Spitalul psihiatric,arata Sidon,a trebuit sa raspunda la cate exigente elementare cum ar fi sa tina cat mai multi bolnavi,cu o cheltuiala cat mai mica si in conditii de securitate si de decenta.In acest fel,intre cele 2 rasboaie s-au desvoltat spitale de psihiatrie monstruoase,de peste 3000 de paturi (Piligrim Hospital delanga New York avea,de exemplum 15.000 de paturi).
Foarte putine spitale psihiatrice si-au realizat obiectivul de a fi in principal un instrument terapeutic.Pentru acest lucru insa,spitalul trebuie sa sufere modificari esentiale de structura.Reiss si colab. subliniaza ca mediul social al spitalului poate deveni o terapie potenta,gratie tratamentului psihologic si farmacologic.Dar aceasta forma de tratament fi greu de \"administrat\" atata timp cat procesul social al spitalului nu fi desemnat precis si nu se vor produce modificarile esentiale necesare.Insasi Pinel,sublinia (in \"Tratat medico-filozofic privind alienatia mentala\",1809) ca \"marile silimente consacrate alienatilor mentali sunt expuse,ca toate institutiile umane,la degenerare si poate chiar mai mult decat altele.
Raymier si Beaudouin subliniaza ca urmatoarele directive stau la baza doctrinei de spitalizare a bolnavilor mintali:
1.Sa aiba pavilioane adaptate diferitelor categorii de boli mintale,raspunzand exigentelor de igiena,terapeutice,psihologice si sociale.
2.Asigurarea securitatii bolnavilor spitalizati,asigurandu-le si maximum de libertate compatibila cu patologia lor si cu posibilitatile de recuperare.
3.Pavilioane independente si populatie restransa pentru a face supravegherea mai usoara,sa nu necesite personal numeros.
Urmarind de o maniera istorica terapeutica institutionala,Chaigneau si colab.subliniaza existenta a 4 etape:
-Etapa medicala (1945-51,etapa in care fostele aziluri incep a fi denumite spitale psihiatrice,bolnavii devenind din nebuni,bolnavi psihici).Apare acuma pentru prima data problema organizarii terapeutice,a folosirii institutiei in scop de vindecare,a conditiilor de igiena.Este epoca \"deschiderii usilor\",a importantei formarii infirmierilor,a aparitiei unor metode noi (psihoterapia,ergoterapia).
2.Etapa dominata de psihoteapiile institutionale si a aportului adus de neuroleptice (1952-64).Psihoterapia individuala este pe primul .
3.Etapa a treia incepe in 1968 si se caracterizeaza prin aportul adus de sociologie. Apare o schimbare in intelegerea functiilor institutiilor sanitare,o punere in cauza a terapiilor institutionale.
4.Etapa actuala dominata de socializarea si psihologizarea institutiei sanitare,etapa psihiatriei sociale propriuzise.
Terapeutica institutionala reprezinta modalitatea de a articula intr-o structura sociala concreta tehnicile ambiantei si depsihoterapie,intr-un sistem global de ingrijire psihiatrica.S-a folosit adesea termenul de \"psihoterapie administrati\" (termen introdus de catre Clark in 1958).Este vorba de arta,poate cand stiinta,de a trata bolnavii psihici prin metode administrative.Nu este vorba aici de o terapie individuala sau de grup ci de o terapie care opereaza cu colectivitatea,la nivelul unui intreg spital.Ea provine din experienta administrati combinata cu cunoasterea aprofundata a progreselor antropologiei sociale,a proceselor psihopatologice si psihoterapiei de grup.Experienta \"terapeuticii institutionale\" arata Ayme si colab.clarifica forma terapeutica de grup ce se sileste cu ajutorul medicilor in spitalul de psihiatrie atat prin organizarea materiala cat si relatiile psihosociale intre bolnavi si intre bolnavi si personal.
Dupa Sim terapeutica administrati ar avea 4 fatete:
1.Organizarea vietii pacientilor;
2.Organizarea personalului;
3.Organizarea medicala;
4.Conducerea comunitatii respective;
Dar subliniaza autorul,pentru o buna terapie administrati,medicul sef trebuie ales si nu se pune problema ca el sa-si mentina autoritatea cu orice pret.
Sistemul \"usilor deschise\" este una dintre actiunile de umanizare a spitalului de psihiatrie,inceputa in principiu de mult dar devenita posibila abia dupa aparitia neurolepticelor (in 1882 Tuke in \"History of the Insane in the British Isles\" consacra un modul sistemului de tratament cu usile deschise).Claustarea este foarte greu suportata de catre personalitatea umana iar ideea in sine este inumana.Intr-ader spune Sim ideia \"usilor deschise\" a fost in voga cu 6o-70 de ani in urma,dar ea a fost abandonata,desi metodele de tratament au fost mai eficiente.Desigur,spune autorul,au fost si multe desantaje,au existat si multe tragedii iar uneori \"usa deschisa\" era o simpla plasmuire,caci bolnavul nu profita de ea.Noile metode terapeutice si noile metode de organizare terapeutica a spitalului psihiatric,asa cum vom vedea,face ca in prezent aceasta discutie privita prin \"usile deschise\" sa devina caduca.
Epoca noastra arata Farrouch si colab.este o epoca de transformare si de modificare a organizarii spitalicesti.Originea actualei etape de terapie institutionala isi are originea in incercarile anterioare de organizare si introducere a psihoterapiei in practica spitaliceasca (inceputa de psihanaliza).
Pionerul organizarii terapeutice a spitalului psihiatric este considerat a fi Herman Simon (1923) care considera ca spitalul trebuie sa corespunda necesitatilor terapeutice a bolnavilor si desfasurarii optime a activitatii intregului personal medical.Ca si alte idei notoare si ideile lui Simon nu au fost acceptate imediat si abia in 1955,dupa lungi discutii Daumizon,Tasquelles si Paumell redacteaza in cadrul enciclopediei Medico-chirurgicale,un modul privind \"Organizarea terapeutica a spitalului de psihiatrie\".
Miscarea pentru comunitatea terapeutica,cum a fost ulterior denumita terapeutica institutionala s-a desvoltat apoi masiv in europa si America,fiind astazi principala caracteristica notoare in cadrul transformarii spitalului clasic de psihiatrie.
