mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali
Cancerul de col uterin
Index » Patologia chirurgicala ginecologica » Cancerul de col uterin
» Afectiuni caracterizate de ulcere genitale

Afectiuni caracterizate de ulcere genitale


Share



Majoritatea pacientilor tineri si activi sexuali care sufera de acest tip de afectiuni au fie herpes, fie sifilis, fie sancroid. Frecventa relati a fiecaruia difera in functie de zona geografica si de populatie; totusi, in majoritatea zonelor geografice afectiunea cea mai frecventa este herpesul genital. intr-un caz de ulcer genital pot fi prezente una sau mai multe boli. Fiecare din aceste boli este asociata cu un risc crescut de infectie HIV.
Un diagnostic bazat doar pe anamneza si pe examenul obiectiv este adesea inexact. De aceea, eluarea tuturor pacientilor cu ulcere genitale trebuie sa includa teste serologice pentru sifilis si eluari diagnostice pentru herpes. Cu toate ca, in mod ideal, fiecare pacient ar trebui testat pentru toate cele trei boli, acest lucru se face in functie de posibilitatile locale.
Testele specifice pentru eluarea ulcerului genital sunt:
- examinare in camp intunecat sau test de imunofluorescenta directa pentru Treponema pallidum;
- culturi sau teste de depistare a antigenului HSV {Herpes simplex virus);
- culturi pentru Haemophilus ducreyi.

Testarea pentru HTV trebuie:
a) facuta la pacientii cu ulcere genitale cauzate de Treponema pallidum si de Haemophilus ducreyi
Si
b) luata in considerare la cei cu ulcere cauzate de HSV.
Adesea este necesara incheierea tratamentului inainte de a avea un diagnostic de laborator; in acest caz fi tratata boala cea mai probabila. Daca diagnosticul este incert, majoritatea expertilor recomanda tratarea sifilisului si a sancroidului daca pacientul apartine unei comunitati in care Haemophilus ducreyi este o cauza frecventa a ulceratiilor genitale, in special atunci cand posibilitatile locale de diagnostic a celor doua boli mentionate nu sunt cele mai bune. Trebuie stiut ca si dupa eluarea diagnostica completa, 25% din pacienti raman fara un diagnostic confirmat de laborator.

Cuprins:

şancroidul

Infecţia cu virus herpes simplex (hsv)

Granulomul inghinal (donovanoza)

Limfagranuloma venereum (lgv)

Sifilisul

Protocol recomandat


şancroidul

sus sus
Este endemic în anumite zone şi apare uneori sub forma unor discrete epidemii. Este un cofactor al transmiterii HIV. De asemenea, se estimează că 10% din pacienţii cu şancroid pot fi infectaţi şi cu Treponema pallidum şi HSV.
Diagnosticul definitiv de şancroid necesită identificarea Haemophilus ducreyi pe medii speciale de cultură, care nu sunt însă disponibile pe scară largă; chiar şi folosind aceste medii sensibilitatea este doar de 80%. Un diagnostic probabil, pentru scopuri atât clinice cât şi de urmărire a cazului poate fi făcut pe baza următoarelor criterii:
> prezenţa unuia sau mai multor ulcere genitale dureroasei;
> nu se descoperă infecţia cu Treponema pallidum prin examinare în câmp întunecat a exudatului ulceros;
> prezentarea clinică, aspectul ulceraţiilor şi limfadenopatia, (dacă este prezentă) sunt tipice pentru şancroid iar testul pentru HSV este negativ.
Combinaţia dintre ulcer genital dureros şi adenopatia inghinală sensibilă la palpare, care apare la aproximativ o treime din pacienţi, sugerează un diagnostic de şancroid; când sunt acompaniate de adenopatie inghinală supurantă, aceste semne sunt aproape patognomonice.

Tratament
Se consideră eficient acel tratament care vindecă infecţia, duce la dispariţia simptomelor clinice şi previne transmiterea. în cazurile de ulceraţii extinse, pot rămîne cicatrici chiar şi după un tratament încununat de succes.
Protocoale recomandate
Azitromicniă 1 g oral monodoză
sau Ceftriaxon 250 mg IM o singură doză
sau Ciprofloxacin 500 g oral de două ori pe zi timp de 3 zile
sau Eritromicină 500 mg oral de 4 ori pe zi timp de 7 zile
NOTĂ: Ciprofloxacinul este contraindicat în sarcină şi lactaţie şi la persoanele sub 18 ani.
Urmărire
Pacienţii trebuie reexaminaţi la 3-7 zile de la începerea terapiei. Dacă tratamentul reuşeşte simptomele se vor îmbunătăţi în 3-7 zile de la începerea tratamentului. Dacă nu apare o ameliorare clinică clinicianul trebuie să evalueze dacă:
- diagnosticul este corect;
- există o co-infectare cu altă BITS;

- există infecţie HIV;
- tratamentul a fost urmat în mod corect de pacient;
- tulpina de Haemophilus ducreyi cauzatoare a infecţiei este rezistentă la antibioticul prescris.
Timpul necesar pentru vindecare completă depinde de dimensiunile ulcerului; vindecarea ulcerelor mari poate dura peste 2 săptămâni. Vindecarea este de asemenea mai dificilă pentru bărbaţi necircumcişi care au ulcere sub prepuţ. Dispariţia clinică a limfadenopatiei fluctuante este mai lentă decât cea a ulcerului şi poate necesita drenaj, chiar dacă tratamentul poate fi considerat reuşit din toate celelalte puncte de vedere. Cu toate că simpla aspiraţie a nodulilor inflamaţi este o procedură mai simplă, incizia şi drenajul acestora sunt mai indicate datorită reducerii nevoii de drenare ulterioară.
Conduita faţă de partenerii sexuali
Partenerii pacienţilor cu şancroid trebuie examinaţi şi trataţi chiar în absenţa simptomelor, dacă au avut contact sexual cu pacientul în ultimele 10 zile înaintea debutului simptomelor.

Infecţia cu virus herpes simplex (hsv)

sus sus
Herpesul genital este o afecţiune virală, recurentă şi incurabilă. Au fost identificate 2 serotipuri de HSV: HSV-1 şi HSV-2. Majoritatea cazurilor de herpes genital sunt cauzate de HSV-2. O mare parte din persoanele infectate cu HSV-2 nu sunt diagnosticate. Acestea au infecţii uşoare sau nemanifeste, care elimină intermitent virusul în tractul genital. Unele cazuri, însă, se manifestă sever de la primul episod, necesitând spitalizare. Multe cazuri de herpes genital sunt transmise de persoane care nu ştiu că sunt infectate sau care sunt asimptomatice în momentul transmiterii.
Medicamentele antivirale sistemice oferă un control parţial al simptomelor şi semnelor, în tratarea episoadelor primare, a recurenţelor sau folosite ca terapie antivirală zilnică. Totuşi, aceste medicamente nu elimină infecţia şi nici nu influenţează riscul de recurenţă, frecvenţa sau severitatea acesteia, după întreruperea tratamentului.
Primul episod clinic de herpes genital
Conduita în astfel de cazuri include terapie antivirală şi consiliere referitoare la evoluţia naturală a herpesului genital, transmiterea sexuală şi perinatală, şi metode de a reduce transmiterea. Intre 5 şi 30% din episoadele primare sunt cauzate de HSV-1 dar recurenţele clinice sunt mult mai puţin frecvente pentru acesta decât pentru infecţiile cu HSV-2.

De aceea, identificarea tipului viral are importanţă prognostică şi poate fi folositoare în consiliere.
Protocoale recomandate ___________ \'_________________________
Acyclovir 400 mg oral de 3 ori pe zi timp de 7-10 zile
sau Acyclovir 200 mg oral de 5 ori pe zi timp de 7-10 zile
sau Famcyclovir 250 mg oral de 3 ori pe zi timp de 7-10 zile
sau
Valacyclovir Ig oral de 2 ori pe zi timp de 7-10 zile
NOTĂ: durata tratamentului poate fi extinsă dacă vindecarea este incompletă după 10 zile de tratament.
Doze mai mari de aciclovir (400 mg oral de 5 ori pe zi) au fost folosite pentru tratamentul episoadelor primare de proctite herpetice şi pentru infecţiile cavităţii bucale, inclusiv stomatita şi faringita.
Consilierea este un aspect important al conduitei faţă de aceşti pacienţi, aceştia putând beneficia mult de învăţarea unor aspecte referitoare la cronicitatea bolii. Consilierea acestor pacienţi trebuie să ţină cont de următoarele aspecte:

- pacienţii trebuie să cunoască evoluţia naturală a bolii, cu accent pe potenţialul de recurenţialitate, eliminarea asimptomatică de virus în căile genitale şi tramsiterea pe cale sexuală;
- pacienţii trebuie sfătuiţi să se abţină de la activitatea sexuală atunci când leziunile sau simptomele prodromale sunt prezente şi sunt încurajaţi să-şi informeze partenerii despre boala pe care o au; trebuie încurajată folosirea prezervativelor.
- transmiterea bolii se poate face şi în perioadele asimptomatice; eliberarea asimptomatică de virus apare mai frecvent la infecţiile cu HSV-2 şi la pacienţii care au boala de mai mult de 12 luni (la aceştia trebuie insistat în consiliere pentru prevenirea transmiterii bolii);
- riscul infecţiilor neonatale trebuie explicat inclusiv bărbaţilor; gravidele infectate trebuie sfătuite să-şi informeze şi medicul curant în legătura cu infecţia;
- pacienţii la primul episod trebuie să afle de la medic că terapia antivirală pe durata episoadelor recurente poate scurta durata leziunilor şi terapia antivirală supresiva poate ameliora sau preveni perioadele acute.

Episoadele recurente ale infecţiei cu HSV
Majoritatea celor care fac un prim episod de infecţie cu HSV vor avea şi recurenţe. Tratamentul antiviral episodic sau supresiv poate scurta durata de persistenţă a leziunilor şi poate ameliora recurenţele. Deoarece toţi pacienţii pot beneficia de terapia antivirală, opţiunile terapeutice tebuie discutate cu toţi.
Terapia supresiva zilnică reduce frecvenţa recurenţelor herpesului genital cu peste 75% la pacienţii cu recidive numeroase (peste 6 pe an). Pentru aciclovir s-a dovedit siguranţa şi eficacitatea administrării zilnice pe o durată de 6 ani; pentru celelalte antivirale menţionate pentru 1 an. Terapia supresiva cu aciclovir nu a fost asociată cu dezvoltarea de rezistenţă virală la aciclovir, la pacienţii imunocompe-tenţi. După 1 an de tratament supresiv continuu, trebuie discutată cu pacientul eventualitatea întreruperii acestuia pentru a putea evalua adaptarea psihologică a acestuia la boală şi rata de recurenţă, care se ştie că scade la mulţi pacienţi odată cu trecerea timpului. Experienţa clinică insuficientă cu famciclovir şi valaciclovir împiedică recomandarea acestora pentru mai mult de 1 an.

Tratamentul supresiv cu aciclovir reduce (dar nu complet) eliminările asimptomatice de virus în tractul genital. De aceea, nu se poate spune cât de mult poate preveni terapia supresiva transmiterea bolii.
Protocoale recomandate pentru recidive
Acyclovir 400 mg oral de 3 ori pe zi timp de 5 zile
sau Acyclovir 200 mg oral de 5 ori pe zi timp de 5 zile
sau Acyclovir 800 mg oral de 2 ori pe zi timp de 5 zile
sau Famcyclovir 125 mg oral de 2 ori pe zi timp de 5 zile
sau Valacyclovir 500 mg oral de 2 ori pe zi timp de 5 zile
Protocoale recomandate pentru terapia supresiva zilnică
Acyclovir 400 mg oral de 2 ori pe zi
sau
Famcyclovir 250 mg oral de 2 ori pe zi
sau
Valacyclovir 250 mg oral de 2 ori pe zi
sau
Valacyclovir 500 mg oral de 2 ori pe zi
sau
Valacyclovir 1 g oral o dată pe zi

NOTĂ: Valacyclovir 500 mg oral de 2 ori pe zi pare a avea o eficienţă mai redusă decât alte dozaje la pacienţii cu recidive foarte frecvente (> 10 pe an).
Manifestarea severă a infecţiei cu HSV
Pacienţii care suferă de această formă a infecţiei HIV trebuie să primească tratament intravenos, la fel cu cei Ia care apar complicaţii ca infecţia diseminată, pneumonia, hepatita, sau complicaţii la nivelul SNC - meningite sau encefalite. Toţi aceşti pacienţi trebuie spitalizaţi.
Protocol recomandat
Acyclovir 5-10 mg/kg corp IV la 8 ore timp de 5-7 zile sau până la ameliorare
Conduita faţă de partenerii sexuali
Partenerii pacienţilor cu herpes genital au şanse de a beneficia de pe urma evaluării şi consilierii de către un cadru medical. Partenerii simptomatici trebuie trataţi la fel cu pacienţii cu leziuni genitale. Majoritatea persoanelor care au o infecţie genitală cu HSV nu au un istoric tipic de leziuni genitale. Pentru aceştia şi partenerii lor poate fi eficientă evaluarea şi consilierea medicală.

Astfel, chiar şi partenerii asimptomatici ai pacienţilor cu diagnostic la debut trebuie chestionaţi în legătură cu istoricul leziunilor genitale tipice sau atipice şi trebuie încurajaţi să se autoexamineze în viitor şi să solicite consult dacă leziunile apar.
Primul episod de herpes genital apărut în timpul sarcinii poate fi tratat cu aciclovir pe cale orală. în cazul în care infecţia HSV ameninţă viaţa mamei (infecţie diseminată, encefalită, pneumonie, hepatită) este indicată administrarea de aciclovir IV. Unele investigaţii referitoare la administrarea de aciclovir la gravide sugerează că tratamentul cu aciclovir în apropierea naşterii reduce rata naşterilor pe cale abdominală la femeile care au recidive frecvente sau herpes nou dobândit, prin reducerea incidenţei leziunilor active. Cu toate acestea administrarea de rutină a aciclovirului la femeile cu istoric de herpes genital recidivant nu este recomandată.
Infecţia /terinatală
Majoritatea mamelor a căror nou născuţi dobândesc herpesul genital nu au un istoric de herpes genital manifest clinic. Riscul de transmitere la nou născut este mare pentru femeile care dobândesc infecţia în apropierea naşterii (30-35%) şi este scăzut la femeile la femeile cu istoric de herpes recidivant şi la cele care dobândesc infecţia în primul trimestru al sarcinii (3%).

Prin urmare, pentru a prevenii herpesul neonatal trebuie insistat pe prevenirea contactării infecţiei spre sfârşitul sarcinii. Rezultatele culturilor virale făcute în timpul travaliului nu indică eliminare virală fapt pentru care nu sunt indicate de rutină.
La debutul travaliului toate femeile trebuie examinate şi chestionate pentru a descoperi simptomele şi semnele de herpes genital. Femeile care nu au simptome pot naşte pe cale vaginală. Naşterea pe cale abdominală nu elimină însă complet riscul de transmitere la făt a infecţiei HSV. Nou născuţii expuşi la HSV în timpul naşterii trebuie urmăriţi cu atenţie. Unele autorităţi medicale recomandă culturi din suprafeţele mucoase pentru a depista prezenţa infecţiei înainte de dezvoltarea simp-tomelor. Unii experţi recomandă tratamentul cu aciclovir la nou născuţii a căror mame au dobândit infecţia la puţin timp înainte de a naşte; aceste cazuri trebuie tratate în colaborare cu un expert. Toţi nou născuţii care au manifestări clinice ale infecţiei cu HSV trebuie imediat evaluaţi şi trataţi cu aciclovir sistemic. Protocolul recomandat este aciclovir 30-60 mg/kg/zi.

Granulomul inghinal (donovanoza)

sus sus
Granulomul inghinal, o afecţiune rară, este cauzat de o bacterie intracelulară Gram-negativă, Calymmatobacterium granulomatis. Din punct de vedere clinic boala se prezintă sub forma unor leziuni nedureroase, progresive şi ulcerative, fără limfadenopatie regională. Leziunile sunt foarte vascularizate (au un aspect roşu cărnos) şi sângerează cu uşurinţă la atingere. Microorganizmul nu poate fi cultivat pe medii microbiologice standard, diagnosticul necesitând vizualizarea corpusculilor Donovan, care apar ca nişte pete negre în preparatele din biopsia tisulară. La nivel lezional se poate dezvolta o infecţie bacteriană secundară sau poate apărea o co-in-fectare cu o altă boală transmisă pe cale sexuală (BITS).

Tratament
Tratamentul pare a reuşi oprirea distrugerii tisulare progresive; adesea este necesară prelungirea duratei tratamentului pentru a permite granulaţia şi reepi-telizarea ulceraţiilor. Recidivele pot apărea la 6-8 luni,în ciuda succesului terapeutic iniţial.
Protocol recomandat
Trimetoprim-sulfametoxazol o tabletă dublă (double-strength) oral de 2 ori pe zi timp de cel puţin 3 săptămîni
sau
Doxiciclină 100 mg oral de 2 ori pe zi timp de cel puţin 3 săptămâni

Tratamentul trebuie continuat până când toate leziunile sunt complet vindecate.
Protocol alternativ
Ciprofloxacin 750 mg oral de 2 sau ori pe zi timp de cel puţin 3 săptămâni de cel puţin 3 săptămâni
Eritromicină 500 mg oral de 4 ori pe zi timp

Pentru ambele protocoale trebuie luată în considerare adăugarea unei amino-glicozide (gentamicin 1 mg/kg IV la 8 ore) dacă leziunile nu răspund după primele câteva zile de tratament.
Urmărire
Pacienţii trebuie urmăriţi din punct de vedere clinic până când simptomele dispar.
Conduita faţă de partenerii sexuali
Aceştia trebuie examinaţi şi trataţi dacă au avut contact sexual cu pacientul în ultimele 60 de zile înaintea debutului clinic şi au simptomele şi semnele bolii.
Observaţii speciale
Sarcina
Sarcina este o contraindicaţie relativă pentru administrarea sulfonamidelor. Atât gravidele cât şi femeile care alăptează trebuie tratate cu eritromicină. Adăugarea unei aminoglicozide (gentamicină) trebuie evaluată eclectic.

Limfagranuloma venereum (lgv)

sus sus
Este o boală rară cauzată de tulpini invazive LI, L2 sau L3 de C. trachomatis. La bărbaţi tineri heterosexuali, manifestarea clinică cea mai frecventă a LGV este limfadenopatia inghinală şi/sau femurală, sensibilă la palpare şi de obicei unilaterală. Femeile şi bărbaţii homosexuali pot face proctocolite sau implicări inflamatorii ale ţesuturilor limfatice perirectale sau perianale, care pot evolua spre fistule şi stricturi.
Majoritatea pacienţilor se prezintă la medic atunci când deja nu mai au ulcerul genital autolimitat care uneori apare la poarta de intrare. De obicei diagnosticul se face serologic şi prin excluderea altor cauze de limfadenopatie inghinală sau de ulcer genital.
Tratament
Tratamentul vindecă infecţia şi previne extinderea distrucţiei tisulare, cu toate ca uneori pot rămâne cicatrici. Nodulii pot necesita aspiraţie percutană sau tratament chirurgical prin incizie şi drenaj pentru a preveni ulceraţiile inghinale/femurale.

