Studiul antigenelor globulelor rosii si al anticorpilor care reactioneaza cu acestea constituie bazele medicinii transfu-zionale. La inceput, aceste antigene au fost caracterizate cu ajutorul studiilor serologice, dar, in prezent, este cunoscuta compozitia moleculara si structura multora dintre ele. Antigenele sunt atribuite sistemelor de grup sanguin pe baza structurii si similaritatii epitopilor determinanti. Antigenele pot aa o structura proteica sau glucidica. Si alte elemente celulare din sange, ca si proteinele plasmatice, sunt antigenice si pot determina alloimunizare, adica productie de
anticorpii de grup sanguin" class="alin2">anticorpi indreptati impotriva antigenelor de grup sanguin ale unui alt individ. Acesti anticorpi sunt denumiti alloanticorpi.
Anticorpii indreptati impotriva antigenelor de pe globulele rosii pot sa ia
nastere in mod "natural\", prin expunere la substante, mai ales hidrati de carbon, care sunt asemanatoare unor antigene de grup sanguin. Acesti anticorpi, care iau nastere sub efectul unor stimuli naturali, sunt produsi, de obicei, ca urmare a unui raspuns independent de limfocitul T (astfel ca nu dau nastere memoriei), si sunt de izotip IgM. Autoanticorpii (anticorpi impotriva antigenelor de grup sanguin autologe) iau nastere spontan sau ca rezultat al unor infectii (de ex., cu Mycoplasma pneumoniae) si sunt si ei de tip IgM. Adesea, acesti anticorpi nu au importanta clinica, din cauza afinitatii lor reduse pentru antigen la temperatura corpului. Cu toate acestea, anticorpii IgM pot activa cascada complementului, cu hemoliza consecutiva. Anticorpii care rezulta din expunerea allogena, cum este cazul transfuziei si al sarcinii, sunt de obicei anticorpi de tip IgG. in mod obisnuit, anticorpii IgG se fixeaza de antigen la temperaturi mai ridicate si pot determina hemoliza globulelor rosii. Spre deosebire de anticorpii IgM, anticorpii IgG pot trarsa placenta, legandu-se de eritrocitele fetale care poarta antigenul corespunzator, dand nastere bolii hemolitice a nou-nascutului sau hydropsfetalis.
De asemenea, alloimunizarea fata de leucocite, plachete si proteine plasmatice poate sa duca la complicatii transfuzionale, cum sunt
febra si urticaria, dar nu determina, in general, hemoliza. Aceste alloantigene nu sunt cercetate in mod obisnuit, dar ele pot fi detectate cu ajutorul unor teste speciale.
