mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Sistemul nervos
Index » Boli » Sistemul nervos
» Nevroza isterica

Nevroza isterica







Mai corect spus, neoza cu fenomene isterice, fiindca fenomenele si structura isterica pot exista fara neoze.
Se poate vorbi de un nivel isteric" al persoanei. El insumeaza formule de neimplinire, de nematurizare, de existenta jucata" neautentic, histrionism, travestire morala", amestec nediferentiat intre dorinta si posibilitate, sau intre egoism si altruism etc. La orice virsta, putem intilni reactii (sau decompensari) de tip isteric.
Reactia isterica reprezinta o situatie de moment, o substituire a intilnirii frontale cu problemele existentei printr-o tentativa de ocolire, sau de a recurge la expediente teatrale" si subterfugii, de la minciuna dramatizata la descarcari emotive. In scara animala, modelul natural de acceptare a acestei infruntari ' a luptei pentru existenta sau pentru alte obiective derivate ' este combativitatea fireasca, pieptisa, cu sentimentul de competitie implicata de viata. Renuntarea la lupta este celalalt model general al fiintelor, derivat din primul si care se manifesta dupa doua forme majore : fuga si moartea aparenta (nemiscarea). La om insa lucrurile s-au complicat, fiindca educatia, interesele, relatiile sociale nu mai fac posibile, nu mai permit asemenea reactii. Fuga din frica, panica si paralizia isterica etc. sint mijloace de aparare neeficiente, neadaptative. Filogenetic vorbind, ele au avut un sens si un rezultat adaptativ, pre-uman (si poate si proto-uman). Dar la scara noastra, acesta s-a pierdut. Actualmente le consideram (si le numim) reactii de culoare isterica, deoarece nu mai functioneaza integrate in textura complicatiei adaptative umane.



Neoza cu fenomene isterice presupune tocmai aceste combinatii ce poarta amprenta unei neadecvari si concomitente devieri a raspunsului pe un drum ocolit. Omul ' fiind un animal de comunicare si limbaj ' poate devia in domenii de expresie psihomotorii, in boala aparenta. in semne metamorfozate si, de multe ori. chiar inovatoare. In incercarea de a face fata problemelor de criza energetica, de dezadaptare, de randament deficitar etc, el foloseste drept mijloace limbajul indirect, metaforic" al pseudo-bolii, al pseudo-fugii" sau pseudo-mortii". Mo-dejele isterice le purtam oarecum in noi, in stare latenta (ramase din istoria dezvoltarii individuale). Oricine poate fi deci isteric, in anumite conditii. Mai corect spus, oricine poate cadea" in nivelul reactiv isteric.
In limbajul cotidian ' cu un oarecare spirit de finete analitico-metaforica ' se spune ca istericul este un actor", un imitator, un comedian etc. Or, ne putem intreba cum imita, ce contraface istericul ? Frecvent, imita situatii din care se poate scapa" mai usor decit din circumstanta. Fuga, de pilda, este un negativ al luptei. Si, evident, un minus-risc fata de aceasta din urma. Dar cel mai facil se poate scapa din incurcatura" existentei prin boala.
Psihanalistii explica, cu o ampla demonstratie pseu-doteoretica, de ce si cum, postura (si impostura) isterica este un refugiu in boala. Istericii nu sint simulanti. insa spre deosebire de psihopati, de exemplu, pentru care imitarea unei boli este un mijloc deliberat de travestire, istericul nu ea sa scape mistifieindu-i pe altii si primul care crede in boala, in propria suferinta, este el insusi. Istericul este practic un inselator, un farsor, un fictiv .. .

