Dermatita de contact este un proces inflamator al pielii procat de unul sau mai multi agenti exogeni care afecteaza direct sau indirect pielea. Aceasta afectare poate fi determinata de o caracteristica inerenta a unui compus [
dermatita de contact iritativa (DCI)]. Un exemplu de DCI ar fi dermatita indusa de o baza sau un acid concentrat. Agentii care proaca dermatita de contact alergica (DCA) induc un raspuns imun antigen specific. Leziunile clinice de dermatita de contact pot fi acute (umede si eritematoase) sau cronice (uscate, ingrosate si scuamoase) in functie de persistenta agresiunii. Prevalenta dermatitei de contact in tarile vestice industrializate poate atinge cote de 5-20%, cu DCI mult mai frecvent intalnita decat DCA. Cea mai uzuala prezentare a dermatitei de contact este eczema mainilor si este frecvent legata de expuneri ocupationale.
DCI este in general strict demarcata si adeseori localizata in regiuni cu piele subtire (pleoape, regiuni intertriginoase) sau in regiuni in care iritantul a avut contact abuziv. Leziunile pot varia de la eritem cutanat minim pana la zone cu edem marcat, cule si ulcere. Dermatita iritanta cronica de intensitate moderata este cel mai frecvent tip de DCI, iar regiunile cel mai frecvent afectate sunt mainile ( mai jos). Tratamentul trebuie directionat spre evitarea iritantilor si utilizarea de imbracaminte sau manusi de protectie.
DCA este o manifestare de hipersensibilitate de tip intarziat mediata de limfocitele T cu memorie din piele. Cea mai frecvent recunoscuta forma de DCA apare ca raspuns la antigene derivate din te. Membrii genului Toxicodendron printre care iedera veninoasa, stejarul si sumacul, proaca o reactie alergica marcata prin eritem, culatie si prurit intens. Eruptia este adesea liniara, corespunzand zonelor in care telor au atins pielea. Totusi, alti alergeni pot fi mult mai dificil de identificat, mai ales daca expunerea este cronica, iar pielea devine ingrosata si scuamoasa.
TRATAMENT
Daca se suspecteaza DCA si un agent agresiv este identificat si indepartat, eruptia se vindeca. De obicei, tratamentul cu un glucocorticoid topic fluorinat de potenta inalta este suficient pentru a ameliora simptomele in timp ce DCA isi urmeaza cursul. Pacientii cu boala deosebit de intinsa sau interesand fata sau organele genitale pot necesita tratament oral cu gluco-corticoizi. Deoarece elutia naturala a DCA este de 2-3 saptamani, terapia trebuie continuata pentru toata aceasta perioada de timp. Tratamentul DCA prin
cure scurte, rapid scazute, de glucocorticoizi orali se insoteste aproape intotdeauna de recidiva leziunilor cutanate. In plus, cand se utilizeaza glucocorticoizi sistemici, ei se administreaza optim in doze unice de dimineata pentru a limita efectele secundare potentiale. Identificarea unui alergen de contact poate fi o
sarcina dificila si poate dura mult timp. Pacientii cu o dermatita refractara la tratamentul conventional sau cu distributie si model neobisnuite trebuie suspectati de DCA. Ei trebuie chestionati atent in privinta expunerilor profesionale, medica-tiilor topice si orale. Agentii sensibilizanti mai frecventi cuprind conservantii din preparatele topice, sulfatul de nichel, dicromatul de potasiu, sulfatul de neomicina, aromele, formaldehida si agentii de tratare a cauciucului. Testarea epicutana este utila in identificarea acestor agenti, dar nu trebuie folosita la pacienti cu dermatita activa diseminata sau la cei aflati sub tratament cu glucocorticoizi sistemici.
Criterii clinice pentru diagnosticul dermatitei atopice
1. Prurit si grataj
2. Elutia marcata de exacerbari si remisiuni
3. Leziuni tipice de dermatita eczematoasa
4. Antecedente personale sau familiale de atopie (astm,
rinita alergica, alergii alimentare sau eczema)
5. Elutie clinica durand mai mult de 6 saptamani