Neasteptat, la locul de intilnire al marilor linii de gindire si actiune medicala, neoza pare sa exprime din ce in ce mai mult aspectele diverse ale unui potential de suferinta si dezechilibru ce se poate reliefa in contrapunctul dintre individ si mediu, in cimpul complex dintre functiile persoanei si lume (aceasta din urma considerata in toate aspectele ei, de la mediul cosmic la cel social, moral, cultural sau juridic). Problema neozelor apare astfel ca un criteriu electiv de considerare a patologiei celor doua medii (individual si social), simptomatologia cu-prinzind tot atit de mult si grupul semnelor psihice, ca si pe acela al comportamentului social. Cu alte cuvinte, uneori neoza se organizeaza din devierea nefavorabila a directiei istorice a individului, alteori in zona traumatizanta a variatiunilor insolite si adverse ale mediului.
Neoza impregneaza" personalitatea umana dez-adaptind-o, diminuind-o in fortele ei energetice si intelec-tive si impingind-o spre periferia comunitatii. De la echilibrul cenestezic-visceral si pina la practica valorilor morale, exista o mare multime de incidente si de directii dupa care se poate intimpla fisurarea neotica a unitatii dinamice din psihism. De aici pericolul schemelor si in acelasi timp pluralitatea interpretarilor posibile.
In clinica neozelor, o erezie de care speram ca ne-am eliberat este folosirea exlusiva a criteriului obiectiv". Vechile diferente polare intre endo si exo-geneza suferintei neotice se contopesc ' pentru noi ' intr-o sinteza cu caracter dinamic si cu un profil istoric-indi-vidual.
In diagnosticul neozelor se evidentiaza o complexa interactiune care priveste bolnavul neotic, medicul si grupul social de insertie. Prin urmare, numai raportul dialectic dintre individ si ambianta lui sociala, reflectat in intelegerea psihiatrului, poate duce la viziunea de ansamblu a procesului neotic.
Evident ca vechea conceptie a unui fel de exterioritate reciproca a mediului si individului, considerate ca doua realitati izolate, cade astazi sub dubla critica a acestor notiuni.
Notiunea de mediu (in fond, o conditie de intilnire si de articulare ' conditia genetica si morfogenetica ' a structurii individuale cu structura speciei), a avut o ciudata evolutie semantica. A inceput prin a insemna rnij-loc", zona centrala, sau centranta a unei arii. Ulterior, nu a mai avut semnificatia de mijloc", ci aceea de imprejurul mijlocului". In aceasta acceptiune, cind centru] in jurul caruia investigam natura mediului este complicat, si mediul este complicat, la fel ca si raportul dintre centru si imprejurul sau. Cind e vorba de omul integral, mediul devine o lume.
Dar lumea e un concept de bogatie si varietate, nu unul de monotonie sau proprietati statistice. Iar la intrebarea daca individul uman se plaseaza intr-un raport de centrare cu tot ce se intimpla in jurul lui, raspunsul e afirmativ. Insa, este vorba de o focalizare, de o medializare" a fenomenelor si evenimentelor cerc nu tine de mediul biologic (sau ecologic) ci de cimpoi de constiinta (numit mai demult, in mod impropriu, mediu" de constiinta).
Pentru insul uman, mediul cuprinde toate intilnirile posibile de tip individ-specie. de la determinismul individului prin specie, pina la eflorescenta sociala. Individul este legat si explicat de specie, dar, concomitent este legat explicind specia. Si acest lucru implica un tip de relatii structurale care primeste, intr-o viziune filosofica, denumirea de mediu. Transformarea si evolutia speciei se realizeaza pentru ca intre individ si specie intervine un al treilea termen, care e mediul. Iar la om, aceasta schema primeste un plus de azimuturi, in raport cu tot ce :"1 precede in istoria fiintelor : legile libertatii si noutatii.
A existat, in istoria cunoasterii, perspectiva de gin-dire materialist-mecanicista dupa care raportul dir.tre individ si mediu era asimilat exclusiv si simplist unui cuplu cauzal. Variatiile mediului ' credeau partizanii acestei conceptii ' actionind prin bruschetea sau intensitatea lor, se inscriu in modificarile organismului conform unor scheme fizico-chimice sau fiziologice. Rezultatul acestei conceptii a insemnat excluderea sintezei dintre fiinta umana si peri-cOsmos" precum si ignorarea semnificatiilor psihologice ale evenimentelor traite, care se definesc intotdeauna printr-o realitate corelativa, dar avind un sens personal, tesindu-se cu istoria sau devenirea insului.