Dar pe modele ce nu-i apartin lui in mod deliberat si constient; de aceea ramine, pina la urma, un biet suferind al autenticitatii si comunicarii afective.
Isteria poate fi o structura, un mod paranormal de a exista al persoanei (personalitate isterica"). Pentru ca aceasta structura sa genereze sau sa se transforme in neoza, persoana trebuie sa fie prinsa", in prealabil, in textura unei normalitati. Trasaturile care se convertesc dupa modalitatea isterica in suferinta neotica sint definitiile, descifrabile in acea varianta (si acel model) de structura psihologica in care intensitatea si forta dorintei nu se echilibreaza cu claritatea de analiza a realitatii. Istericul este vanitos ceva mai mult decit media, cu tendinta permanenta de a se evidentia, de a reusi, de a se impune prin atribute personale de prestigiu, frumusete, vivacitate de spirit etc, cu necesitatea permanenta si exagerata de a fi alintat", admirat, respectat s.a.m.d. La el, vanitatea si orgoliul infantil se cupleaza cu atractia de a trece prin viata in ipostaza de joc, de reprezentatie sau spectacol insotit de prestigiu scenic. Sa jucam" viata, sa ne asumam existenta precum un actor rolul, pare a fi deviza ineviila si fascinanta a istericului. Dar necesitatile de implinire intima (si spre inafara), dupa acest model, nu sint acoperite de posibilitatea de realizare. Si astfel, sentimentul de neimplinire este cu atit mai perturbator si mai ulcerant", cu cit balanta intre dorinta si rezultat (succes) este mai putin echilibrata.

Istericii reusesc totusi uneori si cad" pe solutia valabila ; cind apreciaza cu aproximatie adecvata cantitatea de bine sau de succes de care au nevoie. Atunci este greu sa-i citesti si sa-i descifrezi ca isterici (si poate ca, in circumstanta si ocurenta, nici nu sint !). Dar indiferent de succes, istericul se considera de regula si se traieste pe sine dincolo de limita a ceea ce merita (in, si de la viata ' cum se spune in limbaj comun).
Istericul nu sufera prin discursul de comentator al astenicului, sau prin necesitatea unei solutii existentiale. El isi joaca declamator suferinta neotica si orice corectie este asteptata si dorita dupa o mare oblicitate fata de traiectoria existentiala. De aceea, probabil, are totdeauna nevoie de mai multa menajare si protectie decit egalii lui. Si cind sufera, cu atit mai mult.
Prin jocul demonstrativ, in care istericul mimeaza si subliniaza, dramatizeaza" la scena deschisa ca un cabotin (neconvingator), el isi gaseste intuitiv o oarecare compensatie, o alinare sau atenuare a esecului sau neotic.
Istericul pledeaza, face tirade, ea sa convinga pe cit. mai multi despre autentica" lui suferinta, dar aceasta se dubleaza si cu sentimentul revendicativ ca are dreptul la un statut preferential printre semeni (fiindca detine un fel de aristocratica" maniera de a fi suferind).

Pina la urma, el nu poate convinge insa in chip rational, deoarece insesi temele pe care le prezinta nu sint de natura rationala. In fond, in materie de dorinta, devine rational doar ceea ce pot demonstra ca se inscrie in echilibrarea mea" existentiala si reciproca comunicare. Egoismul si egocentrismul functioneaza ca un perete separator intre involuntara solitudine a histrionului auto-mistificator (istericul) si lumea celorlalti. De aceea, mijloacele expresive ale istericului sint supradozate pentru solicitarea si captarea asistentei, pentru aruncarea unor punti spre simpatia si empatia altora.
Toti neoticii forteaza" expresiv suferinta. Dar. aceasta retorica fortare a masurii expresive este o caracteristica nu numai a neoticului, ci si una general-umana, cind este vorba de suferinta. Instinctul ne duce sa cerem cu ceva mai mult decit avem nevoie. Cererea, deci, trebuie sa fie redondata, pentru ca raspunsul sa vina pe masura ! Si aceasta redondanta, evident, constituie un mijloc de a combate anxietatea din cadrul suferintei.

