Exista, dupa cum am vazut, un model de nevroza ne-boala", care semnifica o conditie dinamica de oscilatie si plasticitate adaptativa.
Orice act de constiinta are o baza de tensiune care apoi se autoanihileaza. Nu am insa un cuvint pentru a exprima conditia stimulatorie a vietii psihice de tipul trairilor directe din nevroza ne-boala". Fiecare functie care se inchide intr-un ciclu de implinire poate fi considerata in determinarea ei antecedenta de normalitate stimulatorie. Ea se corecteaza mereu eumorfic". Altfel ar decadea in boala. In momentul in care germineaza sentimentul de neimplinire a prezentei, a situatiei de corelare sociala, profesionala, culturala, a reciprocitatii afecti etc. si daca acestea ajung la coerenta unui tipar de viata, ne aflam in dimensiunea bolii sufletesti, a nevrozei, a suferintei existentiale. De aceea, multe si mari teme marcate de caracterul faptului general de existenta omeneasca le gasim prinse in nevroza, cu fata" modificata, schimonosita, intunecata a suferintei.
Anxietatea s-ar putea denumi, intr-un dictionar, teama fara obiect". Cit priste teama cu obiect, ea nu cere si n-are nevoie de inca o definitie peste realitatea si continutul sau trait. Fiindca este o frica fireasca si care nu mai cere o explici tare (ca si setea sau foamea).
Anxiosul nu vorbeste direct, de la sine, si nu poate fi expresiv al unei ecuatii cu sentimentul de teama. Pentru ca aceasta echivalenta nu este explicabila, comprehensibila prin situatie, nici deductibila prin introspectie. Anxietatea, ca si obsesiile si fobiile, nu se semnifica prin
sine sau prin circumstante. Nevroza nu vorbeste de la sine. Ea trebuie vorbita, ca deelamarea" unui text. Prin urmare, tristetea, ca si anxietatea cu obiect, nu ne intereseaza pentru discutia noastra.
Anxietatea ne apare ca o fereastra misterioasa, mascata de o draperie ce ascunde in spate o determinare ce trebuie descifrata.In lumea animala, adica aceea a adaptarii instincti, exista incontesil o frica trans-individuala exprimata prin modele arhetipice de comportare. Fiindca, paradoxal, animalele intra intr-o stare de indiferenta individuala in situatii de intensa frica specifica. Sinteza intre participarea individului la frica grupului si propria sa sperietura nu se poate face. Asa cum nu se intimpla pentru nimic (daca acest lucru ar aa loc, s-ar chema sapiens). Probabil de aceea, animalele au o redusa iesire spre euforie si o mult mai mare iesire spre anxietate. Ele nu detin o inteligenta de prospectiune, ci numai una de conformare la modelul instinctiv.
Animalul nici nu ramine flamind (decit daca intervine omul sa-i strice conditiile ecologice !) pentru ca el nu traieste decit acolo unde gaseste hrana. Inteligenta speciei este arhisuficienta pentru ca sa functioneze cu eficienta optima pe un echilibru ecologic indeajuns de sil. Si tocmai de aceea, nu prede viitorul decit ca un model constant, deci inutil de anticipat.
In schimb, inteligenta noastra inntariaza viitorul cautind sa se apropie cit mai mult de secreta lui probabilitate. Si suferinta nevrotica consta, printre altele, tocmai din introducerea in viata mintala, in miscarea functiilor mintale, in psihismul nostru, a unor perturbatii de anticipare. Aceste perturbatii pot fi inregistrate de la o maniera destul de aparent cunoscuta, exprimabila in modalitati comprehensibile, sau de formula explicita, pina la semnalari, atitudini care sint nelinistitoare sau chinuitoare pentru ca nu mai au un grad suficient de intelegere si de codare in spatele lor. Tot asa si cu anxietatea : sintem anxiosi atunci cind se prabuseste cuantumul de sanse pentru o dorinta, o trebuinta, un . respectiv atunci cind cunoasterea realitatii scade ca probabilitate. Scaderea probabilitatii de cunoastere este tocmai directia principala dupa care apare anxietatea.
Ca atare, matricea sau forma generala in care se muleaza substanta de existenta anxioasa o constituie neadecvarea, imposibilitatea de a mai sti", de a ne mai descurca" in ceea ce trebuie sa se intimple, ca sa putem echilibra balanta intre dorinta si posibilitate, intre speranta si sanse, intre sentimentele traite si cele care vin ca raspuns. Si anxietatea poate merge de la aceste variante, insotite de unele elemente de insertie, pina la cea total acoperita de mister, anxietatea pura".