Evenimentele vietii omenesti nu se pot construi din-tr-o colectie de secvente cauzale plasate ' pur si simplu ' intr-un cadru spatio-temporal. Ele se contureaza si isi capata semnificatia prin sarcina lor afectiva, adica prin solidaritatea (sau sinteza) pe care o creeaza sentimentele intre aspectul extern-obiectiv si cel intern-subiec-tiv al realitatii. Plecind de la imprejurarile traite concret, ne apare indata extensiunea si complexitatea, in timp, a relatiilor umane, din care se diferentiaza atit sensul peripetiilor" ce apartin cercului imediat al vietii individului, cit si influentele generale ale mediului cel mare", al lumii. Conform acestui criteriu, ne este posibil sa intelegem, de asemenea, semnificatia relatiilor psihogene ' adica a deviatiilor ce pot sa apara in procesul vietii psihice ' datorita tocmai legaturilor corelative amintite.
E practic imposibil ' si teoretic fals ' sa separam individul de grupul caruia ii apartine, tot asa cum este fals sa concepem raporturile lor ca fiind de o natura uniforma si sila, ca o extensiune a cauzalitatii unimodale. desfasurata intr-o durata liniara. De fapt, abaterea vietii psihologice din curba ei de progresiune echilibrata devine posibila prin cimpul de influenta creat de o experienta traita in trecut, lasind in urma un reziduu afectiv puternic, care lesteaza dinamismul si libertatea sentimentelor, diminuind trairea prezentului si deschiderea spre viitor.
Asadar, in opozitie neta cu conceptiile si argumentele de tipul celor criticate mai inainte, neozele ne vor permite, prin bogatia lor de manifestare fenomenologica, prin exceptionala lor frecventa, o noua si specifica transformare a conceptului de mediu".
Cum am mai spus-o, pentru psihiatrul de azi, domeniul neozelor constituie o atmosfera sui-generis de patologie, un fel de metamorfoza a suferintei omenesti\' care prinde intr-o spirala vasta o foarte mare multime de factori ce se combina patogenetic si duc la dereglarea functiilor armonizatoare ale vietii sufletesti (si ale substantu-lui" sau somatic).
Raportul dintre individ si mediu nu mai ramine un simplu binom cauzal care sa serveasca drept cheie universala suferintei binelui, sau patologiei, ci se diferentiaza in nenumarate constelatii factoriale. insasi modalitatea de raportare individ-mediu se imbolnaveste" in neoza, asa cum maladia" in general poate fi considerata ca o alterare a ontogenezei. Dezorganizarea, disolutia sau alterarea mediului (in sens larg) va rasuria asupra tuturor varietatilor de corelatie dintre ins si ambianta.
Perspectiva de sesizare si intelegere a neozei nu se descifreaza dinspre individ inspre mediu sau invers, ci in insasi tesatura lor (neoza este un fel de boala de colagen" a acestei unitati !).
Studiul neozelor a pus in evidenta importanta peremptorie a contactelor si comunicarii sociale si a functiilor psihice colective in mentinerea sanatatii sufletesti (mintale) a individului. Cu alte cuvinte, a validat ideea ca numai procesul de integrare si apartenenta a individului la o comunitate umana sila si echilibrata, structurata cultural, juridic si moral etc. permite desfasurarea functiunilor de informare si participare conventionala (in sensul bun al cuvintului), de angrenare pozitiva la formele vietii de grup.
Individul uman este mereu ' si in toate circumstantele ' socializat. Fenomenele vietii mintale si afective apar in cadrul constiintei individuale, dar comporta in acelasi timp un foarte insemnat coeficient (mai bine spus. o egala parte) de colectivitate", care face ca aspectele generale ale intelectului, afectivitatii si angajarii libere sa apartina in foarte hotaritoare masura determinarii psihologice colective.
Fiinta de memorie, istorica, omul este tributarul fondului comun de amintire colectiva, care constituie sistemul de intretinere si de instrumentare a mneziei individuale. Prin constiinta determinarii sale istorice, ajunge la constiinta participarii si a responsabilitatii pe ul evolutiei grupului social. intelegem astfel de ce, pentru
comprehensiunea neozelor, evenimentele ce formeaza trama existentei nu se pot defini decit ca o functie a in-tilnirii si intretesrii dupa ambele sensuri : al mediului si al coordonatelor individuale.
O stiinta a concresterii intre fiinta umana si cadrul sau ambiant, o mediologie, va cuprinde toate aceste aspecte ale dinamismului interactic, dintre ceea ce am putea numi constiinta formelor interioare si reflectarea conuratiilor si constelatiilor de fenomene si evenimente din Umwelt.
