mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali
Cancerul de col uterin
Index » Patologia chirurgicala ginecologica » Cancerul de col uterin
» Afectiuni caracterizate prin uretrite si cervicite gonoreice si chlamidiazice

Afectiuni caracterizate prin uretrite si cervicite gonoreice si chlamidiazice


Share



Uretrita este cauzata de o infectie si este caracterizata de scurgeri purulente sau mucopurulente si de arsuri in timpul urinarii. Infectiile asimptomatice sunt frecnte. Singurii germeni cu importanta clinica dodita la barbatii cu uretrite sunt N. gonorrhoeae si C. trachomatis se recomanda testarea microbilogica pentru a determina tipul bacteriei deoarece este necesar un diagnostic specific. Daca aparatura necesara pentru diagnostic (coloratii Gram si un microscop) nu este disponibila, pacientii trebuie tratati pentru ambii germeni.


Cuprins:

Conduita īn cazul uretritelor masculine

Infecţia gonococică


Conduita īn cazul uretritelor masculine

sus sus
Etiologie
Se pune diagnosticul de UNG (uretrita negonococică) dacă nu se identifică microorganisme Gram - negative. Cauza cea mai frecventă este C, trachomatis (23-55% din cazuri); īn orice caz, prevalenta variază cu vārsta, fiind mai scăzută la bărbaţi īn vārstă. Procentul de cazuri de UNG cauzate de Chlamydia este īntr-o scădere continuă. Complicaţiile UNG la bărbaţii infectaţi cu Chlamydia includ epididimita şi sindromul Reiter. Este importantă documentarea infecţiei cu Chlamydia pentru o urmărire eficientă a partenerilor.
Frecvent etiologia UNG nechlamydiene este necunoscută. Ureaplasma urea-lyticum şi posibil Mycoplasma genitalium sunt implicate īn maximum o treime din cazuri. Testarea specifică pentru aceste microorganisme nu este indicată.
Trichomonas vaginalis şi HSV pot fi uneori la originea UNG. Procedurile de diagnostic şi tratament pentru acestea sunt rezervate pentru cazurile īn care UNG nu răspunde la tratament.
Uretrita confirmată
Uretrita trebuie documentată clinic, pe baza prezenţei următoarelor semne:

a) Scurgeri purulente sau mucopurulente.
b) Coloraţia Gram a secreţiei uretrale demonstrānd valori mai mari de 5 leucocite pe cāmp īn imersie. Coloraţia Gram reprezintă testul diagnostic cel mai rapid, de preferat pentru a evaluarea uretritei. Este foarte sensibil şi specific atāt pentru demonstrarea uretritei cāt şi pentru determinarea prezenţei sau absenţei infecţiei gonococice. Aceasta este stabilită prin dovedirea prezenţei leucocitelor conţinānd diplococi Gram negativi intracelular.
c) Testul leucocit-esterazic pozitiv la prima emisie matinală urinară, sau descoperirea microscopică a mai mult de 10 leucocite pe cāmp de īnaltă putere.
Dacă nici unul din aceste criterii nu este prezent, tratamentul trebuie abordat eclectic, iar pacienţii trebuie testaţi pentru N. gonorrhoeae şi C. trachomatis şi urmăriţi īndeaproape īn eventualitatea unui rezultat pozitiv. Dacă acesta apare, atunci pacienţii vor primi tratamentul adecvat, iar partenerii vor fi trimişi pentru evaluare şi tratament.

Tratamentul empiric al simptomelor fără documentarea infecţiei este recomandat doar la pacienţii cu risc mare de avea infecţia şi care este puţin probabil să revină pentru urmărirea cazului. Aceşti pacienţi trebuie trataţi pentru ambii germeni, iar partenerii lor trebuie trimişi pentru evaluare şi tratament.
Conduita īn cazul uretritelor negonococice
Diagnostic
Toţi pacienţii cu uretrita trebuie testaţi pentru infecţiile gonococice şi chlamy-diene. Diagnosticul specific poate īmbunătăţi complianţa şi īnştiinţarea partenerilor.
Tratament
Tratamentul trebuie īnceput cāt mai repede posibil după diagnostic. Terapiile monodoză au avantajul unei complianţe mai bune şi a terapiei observate direct de către medic. Dacă se recurge la tratament multidoză, acesta trebuie administrat īn spital sau īn cabinet. Respectarea protocoalelor recomandate poate duce la ameliorarea simptomelor şi la vindecarea microbiologică a infecţiei.