Nu exista nici o ipoteza de lucru multumitoare, nici o ipoteza euristica asupra acestei transformari ce invadeaza cimpul de constiinta si face din individ o victima a nesigurantei, a unui brusc dezechilibru al sistemului de cunoastere si de adaptare noetica, de receptie in informatie, de adecvare a directiei in care se polarizeaza urile noastre de intimpinare a noului.
Sintem cu totii ' in mod firesc ' putin anxiosi, la acest nil anxietatea constituind un fel de stimulator, un fel de dispozitiv de mobilizare a tensiunii noastre psihice. Ca si dimensiunile nevrotice, ca insasi nevroza (considerata drept o conditie posibila a existentei), anxietatea ar putea fi socotita printre modurile de oscilatie energetica ale vietii noastre mintale.
O punere sub tensiune a aparatului de cunoastere, a sistemului de dorinte, a masuratorului" de timp, o incordare a necesitatii de comunicare afectiva etc. Cind toate acestea sint depasite, cind scad in tematica, pierd insusirea de a fi explicite, nu mai au obiect si ramin in gol, atunci pasul spre suferinta este suficient de mare ca tensiunea sa se transforme in suferinta nevrotica. Adica sa nu fie rersibila si solutiona-bila prin dorinta implinita, sentimente impartasite, necesitate dusa la succes.
Atunci cind anxietatea este din ce in ce mai mult o teama fara obiect", toti factorii poarta deodata o pecete pe care scrie nevroza", respectiv de psihopatologie, de suferinta, de obligativitate a discutiei cu psihiatrul. Este un sigiliu al carui secret nu se poate deduce. El trebuie sa fie receptionat direct. Ca un instrument muzical : dupa oricita explicatie, nu vom sti cum suna o chitara daca nu o auzim cintind
Nevroticul anxios nu va spune ca are teama fara obiect", ci : neliniste, insilitate si acatizie, incapacitate de lucru coordonat, insomnie, discenestezie, teama de multime sau locuri publice, claustrare insuporila si inca sute de situatii care extrase din catalogul banalitatii totale trec in coloana faptelor ce pot sa fie marcate de anxietate.
Exista diferite ritmuri de anxietate : unele oscileaza ca valurile, altele se instaleaza brutal sau cresc ca bulgarele de zapada in rostogolire. Dar sint si anxietati ce vin si trec fara repercusiuni sau dire" sesizabile.
Intilnim adesea anxietati ce se lasa destul de usor minuite (si stapinite) farmacologic, cu medicamente numite anxiolitice". In medicatia clasica au existat doua categorii : unele actioneaza asupra cortexului (alcoolul, de pilda, este un astfel de anxiolitic cind se consuma in cantitati moderate), altele sint getotrope" (echilibrante getati, hipnoticele in doze nesomnifere etc). In ultimii ani, au aparut anxiolitice cu efecte sedati si euforice remarcabile (Valium, Sinequan, Esucos etc.) in tratamentul anxietatilor de intensitate nevrotica. Insa, dincoace si mai presus de barajul simptomatic prin medicamente, mai exista un drum de modificare a anxietatii : intilnirea cu medicul. Ea cuprinde o punere in comun a documentului trait", a unui caracter derivat din trasatura generala a nevrozei, aceea de a se reliefa prin discurs".
Nevroza fiind o boala in si prin discurs, ea se diag-nosticheaza prin raspunsul la discurs, adica prin decodarea de catre psihiatru a mesajului transmis. Mai mult : daca nevroza se face", se structureaza prin vorbire, si tratamentul ei se va desfasura pe acelasi canal. Aici isi va gasi locul, in mod predilect, psihoterapia.
Angoasa este de fapt o anxietate spusa intr-un limbaj mai particular. In clinica psihiatrica ele functioneaza cuplat, intr-un singur termen. Se intareste astfel caracterul de priza" de constiinta, de analiza si descoperire in organism a experientei si trairii anxioase. Amindoua sint niste Erlebniss, despre care am impresia si sentimentul de neadecvare a limbajului, de deficit de transpunere, de imperfecta expresivitate. Dealtfel, am vazut si am subliniat ca nevroticul are sentimentul generalizat de neimpli-nire, de incompletitudine. Discursul sau despre propria suferinta nu este expresiv si complet (o nevroza ce s-ar putea vorbi" exhaustiv pe ea insasi, ar fi paradoxul nevrozei !)»Nevroticul se bate mereu cu unele mori de vint" pe care nu le intelege, le exagereaza, le simbolizeaza si apoi se da invins, cerind subtilitatea receptiva a medicului sau confesorului. Cu atit mai mult, cu cit nevroza cuprinde un mare coeficient de fapte ce se pot intelege nu prin comunicare obisnuita, prin codul larg al limbajului, ci prin simpatie, empatie, patrundere comprehensiva, intrare in rezonanta cu suferindul.
