Raspunsuri cutanate nefavorabile la medicamente pot aparea ca rezultat al unor mecanisme imunologice sau neimunologice. Reactiile imunologice necesita activarea cailor imunologice ale gazdei si sunt desemnate ca alergii medicamentoase. Reactiile medicamentoase surnind prin mecanisme neimunologice se pot datora activarii cailor efectoare, supradozarii, toxicitatii cumulati, efectelor secundare, tulburarilor ecologice, interactiunilor dintre medicamente, modificarilor meolice, exacerbarii unor afectiuni dermatologice preexistente sau deficientelor proteice sau enzimatice ereditare. Reactiile cutanate nonimunologice la medicamente sunt mai frecnte, iar aparitia reactiilor imunologice este imprevizibila. Deseori, nu este posibila specificarea medicamentului responsabil sau mecanismului patogenic, deoarece pielea raspunde la stimuli variati printr-un numar limitat de tipare de reactie. Mecanismul multor reactii medicamentoase este necunoscut.
REACTII MEDICAMENTOASE IMUNOLOGICE
Medicamentele suscita frecnt un raspuns imun, dar numai un numar mic de indivizi fac reactii de hipersensibilitate clinic manifeste. De exemplu, cei mai multi pacienti expusi la
penicilina formeaza
anticorpi demonstrabili la penicilina, dar nu manifesta reactii medicamentoase manifeste clinic cand sunt expusi la penicilina. Factori multipli determina capacitatea unui medicament de a provoca un raspuns imun, inclusiv caracteristicile moleculare ale medicamentului si efectele asupra gazdei.
Cresteri ale complexitatii si dimensiunii moleculare sunt asociate cu imunogenicitatea crescuta, iar medicamentele macromoleculare, cum sunt proteinele sau
hormonii peptidici, sunt puternic antigenice. Cele mai multe medicamente sunt molecule organice mici, cu dimensiuni sub 1000 daltoni, si capacitatea unor astfel de molecule mici de a provoca un raspuns imun depinde de aptitudinea lor de a actiona ca haptene, adica de a forma legaturi sile, de obicei covalente, cu macromoleculele tisulare. Din fericire, cele mai multe medicamente au aptitudini scazute sau nule de a forma legaturi covalente cu componentele tisulare, iar sensibilizarea clinica apare din cauza contaminantilor minori sau din conrsia medicamentelor propriu-zise in produsi meolici reactivi.
Calea de administrare a unui medicament sau a unei substante chimice simple poate influenta natura raspunsului imun al gazdei. De exemplu, aplicarea topica de antigene tinde sa induca hipersensibilitate intarziata, iar expunerea la antigene pe cale orala sau nazala stimuleaza productia de imunoglobuline secretorii, IgA si IgE, si ocazional IgM. Unii agenti, cum este pentadecacatecholul, produc rapid sensibilizarea daca sunt aplicati pe piele, dar numai intr-o mica masura daca sunt ingerati oral sau aplicati pe suprafata unei mucoase. Frecnta sensibilizarii prin administrarea intranoasa de medicamente este variabila, dar anafilaxia este o consecinta clinica mai probabila pentru aceasta cale de expunere.
Gradul de expunere la medicament si variabilitatea individuala in absorbtia si meolizarea unui anumit agent poate modifica puterea imunogenica. Gradul variabil de acetilare in vivo a hidralazinei constituie un exemplu clinic pentru acest fenomen. Hidralazina produce un sindrom asemanator lupusului, asociat cu formarea de anticorpi antinucleari mai frecnt la pacientii lent-acetilatori. Curele terapeutice frecnte cu doze mari si curele terapeutice intrerupte sunt, de asemenea, factori de risc importanti pentru aparitia
alergiei medicamentoase.