In isterie, prin urmare, drama suferintei este jucata la maximum de supradozare expresiva, la marele spectacol", fiindca istericul este ' dupa cum am vazut ' un histrion (actor), dar un actor prost, cabotin.
In afara de caracteristica histrionica, declamatorie, natura istericului este si una de mistificator, de inconstient impostor si sarlatan primitiv, inclinat spre minciuna si neautenticitate prin structura sa (mitomanie).
In activitatea psihica, in felul cum ne desfasuram pentru a debita toate proiectele fiintei noastre, tot ce am desemnat pe ina alba a viitorului, tot ce am dorit sistematizat si preferat, constituie linii de forta ce se pot dezechilibra si incurca", datorita unor baraje puternice, pierderii raportului intre vectori, pierderii posibilitatilor unei optici corecte si convergente. Patologia isterica se caracterizeaza tocmai printr-o ingustare a pers-spectivei apreciative a lumii, saracire a orizontului, restringere sau chiar pierderea unora din sectoarele care ne aseamana si ne solidarizeaza cu grupul social.
Ingustarea cimpului de constiinta (excelenta formula din psihologia clasica) se poate intimpla prin predominanta si exclusivitatea pe care o iau, la un moment dat. inauntrul afectivitatii noastre, niste teme prevalente de dorinta incapatinata si egoism. Sau, se poate ingusta prin jocul falsificat si deficitar rezultat din neasteptata angajare intr-o situatie instinctiva. Asadar, la isteric e prezenta (sau, mai corect, activa") o terna instinctiva, la care se adauga ingustarea cimpului de constiinta. Ea poate fi o tema vitala din sfera instinctiva ' prelucrata optativ si afectiv, pasional ' sau cu aparente rationale. Dar predominanta ei inseamna o simplificare spoliatoare pentru viata interioara si pentru schimbul de comunicare cu ceilalti. Am descris mecanismul hiponoic (deci de ingustare a cimpului de constiinta si concomitenta jenare sau saracire a mijloacelor de cunoastere). Nu este deloc o situatie asemanatoare cu aceea a oligofrenului. Prostul" detine aceasta postura prin statutul sau, dar istericul fiindca este hiponoic, prin denivelare datorita unor determinari afective, modice, situationale, instintive, deci in toate straturile si circumstantele din care psihismul isi trage substanta activitatii.

Istericul este marcat" de un semn de egoism ineviil prin saracia vietii mintale conform unei dinamici de denivelare adaptativa.
Ceea ce s-a numit, cindva, in asociationismul categorial, vointa", reprezinta in fond o rezultanta complexa a vietii psihice. Cind privim si receptam lumea, se nasc si procesele de intelegere si cele volitive de raspuns, de reintoarcere in orbis"-ul realitatii. Reintoarcerea in lume nu este numai expresia vointei ca o proprietate delimitata. ci a vietii psihice in marea ei desfasurare, care seamana cu un pendul dinamic, de vesnic schimb, in care vointa este un implicat.
In suferinta isterica, se coreleaza strins o componenta hipobulica. adica diminuare a functiilor volitive. Hipo-noia" si hipobulia" sint ' dupa Kretschmer ' doua axe de referinta ale fenomenului complex numit isterie, exis-tind ca modalitati posibile in orice psihism la un anumit nivel de alunecare simplificatoare. La acest nivel se ajunge
prin actiunea momentului, prin situatie, dorinte, impulsuri, instincte, prin toate formele de energie bazala a personalitatii.
La personalitati stigmatizate infantil, fenomenul isteric se observa ca un reziduu ce nu se maturizeaza in psihogeneza. Si astfel se circumscrie marca de infantilism a istericului.


Diagnosticul va face totdeauna deosebirea intre isterie ca forma de patologie neotica si isteria ca structura si nivel. In gindirea dialectica, continuitatea neteda si identica este o schema ce nu-si gaseste locul.

Adaptarea nu este un continuu, nici o curba simpla, ci o schimbare dupa traiectorii complexe.
Spuneam ca isteria semnifica o modalitate de acomodare, la un nivel simplu. Asa cum fuga, reactia de nemiscare, de inlemnire, a mortii aparente" sint reactii de acomodare in scara zoologica. La om, reactia isterica este un model mai complex, dar inca rudimentar fata de nor-malitatea psihismului. Se poate reactiona fie simplificind situatia, fie escamotind elementele inconvenabile, decu-pind un canal ingust din situatia care trebuie rezolvata si ignorind restul, mascindu-l dupa un ecran (reactia strutului"). Deci, din punct de vedere al patologiei, isteria reprezinta un nivel de dezadaptare. de regresiune functionala.
Tot in nivelul isteric, gasim o caracteristica foarte importanta (si hotaritoare, chiar) : sugestibilitatea, ca una dintre cele mai simple sau bazale forme de comunicare.
Se poate spune ca lumea comunicarii umane accepta mai multe nivele, mai multe moduri de desfasurare nuantata, in functie de trasaturile diferentiale intre indivizi. Doi oameni identici n-ar avea probabil nimic sa-si spuna. Comunicarea este fructul unei tensiuni, care apoi antreneaza mereu stilul", forma", respectiv formula de participare la comunicare, in diferite modalitati : ferm, pasiv, entuziast, dubitativ, ostil, mistificativ s.a.m.d.

In acest sens, sugestibilitatea este o comunicare in care adoptarea mesajului receptat se face in chip pasiv, asa dupa cum ceara primeste o amprenta. Receptantul adopta in bloc si fara conditii mesajul.
Fiind vorba de o forma primitiva de comunicare, exista evident (si in consecinta) o sugestibilitate normala si una anormala, patologica. Cea normala se manifesta, in istoria dezvoltarii psihologice, la copil. Copin nu asculta povesti" ca documente realiste, fiindca n-au oe face" cu distinctia dintre fictiune si real. Ei nu opun comunicarii nimic, decit placerea de a primi sau a spune nu", fara argumente. Dealtfel, toata educatia copilului mic porneste si se face pe un santier de sugestibilitate. Or, istericul este la rindul sau sugestibil, dar printr-un proces de denivelare patologica, nu de nedezvoltare urmata de depasire fireasca (cum este cazul la copii).
Sugestibilitatea nu altereaza personalitatea asa incit sa exorbiteze gravitatia" constiintei in jurul nucleului "de comunicare interumana, dar perturba existenta individului scazindu-i valoarea generala, inducindu-i sentimentul si trairea de esec, o dizarmonie si disonanta psihica etc.

O alta coarda pe care isi cinta istericul melodia incapacitatii adaptative o denumim proiectia expresiva exagerata (prin joc, mimica, gestualitate). El face risipa de gesturi, vorbeste tare, da ochii peste cap (asa cum fac actorii de proasta speta), este intr-o continua angajare dupa un model teatral, ca un fel de joc perpetuu in lumina unei rampe imaginare. Or, pe aceasta cale, expresiva, istericul incearca sa compenseze prin demonslrabi-litate tot ce pierde prin hiponoie, hipobulie sau sugestibilitate. E un efort de convingere a anturajului ca sufera, ca are nevoie de ocrotire si avantajare. Pentru isteric, scopul scuza mijloacele", iar nedispunind in inzestrarea sa de mijloacele obisnuite, mijloacele lui predilect sarjate sint : joc, mimica, gestualitate.
Expresivitatea fuzeaza si in substrat, ea nefiind expresia unei elaborari, ci a unei proiectii imediate (paraplegii, hemianestezii si alte zeci de semne neurologice). In fond, e vorba pur si simplu de niste simboluri. Ele nu sint fabricate. Au o realitate obiectiva, dar nu exprima leziuni neurologice justificatoare.
Istericul este predispus sa reactioneze asa cind este in impas, cind strabate circumstante critice, derapeaza sau scade intr-un fund de sac" existential. Printre mecanismele lui de proiectare (joc supra-incarcat. panto-mima. patologie pseudoneurologica etc.) poate apare eriee : mutism, nemiscare, cadere, tremor, pareze s.a.m.d.

Dar ele nu au fost invatate, ci se despatureaza in nivelul la care corpul este un fel de rezonator general al emotivitatii. Corpul istericului rezoneaza cu psihismul, devenind astfel o masinarie" expresiva.
Dincolo de acest nivel general, pot fi prinse" sinergie functii si mai simple, cu fenomene sfincteriene, tulburari de deglutitie etc. La alt pol, descoperim crahul" senzorial (pseudoorbiri, surzenii, mutism, anestezii s.a.).
Neoza isterica o intilnim peste tot acolo unde formula isterica ne permite sa intelegem dezadaptarea si esecul existential. Istericul fiind un hiposensibil si un hipoinstinctiv, un deficitar in afectivitate, nu se implineste in simpatie si converteste fiinta lui ciuntita in formula, angajarea sau trairea isterica a existentei.
Neoza isterica actualizeaza o constitutie histeroida, o predispozitie. In schimb, tipul de reactie adaptativa isterica este ' cum am mai aratat ' un moment in dezvoltarea persoanei umane, care se citeste" in copilarie fara gravitate, cu prospetimea si potentialul de corectare inerent oricarui proces de dezvoltare naturala. E corect sa spunem deci ca neoza isterica este un tip de neoza cu continut isteric, cu un substrat care se actualizeaza in situatii critice.

Istericul nu este dezadaptat originar, ci un continuu si nelinistit dezadapil !
Orice episod de patologie are o curba posibila, un grafic de analogie temporala. Din acest punct de vedere, al distributiei in timp, neoza poate fi reactie (mecanism de raspuns, mobilizind o energie echivalenta cu cea pe care o contracareaza). Reactiile au intotdeauna un debut cu panta rapida. Atit acumularea modica, cit si raspunsul, vin repede si se desfasoara cu celeritate.
Reactiile isterice sint cele mai frecvente, deoarece ele joaca rol decisiv in structura isterica a persoanei.
Dar patologia cu continut isteric poate fi si un proces, o desfasurare in timp, conform unei legi de structurare a persoanei, care face ca elementele de raspuns (de adaptare, repulsie, resentiment etc.) sa nu fie explozive, brusc aruncate in joc. Graficul unui asemenea proces se desface pe o lunga desfasurare in timp.
Procesul nu se expliciteaza dintr-o data, ca reactia, deoarece in el intra un set, un complex intretesut de factori corelativi. Organismul participa intr-o proportionalitate mult mai difuza, pe toate etajele lui, nu se desfasoara predominant intr-un nivel, ca reactia. Este cuprins deci intreg organismul, procesul fiind un dezintegrator, o deviere de curba dupa o cu totul alta panta decit salturile bruste observate in reactii ; o deviere in minus, o schimbare generala a corelatiei functiunilor, structurii si organizarii. Si totdeauna, un semn de intrebare in privinta revenirii spre normalitate !

Cel mai sistematizabil dintre episoadele clinice ale neozei este dezvoltarea. Ea consta in parasirea ' la un moment dat ' a formulei generale, caracteristice unui existente, cu o neoproductie care aduce o serie de elemente inedite si care are un potential de reversibilitate. Pe curba respectiva (adica a dezvoltarii neotice) se acumuleaza fenomene din care unele tin de boala, altele de paranormal. Ele pun niste probleme in legatura cu ceea ce urmeaza (modificarea curbei vitale, degradarea ei sau revenirea, regasirea lui statu-quo ante).
Am facut aceasta digresiune fiindca reactia", procesul", dezvoltarea" le putem intilni cu un continut de isterie.
0 Cea mai frecventa reactie isterica o constituie criza". Reactia (criza isterica) cu caracter clinic este motivata de o situatie (de obicei conflictuala) cu continut mimetic, hiper-expresiv. hiper-emotiv aparent (emotiv, dar nu afectiv !), declamator, teatral, dramatizant sau pseu-do-catastrofic.

» Procesul isteric ar trebui sa fie (si adesea, este) o isterie programata" pe o viata intreaga : sugestibilitate, egoism, egocentrism, demonstrabilitate teatrala, incercare de a subordona orice situatie in favoarea si pentru personalitatea histrionica si anti-altruista" (istericul fiind un egoist ce se mascheaza). In proces, aceste elemente devin constitutive pentru istoria persoanei isterice.
Exista indivizi care s-au nascut", s-au dezvoltat si au murit tarati moralmente, ca psihopati de formula isterica.
# Dezvoltarea isterica inseamna tot o transformare a formulei de existenta, pe o durata oarecare, dar care nu mai este scurta ca a unei crize. Este un episod din viata unui om cu deficit de adapilitate, cu esecul inerent unei neoze, cu continut, mijloace si material de tip isteric, cu o asistenta si comprehensiune ce se sprijina in chip major pe folosirea psihoterapiei.





Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor