Iatrogenia (a carei etimologie ramine confuza si discuila) inseamna totalitatea manifestarilor patologice care pot sa insoteasca ' dar mai ales sa urmeze ' tratamentul rational si etiotrop al unei maladii, fara a apartine liniei cauzale obisnuite a acesteia, fara a face parte din intentionalitatea terapeutului si in acelasi timp con-trazicind instinctul de sanatate al bolnavului.
Suferinta de tip iatrogen nu poate totusi sa fie delimitata sau circumscrisa folosindu-se un criteriu simplu de contingenta sau unul de tipul post hoc, ergo propter hoc". Ea se produce pe un fond complex, derivind din functiile plurilente ale actelor, influentei si comunicarii interumane, respectiv interpersonale.
Actul, fenomenul terapeutic este funeiarmente sprijinit pe o trasatura general-omeneasca, mai veche decit medicina : increderea intre om si om, confidenta umana reciproca. Probabil ca aceasta trasatura primordiala a psihismului a generat atitudinea medicala insasi. Insa, aceeasi insusire poate sa devieze intentia si actiunea de vindecare, transformind-o in opusul ei. O noua boala urmeaza celei care ar fi trebuit sa se retraga si sa lase loc sanatatii (sau vindecarii).
Desigur, iatrogenia (adica fenomenele de suferinta si boala care o definesc) nu exista aprioric nici in constiinta medicului, nici in aceea a pacientului. Ea nu poate fi nici consimtita si, cu atit mai putin, dorita. E vorba de un apreciabil coeficient de aleatoriu ce se concretizeaza in textura sa, sau rezultatele unei ignorante, sau imprevizi-bilitatea unor forme individuale si personale de reactivitate care vin sa bulverseze teleologia terapeutica, rezultind pierderea echilibrului si proportionalitatii adecte dintre dorinta de vindecare si posibilitatile organismului sau persoanei de a emerge din boala (fiindca iatrogenia este un produs deformat al unei intilniri intre doua persoane, dintre care una, terapeutul, a vrut sa obtina vindecarea spri-jinindu-se pe o cunoastere obiecti si pragmatica, iar cealalta, pacientul, a dorit vindecarea sprijinindu-se pe incredere si dinamizat de dorinta).
Plecind de la aceste considerente, putem schita o schema a iatrogeniei :
' stiinta incompleta sau eronata a medicului ;
' practica fara aptitudini si maestrie ;
' incredere insuficienta sau ambilenta, a celui bolnav ;
' dorinta de sanatate si bine, in dezacord si disproportie cu realitatea.
Peste acestea toate, exista pericolul schematizarii medicale dualiste sau mecaniciste, care transforma un om suferind intr-o masina dereglata.
Independent de forma clinica de nevroza (cronicizare, mutatie sindromatica, psihogenie pura sau supraadaugata unei somatoze), suferinta iatrogenetica ' la fel ca intr-o relatie conflictuala ' depaseste limitele patologiei medicale, tocmai prin atributele ei de afectiune generata reactiv, alimentindu-se din sentimentul (sau resentimentul) unui esec, al unui accident eviil, al unui deficit de loare in persoana terapeutului.
Fie ca patologia iatrogena inseamna initial un drog cu efecte intempestive si intolerate, o operatie urmata de fenomene de cicatrizare si readaptare dismetrica (sau hipermetrica) ori o inadvertenta psihologica, medicul intruchipeaza ulterior ' si ineviil ' tocmai antiteza ipostazei sale de vindecator. Fiindca relatia medic-bolnav este de la inceput pornita catatimic, marcata de semnificatiile profunde ale asistentei, puternic incarcata afectiv. (Aceasta situatie defineste medicina ince-pind de la originea ei, si ramine etern labila. Chiar in zilele noastre, cind s-a ajuns la sedinte de psihoterapie cu banda de magnetofon in fond, masina sonora reprezinta o intentie umana !). Marele rol pe care-l ocupa metoda placebo" in gindirea si experimentul terapeutic modern a demonstrat definitiv labilitatea acestor afirmatii.
Profilaxia iatrogeniei se sprijina, in consecinta, pe mai multe criterii convergente si interdependente. Ele sint fecundate de optica psihiatrica, ce devine astfel un punct de vedere general, demonstrind ca intilnirea dintre pacient si tamaduitor reprezinta ineviil un fapt psihoterapeutic si ca aceasta nu trebuie sa fie Un monopol al medieinei mintale, ci al medieinei in general.
De asemenea, se reinstituie, in toate drepturile si toata splendoarea sa initiala, principiul hippocratic al pacientului care inseamna o persoana istorica, afectiv legat si solidarizat in existenta lui actuala de prestigioasa existenta a terapeutului.
Astazi una dintre principalele garantii anti-iatroge-nice implica o stiinta medicala in continua si acti sinteza. Secolul progreselor quasi-fulgeratoare implica o neintrerupta combinare si redecupare a tuturor domeniilor de stiinte ajutatoare cu medicina insasi, pina la totala ei desfasurare aplicata. Specialistul nostru modern trebuie sa ramina ' practic vorbind ' intr-un regim de continua formatie si informatie. Rutina se plaseaza din ce in ce mai mult in coada" unui front informational-cultural fara pauze de receptanta, scrutare prospecti, studiu aprofundat si polilent, aplicatie si participare angajata.
De asemenea, selectionarea celor care vor practica medicina, in speta psihoterapia, se impune, spre a se putea loriza aptitudinile, talentul, maiestria si generozitatea individuala. Caracterologia fi o stiinta normati in selectionarea si orientarea profesionala a tinerilor medici.
Tot asa cum psihologia persoanei face parte din cunostintele de larg orizont si din Weltanschauung-ul doctorilor" de miine.
Dar, e oare paradoxal sa vorbim si de educatia celor suferinzi ? Desigur, nu ! Si mai ales din punct de vedere profilactic.
Culturalizarea omului socialist trebuie sa cuprinda si instruirea dirijata, luminata si clarzatoare a individului fata de probleme generale ale sanatatii, bolii, medieinei, terapiei si doctorilor.Increderea, stima si aprecierea fata de cei care vindeca, de cei dedicati altruismului medicator, reprezinta o foarte importanta sursa de bine general si ' poate ' cel mai apreciabil factor anti-iatrogenic. In strinsa legatura, solidaritatea perfecta a oamenilor sanatosi cu medicina societatii noastre asigura cele mai mari sanse contra iatrogeniei.
Mai este insa de amintit si o alta conditie. In afara de timpul pe care trebuie sa-l oferim, continuu, studiului si informatiei, exista o limita de timp sub care actul medical nu e posibil, o durata sub care intilnirea dintre suferind si vindecator se alieneaza intr-o formalitate stereotipa si cil mari riscuri iatrogenetice. Si aceasta, fiindca bolnavii au nevoie mai mult timp de prezenta medicului, decit acesta de a bolnavului.
Profilaxia iatrogeniei ? Aceasta schita de titlu cheama intr-o lapidara forma raspunsul : ea consta din combaterea unui defect comun la doi oameni, din care unul medic, celalalt pacient. Si se sprijina, pina la integrala reusita, pe o generala ridicare a nivelului de cultura al maselor si pe o superlati realizare a persoanei medicului
