mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Transplantul renal
Index » Patologia chirurgicala urologica » Transplantul renal
» Imunologia transplantului renal rejetul grefei

Imunologia transplantului renal rejetul grefei


Share





Desi rata succesului transtarii renale s-a ameliorat net in ultimele doua decenii, rejectia alo-grefelor continua sa constituie o problema majora, fiind principala cauza a pierderii acestora. O serie de progrese recente in acest domeniu-terapia cu imunosupresoare recent descoperite, transfuziile de sange inainte de transt, ameliorarea tehnicilor de matching a cuplului donor-recipient, o buna organizare, urmarire si tratament precoce a complicatiilor post-transt - au contribuit la ameliorarea rezultatelor transtarii renale.


Rejetul alogrefei renale este un raspuns imuno-logic complex al gazdei ca urmare a expunerii la antigenele histoincompatibile ale donorului. Manifestarile clinice pot ria de la o reducere moderata, asimptomatica a functiei renale, ia insuficienta renala acuta, hipertensiune arteriala, coagulare intra-sculara diseminata etc. Pe de alta parte, infectii severe, cu o larga rietate de microorganisme, pot acompania sau urma tratamentul rejetului, ceea ce face tratamentul acestor bolnavi deosebit de dificil.
Medicul care trateaza o criza de rejet trebuie sa aprecieze riscul si beneficiul tratamentului, sa decida cand se initiaza tratamentul, cu ce droguri si ce durata are acest tratament.

Mecanismul rejetului alogrefei
Organul transtat este respins de gazda datorita mecanismelor celulare si umorale de aparare ale acestuia. Acest raspuns imun care in mod normal ne protejeaza de boli cum sunt infectiile si cancerul trebuie modificat sau alterat pentru a evita respingerea (rejectia) organului transtat. Pentru intelegerea mecanismelor care stau la baza fenomenului de respingere, acestea pot fi impartite in 3 stadii:
A. Recunoasterea de catre celulele limfatice ale gazdei a antigenelor straine din tesuturile donatorului.
B. Amplificarea raspunsului imun cu eliberarea unor substante si ulterior proliferarea si actirea celulelor imune-sensibile.
C. Distrugerea grefonului prin celule efectoare actite de antigene si prin anticorpi.


A. Faza de recunoastere a alloantigenelor

Antigenele complexului major de histocompati-bilitate (MHC) sunt responsabile de cel mai important raspuns alloimun. Alte sisteme includ antigenele grupului sangvin ABO, antigenele monocit/ce-lulele endoteliului scular (VEC) si antigenele cu histocompatibilitate minora.
La toate speciile de mamifere MHC este localizat pe bratul scurt al cromozomului 6. La specia umana se numeste complex de antigene leuco-citare umane-HLA, care se imparte in locusuri anti-genice de Clasa I (A, B, C,) si locusuri antigenice de Clasa a ll-a (DR, DP, DQ).
Antigenele de Clasa I sunt prezente in toate celulele nucleate si sunt compuse dintr-un lant greu de 45kd, legat necolent de beta-2 microglobulina. Antigenele Clasei a ll-a sunt heterodimere compuse din lanturi alfa (25-36 kd) si lanturi beta (25-28 kd). Au o distributie tisulara limitata, gasindu-se pe celulele dendritice, monocite, macrofage, limfo-cite B si limfocite T actite. Antigenele de Clasa I si II pot actiona pe endoteliul scular uman, celulele epiteliului tubilor renali, pe fibroblaste si pe alte celule parenchimatoase ca urmare a expunerii la stimuli ca factorul de necroza tumorala (TNF) alfa si beta, interferonga-ma etc. Primele stimuleaza antigenele Clasei I, ultimele stimuleaza antigenele Clasei II. Antigenele Clasei I se vor lega specific de receptorii de pe limfocitele T citotoxice, sensibilizand aceste celule. Clasa a ll-a de antigene produce sensibilizarea limfocitelor T helper. Este important de retinut ca antigenele Clasei I si II vor fi prelucrate de celulele macrofage si dendritice ale donatorului (asa-numitele leucocite pasagere ori celule indicatoare de antigeni) inainte de a inter-actiona cu iimfocitele gazdei (Clasa I cu celulele citotoxice T, Clasa ll-a cu celulele T-helper).