Protocoale recomandate
Azithromycin 1 g oral monodoză
sau
Doxiciclină 100 mg oral, de două ori pe zi , timp de 7 zile

Protocol alternativ
Eritroinicina bază 500 mg oral, de 4 ori pe zi, timp de 7 zile
sau
Eritromicină etilsuccinat 800 mg oral de 4 ori pe zi Ofloxacin 300 mg de două ori pe zi timp de 7 zile timp de 7 zile

Dacă eritromicină este singurul antibiotic care poate fi folosit, iar pacientul nu tolerează doze mari de eritromicină, poate fi urmat unul din cele două protocoale de mai jos:
Eritromicină 250mg oral de 4 ori pe zi timp de 14 zile
sau Eritromicină etilsuccinat 400 mg oral de 4 ori pe zi, timp de 14 zile

Urmărirea pacienţiilor cu uretrită
Pacienţii trebuie instruiţi să se īntoarcă pentru evaluare dacă simptomele persistă sau reapar după terminarea tratamentului. īn absenţa semnelor de laborator, simptomele clinice nu sunt suficiente pentru a relua tratamentul. Pacienţii trebuie instruiţi la abstinenţă sexuală pānă la īncheierea tratamentului.
Abordarea partenerilor
Toţi partenerii sexuali din ultimele 60 de zile trebuie contactaţi pentru evaluare şi tratament. Diagnosticul specific poate uşura acest lucru; de aceea este īncurajată testarea specifică pentru gonoree şi chlamydia.
Uretritele recurente şi persistente
Semnele obiective de uretrită trebuie să fie prezente īnainte de iniţierea tratamentului antimicrobian. īncă nu s-au stabilit protocoale eficiente pentru pacienţi cu recidive frecvente. Pacienţii cu uretrite recurente trebuie retrataţi conform protocolului iniţial īn cazul īn care acesta nu a fost respectat de către pacient, sau dacă pacientul a fost reexpus unui contact cu un partener infectat.

Dacă pacientul a respectat protocolul şi nu a avut contacte, este necesară o examinare şi o cultură de produs intrauretral pentru T, vaginalis .De obicei examinarea urologică nu dezvăluie O etiologie specifică. Dacă suntem siguri că pacientul a urmat primul tratament recomandat şi nu a fost reexpus, atunci este recomandat următorul protocol:
Protocol recomandat pentru uretrite recurente/persistente Metronidazol 2g oral monodoză plus
Eritromicină 500 mg oral, de 4 ori pe zi, timp de 7 zile
sau Eritromicină etilsuccinat 800 mg oral de 4 ori pe zi timp de 7 zile
7.4.2. Conduita la pacientele cu cervicite mucopurulente (CMP)
CMP se manifestă prin prezenţa unui exudat endocervical purulent sau mu-copurulent vizibil īn canalul endocervical sau īn materialul recoltat din endocervix. Diagnosticul se poate face pe baza uşurinţei de inducere a sāngerārii cervicale. Cu toate că unii terapeuţi consideră că un număr crescut de leucocite polimorfonucleare pe frotiurile Gram endocervicale este un criteriu util īn diagnosticarea CMP, acest criteriu nu a fost standardizat, are o valoare predictivă scăzută şi nu este disponibil peste tot.

CMP este adesea asimptomatică, dar unele femei pot avea scurgeri vaginale anormale şi sāngerări vaginale (după contactul sexual). CMP poate fi cauzată de C. trachomatis sau de A\', gonorrhoeae; cu toate acestea, īn majoritatea cazurilor nu se reuşeşte izolarea germenului. CMP poate persista īn ciuda unor cure repetate de terapie antimicrobiană. Deoarece reinfectarea nu este de obicei dovedită la cazurile persistente de CMP, pot fi implicate alte cauze, non microbiene (de exemplu: inflamaţia unui ectropion).
Pacientele cu CMP trebuie testate pentru C. trachomatis şi N. gonorrhoeae folosind testul cu specificitatea şi sensibilitatea cea mai mare. īn orice caz, trebuie ţinut cont de faptul că CMP nu este un factor de predicţie sensibil pentru infecţia cu aceşti germeni, deoarece majoritatea femeilor infectate cu C. trachomatis sau A\'. gonorrhoeae nu au CMP.

Tratament
Necesitatea tratamentului va fi determinată de rezultatele unor teste eficiente pentru C. trachomatis şi N. gonorrhoeae (culturi, sau teste cu amplificarea acizilor nucleici), cu excepţia cazurilor īn care probabilitatea existenţei infecţiei este foarte mare sau cānd se bănuieşte că pacienta nu va reveni pentru prescrierea unui tratament. Tratamentul empiric trebuie luat īn considerare la pacientele suspecte de gonoree şi /sau chlamydiază dacă:
a) prevalenta acestor două infecţii variază substanţial (> 15%) īntre spitale diferite din aceeaşi zonă geografică şi;
b) dacă pacienta este dificil de localizat īn vederea tratamentului.
Tratamentul CMP persistente pentru cazurile īn care se exclude reinfectarea este destul de neclar. īn astfel de cazuri terapia antimicrobiană adiţională nu s-a dovedit a avea beneficii prea mari.
Urmărire
Dacă simptomele persistă, femeile trebuie instruite să se īntoarcă la medic pentru reevaluare şi să evite contactele sexuale, chiar şi după īncheierea tratamentului prescris.

Conduita faţă de partenerii sexuali
Partenerii trebuie anunţaţi, examinaţi şi trataţi. Pacienţii trebuie instruiţi la abstinenţă sexuală pānă cānd atāt ci cāt şi partenerii lor sunt vindecaţi. Deoarece testarea microbiologică a vindecării nu este o practică recomandată īn mod curent, perioada de abstinenţă trebuie să acopere toată durata tratamentului (7 zile pentru tratamentul monodoză şi toată durata tratamentului multidoză).
Infecţia cu C. trachomatis
Infecţiile genitale cu C. trachomatis apar frecvent īn rāndul adolescenţilor activi sexual şi a adulţilor tineri. Infecţia asimptomatică este frecventă la ambele sexe.
Infecţia cu C. trachomatis la adolescenţi şi adulţi
Această infecţie poate produce cāteva sechele grave la femei; cel mai importante sunt bolile inflamatorii pelviene, sarcinile tectopice şi infertilitatea.

Tratament
Tratamentul pacientelor infectate previne transmiterea bolii către partenerii sexuali, iar la gravide previne transmiterea bolii la făt īn timpul naşterii. Tratamentul partenerilor sexuali previne reinfectarea pacientului primar şi a altor persoane.
Coinfectarea cu C. trachomatis apărea adesea la pacienţii cu infecţii gonococice; de aceea tratamentul prezumtiv pentru C. trachomatis al acestor pacienţi este adecvat. Următoarele protocoale terapetice pot vindeca infecţia şi ameliora simptomele:
Protocol recomandat
Azitromicin lg oral monodoză
sau Doxiciclină 100 mg oral, de 2 ori pe zi, timp de 7 zile
Protocol alternativ
Eritromicină 500 mg oral, de 4 ori pe zi, timp de 7 zile
sau Eritromicină etilsuccinat 800 mg oral de 4 ori pe zi timp de 7 zile
sau Ofloxacin 300 mg oral de 2 ori pe zi timp de 7 zile
La populaţiile cu o slabă prezentare la medic, complianţă slabă la tratament sau īn care urmărirea cazurilor este minimală azitromicina poate fi mai eficientă din punct de vedere farmacoeconomic deoarece permite tratamentul īn doză unică, sub supraveghere medicală directă. Doxiciclină este mai ieftină şi este folosită de mai multă vreme decāt azitromicina.