Pentru antropologia moderna, neozele reprezinta o dereglare superioara a functiilor de adaptare, de randament social, de echilibru afectiv, de participare la viata si sentimentele colective etc. Dar ' in acelasi timp si in corolar ' procesul suferintei neotice poate fi expresia unui dezechilibru care transforma nivelul si structura grupului social, modelul de relatii interumane, coeficientul de securitate al vietii colective, silitatea culturala, ambianta istorica universala. O analiza a spectrului neozelor ne-ar permite sa plasam intreaga varietate a acestor forme sociogenetice intre doua extreme, reprezentate ' pe de o parte ' de sentimentul de nemultumire cu sine insusi pe care neoticul il traieste prin referinta la valorile si regulile grupului si, pe de alta parte, deza-daptarea fata de structura logica (reprezentind functia cea mai abstracta si rigida, pe care grupul o exercita asupra insului).
Sentimentul de culpabilitate", de pilda, prezinta (cum am vazut) mai multe si complexe determinari posibile, dar e intotdeauna generator (socio-genetic) de neoza. Exista, astfel, un fel de responsabilitate chinuitoare si paradoxala pe care individul o poate avea in fata esecului tendintei sale de afirmare si perfectionare.
Aceasta vina intima si secreta poate atinge intensitati egale in responsabilitati obiective (de tipul celor juridice, de exemplu). Ea deriva din solidaritatea pe care persoana umana 0 are cu propriile sale acte, indiferent daca acestea sint, integral sau nu, determinate din afara. In acest sens, libertatea noastra omeneasca este alimentata de sentimentul pe care il avem despre ea, mai mult si mai puternic decit de ansamblul factorilor ei obiectiv-delimitativi. Iar daca la nivel de individ neoza semnifica o ingustare a functiilor de libertate, la nivelul grupului social ea traduce o grevare, un minus de responsabilitate.
Responsabilitatea dubleaza ca o umbra toate situatiile prin care se definesc raporturile dintre ins si mediul sau social. Ceea ce-i confera insa un caracter patologic este descumpanirea si regresiunea functiunilor de angajare morala. Omul poate sa-si piarda confortul constiintei echilibrate" si sa decada intr-un sentiment de dezechilibrat neotic", plecind fie de la conflicte intre valori dorite si valori traite (complexul de inferioritate joaca un mare rol in astfel de cazuri), fie de la ciocnirea intre anarhia tendintelor egoistei si ierarhia etico-juridica a grupului.
Alteori, textura sociala haotica (in lumea capitalista, de exemplu) sau functiuni confuze in organismul social (crize economice, culturale, morale etc.) situeaza individul intr-un univers in care solidaritatea si mutuali-tatea interumana dispare si e inlocuita cu o gama de comportamente adverse si agresive. Mediul social devine astfel un teritoriu de interferenta si coliziune interome-neasca, de nesiguranta adaptativa si de disociere. Or, toate acestea sint (pot fi) tipare neozante.
Sociogeneza normala se transforma si se poate deplasa inspre aspectele unei patologii sociogenetice, in care gasim in conflict amindoua fortele componente : atit cea individuala, reprezentata de neoza propriu-zisa, cit si de cea colectiva, constituita din insumarea fenomenelor dis-sociale" (ca : degenerescenta vietii politice, conflictele economice, esecurile profesionale, deplasarile si transtarile maselor de populatie, dezorganizarea familiilor, conflicte intre generatii, confuzia de moravuri si valori etice, haosul estetic, atmosfera razboinica etc, etc).
Se impune deci sa subliniem ca in etiopatogenia neozelor cauzalitatea orientata vectorial in semnificatia functiei individ-mediu" nu poate si nu trebuie sa fie identificata sub o forma liniara si schematica. In timp ee mediul interior este oarecum direct inregistrat in sistemul nervos si integrat functiunilor care elaboreaza raspunsuri adaptative, mediul exterior actioneaza (socialmente vorbind) indirect, prin limbaj si prin totalitatea arsenalului simbolic de comunicare. Mediul, astfel absorbit" in contextul social, cu structura sa extrem de polimorfa, constituit din imensa varietate a legaturilor interumane (de la sentimente, la legi juridice ; de la initiativa, la reguli de activitate si ificare ; de la familie la natiune, clasa si umanitate etc), face ca nicaieri in problematica personalitatii umane ea sa nu fie considerata si implicata in-tr-c perspectiva mai ampla si mai pronuntat sociala, decit in sociogeneza neozelor. Iar afirmatia ca neozele reflecta si o dereglare sociala trebuie inteleasa, pe de o parte in masura in care reprezinta pierderea adecvarii si participarii insului la tiparele fundamentale de viata pe care le statuteaza societatea, iar pe de alta parte si in egala masura, ca o tulburare a functiilor colective, prin alterarea coeziunii, solidaritatii si empatiei dintre membrii sai. Ni s-a parut important de subliniat ca principiul-pi-lot de intelegere in clinica si sociologia neozelor este conceptul de conflict.
Nivelul in care se intimpla si se poate organiza opozitia contradictorie in confictul neotic este foarte diferit. Ciocnirea opozitionala se poate dezvolta intre impersonal (sau supra-personal), social si individ. Ea poate reprezenta o referire abstracta ' si insolubila ' la o scara de valori sau de responsabilitati, cum poate fi si efectul indirect al unei degradari sau diminuari de capacitate somatica (care nu e insotita de o renuntare proportionala a individului la dorintele si tendintele sale egoiste)-Tot asa, conflictul se poate genera din contrarietatea afectiva nerezolvata, sau cind instantele instincto-hedonistice intra in conflagratie cu normele etico-sociale s.a.m.d. In rezumat, toate temele existentei omenesti pot ' atunci cind in interiorul lor apar (sau se reflecta) forte antagoniste ' sa devina o conditie socio-genetica a suferintei neotice.
In structura conflictuala, putem descoperi o dispozitie oarecum orizontala (la acelasi nivel de constiinta) a factorilor ce se infrunta, ciocnirea avind loc intre pozitii echivalente si care apar la fel de explicit in cimpul motiva-tional individual. Dar tot atit de mult, unul din contrarii poate ramine mascat sau ignorat (in acest caz, tensiunea ce investeste starea neotica se asociaza starilor anxioase). Din toate cele spuse, rezulta importanta deosebita a unui criteriu de sinteza in intelegerea persoanei, in sistematizarea cimpului de suferinta si patologie neotica.
Fiecare aspect intrapersonal e intotdeauna, si cu certitudine, dublat si reliefat de un altul inter-personal, in simptomatologia lor. Si, daca legat de primul aspect Vom gasi maleza, sentimentul de deficit vital si de oboseala. in cel de al doilea vor apare anxietatea, depresiunea si reactia de ostilitate. De unde se vede ca fenomenologia suferintei neotice se intinde de la discrete forme de nemultumire pina la severe aspecte de interactiune sociala; de Ic intimitatea introvertita si intim-personala. pina la aspecte zgomotoase de criza comunitara, de coliziuni sociale, de conflicte legale .; de la formele cele mai ascunse si discrete de suferinta, pina la cele mai manifeste si deschise" varietati de boala neotica.
Exogeneza constituie, in teoria psihiatrica, un fel de sondare a potentialului neurogen, extra-individual" si peri-individual". Boala psihica (deci si neoza) este o pierdere, o deformare, o detasare din conditia definitorie a fiintei umane, aceea de a fi produsul si de a produce grupul. O psihiatrie sociala ar trebui, prin urmare, sa existe odata (si in strinsa corelatie) cu psihopatologia pur si simplu. Dupa acest criteriu, patologia mintala inseamna orice slabire sau deformare a comunicarii, care poate merge de la atenuarea mesajului, la totala lui substituire. Ea se poate grefa dezorganizator pe mijloacele constitutive ale comunicarii, poate insemna stereotipizare, alunecarea din informatie in cercul vicios al redondantei substitutive, dizlocarea trairii cu materialul orb si impersonal al pulsi-unilor sau al modelelor instinctive, nereceptarea comunicarii si intotdeauna pierderea adresantei ei.
Omul fiind un socius". nu se poate imbolnavi sufleteste in afara acestei conditii. Greutatea, ponderea factorului de socius" suferind nu este insa aprioric data. El poate merge de la usoara dizlocare a urilor si liniilor de forta (in neoze) pina la patologia de disociere, cataclism, explozie" a structurii psihismului (in psihoze).
Individul uman apare si se face" impreuna cu specia, conform unui pattern social in desfasurare si implica o adaptare eficienta si o buna fiabilitate (sansa de a functiona fara incidente si defectari). Societatile furnicilor, albinelor etc. constituie prodigioase modele, de o remarcabila complexitate, dar fara ca aceasta sa insemne si o complexitate a individului sau un schimb de inteligenta intre membrii grupului. O asemenea societate nu este generoasa sau personogenetica. Ea da" aprioric modelul fix in care intra individul fara nume, in care sta, functioneaza si moare. In contrast, societatea umana este deschisa, ofertanta, ia initiative, modeleaza individul ca persoana si ramine in aceasta corelativa determinare pina la capat. Daca dorim sa intelegem patologia psihica, trebuie sa intelegem natura psihica si invers. Dar lantul alienarii, ca si cel al culturii, reprezinta o realitate omeneasca. Iar dimensiunea invaluitoare a persoanei si culturii este tocmai ceea ce denumim societate. Fiindca societatea implica si ne ofera o perspectiva integrativa intre persoana si
cultura.