Tratamentul preferat este doxiciclina.
Protocol recomandat
Doxiciclina 100 mg oral de 2 ori pe zi timp de 21 de zile
Protocol alternativ_____________________________________
Eritromicină 500 mg oral de 4 ori pe zi timp de 21 de zile
Urmărire
Pacienţii trebuie urmăriţi din punct de vedere clinic până când simptomele dispar.
Conduita faţă de partenerii sexuali
Partenerii pacienţilor cu LGV trebuie examinaţi şi testaţi pentru infecţii cervicale sau uretrale cu C. trachomatis şi trataţi dacă au avut contact sexual cu pacientul în ultimele 30 de zile înainte de apariţia simptomelor.
Observaţii speciale
Sarcina Gravidele pot primi acelaşi tratament.

Sifilisul

sus sus
Principii generale
Cunoştinţe de bază despre sifdis
Sifilisul este o boală sistemică care are ca agent cauzal T. pallidum. Bolnavii de sifilis se pot prezenta la medic pentm semne şi simptome ale infecţiei primare (ulcer sau şancru la poarta de intrare), ale infecţiei secundare (iritataţii cutanate, leziuni mucocutanate, adenopatie) sau ale infecţiei terţiare (leziuni cardiace, neurologice, oftalmice, auditive sau gomatoase). Infecţia poate fi de asemenea depistată în stadiul latent, prin teste serologice. Sifilisul latent dobândit în ultimul an este denumit sifilis primar latent; toate celelalte cazuri de sifilis latent sunt fie sifilis latent târziu, fie sifilis terţiar sau sifilis de durată necunoscută. Din punct de vedere teoretic, tratamentul pentru sifilisul latent târziu, la fel ca si pentru sifilisul terţiar, necesită o durată mai mare a terapiei, deoarece microorganismele se divid mai încet, însă validitatea şi importanţa acestui concept nu a fost încă stabilită.
Observaţii asupra diagnosticării şi a testelor serologice
Metodele definitiv acceptate pentru stabilirea diagnosticului de sifilis primar sunt examinarea în câmp întunecat şi testul de fluorescentă directă a anticorpilor făcute pe probe de exudat lezional sau pe mostre tisulare. Un diagnostic prezumtiv este posibil prin folosirea a două tipuri de teste serologice pentru sifilis:

- nontreponemale(Venereal Disease Research Laboratory - VDRL - şi RPR);
- treponemale (Fluorescent Treponemal Antibody absorbed - FTA-ABS şi teste de microhemaglutinare pe anticorpi anti T. pallidum - MHA-TP).
Folosirea unui singur test este insuficientă deoarece testele nontreponemale pot da adesea rezultate fals pozitive datorită unei varietăţi de condiţii medicale. Titrul de anticorpi obţinut la testele nontreponema este de obicei corelat cu gradul de activitate a bolii şi de aceea rezultatele trebuie raportate cantitativ. O cvadruplare a tirului, echivalentă cu schimbarea a două diluţii (de la 1:16 la 1:4 sau de la 1:8 la 1:32) este necesară pentru a demonstra o diferenţă clinică semnificativă între rezultatele a 2 teste nontreponema obţinute prin acelaşi test serologic. Este de aşteptat ca testele nontreponema să devină nonreactive după tratamenteu toate acestea anticorpii nontreponema pot persista uneori pe toată durata vieţii pacientului. Acest răspuns este definit ca reacţia serorapidă (serofast). Majoritatea pacienţilor care au teste treponemale reactive, le vor avea pentru tot restul vieţii, indiferent de tratament sau de gradul de activitate a bolii.

în orice caz, 15-25% din pacienţii trataţi în stadiul primar al sifilisului vor deveni serologic nonreactivi după 2-3 ani. Rezultatele testelor treponemale sunt slab corelate cu gradul de activitate al bolii şi nu trebuie folosite pentru a evalua eficienţa tratamentului.
Testele serologice secvenţiale trebuie făcute folosind aceeaşi metodă (VDRL sau RPR), de preferinţă în acelaşi laborator. Testele VDRL şi RPR sunt la fel de bune, însă rezultatele lor nu pot fi comparate cantitativ deoarece titrurile obţinute prin RPR sunt adesea mai mari decât cele obţinute prin VDRL.
Pacienţii HIV pozitivi pot avea rezultate serologice anormale (deosebit de mari sau deosebit de mici sau titruri fluctuante). Pentru aceşti pacienţi trebuie folosite alte teste (biopsie, microscopie indirectă); la majoritatea HIV pozitivilor, testele menţionate mai sus dau rezultate de încredere atât pentru diagnostic cât şi pentru evaluarea tratamentului.
Nu există un test unic pentru diagnosticarea tuturor cazurilor de neurosifilis. Diagnosticul de neurosifilis poate fi făcut pe baza unor combinaţii de teste serologice, anomalii ale LCR (celulare sau de conţinut în proteine), sau un test VDRL al LCR cu sau fără manifestări clinice.

De obicei, în neurosifilis, este crescut numărul de leucocite în LCR (> 5/mm3), acestea reprezentând şi un un indicator sensibil al eficienţei tratamentului. Testul VDRL este standardul pentru LCR; dacă este pozitiv în absenţa unei contaminări a LCR cu sânge, se poate pune diagnosticul de neurosifilis. Totuşi, testul VDRL-LCR poate fi nonreactiv chiar în prezenţa neurosifilisului. Unii experţi recomandă un test FTA-ABS pe LCR. Acesta este mai puţin specific (dă mai multe rezultate fals pozitive), însă are o sensibilitate mai mare - unii experţi consideră că un test FTA-ABS negativ exclude neurosifilisul.
Tratament
Medicamentul preferat pentru tratamentul tuturor stadiilor sifilisului este penicilina G administrată parenteral. Preparatele folosite (benzatin, procaină în soluţie apoasă sau apos-cristalină), dozajul şi durata tratamentului depind de stadiu şi de evoluţia clinică a bolii. Penicilina G parenterală este singurul tratament cu o eficacitate dovedită în tratamentul neurosifilisului, sau a sifilisului din perioada sarcinii. Pacienţii alergici la penicilină trebuie desensibilizaţi şi trataţi tot cu penicilină. Uneori pot fi folositoare testele de alergie cutanată la penicilină.

