Caracterele clinice ale pielii fotodeteriorate expuse la soare constau in ridare, pete, telangiectazii si un aspect aspru, neregulat. Nu este clar daca aceste schimbari, care sunt denumite de uniifotoimbatranire sau dermatohelioza, reprezinta o imbatranire cronologica accelerata sau un proces deosebit si separat.In epidermul expus cronic la soare exista o ingrosare (acantoza) si o heterogenitate morfologica in stratul celulelor bazale. Un continut mai mare, dar neregulat, de melanozomi poate fi prezent in unele keratinocite, indicand ramanerea prelungita a celulelor in stratul bazai. Aceste modificari structurale pot ajuta la explicarea texturii cu aspect de piele acita si a tulburarilor de colorit in pete prezente in pielea lezata de soare.
Dermul este locul principal al distrugerii cronice asociate cu expunerea la soare, prezentandu-se sub forma cresterii masive a grupurilor neregulate de
fibre elastice dispuse dezordonat, ce apar ca urmare a expunerii crescute a genelor elastinei. Fibrele de colagen sunt, de asemenea, anormal grupate in dermul mai profund. Fibroblastii sunt in numar crescut si prezinta semne morfologice sugerand activitate. Mastocitele degradate pot fi prezente in derm, dar importanta lor ramane neclara.
Aceste modificari morfologice, atat macro-, cat si microscopice, sunt caractere ale pielii expuse cronic la soare. Cromoforul (cromoforii), spectrele de actiune si evenimentele biochimice specifice care orchestreaza aceste modificari sunt necunoscute.
Efecte cronice ale expunerii la soare: maligne Una din consecintele majore cunoscute ale expunerii cutanate cronice la lumina solara este cancerul cutanat nonmelanomic. Cele doua tipuri de cancer cutanat nonmelanomic sunt carcinomul bazocelular si carcinomul spinocelular ( modulul 88). Exista trei etape majore pentru inducerea cancerului: initierea, promovarea si progresia. Expunerea cronica a pielii animale la surse artificiale de lumina ce imita UVR solara determina initierea, o etapa in care modificarile structurale (mutagene) ale ADN-ului proaca o modificare ireversibila in celula tinta (keratinocit), care incepe procesul de geneza tumorala. Expunerea la un initiator tumoral este considerata a fi o etapa necesara, dar
insuficienta in procesul malign, deoarece celulele cutanate initiate ce nu sunt expuse la promotori tumorali nu dezlta in general tumori. Al doilea stadiu in dezltarea tumorala este promovarea, un proces pluristadial in care celulele initiate sunt expuse unor agenti fizici si chimici care proaca modificari epigenetice ce culmineaza cu expansiunea clonala a celulelor initiate si proaca dezltarea, intr-o perioada de saptamani pana la luni, de cresteri benigne, cunoscute ca papiloame. Din nou, utilizand animale transgenice, a fost demonstrata importanta efectelor UV asupra expresiei de oncogene aditionale, cum sunt/os sijun, in aparitiapapiloamelor. UV-B este un carcinogen complet, aceasta insemnand ca poate functiona atat ca initiator, cat si ca promotor, ducand la inductie tumorala. Carcinogenii incompleti pot initia tumorogeneza, dar necesita expunerea cutanata aditionala la promotori tumorali pentru a proca tumori. Promotorul tumoral prototip este esterul de forbol 12-O-tetradecanoil-forbol-l3-acetat. Promovarea tumorala necesita de obicei multiple expuneri in timp pentru a proca un neoplasm.
Etapa finala in procesul
malign este conversia precursorilor benigni in leziuni maligne, un proces considerat a necesita modificari genetice aditionale in celulele deja transformate, intr-adevar, mutatii ale genei ras au fost depistate intr-o minoritate de cancere cutanate umane nonmelanomice. Mutatii ale genei de supresie tumorala P53 apar, de asemenea, in pielea umana degradata de soare.