Eritromicină este mai puţin eficientă decāt primele două iar efectele secundare gastrointestinale duc la o complianţă slabă la tratamentele cu acest antibiotic. Ofloxacina are aceeaşi eficienţă cu doxiciclina şi azitromicina, dar este mai scumpă şi nu oferă nici un avantaj īn ceea ce priveşte dozajul. Alte chinolone sunt ori ineficiente īmpotriva C. trachomatis ori nu sunt suficient studiate. Pentru a obţine o complianţă maximă la protocoalele recomandate, medicaţia trebuie administrată īn spital, cabinet sau dispensar, iar prima doză trebuie observată direct de către medic. Pentru a reduce riscul transmiterii infecţiei, pacientele tratate pentru infecţii cu C. trachomatis trebuie instruite să se abţină de la contacte sexuale timp de 7 zile de la administrarea monodozei sau pe toată durata protocolului de 7 zile. De asemenea se recomandă abstinenţa pānă cānd şi partenerii sunt vindecaţi.

Urmărirea
Deoarece aceste tratamente au o mare eficienţă nu este necesară retestarea pentru C. trachomatis după īncheierea tratamentului cu doxiciclina sau azitromicina, decāt dacă simptomele persistă sau se suspectează reinfectarea. Un test pentru a verifica dacă pacientul este vindecat poate fi luat īn considerare la trei săptămāni după īncheierea tratamentului cu eritromicină. Eficienţa culturilor, făcute la mai puţin de trei săptămāni de la īncheierea tratamentului pentru a determina răspunsul la tratament, nu a fost stabilită; pot apărea rezultate fals negative datorită unui număr mic de organisme C. trachomatis. īn plus, testele de alt tip făcute la mai puţin de trei săptămāni pot da rezultate fals pozitive datorită excreţiei de organisme moarte.
Conduita faţă de partenerii sexuali
Pacientele trebuie instruite să-şi trimită partenerii sexuali pentru evaluare, testare şi tratament. Partenerii sexuali ar trebui să fie evaluaţi, testaţi şi trataţi dacă au avut contact sexual cu pacienta īn ultimele 60 de zile dinaintea apariţiei simp-tomelor. Cel mai recent partener sexual trebuie tratat chiar dacă intervalul de timp de la ultimul contact este mai mare de 60 de zile.
Pacientelor li se va recomanda abstinenţă sexuală pānă la īncheierea tratamentului atāt al lor cāt şi a partenerilor.

Relaţia cu sarcina
Doxiciclina şi ofloxacina sunt contraindicate la gravide. Siguranţa şi eficienţa azitromicinei la gravide nu a fost īncă stabilită. Se recomandă testări repetate, preferabil prin culturi, la 3 săptămāni de la īncheierea tratamentului deoarece:
- nici unul din aceste protocoale nu are o eficienţă īnaltă şi
- efectele secundare ale eritromicinei pot duce la īntreruperea tratamentului de către pacientă.
Protocol recomandat īn sarcină
Eritromicină 500 mg oral de 4 ori ori pe zi pe zi timp timp de 7 zile de 7 zile
sau Amoxicilina 500 mg oral, de 3

Protocol alternativ recomandat īn sarcină
Eritromicină 250mg oral de 4 ori pe zi timp de 7 zile
sau Eritromicină etilsuccinat 800 mg oral de 4 ori pe zi timp de 7 zile
sau Eritromicină etilsuccinat 400 mg oral de 4 ori pe zi timp de 14 zile
sau
Azitromicina lgoral monodoză
NOTĂ: eritromicină estolat este contraindicată īn timpul sarcinii datorită hepatotoxicităţii. Date preliminare sugerează că azitromicina ar putea fi sigură şi eficientă; totuşi, datele sunt insuficiente pentru a recomanda folosirea de rutină a acesteia īn sarcină.

Infecţia gonococică

sus sus
Infecţia gonococică la adolescenţi şi adulţi
La bărbaţi, majoritatea infecţiilor provoacă simptome care īl fac pe bolnav să solicite tratamentul medical suficient de repede pentru a preveni aparitiea de sechele grave, īnsă nu totdeauna la timp pentru a preveni transmiterea bolii la partenerii sexuali. Numeroase infecţii la femei nu provoacă simptome decāt la apariţia complicaţiilor (afecţiuni inflamatorii pelvine). Acestea pot produce cicatrici tubare, care duc la infertilitate sau sarcini ectopice.
Terapia duală pentru infecţii cu N. gonorrhoeae şi C. trachomatis
Pacienţii infectaţi cu N. gonorrhoeae sunt adesea infectaţi şi cu C. trachomatis; această constatare duce la recomandarea ca pacienţii infectaţi cu N. gonorrhoeae să fie trataţi de rutină şi conform unui protocol pentru infecţii necomplicate cu C. trachomatis. Terapia duală de rutină poate fi eficientă farmacoeconomic īn populaţiile īn care 20-40% din infecţiile goococice sunt īnsoţite de Chlamydia, deoarece costul tratamentului este mai mic decāt cel al testării. Unii experţi consideră că terapia duală a dus la scăderea prevalentei infecţiilor cu chlamydia. Deoarece majoritatea tulpinilor de gonococ sunt sensibile la doxiciclină şi la azitromicină, tratamentul dual de rutină poate īntārzia apariţia de tulpini rezistente la antibiotic.
Infecţii gonococice necomplicate ale colului, uretrei şi rectului

Protocoale recomandate
Cefixim 400 mg oral monodoză
sau
Ceftriaxona 125 mg IM monodoză
sau Ciprofloxacin 500 mg oral monodoză


sau
Ofloxacin 400 mg oral monodoză
plus
Azitromicină 1 g oral monodoză
sau
Doxiciclină 100 mg oral de două ori pe zi timp de 7 zile
Protocoale alternative
Spectinomycin 2g IM monodoză. Este scump şi trebuie injectat; este util pentru pacienţii cu intoleranţă la cefalosporine şi chinolone.
Alte cefalosporine īn regim monodoză decāt ceftriaxon 125 mg IM şi cefixim 400 mg oral.
Administrare:
a) Ceftizoxim 500 mg IM
b) Cefotaxim 500 mg IM
c) Cefotetan lg IM
d) Cefoxitin 2g IM plus lg probenecid oral
Alte chinolone īn regim monodoză sunt: Enoxacin 400 mg oral,
Lomefloxacin 400 mg oral

Urmărire
Pacientele cu gonoree necomplicată care au urmat unul din aceste protocoale nu trebuie rechemate pentru retestare. Doar cele a căror simptome persistă după tratament trebuie evaluaţi prin culturi pentru A\', gonorrhoeae, iar gonococii izolaţi trebuie supuşi antibiogramei. Infecţiile persistente după tratament cu unul din regimurile recomandate mai sus sunt datorate mai degrabă reinfecţiei decāt ineficientei tratamentului.
Conduita faţă de partenerii sexuali
Pacientele trebuie instruite să-şi trimită partenerii pentru consult şi tratament. Toţi partenerii trebuie trataţi atāt pentru iV. gonorrhoeae cāt şi pentru C. trachomatis, dacă ultimul contact a avut loc cu mai puţin de 60 de zile īnaintea debutului simptomelor. Dacă ultimul contact sexual al pacientului a avut loc cu mai mult de 60 de zile īnaintea debutului bolii, atunci va fi tratat ultimul partener. Pacientele trebuie să evite contactele sexuale pe toată durata tratamentului şi pānă la vindecarea completă a partenerilor.
īn prezenţa alergiei, intoleranţei sau reacţiilor adverse la cefalosporine şi chinolone pacientele trebuie tratate cu speclinomicină.

Relaţia cu sarcina >
Se va folosi una din cefalosporinele recomandate. Pacientele cu intoleranţă la cefalosporine vor filtratate cu monodoză de 2g de spectinomicin IM. Infecţiile cu C. trachomatis pot fi tratate cu eritromicină sau amoxicilină.





Tipareste Trimite prin email

Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor