Ramura eferenta a raspunsului reflex la injurie este formata din multiple rigi care pot fi grupate in trei categorii majore de raspunsuri: raspuns neuro-endocrin, raspuns inflamator (raspuns al mediatorilor) si raspuns celular (118, 119).
Raspunsul neuro-endocrin. Raspunsul getativ si raspunsul hormonal sunt generate in regiunile getati ale trunchiului cerebral si respectiv axa hipotalamo-hipofizara. Stimulii plecati din aceste regiuni modifica activitatea sistemului nervos getativ (componenta simpatica si parasimpatica) si secretia hormonala (89).In starile postagresi s-a constatat o crestere a titrului de hormoni de contrareglare (hormoni anti-insulinici): cortizol, glucagon si catecolamine. Nilul concentratiei de insulina este si el crescut, dar nu suficient pentru a preni aparitia hiperglicemiei. Concentratiile de hormon somatotrop (SH), aldoste-ron si arginin-vasopresina (AVP) sunt de asemenea crescute in perioada postagresiva (27).
Hormonii eliberati pot fi impartiti in hormoni a caror secretie este sub control primar hipotalamo-hipofizar (cortizol, tiroxina, hormon somatotrop si vasopresina) si hormoni a caror secretie este sub control primar getativ (insulina, glucagon, catecolamine).
Raspunsul inflamator este generat de numeroase peptide mici (factori endoteliali, citokine, auta-coizi etc.) eliberate de la nilul zonei de injurie, care au rol local, autocrin sau paracrin. Acest raspuns generat local, capata dimensiuni sistemice datorita actiunilor multiple, la distanta, realizate in special de citokine. Datorita acestui fapt raspunsul poarta in prezent denumirea de raspuns inflamator sistemic. Mediatorii inflamatori interactioneaza cu hormonii neuro-endocrini intr-o maniera complexa, care este inca incomplet elucidata.
Raspunsul celular. Pe langa modificarile complexe ce se produc la scara intregului organism, stresul induce si o serie de modificari celulare si moleculare, care fac parte integranta din raspunsul la agresiune.