Teama, nesiguranta, ezitarea, intrarea intr-o tensiune de cautare a iesirii impregnata de asteptare, de sentimentul deteriorarii sigurantei si a binelui apartin unei familii de constate archemodice" foarte generala in patologia functiilor psihismului.
O gasim peste tot in domeniul vietii mintale (putem chiar vorbi, prin extensie metaforica, de o anxietate vitala" pe care o descifram in jos, spre polul animal al scarii zoologice). Anxietatea apare ori de cite ori cimpul de constiinta face o cuta, se inchide ca o pelerina si incearca sa se prinda pe ea insasi intre marginile unui proces explicativ, unui determinism, unei motivatii. Ea constituie o culoare" a vietii psihice, pe care o impregneaza difuz si in care apare ca o tensiune sesizabila in necesitatea de cunoastere sau in cea energetica, respectiv in cantitatea de asteptare" la care consimtim. Fiindca viata psihica nu poate fi conceputa in afara componentei de asteptare (altfel, am fi ca niste fiinte animale la care celelalte caractere umane s-ar topi in neant).
Exista, fireste, un plus" al asteptarii. Energia instinctiva are o tensiune de asteptare" ce creste paralel cu intensitatea si scade cu inchiderea modelului specific asupra lui insusi. Se manifesta asteptari" pe toate directiile : afectiva, de cunoastere etc. Dar cind anxietatea normala" se detaseaza de modelul, de angrenajul, de structura vietii psihice si incepe sa devina o componenta a cimpului de constiinta fara adresa, obiect, corelatie sau directie, ea devine o suferinta, ce se poate intensifica pina la intensitati paroxistice.
Atunci invadeaza cimpul de constiinta, busculind si scotind peste marginile constiintei un alt continut, adica restul, adica foarte mult si exclusivist.. . Asa devine o dominanta, o traire dureros resimtita, o experienta de suferinta.
Curba anxietatii incepe probabil de la fenomenul emotiei neplacute si stressante : sentimentul unui disconfort prin dereglarea mecanismului adaptativ-defensiv, a dispozitilor homeostatice. Iar situatiile stressante pot fi considerate si la modul fiziologic, dar si in experienta traita. De aceea, conceputi de stress este o buna contributie pentru intelegerea anxietatii, nind de pe teritoriul somatic si suferind un fel de generalizare. Sistemul de gindire din patologia psihosomatica isi gaseste aici marea sa justificare.
Scoala timisoreana de psihiatrie crede ca anxietatea este trairea in psihologic a crizei de informatie. Pe aceasta linie, noi alegam ca fiinta umana constata mereu ca nimic nu ii este mai producator de frica decit ea insasi, decit confruntarea insingurata cu sine insasi. Psihiatria clasica definea anxietatea ca frica fara obiect". Noi credem ca anxietatea este tocmai teama de cel mai concret obiect care imi sint eu insumi". O teama de platitudinea nelinistitoare a identitatii, o ipsofobie ! Altfel spus, fobia singuratatii, teama de reducere la un punct" care nu are nici o proprietate decit aceea de plutire in neant. ..
Anxietatea rezulta, asadar, din pierderea de presiune informationala, din instalarea unei imponderabilitati" de informatie. Cind aceasta aferenta scade sub un anumit nil, asistam la o rarefiere informationala in care ne sufocam in chip anxios. De aceea, noi consideram ca o modalitate importanta de cunoastere si de evitare a crizei de informatie consta dintr-o provocare" continua a banalului, a redondantei locurilor comune, implicind un refuz mereu reinnoit al evidentei si conntionalului. Si mai credem in functia anxiolitica a sperantei si visului, atunci cind existenta a denit un labirint incilcit si aporie . .
Psihanaliza sustine ca anxietatea se poate camufla in simboluri" si ca cifrul oniric poarta, prin uri suprapuse de constiinta, mesaje ancestrale. De asemenea, ca din anxietate deriva toate simptomele nevrotice, iar ele ar fi. pina la urma, chiar. . . mijloace de defensa impotriva anxietatii.
Consecnt conceptiei psihanalitice, anxietatea ar trebui sa marcheze o situatie de criza, deci insila prin definitie si tinzind sa se fixeze tematic sau in act (fobie, cenestopat, obsesiv etc.). Noi credem insa ca, in fond, trairea anxietatii (adeseori corelata cu nelinistea), la fel ca si trairea tristetii, apartine celor mai profunde si autentice trairi umane.
Anxietatea tine de o criza de informatie" derivata din incapacitatea ontica de a raspunde la intrebarea de ce ?". intelepciunea inseamna probabil tocmai renuntarea la de ce ?" si conrtirea acestei intrebari in cum ?". Si nu-i exclus ca intelepciunea socratica sa nu fie niciodata o stiinta, ci o transcunoastere, o axionomie sau o meta-taxie noetica
