Semnele fizice sunt amprentele obiective ale bolii si reprezinta date solide, indiscuile. Semnificatia lor este crescuta atunci cand confirma o modificare functionala sau structurala deja sugerata de istoricul pacientului. Uneori, semnele fizice pot fi singurele do ale existentei bolii, in special cand istoricul bolii a fost contradictoriu, confuz, sau lipseste in totalitate.
Examenul fizic trebuie facut metodic si minutios, cu grija fata de confortul si pudoarea pacientului. Desi atentia a fost deseori orientata de anamneza catre organul sau regiunea corporala bolna, examinarea unui pacient nou trebuie sa se intinda de la cap pana la degetele picioarelor, intr-o cautare obiecti de anomalii. Daca procedura de examinare nu este sistematica, parti importante din ea pot fi omise, o eroare frecventa chiar si in cazul celor mai experimentati clinicieni. Rezultatele examinarii, la fel ca si detaliile istoricului, trebuie sa fie consemnate in momentul in care sunt obtinute, nu cu cate ore mai tarziu, cand sunt susceptibile de a suferi prin distorsiunile memoriei. Multe inexactitati rasar din obiceiul de a scrie sau de a dicta obsertii la mult timp dupa ce examinarea a luat sfarsit. indemanarea in diagnosticul fizic se obtine prin experienta, dar nu este simpla tehnica ce duce la succese in obtinerea semnelor. Detectarea cator petesii rare, a unui slab suflu diastolic sau a unei mici formatiuni in
abdomen nu este o problema de ochi sau urechi cu
acuitate mai mare sau de degete mai sensibile, ci de o minte atenta la aceste semne. indemanarea in diagnosticul fizic reflecta mai mult un mod de a gandi decat o tehnica manuala. Semnele fizice sunt susceptibile la modificari. Numai faptul ca examinarea duce la constatari normale nu garanteaza ca la fel fi si in cazul examinarilor ulterioare. Tot astfel, constatarile anormale ale examenului pot disparea pe parcursul bolii. Este important prin urmare sa se repete examenul fizic atat de des pe cat o cere contextul clinic.