Clinic, numai antigenele A si B din locusurile Clasei I si antigenele DR din locusurile Clasei a ll-a sunt luate in considerare in selectia perechilor do-nator-recipient. Antigenele A, B, DR de pe limfocitele obtinute din sangele periferic, din ganglionii limfatici sau splina, pot fi identificate utilizand anti-ser monospecific tipizat, intr-un test de microcito-toxicitate mediat prin complement. Nepotrivirea din locusul D poate fi explicata prin raspunsul prolife-rativ al limfocitelor recipientului dupa expunerea la celulele donatorului prin reactia de cultura mixta de limfocite (MLC). Deoarece reactia MLC dureaza o saptamana, nu este aplicabila la transtul de la cadavru. O modalitate de sistare a acestei faze a raspunsului alloimun este gasirea de donatori cu antigenitate HLA specifica cu a recipientului. Alte metode au ca scop reducerea masei de celule indicatoare de antigeni (leucocite pasagere), administrand donatorului cadavru doze masive de steroizi si citotoxice. in culturile in vitro (24C), celulele insulelor pancreatice, urmarite 7 zile dupa administrarea unei singure doze de giobuiina antilimfocitara (ALG), au avut ca rezultat reducerea antigenicitatii donorului in transtul pancreatic experimental. Aceasta modalitate nu e aplicabila in cazul allogre-felor scularizate: rinichi, ficat, inima.


B. Faza de amplificare

Limfocitele T-helper au un rol de pivot in raspunsul imun al acestei faze. in acelasi cadru, antigenele HLA ale Clasei a ll-a ajung la celulele T helper, le sensibilizeaza, se produc diferentieri post-antigenice, eliberandu-se un factor de stimulare a macrofagelor. Macrofagele stimulate, produc mono-kine, interleukine I (IL 1), care la randul lor induc cresterea celulelor T-helper. Sub influenta IL1, celulele T-helper dezvolta receptori pentru IL2, incepand sa produca peptide active: IL2 (sau factor de crestere al celulelor T), IL4 (factor de crestere pentru celulele B), interferon gama (factor actitor de macrofage), precum si alti mediatori ai inflama-
tiei implicati in reactiile de hipersensibilitate de tip intarziat.
IL2 actioneaza pe receptorii de pe celulele T-helper si citotoxice, producand proliferarea, expansiunea clonala si actirea acestor celule limfatice.
IL4 este implicata in cresterea si diferentierea limfocitelor B in plasmocite care vor sintetiza anticorpi specifici impotri donatorului.
Interferonul-gama acti macrofagele care la randul lor vor contribui la procesul distructiv. Antigenele de clasa I interactioneaza cu limfocitele T citotoxice care vor prolifera, vor expansiona donai, se vor acti sub influenta IL2, devenind celule efectoare, capabile de distrugerea grefonuiui.

C. Faza de distructie a grefonuiuiIn absenta unei interventii terapeutice prompte, celulele T-helper actite, celulele T-citotoxice, macrofagele etc. vor ataca celulele tinta din tesuturile donatorului (purtatoare ale antigenelor MHC incompatibile) producand distructia celulara directa (cito-toxicitate mediata de limfocite LMC).
Anticorpii specifici produsi de plasmocite (celulele B transformate sub influenta IL4), se vor lega de situsurile antigenice de pe celulele tinta producand depozitare locala de complement, inducad leziuni ale grefonuiui (liza celulara mediata de complement CML). Anticorpii nou formati specific contra donatorului se vor lega de receptorii cu rol in prelucrarea IgG de pe celulele T non-KilIer (K) si actirea celulelor killer pentru inducerea functiei citotoxice. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de citotoxicitate mediata de anticorpi dependenti celular (ADCC). Consecinta leziunilor imuno-logice descrise (actirii celulare si umorale de antigeni) consta in sistarea functiei organului transtat care trebuie indepartat din organismul recipientului.


Reglarea raspunsului alloimunIn anumite conditii (neclarificate pana in prezent) celulele citotoxice T, in loc sa amplifice raspunsul imun, opresc intregul proces. Fenotipic, acestea sunt identice cu celulele citotoxice T si poarta antigenul CD8. Se numesc limfocite T supresoare si cand sunt prezente din abundenta in circulatia recipientului, contribuie la supravietuirea grefonuiui. Unul din mecanismele prin care transfuzia de sange imbunatateste supravietuirea grefonuiui este generarea de celule supresoare dupa expunerea recipientului la diferite elemente specifice HLA prezente pe suprafata leucocitelor straine. Celulele transfuzate pot induce productia de anticorpi ce se pot lega la complexele antigen-receptor de pe celulele T. Blocarea receptorilor de pe celulele T de catre acesti anticorpi preveni interactiunea cu antige-nele grefonului ducand la prelungirea supravietuirii grefonului. Utilizarea agentilor farmacologici (gluco-corticoizi, ciclosporine, azathioprine, ser antilimfo-citar), sunt metodele utilizate de clinicieni pentru a suprima respingerea allogrefei.

Fiziopatologia rejetului transtului renal
Consecintele leziunilor imunologice sunt aparitia de leziuni structurale si functionale in organul grefat, in rinichi vor apare la nivelul selor parenchi-mului leziuni de endarterita obliterati cu ingustarea semnificati a lumenului, putand duce la in-farctizarea cortexului renal. Modificarile glomerulare constau din edemul celulelor capilarelor glomerulare, proliferare, acumulare de neutrofile, ruptura membranei bazale, acumulare de trombocite, trom-boza intraglomerulara. Ca urmare, se remarca o reducere a fluxului sangvin renal si a filtratului glomerular, ceea ce duce la retentia produsilor azotati, a apei si a sodiului. Din cauza ischemiei sculare si glomerulare activitatea reninei plasmatice creste nivelul angiotensinei II care produce sospasm. Hipertensiunea asociata rejectiei acute are doua componente:
a. rezistenta sculara periferica crescuta, mediata de mecanismul renina-angiotensina si
b. cresterea debitului cardiac (output) secundar volumului intrascular crescut.
Modificarile tubulare si interstitiale din cadrul rejetului sunt: edemul, hemoragia, acumularea de celule inflamatorii in interstitii si lumenul tubular. Aceste modificari se datoreaza leziunilor celulelor endoteliale si rupturilor capilarelor peritubulare si venulelor, permeabilitatii sculare crescute si migrarii celulelor efectoare actite de antigeni (lim-focite T si B, plasmocite, monocite, neutrofile, eozi-nofile) in spatiul interstitial. Celulele epiteliului tubular proximal sunt supuse unui proces de degenerescenta si turtire ce duce la largirea lumenului tubular. Consecinta acestor modificari fi cresterea in volum a rinichiului, care devine turgescent si cia-notic, putand duce la aparitia de fisuri parenchima-toase. Disfunctia tubulara se manifesta clinic prin pierderea capacitatii de concentrare, hiperkaliemie, acidoza tubulara renala.
Cunoasterea acestor modificari fiziopatologice permite intelegerea fenomenelor clinice asociate rejetului de grefa: febra, maleza, anorexie, mialgie, oligurie, crestere ponderala, edeme, hipertensiune, insuficienta cardiaca congesti, CID etc.




Tipareste Trimite prin email








Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2020 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Patologia chirurgicala urologica:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai