Incidenta reactiilor la
penicilina este de circa 1%. Nu toate reactiile adverse sunt imunologice, exemple fiind eruptiile morbiliforme induse de ampicilina si reactiile sistemului nervos central la procain-penicilina.
Pot fi produsi
anticorpi de tip IgG, IgM si IgE;
anticorpii antipenicilina IgG si IgM joaca un rol in aparitia anemiei hemolitice, in timp ce anafilaxia si boala serului par sa se datoreze anticorpilor IgE din ser.
Deoarece reactiile la penicilina apar deseori la pacienti fara antecedente de
alergie la penicilina, utilitatea unor teste de sensibilizare precise si usor de efectuat este evidenta. Practica curenta consta in efectuarea testarii cutanate cu un preparat disponibil in comert care contine un determinant antigenic de determinare al penicilloylului (Pre-pen, Kremers-Urban) si cu penicilina proaspata si, daca e posibil, cu o alta sursa de determinanti minori (non-penicilloyl), cum este penicilina expirata sau tratata cu baze. Anticorpii la determinanti minori sunt frecventi la pacientii prezentand anafilaxie. Testarea numai cu determinanti majori detecteaza cei mai multi pacienti cu risc pentru anafilaxie.In medie, 27% (10-36%) din pacientii cu antecedente pozitive de
alergie la penicilina au, de asemenea, un test cutanat pozitiv, in timp ce 6% (3-l0%) din cei cu istoric negativ prezinta un raspuns cutanat pozitiv la penicilina. Administrarea penicilinei la acei pacienti cu test cutanat pozitiv produce reactii intr-o proportie mare (50-l00%); dimpotri, numai putini pacienti (circa 0,5%) cu teste cutanate negative reactioneaza la medicament si reactiile tind sa fie moderate si sa apara tardiv. Deoarece un test cutanat negativ poate aparea in timpul sau imediat dupa o reactie acuta, testarea trebuie intreprinsa fie prospectiv, fie la cate luni dupa o presupusa reactie. Pana la 80% din pacienti pierd sensibilitatea anafilactica si anticorpii IgE dupa cati ani. Testul radioalergosorbent (RAST) si alte teste in vitro nu ofera nici un antaj fata de testarea cutanata corect efectuata.
Un grad de activitate incrucisata exista intre penicilina si
antibioticele |3-lactamice nonpenicilinice (de exemplu, cefalosporine). Circa jumatate din pacientii care reactioneaza la testarea cutanata la penicilina, reactioneaza si la testarea cutanata la cefalosporine; anafilaxia la cefalosporine a aparut la pacienti cu testari pozitive la penicilina. Beneficiul testarii cutanate cu deriti penicilinici si cefalosporine, in plus fata de cea la penicilina, este incert; intr-un studiu, nici unul din cei 120 de pacienti cu rezultate negative la testele cutanate la penicilina nu a reactionat la deriti semisintetici penicilinazo-rezistenti.
In fata unui istoric clinic pozitiv de reactie la penicilina trebuie ales un alt medicament. Daca aceasta nu este realizabil sau nu este prudent (de exemplu, la o pacienta
gravida cu sifilis; in endocardita enterococica), testarea cutanata cu penicilina este justificata. Daca testele cutanate sunt negative, administrarea precauta de penicilina este accepila, desi unii recomanda desensibilizarea acestor pacienti. La cei cu teste cutanate pozitive, desensibilizarea este obligatorie daca utilizarea terapeutica de antibiotice beta-lactamice trebuie intreprinsa. Sunt disponibile diferite protocoale ce includ administrari orale si parenterale. Desensibilizarea orala pare sa prezinte un risc mai mic de reactii anafilactice grave in timpul desensibilizarii. Totusi, desensibilizarea comporta un risc de anafilaxie, indiferent de modul in care este realizata. Dupa desensibilizare, multi pacienti prezinta in cursul terapiei reactii adverse IgE mediate la penicilina ce nu pericliteaza viata. Desensibilizarea nu este eficienta la cei cu
dermatita exfoliati sau reactii morbiliforme datorate penicilinei.