Se crede ca expunerea solara produce cancere de tip mela-nomic si nonmelanomic ale pielii, desi dole sunt mult mai directe pentru rolul sau in cancerele de tip nonmelanomic (carcinoamele bazo- si spinocelulare) decat in melanoame. Aproximativ 80% din cancerele cutanate nonmelanomice apar pe regiuni corporale expuse, cuprinzand fata, gatul si mainile. Barbatii cu ten deschis care lucreaza in aer liber au o probabilitate de doua ori mai mare decat femeile de a dezlta aceste tipuri de cancer. Albii cu ten mai inchis (de exemplu, hispanicii) au o zecime din riscul de a dezlta astfel de cancere pe care-l au indivizii cu piele deschisa. Negrii prezinta cel mai scazut risc pentru toate formele de cancer cutanat. intre 600.000 si 800.000 de indivizi din S.U. A. dezlta anual cancere cutanate nonmelanomice si riscul pe durata vietii pentru un individ alb de a dezlta un astfel de neoplasm este estimat la circa 15%. Exista un consens ca incidenta cancerului cutanat nonmelanomice in populatie creste din cauze care nu sunt clare.
Relatia dintre expunerea la soare si melanom este mai putin clara, dar do sugestive indica o asociere. Melanoamele se dezlta uneori in anii adolescentei, indicand ca perioada de latenta pentru cresterea tumorala este mai mica decat cea a nonmelanoamelor. Melanoamele sunt printre cele mai rapide proliferari maligne umane. Studii epidemiologice pe imigranti de provenienta etnica similara indica faptul ca indivizii nascuti intr-o regiune sau cei care au imigrat in aceeasi zona inaintea varstei de 10 ani au rate mai inalte, pe grupe de varsta, de dezltare a unui melanom decat cei veniti mai tarziu. De aceea, este accepil sa se concluzioneze ca viata intr-un climat insorit de la
nastere sau din copilaria timpurie creste riscul de melanom. In general, riscul nu se coreleaza cu expunerea cumulativa la soare, ci se poate lega de sechele ale expunerii la soare din copilarie. Astfel, o arsura solara buloasa este asociata cu dublarea riscului de melanom in regiunea acestei reactii.
Efecte imunologice Expunerea la radiatia solara influenteaza atat raspunsul imun local, cat si pe cel sistemic. UV-B pare sa fie cea mai eficienta in modificarea raspunsului imun, probabil in legatura cu capacitatea acestei energii de a afecta prezentarea antigenului in piele, interactionand cu celulele epidermice Langerhans. Aceste celule dendritice derivate din maduva osoasa poseda markeri de suprafata caracteristici pentru monocite si macrofage. Dupa expunerea cutanata la doze eritemogene de UV-B, celulele Langerhans sufera modificari functionale si morfologice care duc la raspunsuri alergice de contact diminuate cand se aplica haptene pe locul iradiat. Aceasta capacitate scazuta de sensibilizare se datoreaza inductiei limfocitelor T supresoare antigen-specifice. intr-adevar, in timp ce efectul imunosupresor al iradierii este limitat la haptene aplicate pe locul iradiat, rezultatul net este supresia imuna sistemica la acel antigen datorita inductiei celulelor T supresoare.
Doze mai mari de radiatie suscita raspunsuri imunologice diminuate la antigene introduse epicutanat sau intradermic in locuri indepartate de regiunea iradiata. Aceste raspunsuri supresate sunt, de asemenea, asociate cu inductia limfocitelor T supresoare antigen-specifice si pot fi mediate de factori inca nedefiniti, ce sunt eliberati de celulele epidermice din regiunea iradiata. Implicatiile acestei supresii imune generalizate in ceea ce priveste susceptibilitatea modificata la cancere cutanate sau infectii ramane de definit.
Se stie ca tumorile induse de UV in pielea de sobolan sunt antigenice si sunt rapid respinse cand sunt transtate la animale normal singenice. Daca tumorile sunt transtate la animale expuse mai inainte la doze subcarcinogenice de UV-B, ele nu sunt respinse, ci cresc treptat la primitori. Aceasta incapacitate a animalelor iradiate de a respinge tumorile transtate se datoreaza dezltarii celulelor T supresoare, care impiedica raspunsul de respingere. in timp ce mecanismul supresiei respingerii tumorale este necunoscut, un astfel de raspuns poate fi un determinant esential al riscului de cancer cutanat la om.
