Cresterea numarului si accesibilitatii testelor de laborator au avut ca rezultat utilizarea lor tot mai frecventa in solutionarea problemelor clinice. Este esential, totusi, sa avem in minte limitele unor astfel de proceduri, care, in rtutea calitatilor lor impersonale si a complexitatii lor, adeseori castiga o aura de autoritate, pierzandu-se din vedere imperfectiunea testelor, posibilele erori ale indizilor care le executa sau le interpreteaza, sau ale instrumentelor lor. Mai mult, acumularea de date de laborator nu poate elibera medicul de responsabilitatea unei observari atente si a examinarii pacientului. Medicii trebuie de asemenea sa cantareasca atent pericolele si costurile implicate de tehnicile de laborator pe care le recomanda. De altfel, testele de laborator rareori sunt recomandate si obtinute izolat. Mai degraba ele sunt practicate ca „baterii\" sau teste multiple. Diferitele combinatii de teste de laborator sunt adeseori utile. De exemplu, ele pot oferi indicii in simptomatologii atat de nespecifice, cum ar fi o slabiciune generalizata si o fatigabilitate crescuta, relevand alterari ale functiei hepatice sugestive pentru diagnosticul de boala hepatica cronica. Uneori, o singura anomalie, cum ar fi un nivel seric crescut al calciului, orienteaza spre o anume boala, cum ar fi hiperparatiroidismul.
Folosirea in scop preventiv a testelor de screening nu trebuie sa fie confundata cu testarea de laborator fara discernamant. Folosirea testelor de screening se bazeaza pe faptul ca un grup de determinari de laborator poate fi practicat convenabil pe o singura proba de sange, la un cost relativ scazut. Masuratorile biochimice, impreuna cu examene de laborator simple cum ar fi hemograma, sumarul de
urina si teza de sedimentare a hematiilor ofera adeseori indicii majore asupra prezentei unui proces patologic. in acelasi timp, medicul trebuie sa invete sa evalueze alterari ocazionale ale testelor de screening,
care pot sa nu aiba neaparat conotatia unei boli importante. O investigatie amanuntita intreprinsa in urma depistarii unei anomalii de laborator izolate la o persoana fara alte acuze este aproape invariabil uboasa si neproductiva. Printre cele mai mult de 40 de teste care sunt practicate la multi pacienti, unul sau doua dau rezultate usor modificate. Daca nu exista suspiciunea unei boli subiacente, aceste teste sunt de obicei repetate, pentru a ne asigura ca anomalia nu reprezinta o eroare de laborator. Daca o anomalie este confirmata, este important sa fie diferentiata una minora (mai putin de doua deatii standard) de una majora (peste doua deatii standard). Chiar in cazul din urma, decizia de a trece la o explorare