Reacţia Jarisch-Herxheimer este o reacţie febrilă acută, adesea acompaniată de dureri de cap, mialgii şi alte simptome, care poate apărea în primele 24 de ore de la începerea tratamentului pentru sifilis; pacienţii trebuie să fie preveniţi în legătură cu aceasta. Reacţia Jarisch-Herxheimer apare adesea la pacienţii cu sifilis primar. Se poate recomanda tratament antipiretic, însă nu se cunoaşte o metodă de prevenire a acestei reacţii. Reacţia Jarisch-Herxheimer poate induce travaliul înainte de termen sau poate cauza un stress asupra fătului. Această problemă nu trebuie însă să împiedice sau să întârzie începerea tratamentului.
Conduita faţă de partenerii sexuali
Transmiterea pe cale sexuală a T. pallidum se produce doar când există leziuni sifilitice mucocutanate; acestea sunt rare după primul an de infecţie. Cu toate acestea, orice persoană care a avut un contact sexual cu un bolnav de sifilis, indiferent de stadiul bolii, trebuie evaluată clinic şi serologic conform cu următoarele recomandări:

- persoanele expuse unui contact sexual în ultimele 90 de zile înaintea diagnosticării unui sifilis primar, secundar sau terţiar pot fi seronegative dar infectate; de aceea trebuie tratate prezumtiv;
- persoanele expuse unui contact sexual cu mai mult de 90 de zile înaintea diagnosticării unui sifilis primar, secundar sau terţiar trebuie tratate prezumtiv în cazul în care rezultatele testului serologic nu sunt imediat disponibile iar posibilitatea urmăririi cazului este nesigură;
- din motive de anunţare a partenerilor şi a tratamentului prezumtiv a acestora, pacienţii cu sifilis de durată necunoscută şi cu titruri înalte la testele nontreponema (> 1,32) vor fi consideraţi ca având sifilis primar; această consideraţie nu poate diferenţia sifilisul primar de cel latent tardiv, în scopul stabilirii tratamentului;
- partenerii pe termen lung ai pacienţilor cu sifilis tardiv trebuie evaluaţi clinic şi serologic şi trataţi pe baza rezultatelor evaluării.
Intervalele de timp dinaintea începerii tratamentului, folosite pantru a identifica partenerii cu risc sunt următoarele:
- 3 luni plus durata simptomelor pentru sifilisul primar;
- 6 luni plus durata simptomelor pentru sifilisul secundar;
~ 12 luni plus durata simptomelor pentru sifilisul latent primar.

Sifilisul primar şi secundar
Tratament
Penicilina G cu administrare parenterală a fost folosita eficient timp de peste 40 de ani pentru obţinerea vindecării locale (vindecarea leziunilor şi prevenirea transmiterii) şi prevenirea sechelelor pe termen lung.
Protocol recomandat pentru adulţi
Benzatin penicilină G 2,4 milioane unităţi IM monodoză NOTĂ: Recomandările pentru gravide sunt discutate separat.
Protocol recomandat pentru copii
După perioada de nou născut, copii diagnosticaţi cu sifilis trebuie testaţi pentru neurosifilis (testarea LCR); de asemenea trebuie revăzut istoricul naşterii pentru a determina dacă este vorba de un sifilis dobândit sau de unul congenital. Copii cu sifilis primar sau secundar dobândit trebuie evaluaţi şi trataţi pe baza protocoalelor recomandate în pediatrie.________________________________
Benzatin penicilină G 50.000 unităţi/kg IM monodoză
(doza poate fi crescută până la doza de 2,4 milioane)

Urmărire
Eşecul terapeutic poate apare indiferent de tratamentul aplicat. Evaluarea răspunsului terapeutic este dificilă şi nu s-au stabilit criterii clare pentru definirea eşecului terapeutic. Titrurile serologice pot scădea într-un ritm mai lent la pacienţii care au mai avut sifilis. Bolnavii trebuie reexaminaţi clinic şi serologic la 6 şi 12 luni sau chiar mai frecvent dacă rezultatele sunt nesigure. Pacienţii ale căror semne şi simptome persistă sau recidivează sau care au o creştere cvadruplă susţinută a titrului în testele nontreponema (comparativ fie cu litrul de bază fie cu un rezultat ulterior) ori suferă un eşec terapeutic ori au fost reinfectaţi. Aceştia trebuie retrataţi după evaluarea pentru infecţia HIV. De asemenea trebuie făcută o puncţie lombară, dacă reinfectarea nu este absolut sigură.
Menţinerea titrului în testul nontreponema şi la 6 luni de la iniţierea tratamentului indică o persoană cu risc de eşec terapeutic, şi aceste cazuri trebuie evaluate pentru infecţia HIV. Conduita optimă pentru aceşti bolnavi este neclară. în orice caz, aceşti pacienţi trebuie urmăriţi mai îndeaproape, iar cei HIV pozitiv evaluaţi la intervale mai scurte (3 luni în loc de 6). Dacă nu se poate asigura o urmărire mai apropiată, se recomandă repetarea tratamentului.

Unii experţi recomandă examinare a LCR în astfel de cazuri. Majoritatea experţilor recomandă ca retratarea să se facă cu 3 injecţii săptămânale de Benzatin penicilină G 2,4 milioane unităţi IM - în cazul în care nu se depistează neurosifilis.
Alergia la penicilină
Pacienţii alergici la penicilină (cu excepţia gravidelor) care au sifilis primar sau secundar trebuie trataţi conform unuia din următoarele protocoale Protocoale recomandate
Doxiciclină 100 mg oral de 2 ori pe zi timp de 2 săptămâni
sau Tetraciclină 500 mg oral de 4 ori pe zi timp de 2 săptămâni
Experienţa clinică în ceea ce priveşte doxiciclină este mai redusă decât pentru tetraciclină, însă complianţa poate fi mai bună cu doxiciclină. Tratamentul unui pacient care nu poate tolera nici doxiciclină şi nici tetraciclină depinde de ce regim va putea acesta să urmeze.
Un alt tratament alternativ este eritromicina 500 mg oral de 4 ori pe zi timp de 2 săptămâni. Acesta este însă cel mai puţin eficient dintre tratamentele recomandate.

Pacienţii a căror urmărire şi complianţa nu pot fi asigurate trebuie desensibi-lizaţi şi trataţi cu penicilină. Testarea pentru alergia cutanată la penicilină poate fi făcută în condiţiile în care există atât substanţele cât şi experienţa necesară.
Sarcina Gravidele alergice la penicilină trebuie desensibilizate şi tratate cu penicilină.
Sifilisul latent
Este definit ca perioadele în care pacientul este seroreactiv dar nu are manifestări ale bolii. Pacienţii cu sifilis latent,care au dobândit sifilisul în ultimul an sunt definiţi ca având sifilis latent precoce. Acesta poate fi demonstrat dacă în ultimul an pacientul a avut:
- o seroconversie dovedită;
- simptome neechivoce de sifilis primar sau secundar;
- un partener sexual care are sifilis primar, secundar sau terţiar.
Toţi ceilalţi pacienţi au sifilis latent de durată necunoscută şi trebuie trataţi ca şi cum ar avea sifilis latent tardiv. Titrurile serologice nontreponema sunt de obicei mai mari în sifilisul latent precoce decât în cel tardiv. în orice caz, deosebirea dintre forma precoce şi cea tardivă nu se poate face doar pe baza titrurilor nontreponema.

Indiferent de valoarea acestora, pacienţii care nu îndeplinesc criteriile de sifilis precoce vor fi trataţi ca având sifilis latent tardiv. Toate femeile active sexual care au teste nontreponema reactive trebuie să fie supuse unei examinări pelviene pentru a descoperi eventualele leziuni ale mucoasei interne.
Tratament
Tratamentul sifilisul latent urmăreşte prevenirea sau oprirea progresiei complicaţiilor tardive.
Protocoale recomadate pentru adulţi
Aceste protocoale sunt recomandate pentru pacienţii nealergici cu examen LCR normal
Sifilis latent precoce
Benzatin penicilină G 2,4 milioane unităţi IM monodoză
Sifilis latent tardiv sau sifilis de durată necunoscută
Benzatin penicilină G7,2 milioane unităţi IM în total,
administrate în trei doze săptămânale de 2,4 milioane

Protocol recomandat pentru copii
După perioada de nou născut, copiii diagnosticaţi cu sifilis trebuie evaluaţi pentru neurosifilis (testarea LCR); de asemenea trebuie revăzut istoricul naşterii pentru a determina dacă este vorba de un sifilis dobândit sau de unul congenital. Copii cu sifilis primar sau secundar dobândit trebuie evaluaţi şi trataţi pe baza protocoalelor recomandate în pediatrie._____________
Sifilis latent precoce
Benzatin penicilină G 50.000 unităţi/kg IM monodoză
(doza poate fi crescută până la doza de 2,4 milioane)
Sifilis latent tardiv sau sifilis de durată necunoscută
Benzatin penicilină G 50.000 unităţi/kg IM monodoză până la doza de 2,4 milioane, administrat în trei doze săptămânale la intervale de 1 săptămână (în total 150.000 unităţi/kg, până la doza pentru adult, de 7,2 milioane unităţi)
Alte observaţii
Toţi pacienţii cu sifilis latent trebuie examinaţi pentru a descoperi eventuale forme terţiare de sifilis (aortita, neurosifilis, gome, irite). Examinarea LCR este necesară la bolnavii de sifilis care îndeplinesc unul din următoarele criterii:

> semne şi simptome neurologice;
> semne de sifilis terţiar (aortita, gome, irite);
> eşec terapeutic;
> infecţie HIV asociată cu sifilis latent întârziat sau sifilis de durată necunoscută.
Urmărire
Testele cantitative serologice non-treponema trebuie repetate la 6, 12 şi 24 de luni. Datele care să permită ghidarea evaluării pacienţilor cu sifilis latent sunt limitate. Trebuie evaluată prezenţa neurosifilisului dacă:
- titrai creşte de patru ori;
- un titra iniţial crescut 1:32 nu scade de cel puţin 4 ori timp de 12-24 luni;
- pacientul dezvoltă semne şi simptome ce pot fi atribuite sifilisului.
Alergia la penicilină
Pacienţii alergici la penicilină (cu excepţia gravidelor) care au sifilis latent trebuie trataţi conform unuia din următoarele protocoale:
Protocoale recomandate _____^^_______________

Doxiciclină 100 mg oral de 2 ori pe zi
sau
Tetraciclină 500 mg oral de 4 ori pe zi
NOTĂ: Ambele protocoale se administrează timp de 2 săptămâni dacă se ştie că sifilisul nu este mai vechi de 1 an; în caz contrar durata va fi de 4 săptămâni.
Sarcina Gravidele alergice la penicilină trebuie desensibilizate şi tratate cu penicilină.
Sifilisul în sarcină
Toate femeile trebuie supuse unui screening serologic pentru sifilis în primul trimestru de sarcină. La populaţiile în care nu se poate asigura o îngrijire prenatală adecvată trebuie făcut testul RPR odată cu diagnosticul sarcinii. La populaţiile sau comunităţile în care prevalenta sifilisului este mare testarea serologică trebuie făcută de 2 ori în al treilea trimestru de sarcină, la 28 de săptămâni de gestaţie şi la naştere. Unele state fac screening la naştere la toate femeile. Orice femeie care are o sarcină cu făt mort după 20 de săptămâni de gestaţie trebuie testată pentru sifilis. Nici un nou născut nu trebuie să părăsească spitalul fără ca mamei să i se facă cel puţin o testare serologică pentru sifilis pe perioada sarcinii.

Observaţii referitoare la diagnostic
Gravidele seropozitive trebuie considerate infectate, în afară de cazul în care avem la dispoziţie istoricul documentat al cazului tratat corespunzător, iar tilrul serologic este în scădere.
Tratament
Penicilina este eficientă în prevenirea transmiterii la făt şi pentru tratarea infecţiei fetale. Nu există date suficiente pentru a putea recomanda un tratament specific pentru sifilis în sarcină, de aceea tratamentul recomandat este cel pentru stadiul respectiv al bolii.
Alte observaţii
în unele condiţii unii experţi recomandă tratament adiţional o a doua doză de benzatin penicilină G poate fi administrată la o săptămână de Ia doza iniţială, la femeile cu sifilis primar, secundar sau sifilis primar latent. Semnele ecografice de sifilis fctal (hepatomegalie şi hidrops) indică un risc mare de eşec al tratamentului fătului; aceste cazuri trebuie tratate în colaborare cu specialişti în obstetrică.
Femeile tratate de sifilis în a doua jumătate a sarcinii prezintă risc de naştere prematură sau de stress asupra fătului, dacă tratamentul declanşează reacţia Jarisch-Herxheimer. Aceste femei trebuie să solicite asistenţă obstetrică dacă observă contracţii sau diminuări ale mişcărilor fetale după tratament.

Naşterea cu făt mort este o complicaţie rară, al cărei risc nu trebuie să întârzie începerea tratamentului pentru sifilis.
Urmărire
Titrurile serologice trebuie repetate în trimestrul al 3-lea şi la naştere. Titrurile serologice pot fi verificate lunar la femeile cu risc mare de infectare sau în zonele cu prevalentă mare a sifilisului. Răspunsul clinic şi serologic trebuie să fie corespunzător cu stadiul bolii. Majoritatea femeilor vor naşte înainte ca răspunsul serologic la tratament să poată fi evaluat definitiv.
Alergia la penicilină
Nu există alternative cu eficienţă dovedită pentru tratamentul sifilisului în sarcină. Gravidele alergice trebuie desensibilizate şi tratate cu penicilină. Tetraciclină şi doxiciclina nu sunt de obicei folosite în sarcină. Eritromicina nu trebuie administrată în sarcină deoarece nu este eficientă asupra infecţiei fetale. Nu există date suficiente pentru a recomanda azitromicină sau ceftriaxonă.

Sifilisul congenital
Prevenirea şi depistarea eficientă a sifilisului congenital depinde de identificarea infecţiei luetice la gravide cu ocazia primei vizite prenatale. Testarea se-rologică, precum şi un istoric sexual trebuie obţinute până în săptămâna 28 de gestaţie şi la naştere, în comunităţile şi populaţiile în care riscul de sifilisul congenital este mare. De asemenea trebuie obţinute informaţii despre tratamentul partenerilor pentru a evita reinfectarea mamei. Screening-ul de rutină al serului nou născuţilor nu este recomandat. Este preferată testarea serologică a mamei, deoarece serul fetal poate fi nonreactiv dacă titrui de anticorpi al mamei este mic, sau dacă mama a fost infectată spre sfârşitul sarcinii. Nici un nou născut nu trebuie să părăsească spitalul fără ca mama să fie testată serologic pentru sifilis.
Evaluarea şi tratamentul nou născuţilor pe durata primei luni de viaţă
■ Observaţii referitoare la diagnostic:
Diagnosticul sifilisului congenital este complicat de transferul transplacentar de anticorpi IgG de la mama la făt, atât antitreponema cât şi nontreponema. Acest transfer îngreunează interpretarea testelor serologice la nou născuţi. Decizia de a trata sifilisul este luată pe baza:

- identificării infecţiei luetice la mamă;
- tratamentului adecvat al mamei;
- prezenţei semnelor clinice, de laborator sau radiologice caracteristice sifilisului Ia nou născut;
- comparării rezultatelor serologice nontreponema ale fătului cu cele ale mamei.
■ Care noi născuţi trebuie evaluaţi?
Toţi copii născuţi de mame seroreactive trebuie evaluaţi pe baza testului cantitativ nontreponema (RPR sau VDRL) făcut pe serul fetal (cordonul ombilical poate fi contaminat cu sânge matern şi poate da rezultate false). Un test pentru anticorpi antitreponema nu este necesar.
Evaluare
Toţi copii născuţi de mame seroreactive trebuie examinaţi pentru semne de sifilis congenital (hidrops nonimun, icter, hepatosplenomegalie, rinită, iritaţii ale pielii, pseudoparalizie a unei extremităţi). La acestea se poate adăuga examinarea anatomopatologică a placentei şi un test de fluorescentă directă a anticorpilor, precum şi examinarea microscopică în câmp întunecat a leziunilor sau a fluidelor organismului (scurgere nazală).

O examinare mai extinsă a nou născutului depinde de:
- prezenţa de anomalii fizice;
- istoricul tratamentului matern;
- stadiul infecţiei în momentul iniţierii tratamentului;
- compararea rezultatelor serologice no-treponema ale fătului cu cele ale mamei.
Tratament
Nou născuţii trebuie supuşi tratamentului prezumtiv pentru sifilis congenital dacă mamele care i-au născut indeplinesc următoarele criterii:
> sufereau de un sifilis netratat în momentul naşterii ;
> prezintă dovezi serologice de revenire a infecţiei după tratament (creştere de 4 ori sau mai mare a titrului de anticorpi nontreponema) ;
> a fost tratată cu eritromicină sau altă medicaţie non-penicilinică pentru sifilis pe durata sarcinii;
> a fost tratată pentru sifilis cu mai puţin de o lună înaintea naşterii;
> nu are un istoric bine documentat al tratamentului pentru sifilis;

> a fost tratată corect pentru sifilis primar pe durata sarcinii, dar titrul nu a scăzut de cel puţin 4 ori;
> a fost tratată corect înaintea sarcinii dar urmărirea serologica a cazului nu a fost suficient de bună pentru a putea certifica un răspuns terapeutic eficient.
Indiferent de istoricul matern în ceea ce priveşte infecţia cu T. pallidum sau tratamentul acesteia, evaluarea nou născutului trebuie făcută dacă nou născutul îndeplineşte unul din criteriile de mai jos:
- semne fizice asociate sifilisului congenital;
- un titra serologic cantitativ nontreponema de 4 ori mai mare decât al mamei sau
- o examinare microscopică sau fluorescentă pozitivă.
Evaluarea trebuie să includă următoarele teste:
- examinare LCR pentru VDRL, elemente celulare şi proteine;
- tablou sanguin complet şi diferenţial şi numărătoarea trombocitelor;

- alte teste, dacă sunt indicate de semnele clinice (radiografii ale oaselor lungi,radiografii toracice,teste ale funcţiei hepatice,ecografie craniană, examinare oftalmologicâ etc).
Dacă se sare peste mai mult de o zi de tratament, întreaga cură trebuie reluată. Informaţiile referitoare la alţi agenţi antimicrobieni (de exemplu: ampicilina) sunt insuficiente. Pe cât posibil se preferă o cură de penicilină de 10 zile. Dacă se foloseşte un alt antibiotic este necesară urmărirea serologica a evoluţiei cazului.
* O femeie tratată după un alt protocol clecâl cele recomandate aici trebuie considerată netratată. ** Absenţa unei creşteri de 4 ori a titrului nu indică absent sifilisului congenital.

Protocol recomandat

sus sus
Penicilină G cristalină sol. apoasă 100.000-150.000 unităţi/kg/ zi în doze de câte 50.000 unităţi/kg/doză IV la 12 ore în primele 7 zile de viaţă, apoi la 8 ore pentru un total de 10 zile
sau Procain penicilină 50.000 unităţi/kg/doză IM o dată pe zi timp de 10 zile
în orice altă situaţie istoricul matern al infecţiei şi tratamentului trebuie luat în considerare în evaluarea şi tratamentul nou născutului. La nou născuţii fără manifestări fizice ale boli şi la care titrul serologic al anticorpilor nontreponema este de cel puţin 4 ori mai mic decât al mamei, evaluarea depinde de istoricul matern al infecţiei şi tratamentului.
. Nou născuţii trebuie să primească tratament dacă:
a) tratamentul mamei este:
- lipsă,
- nedocumentat,
- nonpenicilinic,
- administrat cu mai puţin de 4 săptămâni înainte de naştere;
b) eficienţa tratamentului administrat mamei nu poate fi evaluată deoarece titrul nu a scăzut de 4 ori;
c) se suspecteză reinfecţia sau apariţia infecţiei, ca urmare a cvadru-plării titrului nontreponema matern.

Protocol A
Penicilină G apoasă sau Procain penicilină G timp de 10 zile
NOTĂ: Unii experţi preferă acest tratament dacă mama suferea de sifilis netratat la naştere. Este necesară o evaluare completă după 10 zile de tratament parenteral.
sau
ProtocolB
Benzatin penicilină G 50.000 unităţi/kg în doză unică dacă evaluarea este normală iar urmărirea poate fi asigurată cu certitudine
Nu este necesară evaluarea dacă mama a fost tratată:
- corect, în timpul sarcinii, cu mai mult de 4 săptămâni înaintea naşterii iar titrul a scăzut de mai mult de 4 ori ca urmare a tratamentului;
- pentru sifilis primar iar titrul a scăzut de mai mult de 4 ori ca urmare a tratamentului;
- pentru infecţie tardivă, titrurile au rămas stabile şi la un nivel jos şi nu există dovezi ale apariţiei infecţiei sau a reinfectării.
Este suficientă administrarea unei singure doze de benzatin penicilină G 50.000 unităţi /kg IM.

Evaluarea şi tratamentul nu sunt necesare dacă mama a fost tratată înainte de sarcină, a fost evaluată de mai multe ori, iar titrurile serologice nontreponema au rămas scăzute şi stabile înainte şi pe durata sarcinii.
Evaluarea şi tratamentul nou născuţilor mari şi a copiilor cu sifilis congenital
La copii cu reacţii serologice pozitive după perioada neonatală, trebuie revăzute serologia maternă şi istoricul acesteia pentru a vedea dacă sifilisul este congenital sau dobândit. Dacă există posibilitatea sifilisului congenital, copilul trebuie evaluat complet. Orice caz posibil de sifilis congenital la un copil trebuie tratat cu Penicilină G cristalină sol. apoasă 200.000-300.000 unităţi/kg/ zi IV în doze de câte 50.000 unităţi/kg/ la 4-6 ore timp de 10 zile.
Urmărire
Toţi copii seroreactivi sau a căror mamă a fost seroreactivă trebuie examinaţi şi testaţi serologic o dată la 2-3 luni, până când testele se negativează, sau titrul scade de 4 ori. Titrul anticorpilor nontreponema trebuie să scadă până în luna a treia şi trebuie să devină nonreactiv până în luna a şasea, dacă copilul nu a fost infectat, sau a fost infectat şi tratat corect.

Răspunsul serologic la tratament poate fi mai lent pentru copiii trataţi după perioada neonatală. Dacă titrul anticoipilor nontreponema este stabil sau creşte după vârsta de 6-12 luni, copilul trebuie evaluat (inclusiv examinare LCR) şi tratat 10 zile cu penicilină G injectabilă.
Teslele serologice pentru anticorpi antitreponema nu trebuie folosite pentru evaluarea eficienţei tratamentului, deoarece la un copil infectat rezultatele pot rămâne pozitive în ciuda succesului tratamentului. Aceşti anticorpi, transmişi pasiv de la mamă, pot persista în sângele copilului până la vârsta de 15 luni. în schimb, după 18 luni, prezenţa lor indică diagnosticul de sifilis congenital. Dacă testul nontreponema nu este reactiv la această vârstă, nu mai este necesară altă evaluare. Dacă este reactiv, copilul trebuie complet (re)evaluat şi tratat pentru sifilis congenital.
Copii a căror LCR este iniţial anormal trebuie supuşi reexaminării la fiecare 6 luni, până când rezultatele sunt normale. Valori anormale ale VDRL în LCR, care nu pot fi atribuite altei boli, necesită tratament pentru neurosifilis.
Urmărirea este aceeaşi ca şi pentru nou născuţi.

Observaţii speciale
Copii alergici trebuie desensibilizaţi şi trataţi cu penicilină. Datele referitoare la alte antibiotice folosite în tratamentul sifilisului (de exemplu: ceftriaxonă) sunt insuficiente; dacă se foloseşte un antibiotic nonpenicilinic este necesară urmărirea serologică şi a LCR.
Conduita la pacienţii care au un istoric de alergie la penicilină
Nu există tratamente alternative la penicilină cu eficienţă dovedită în tratamentul neurosifilisului, a sifilisului congenital sau a sifilisului la gravide. De asemenea se recomandă ca bolnavii de sifilis HIV pozitivi să fie trataţi tot cu penicilină. Datorită gravităţii reacţiei anafilactice la penicilină, trebuie făcute toate eforturile de a evita administrarea acesteia la persoanele alergice, dacă nu se poate elimina hipersensibilitatea prin desensibilizare.
Se estimează că 10% din persoanele cu reacţii severe la penicilină în antecedente sunt în continuare alergice. în timp, majoritatea persoanelor cu reacţii severe la penicilinăîn antecedente nu mai au IgE specifice la penicilină. Acestea pot fi tratate cu penicilină fără riscuri.


Tipareste Trimite prin email

Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor