Functiile endocrine ale pancresului sunt mediate de catre insulele Langerhans, distribuite in parenchimul pancreatic. Fiecare insula matura este formata din patru clase majore de celule secretoare: celulele A, al caror produs major de secretie este glucagonul; celulele B (sau P), care secreta insulina; celule D, care secreta somatostatina si celule PP, al caror produs de secretie este un polipeptid pancreatic. Fiecare dintre acest tip de celule secreta concentratii scazute de peptide cu rol reglator. In cursul dezltarii insulelor, se formeaza precursori tranzitorii care secreta cateva peptide reglatoare aditionale, cum ar fi: gastrina, VIP, ACTH, etc. Tumorile celulelor insulare pancreatice pot proveni de la oricare din populatiile celulare de mai sus. Aceste
tumori pot secreta una sau mai multe Diagnosticul se sileste prin demonstrarea hipo
glicemiei de post si a raspunsului neadecvat al secretiei de
insulina la hipoglicemie (pentru detalii modulul 335). Pacientii sunt supusi postului, sub supraveghere de pana la 72 ore, urmata, daca este necesar, de un test de toleranta la efort. Majoritatea pacientilor cu insulinom dezlta hipoglicemie in primele 24 ore, evidentiata printr-un nivel seric al glucozei sub 2,8 mmol/1 (50 mg/dl) la barbati sau sub 2,5 mmol/1 (45 mg/dl) la femei. Totusi, nu exista un prag precis al glicemiei care sa defineasca hip o glicemia, astfel incat diagnosticul de insulinom va consta in demonstrarea supresiei inadecvate a insulinei la scaderea nivelului glicemiei. Evidentierea unor niveluri serice crescute ale cortizolului exclude hipoglicemia secundara disfunctei hipotalamo-hipofizo -suprarenale. Trebuie excluse, de asemenea, alte cauze de hipoglicemie de post, ca de exemplu, administrarea de insulina exogena, ingestia de sulfoniluree,
insuficienta hepatica severa si tumorile care secreta factori de crestere insulin-like (de exemplu, fibrosar-coame, mezotelioame si hemangiopericitoame). Administrarea de insulina exogena poate fi exclusa prin determinarea titrului peptidului C al proinsulinei, care variaza, in mod normal, paralel cu concentratia plasmatica a insulinei. Deoarece administrarea de insulina suprima secretia endogena de insulina, determinarea unor titruri normale sau crescute ale peptidului C infirma posibilitatea administrarii exogene de insulina. in plus, serul prezinta deseori un raport crescut intre proinsulina si insulina. O valoare peste 20 a acestui raport constituie un indiciu important de insulinom. Nivelurile serice ale sulfonilureei trebuie sa fie crescute daca hipoglicemia hiperinsulinemica a fost procata prin consumul acestui tip de agenti. Un raport normal glicemie/insulinemie exclude insuficienta hepatica si tumorile care secreta factori de crestere insulin-like.
TRATAMENT
Odata diagnosticul de hiperinsulinemie silit, pentru mentinerea glicemiei la un nivel normal este necesar un tratament acut, prin perfuzarea intravenoasa de glucoza. Agentii hiperglicemianti ca diazoxidul, blocantii receptorilor beta-adrenergici si fenitoina pot fi utilizati pentru mentinerea glicemiei, dar efectele acestora sunt variabile si se pot mentine numai pe perioade scurte. Octreotidul inhiba frecvent secretia de insulina a acestor tumori si poate fi un agent eficient in tratamentul acut. Tratamentul definitiv se realizeaza prin rezectie chirurgicala. Deoarece insulinoamele sunt, de regula, mici (majoritatea au diametrul < 2 cm), doar o jumatate dintre acestea sunt detectate la TC. Tehnicile de contrast bifazic (arterial si parenchimal) maresc intrucatva sensibilitatea TC. Ultrasonografia endoscopica detecteaza 80-90% dintre tumori. Angiografia cu recoltare selectiva de sange venos pentru determinarea insulinei are o sensibilitate de 80%, iar palparea in cursul laparotomiei detecteaza 80-90% din tumori. Tumorile detectate la interventia chirurgicala trebuie rezecate. Eficienta interventiei se monitorizeaza prin determinarea intraoperatorie a nivelului glucozei serice. Daca nu sunt tumori detecile, se efectueaza pancreatectomia distala in trepte, pana cand sectiunile congelate ale tesuturilor obtinute si/sau determinarile sanguine au aratat ca intreaga
tumora a fost eliminata. Daca nu se gaseste nici o tumora sau daca sunt prezente tumori multiple, pancreatectomia se limiteaza la 70-80%, pentru a se pastra functiile pancreatice digestive si endocrine.
Pacientii cu boala metastatica si cei la care insulinomul nu a putut fi indepartat prin pancreatectomie, pot fi tratati frecvent cu agenti hiperglicemianti de tipul octreotidului sau diazoxidului. intr-un studiu, toti cei sapte pacienti cu insulinom au raspuns la terapia cu octreotid, cu toate ca
gradul raspunsului a fost variabil.Totusi, hipoglicemia poate fi agravata prin administrare de octreotid, poate datorita inhibitiei glucagonului sau a hormonului de crestere de catre acest agent. Diazoxidul, desi frecvent eficient, poate genera reactii adverse, incluzand retentia hidro salina, hiper-tricoza si tulburarile gastrointestinale. Combinatia dintre streptozocina si doxorubicina constituie tratamentul chimio-terapeutic de baza in tumorile metastazate; este superioara combinatiei streptozocina-fluorouracil. Acesti agenti induc o remisiune obiectiva la aproximativ o jumatate din pacienti si asociaza o prelungire modesta, dar semnificativa, a supravietuirii. Pacientii cu tumora reziduala trebuie controlati cu atentie, pentru surprinderea unei schimbari a profilului hormonal, care poate afecta tratamentul. Astfel de modificari includ dezltarea unei hiperglicemii secundare unor metastaze secretoare de glucagon.