele bolii psihice (dintre care nevroza este unul) tin de domeniul psihopatologiei, orice intalnire nevrotic-medic fiind o decodare creatoare despre cit si cum sufera un nevrotic. De aceea, psihiatrul ' acest ecou" (aller ego) al suferindului a- ' stie mai bine decit altii cind inseninarea si aparenta de ndecare a bolii are un sens pozitiv.
Lansata din teritoriul medicinei, comentata apoi din perspective filosofice, sociologice, antropologice etc, teoria nevrozei nu este in pericol sa dispara niciodata sau sa se dilueze" ca problematica a naturii umane. Astazi, comentariul despre nevroza se polarizeaza spre domeniul psihopatologei, aflat la jonctiunea dintre medicina generala si antropologie.

Fiind un defect" al etii mintale, nevroza trebuie studiata ca orice minus uman, dar nu intr-o dimensiune simpla, organica, scerala sau corporala, ci intr-una antropologica, vasta, in cadrul complexului de raportare in care ea apare si se desfasoara comprehensiv, adica in raportul dintre suferind si ceilalti membri ai grupului uman.
Din punct de vedere clinic e de remarcat cit de mult boala nevrotica se reduce la ceea ce traieste si exprima suferindul, la obstinatia lamentativa, indaratnicia si problematizarea continua, excesiva, din si prin simptome nevrotice. Nevroticul are, deci, sociologic vorbind, un statut aparte de bolnav. El beneficiaza de un tratament medical de un tip special, in care psihoterapia joaca rolul de oara prima".
Sa nu uitam insa ca, intr-o teorie generala a nevrozelor, unele teze sint saturate complet de fapte si aparente, altele ramin complet ipotetice, se rotesc ca niste lumini miscatoare pe suprafata marii. Fiindca orice sistem de comunicare este o modalitate mediata. Intre mine" si celalalt", exista reteaua" de oglinzi a cuntelor, intretinind un complex joc de reverberatii din care se distileaza" lumea impersonala a stiutului".

Nevroticul exista intr-o lume in care aceasta retea comunicanta se intinde si se rupe in bucati, fiind substituita cu o comunicare directa. Eul n-are nevoie de cunte spre a se intelege la persoana intii. Aceasta necesitate apare atunci cind isi verifica sensul si continutul constatului" sau, cind intra in comunicare reciproca despre asezarea sa in cunoastere (astenie, tristete, fobie etc). Dar exorbi-tindu-se din ul gratational semantic, inlocuit cu un substant din seria trairilor afective si corporale, nevroticul se intuieste, se simte", se sperie si se deprima, se revolta sau se da inns". Trairile-constat", cu care descrie si se lamenteaza nevroticul, den limbajul-prin-ceps de comunicare cu ceilalti. Semiologia timpului si spatiului trait coincide in acest caz cu semiologia sentimentului.
Noi admitem ca timpul defineste dimensiunea evolutiei si matricea noului. Iar intilnirea nevrotic-medic este un raport informativ, de noutate. Dar, in acest caz, al constatarii suferintei, noul poate fi ostil, caci el sfirteca decorul de sanatate psihica si angajare axiologic-existen-tiala.
Nevroticul ajunge sa fie in punctul de convergenta al intelegerii celorlalti prin adresanta directa, protesta-tar-lamentativa si insistenta, dupa modelul unui om suferind care solicita intelegere, protectie, ajutor, dreptate" (sensul medical al nevrozei), si, in acelasi timp, datorita unei disponibilitati umane de a rezona in fata suferintei (sensul antropologic al nevrozei).

Clinica nevrozelor are un caracter de sistematizare nespecifica, simptomatologia inventariata si clasificata (traditional) fiind doar un punct de plecare spre o serie numeroasa de solutii pragmatice, care sa asigure iesirea din situatia de impas a nevroticului.
De cite ori intilnim o constelatie simptomatologica, avem si o cale deschisa spre diagnosticul de nevroza-boala", sau de halou nevrotic" (fenomen secund, de acompaniament al unei suferinte somatice). Aceasta distinctie care se vrea neta, intre nevroza-boala" si simptomatologia nevrotica de acompaniament, este necesara pentru a ete iatrogenizarea, adica o noua modalitate patologica substituita celei care ar trebui sa se retraga pentru a lasa loc liber sanatatii.
Amintim citeva situatii de diagnostic diferential in care expresititatea nevrotica este doar circumstantiala, de ordin secund :
» Personalitatile psihopatice ' pot fi recunoscute dupa avalorism, rigiditate structurala, agresitate, mitomanie, provocare megalomana, care le mentin in afara de ul sociometric al celorlalti semeni, adica in afara de reciprocitate, responsabilitate, drepturi, lege. Deci, in timp ce nevroticii apar ca suferinzi sau ratati lamentin-du-se, psihopatii fac pe altii sa sufere, manifestindu-se exclusiv in domeniul comportamentului dereglat si predominant agresiv.

Nevroticul traieste si se angajeaza afectiv in conflict, pe cind psihopatul ramine in afara de constiinta si structura dialectica a conflictului. Glacial, nesubordonat, vehement si impulsiv fara sa tulbure, psihopatul ramine mereu in climatul impersonal al unor forte obiective, la persoana a IlI-a", al anetopatiei (agresive sau pasive). El se adreseaza medicului doar in anumite circumstante : atunci cind cade" intr-un statut de bolnav, sau cind traieste un moment de dificultate existentiala, la modul obiectiv-pragmatic.
9 Intelectul de limita ' poate imprumuta, uneori, formula expresiva a nevrozei. De aceea, e necesar ca in situatiile de esec sa se considere si nivelul mintal.
» Psihopatologia ciclurilor tale ' mai ales adolescenta si involutia ' se caracterizeaza prin importante si polimorfe modificari psihice, care imbraca adeseori haina expresiva" a nevrozei.
E vorba doar de modele de suferinta analoage nevrozei, ca o expresie a transformarilor de inflexiune ale etii psihice si ale unor raporturi intre indid si mediul sau de insertie existentiala si de conturare sau involutie a personalitatii.
9 Debuturile nevrotice in psihoze ' se intilnesc mai ales in schizofrenii, mascind" disociatia si autismul.

Modelul evolutiv transeaza diagnosticul si stramuta discutia pe alt .
9 Psihozele ndecate cu defect" ' ceea ce vrea sa spuna, fara regasirea vechii personalitati ' seamana uneori cu formula de suferinta nevrotica. Dar, aici antecedentele ne lamuresc in chip pertinent in ce directie trebuie sa prim.
» Bolile psihosomatice. Prezenta unui halou nevrotic sau de acompaniament in bolile somatice (cardiace, hepatice, postinfectioase, pulmonare, posttraumatice etc.) nu este asimilabila cu situatia de nevroza si nu justifica un abuz de termeni. Insa, boala de orice fel poate determina epuizarea resurselor globale ale persoanei. Si insul epuizat, spoliat energetic si deficitar existential, este mai frecvent in stiuatia de impas nevrotic.
Conceptul de suferinta somatica este insuficient, fiindca pentru om haloul psihic (sau psihopatologic) include suferinta somatica in chip necesar si firesc. O boala organica si suferinta implicata este pentru persoana o situatie ineil tensionanta, daca e considerata in perspectiva existentei, a itorului, a dragostei, a rstei s.a.m.d. Ea se coreleaza ineil cu conflictele intrapsihice pentru ca omul rezoneaza la traumatismele morale si afective in chip global, cu intreaga sa personalitate distribuita in arhitectonica fiintei, de la ul biologic si pina in acela al integrarii etice.

Boala ulceroasa, astmul, hipertensiunea arteriala, aler-giile etc. au implicatii si, mai corect spus, concomitente si sinergii psihopatologice in manifestarea si desfasurarea lor, presupunind o structura particulara a persoanei : hi-peremotiva, protestatara, anxioasa, interpretanta etc. Dar nu sint nevroze propriu-zise, fiindca nu implica intreaga personalitate, ci doar indidul somatic.
In medicina generala, nevroza se circumscrie cel mai usor in negativ, prin excluderea unor boli organice. Ceea ce ramine", dupa o exhaustiva analiza clinica, nu poate fi decit.. . nevroza ! In schimb, clinica psihiatrica poate realiza o circumscriere pozitiva a nevrozei. Aceasta implica si obliga includerea a tot ceea ce inseamna nevroza intr-o ziune antropologica. Adica fundamentarea ei nu numai in psihologia persoanei, ci si in dimensiunea si sensul existentei umane.
Varietatea clinica a nevrozelor se descrie dupa doua perspective : cea evolutiva (si de mai mare gratate) pe linia impas-reactie-dezvoltare-proces" si cea calitativa, in care trebuie sa interna, ca factor transant" al diagnosticului, simptomul dominant. Stim insa, pe de alta parte, ca nici unul din simptome nu defineste unic starea de nevroza si deci nu exista nevroze monosimptomatice.

Simptomele nevrotice sint derivate din trairile cotidiene ale omului si nu-l scot din circuitul automat-re-dondant al etii de fiecare zi. Totusi, nevroticul se plaseaza in zona minus-valorica a suferintei. El tolereaza non-valoarea. si din aceasta cauza e uneori mai greu de deosebit de psihopat.
Psihiatria este ' credem noi ' nivelul medical cel mai complex de abordare a problemelor personalitatii, a colectitatii si fenomenelor interumane.
Un cunoscator al nevrozelor este, in fond, un cunoscator de oameni", afirma mai demult Kretschmer. Noi am adauga ca nevroza este conditia polimorfa a actului medical antropologic si omenos.
Nevroza constituie o problema eterna a medicinei, explicita sau implicita, posibila conditie evolutiva a persoanei umane, o hipercurbare" a boitei destinului", a cupolei sub care se adaposteste ciclul etilor omenesti. Rezulta de aici de ce patologia psihica nu poate fi integrata in sistematizarea propusa pentru definitia generala a bolii. In intelegerea formelor sale apar niste unitati de masura si criterii inexistente in alta parte.

Toti factorii care degradeaza si desureaza libertatea persoanei umane, spre o conditie de dependenta schematica sau de atenuare a puterii realitatii prin falsificarea ei, se vor transforma in conditii de alterare psihica, si mai ales in cea care poarta numele general de nevroza. Iar semnul major al acestei suferinte este disparitia creatitatii si a autodeterminarii axiologice.
Doctorul", de orice specialitate ar fi, este obligat sa se adreseze deopotriva suferintei firesti, inerente norma-litatii, ca si suferintei care deriva din acea specifica ingustare a cimpului de libertate, care se numeste boala. Tocmai pentru ca intelepciunea actului medical este insasi practica absolrii de suferinta !
Conceptul bolnavului integral" cistiga teren in filo-sofia medicala moderna, unde boala e prita ca un tot ce afecteaza personalitatea in ansamblul sau, ceea ce implica edent un tip de medic-antropolog, cu o ziune ampla si generoasa asupra suferintei si naturii omenesti.





Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor