Practicarea medi-cinei combina stiinta cu arta. Rolul stiintei in medicina este clar. Tehnologia bazata pe stiinta este fundamentul solutiei multor probleme clinice; uluitoarele progrese din metodologia biochimica si din tehnicile biofizice imagistice, care permit accesul la cele mai indepartate strafunduri ale corpului, sunt rezultate ale stiintei. La fel sunt si manevrele terapeutice care, din ce in ce mai mult, constituie o componenta majora a practicii medicale. Totusi, numai indemanarea in utilizarea celor mai sofisticate tehnologii de laborator sau folosirea celor mai noi mijloace terapeutice, luate singure, nu definesc un medic bun. Abilitatea de a extrage dintr-o multime de semne fizice contradictorii si dintr-o aglomerare de date de laborator scoase din imprimanta computerului acele repere care au o semnificatie cruciala, de a sti intr-un caz dificil daca sa „tratezi\" sau sa „supraveghezi\", de a sili daca un semn clinic merita luat in seama sau daca trebuie ignorat pentru ca duce pe o pista falsa si de a estima la fiecare pacient luat in parte daca tratamentul propus implica un risc mai mare decat boala, toate aceste lucruri intervin in deciziile pe care clinicianul, experimentat in practica medicinei, trebuie sa le ia in fiecare zi. Aceasta combinatie dintre cunostintele medicale, intuitie si rationament este arta medicala. Aceasta este necesara in practica medicala in aceeasi masura ca si principiile stiintifice fundamentale.
Autorii primei editii a acestei carti au definit ceea ce se asteapta de la un medic. Cuvintele lor sunt la fel de aderate acum, ca si atunci, desi reflecta partinirea acelei epoci.
Nu exista sanse mai favorabile, responsabilitati sau obligatii mai mari care sa apara in destinul fiinte umane decat profesiunea de medic. In ingrijirea celor suferinzi, el are nevoie de indemanare tehnica, de cunostinte stiintifice si de intelegere umana. Cel care foloseste toate acestea cu modestie, curaj si intelepciune oferi semenului sau un sprijin fara egal si construi un edificiu caracterial durabil in interiorul sau. Medicul nu trebuie sa ceara destinului mai mult decat atat; el nu trebuie sa se multumeasca cu mai putin.
Tactul, compasiunea si intelegerea sunt de asteptat de la medic, pentru care pacientul n
u este o oarecare inmanunchiere de simptome, semne, functii alterate, organe lezate si
tulburari emotionale. El este o fiinta umana, temator si plin de speranta, cautand alinare, ajutor si incurajari. Pentru medic, la fel ca si pentru antropolog, nimic din ce este uman nu este neobisnuit sau respingator. Mizantropul poate deveni un bun diagnostician al bolilor organice, dar nu prea poate spera sa aiba succes ca medic. Aderatul medic trebuie sa aiba un orizont de cuprindere shakespearian, pentru destepti si pentru prosti, pentru nitosi si pentru umili, pentru eroii stoici si pentru gabonzii gareti. Lui ii pasa de oameni.