Fenomenele specifice, transculturale" apar atunci cind individul solicitat de distorsiunea, de tensiunea de cimp intre doua spatii culturale esueaza pe o modalitate de psihopatologie. In acest sens poate aparea si ceea ce am denumit neoza ruralis", expresie a dificultatii de translatie a insului din peisajul arhaic si hipersilizat al satului, al cultivatorilor de pamint si al celor pentru care unitatea de masura a timpului se citea in succesiunea anotimpurilor, in peisajul si in dimensiunea polisului" modern, al decorului geometric care domina orasul si al ritmurilor de munca si de viata citite continuu si grabit pe cadranul ceasului.
In cultura. in general, asistam la o creatie continua de informatii mereu convertite in valori educationale. Individul este aculturat (sau, mai corect, adculturat) intr-un proces educational ce dureaza o existenta, mai ales in actualitatea noastra, unde scoala devine un pe viata. Iar cind se produce un tranzit" cultural, poate derapa" sau poate cadea" intr-o rarefiere a atmosferei culturale, prin pierderea reciprocitatii imbogatitoare si innobilatoare a cuplului persoana-cultura" pentru un timp variabil. Asistam, in acest caz, la o deviere a unor bagaje, traditii culturale, modelari ale persoanei s.a.m.d. care nu se pot valida in noul stil existential in care va trebui sa se in-sere individul.
Dar, modelul social trebuie sa existe ! Insul nu se poate sustrage conditiei de ens culturalis", care inseamna achizitia componentelor naturale ale fenomenelor de cultura, a celor oferite, a celor educate, a celor deprinse etc.Desculturalizarea poate duce la doua rezultate foarte grave : (1) dezumanizarea (copin lupi") si (2) ex-cultura-rea, sau abculturarea, in fond degradarea naturii umane, dezechilibrul mintal. Ab-culturarea (la virsta persoanei formate) semnifica, asadar, o catastrofa in ul psihismului, subsumabila patologiei psihice transculturale. Individul uman abculturalizat isi pierde sentimentul de identitate, de egalitate cu ceilalti semeni, de continuitate cu el insusi in faptele psihice.
Paradoxal, dar greu de negat, avantajul lipsei unui organ", sau unui organism" dedicat fenomenelor spirituale conduce la marea lor rezistenta la boala. Certa-mente ca boala fara organ nu exista, dar exista suferinta fara organ (neoze), in care acesta devine asimilabil cu grupul uman, mai bine spus, inter-uman. Deoarece societatea nu are un corp cu adresa", nu avem ' aparent ' o patologie psihica flagranta. Acesta este poate avantajul faptului ca societatea apare mai mult ca o abstractie. De fapt ea constituie un esomen, adica o realitate statistica. Si dificultatea apare tocmai aici, atunci cind ne propunem sa insanatosim" societatea.
Nu stim cui sa ne adresam, caci organul" intilnirii nu este concret si boala neotica capata o dubla semnificatie : aceea a propriei existente si aceea ' apreciabil mai complexa ' a existentei societatii, ce descopera in neotic o problema care o priveste si vizeaza direct; fiindca orice suferind psihic este o intrebare sociala, o problema mereu reinnoita, de echilibru a grupului uman.
Direct sau indirect, psihiatrul isi ofera serviciile antropologiei, eticii, culturii, educatiei s.a.m.d. Fiindca este un responsabil al depozitului nelimitat de mesaje umane, din care se face lumea comunicarii. La fel, un reparator si restaurator, un reacordor al claviaturii afective din suferinta si boala. Dar mai ales un psiholog al inteligentei, un custode al noutatii umane, care tine" sau e solidar, la fel de mult si fara pauza, cu persoana si determinantii sai hotaritori : societatea si cultura.
Cit credit putem sa acordam psihiatrului si psihiatriei sale, in aceasta nobila misiune de companion dantesc al celor suferinzi ? Incontesil, atit cita speranta aduce in universul sufletesc de intuneric si glacialitate al esuatului psihic. Fiindca avem atitea certitudini cite sperante ! Iar speranta este o continua tendinta de auto-depasire si deci o dimensiune creatoare a fiintei in universul culturii si in propria-i conditie.
Virtutea si perspectiva dominanta si magnetica" a viitorului pare sa fie o reconsiderare posibila a orizontului uman, in care sanatatea mintala nu va fi o abstractie sociologica, ci suma unei elevate demnitati si plenare multumiri sufletesti ale celor multi. De aceea, axiomatica etica, reforma morala, pe fundalul transformarilor structurii sociale, se ofera ca proiect fundamental al omenirii de azi (si poate de totdeauna !). Adica ceea ce merita si poate fi cunoscut si trait sint tocmai valorile general-umane. printre care, indeosebi fondul cert de bunatate ce se ascunde in intimitatea si profunzimea fiintei.
Achizitiile si participarea noastra morala sint rezultatul educatiei si culturii, care ne construieste din deprinderea de supunere a dorintelor si tendintelor unor imperative etice. Iar calitatea morala este dependenta de inteligenta si de afectivitate, care o convertesc intr-o necesitate, interioara.
Omul de azi nu mai poate tine proportional si cuantificat pasul cu procesul de expansiune si difuziune informationala. El echivaleaza progresul printr-o continua recalculare a regimului optim de noutate. Asistam deci la scurt-circuitarea informatiei brute, pentru a evita ne-integrarea ei prin dificultatea de decodare si comentare pe care o intampina psihismul omului-mijlociu.
Altfel, rezultatul acestui proces nefavorabil ar putea fi o jenanta pierdere de informatie sau chiar o insolita agresiune" pseudo-informationala prin incapacitatea receptorului de a descifra si aplica semnificatiile primite.
Stim cit de des si cit de mult intelectul de limita ' care prezinta o raminere in urma afectiva, intelectiva si morala (infantilism) ' se angajeaza in pseudo-formula neotica a existentei. E vorba de psihismul de tip intermediar, situat dincolo de limita normalului evolutiv, redus pina la aspectul greoilor", al prostiei banale, al lui stupiditas comunis, al ineptiei lente si fara imaginatie. In fond, el ilustreaza o trasatura vectoriala. insemnind, pe linga pierderea ativa de viteza in dezvoltare, o rezultanta deficitara, o decalare retardativa a procesului de articulare mintala. Personalitatea frusta si incompleta a intelectualului de limita" ii anuleaza valentele socic-metrice. Deficitar al gindirii conceptuale, incapabil de abstractizare, fara tensiunea investigatoare a curiozitatii, cu o autocritica ce nu vine si nu se dezvolta, fara necesitatea stringenta a noului si bucuria de a sti, neputincios sa-si organizeze o lume prin atasament si simpatie, osci-lind intre ambianta hedonista a placerii si realitatea .greu de inteles pentru el, intelectul insuficient nu va avea de-cit un singur drum posibil : esecul existential (fara neoza !).
Produs probabil al complexitatii crescinde si a3 balantei din ce in ce mai incarcate spre talgerul mediului vast si complex al raportului dintre om si lume, intelectul scund" constituie expresia posibila a amplificarii accentuate si ineviile a fenomenului educational si scolar contemporan. Sau s-ar putea ca aceste nivele sa nu fie decit jocul unor raporturi noi de forte naturale si vechi de cind lumea. Dar aceasta nu are importanta. Ceea ce domina concluziile unei asemenea discutii este constiinta marii necesitati si apreciabilului consuni de inteligenta pe care-l implica prezentul.
Baremele vechi au saltat foarte sus si omenirea are nevoie sa fie desteapta", mai mult si mai generalizat decit oricind (in secolul XX deficitul mintal se mai cheama si intelect de limita" tocmai fiindca incepe acolo unde altadata totul era . .. multumitor)
Constanta aceasta de determinare istorica atrage atentia ca omul se departeaza progresiv de axa o'xu atunci cind isi defineste sensul existentei.
Paralel cu efortul sustinut pentru perfectionarea omului, trebuie sa compensam orice deficienta pe drumul progresului informational. Altfel, criza de informatie" devine in perspectiva viitorului pericolul cel mai de temut pentru omul modern. Ne temem ca neoza infor-mativ-anxioasa sa nu devina o realitate extinsa pe masura ce decalajul intre cantitatea de informatii vertiginos exploziva" si capacitatea mai mult sau mai putin limitata de receptie si prelucrare operationala individuala se mareste.
Oricum, una din caile de iesire din aceasta situatie precara (generata mai ales printr-o defectuoasa receptie a volumului informational) o constituie educatia permanenta, reciclarea continua si integrarea ascendenta a. informatiilor. In timpul nostru, mai mult ca oricind, e nevoie sa fim permanent intr-o cit mai ampla stare de informatie. Intr-o comunicare constructiva si intr-o lucida fraternitate intelectuala. Fiindca traim intr-o lume in care totul este in furtunoasa reforma si generoasa transformare.
Fiecare criteriu socio-cultural, fiecare incidenta de timp si de spatiu geografic, de peisaj progresist sau de traditie aduce in scena ' si priveste ' o alta fata, o alta scara, un alt stil si un alt viitor al omului modern.
Exista, oare, undeva e-o comuna masura a omului de azi" in aceasta era naseinda, care a fost provizoriu botezata a fi civilizitia de comoditate si consum, de trepidatie si insilitate, de relativism si contestatie, de agresivitate protestatara sau confuzie de valori ? De undeva, din supra-dezvoltatele" societati occidentale, ajung in unghiul nostru critic rabufnirile unor miasme de inutilitate, de semi-teama, de dezgust si de artificiala evadare, care prind intr-o plasa cu ochiuri inegale multimi de oameni, si mai ales tineretul acestor societati.
Dar, in acelasi timp si in contrast, constatam ca epoca este marcata de o stralucita caracteristica de acuta luciditate, de intensa responsabilitate, pe care socialismul le cultiva cu fermitatea si consecventa de care omul secolului are nevoie, spre a fi prezent si a determina progresul. Caci el stie si vede cu o clarissima si ineviila certitudine ca semnul timpului nu este o tinerete fara batrinete", ci o maturitate fara relaxare comoda si oportunista pe care au practicat-o generatiile trecute. Doar nedotatii mintali si infantilii (deci o minoritate) se mai pot sprijini pe fantome comode si pot crede in institute" de solutionat problemele existentei.
Generatia cu spiritul clar si la zi" are o imperioasa nevoie sa inteleaga sensul prezentului si continutul probabil al viitorului (exista deja o disciplina de investigatie neo-nomica", melontica" sau viitorologie", adica o stiinta anticipativa care se straduieste sa fie cit se poate de putin fantastica, in schimb perspicace, prevazatoare si antt-iluzionista).
Galopam spre un stadiu de modificare generala a educatiei si informatiei. Arhaica scoala a programelor" culminind cu o diploma si fiind apoi continuata de experienta vietii" ' mai exact spus, de auto-descuTcarea din tesatura de influente, grupe de interese marunte, relatii oportuniste sau sansa ' a disparut (sau e pe moarte).
Scoala s-a generalizat si tinde sa devina un pe viata". Invatamintul continuu, reciclarea, informarea programica si fara oprire extinde incet conditia si categoria juvenila a studentiei transformind-o intr-o fireasca modalitate de existenta a adultilor, a omului de stiinta, a didacticienilor, tehnicienilor, creatorilor de arta si de tehnica, de la unelte la arhitectura, de la tranzistori la rachete cosmice, de la spectacole la tratate de filosofie. Cu alte cuvinte, parafrazindu-l pe Blaga, putem spune ca studentia devine nu numai jocul si intelepciunea tineretii, dar si ale maturitatii si batrinetii!
Omul de azi e pornit deja in vertiginoasa si nemaipomenita escalada a viitorului. El va trai pe un glob suprapopulat, va profita de masini de gindit" (care insa nu vor functiona ca inlocuitoare de constiinta !), va acumula imense valori de cultura, pe care le va tria si mentine in circulatie, isi va revizui cunostintele de specialitate frecvent si eficient. Scara contaminarii" psihice prin comunicarea de masa, rasunetul tehnicii asupra biologicului, clinica substantelor psihotrope, transplozia fermelor culturale si para-culturale, prabusirea sistemelor de delimitare si clasificare ale stiintelor, de la separarea artelor pina la teorii social-economico-tehnologice, totul este in furtunoasa si impetuoasa reforma. :
Generatia de azi, extragind in compendiu toata, stupiditatea trecutului, trebuie sa-l instituie ca un memen-to-mori" pentru toti aceia care ar mai crede intr-o benig-nitate a acestei stupiditati. Aceasta virsta noua e vital angajata intr-o lupta fara menajamente cu improvizatia, impostura si ignoranta, substituindu-le, intr-un . viitor apropiat, prin cunoasterea exacta, stiinta aplicata, tehnologie si cibernetica, arte si culturalizare.In alte parti, se inregistreaza fulgeratoarea dezagregare a mii de hippyes", pesta morala a celor drogati pentru a evada dintr-o responsabilitate fara sens pentrlr ei si anarhia bilbiita a revoltatilor care ramin stupid imobili in fata ispravilor de distrugere gratuita. De fapt. nu e vorba de fenomene noi, caci orice sectiune transversala"In timpul curgator al istoriei ne va permite sa gasim fenomene mai mult sau mai putin inrudite.
Certamente, o reconsiderare a conditiei umane devine continuu necesara ! In marginea sau in mijlocul unei lumi in ebulitie, la o viteza a istoriei care creste exponential, cei constienti ' de pretutindeni ' nu mai pot sa se rezerve si sa-si joace aleator existenta. Traditia devine obiect de sanctuar sau, cu o formula mai libera, un coniac invechit, de baut cu moderatie si respect la zile mari
Ratacirile LSD-ului, ale jazzului isteric, ale congreselor de hippyes" care isi pierd identitatea in betia ma-rijuanica, exodul spre Orientul" ocultizat etc. semnifica o angajare de natura obscura si alterata a unor tristi eliminati ai perspectivei umane in niste surogate si incercari vicariante de fericire. Dar cei care doresc o autentica si eficienta participare la nesfirsita miscare a cunoasterii nu vor avea niciodata nimic de impartit cu cei care se initiaza in visul steril, egoist si nereversibil al para-disurilor fara cer. Caci responsabilitatea omului modern e un fenomen circular care converteste in material con-slructiv si axiologic tot ce primeste in dar autentic de la predecesori si contemporani.
Aceasta sintetica imagine a lumii de azi" ne permite plasarea in existenta si reciprocitate, adica studiul socio-cultural al cadrului concret in care neoticul traieste, in chip ineviil. Lipsita de o asemenea perspectiva, clinica neozelor ar deveni falimentara, incapabila sa arunce o punte de la ul general si simplu, ecologic, spre dimensiunile complexe ale etiologiei suferintei psihice.-
Tema concreta a esecului neotic este, deci, determinata istoric si socio-cultural. Neoticul nu poate iesi dintr-o asemenea (profunda) determinare.
Rolul traumei psihice ' considerata ca principal factor etiologic in neoze ' a fost formulat si invocat in diverse perspective si variante de clinica psihiatrica. Dupa criteriul socio-cultural, de pilda, neoza se defineste ca o deteriorare posibila a conditiilor de insertie sociala, conuratia situationala fiind pricipalul determinant al expulzarii persoanei de pe orbita existentei implinite. Ramine insa deschisa o imensa fereastra a problemei : in ce masura constelatia factorilor semnificativi ai lumii poarta raspunderea declansarii neozei ?
Pentru elucidare, sintem obligati sa cautam determinari si in structura persoanei ce se prinde intre dintii de fier" ai suferintei.
Prin urmare, discutia etiologica in jurul neozei e chemata sa prospecteze interactiunea dintre o anumita si momentana constelatie a lumii si o personalitate incapabila sa se sustraga optiunii neotice. H. Ey spunea de asemenea, nu o data, ca situatia patogena rezulta din confruntarea persoanei cu un eveniment care capata semnificatie in raport cu subiectul insusi, cu istoria si cu relatiile sale.
Nu orice esec devine matricea unei structuri neotice, dar orice atingere" a unitatii dintre eu si lume inseamna vid valoric, sentimentul esecului si non-sen-sului existential, adica neoza. Studiul etiologiei neozelor furnizeaza deci informatii esentiale despre om si societatea in care se insera.
In universul schimbator al lumii noastre, insul descopera si traieste ca o certitudine caracterul ne-obligato-riu al majoritatii tensiunilor din realitate. Si, ca o consecinta fireasca, nu mai accepta nesansa, intimplarea, esecul si suferinta (ineviil" inscrise in natura umana).
Orice meditatie despre suferinta neotica trebuie sa inceapa de la aceasta masura" a omului, care considerat altfel ar trai sentimentul ingustarii de libertate. El nu mai poate spune nu" fara ezitare unei suferinte firesti ce rezulta din natura inter-ontica, generoasa, de fiinta ce se simte bine in gratuitate" (prietenie, dragoste etc). In acest fel, suferinta existentiala, care altadata aparea ca necesara, semnifica azi fatalitate \\
Frontiera simpla si liniara dintre suferinta firii umane si suferinta-boala" a devenit o parte dintr-un continent. Luciditatea nu e placata pe existenta, ci e co-substantiala ei. E corectivul esential al existentei !
Scaderea coeficientului reflexiv de luciditate in fata suferintei va hrani impresia ca traim intr-un timp si spatiu ale unei omeniri neozate. Refugiul in suferinta neotica inseamna o intunecare a tendintei de autodepasire, o augmentare a ne-autenticitatii unui om demarat" pe drumul progresului cunoasterii.
Psihiatria trebuie sa functioneze deci si ca o terapie impersonala a conceptului de neoza l Caci altfel, se ajunge la un limbaj conventional, sarac informativ, care face imposibila comunicarea si comprehensiunea realitatii psihopatologice. Sanatatea mintala a omenirii de azi este posibila si prin corecta definire si utilizare a conceptului de neoza", ceea ce permite o administrare preventiva si constructiv angajata in orice actiune de igiena mintala. Aceasta apare (fara o conceptualizare expresa, dar evident implicata, in sectiunea de fata) cu numele de terapie a sufletului colectiv.
Speram sa fim contemporanii triumfului unei viziuni optimiste" asupra suferintei si neozei (S. Stossol) care postuleaza ca o comunicare plenara intre oameni e posibila.
E. Wolf spune ca singura certitudine este speranta". Aceasta inteleapta asertiune ne da dreptul la mai multe certitudini si minime indoieli metodice !
