mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Reglarea neuroendocrina si afectiunile hipofizei anterioare si ale hipotalamusului
Index » Endocrinologie si metabolism » Reglarea neuroendocrina si afectiunile hipofizei anterioare si ale hipotalamusului
» Hormonul de crestere

Hormonul de crestere







FIZIOLOGIE Hormonul de crestere (GH, somatotropina) este secretat de catre celulele somatotrope, care alcatuiesc peste 50% din celulele hipofizei anterioare. Hipofiza normala contine 3-5 mg GH si secreta 500-875 Lig GH pe zi. Hormonul de crestere are in proportie de 85% o structura identica cu hormonul lactogen placentar (hPL, somatonanotropina corio-nica). Genele pentru GH si hPL sunt situate pe cromozomul 17 si se pare ca provin prin duplicatie genica. Hormonul de crestere uman este alcatuit dintr-un singur lant polipeptidic cu 191 aminoacizi (cu greutatea moleculara de 22.000 Da) si contine doua legaturi disulfurice; el provine dintr-o molecula precursoare mai mare (28.000 Da). Prin clivare alternativa a acestui precursor rezulta o molecula de GH de 22 kDa, cu activitate biologica si imunologica redusa. GH este depozitat in granulele citoplasmei sub forma polimerica, cu o greutate moleculara mare. O alta forma de GH (GH-V) se gaseste in placenta, este forma dominanta de GH circulant in al treilea trimestru de sarcina, fiind un puternic somatogen.In circulatie exista multiple forme de GH. Forma dominanta este un monomer (cu greutatea moleculara de 22 kDa), insa sunt prezente si forme mai mari, oligomerice (de exemplu forma de GH "mare\" de 44.000 Da) si forme mici (20 kDa). Toate aceste variante alcatuiesc concentratia totala de GH circulant. Cateva proteine de legare a GH contribuie la hetero-genitatea formelor de GH circulant. Proteina de transport cu afinitate crescuta pentru GH, care este specifica pentru forma de GH cu 22 kDa, pare a fi produsa prin clivajul domeniului extracelular al receptorului GH. O alta proteina transportoare, cu afinitate mai redusa, leaga si forma activa, de 22 kDa si pe cea inactiva, de 20 kDa.


Este caracteristica eliberarea pulsatila de GH. Nilul circulant este foarte mic in majoritatea zilei, dar acest nil de baza este punctat de 4-8 cresteri marcate, care apar dupa masa sau efort, in timpul somnului cu unde lente sau fara o cauza aparenta. Timpul de injumatatire in plasma este de 20-30 de minute. Secretia de GH este scazuta la sugari, putin mai mare in timpul copilariei si creste puternic in timpul pubertatii. Secretia de GH este mai scazuta la adulti decat la puberi. Dupa deceniul al treilea se produce o scadere progresiva a secretiei de GH (variabila individual).
Hormonul de crestere este necesar pentru cresterea normala in inaltime. Deficitul de GH determina nanismul; excesul de GH (inaintea inchiderii epifizelor) determina gigantismul. Se pare ca GH nu este principalul stimulator direct al cresterii, ci mai curand actioneaza indirect prin stimularea formarii altor hormoni. Acesti factori, numiti somatomedine (SMs, hormoni mediati de somatotropina) sau factori de crestere insulin-like (IGF), sunt dependenti de GH si sunt responsabili de stimularea cresterii ( modulul 329). IGF-I (denumita curent somatomedina C), cea mai importanta somatomedina pentru cresterea postnatala, este produsa de ficat, condrocite, rinichi, muschi, hipofiza si tractul gastrointestinal. Ficatul este sursa majora de IGF-I circulant. IGF-I este o proteina bazica (7600 Da), care circula legata de 6 transportoare a IGF distincte (IGF-BPs). IGF-BP3 este proteina majora de transport si este dependenta de hormonul de crestere. Efectul net al proteinelor transportoare este cresterea timpului de injumatatire al IGF-I circulante de la 3 la 18 ore, ativ cu timpul de injumatatire de 20-30 minute al hormonului liber. Rolul specific al IGF-BPs in reglarea actiunii IGF este in curs de instigare. Sinteza locala de IGF-I/SM-C, in special la nilul osului, poate juca un rol important in crestere prin efectele sale paracrine.
IGF-I are o structura similara cu proinsulina si exercita unele actiuni insulin-like. Mai mult, GH este un factor trofic pentru secretia insulinei, facilitand eliberarea ei ca raspuns la diferiti secretagogi; persoanele cu deficit de GH prezinta scaderea eliberarii de insulina la stimulare prin glucoza. Insulina poate fi astfel considerata o somatomedina.In timpul perioadei prenatale si neonatale, cresterea se realizeaza independent de GH, la copin cu deficit de GH, proniti din mame cu deficit de GH talia fiind normala. Totusi, nilul de IGF-I este ridicat in timpul sarcinii; concentratia este corelata cu cea a hPL, care poate regla productia de IGF-I. Nilul de IGF-I la nastere este mai scazut decat la adulti si creste progresiv in copilarie, pentru a ajunge la 8-l0 ani la aceeasi valoare ca la adulti. Nilul de IGF-I este influentat de starea de nutritie, scazand in malnutritie. Cresterea concentratiei serice de IGF-I se produce in timpul pubertatii, probabil datorita accelerarii cresterii la pubertate.
Desi concentratia de IGF-I se coreleaza cu cresterea liniara, aceasta relatie este imprecisa, deci GH poate aa efect direct asupra cresterii sau poate determina producerea de somatomedina in celulele tinta.
Hormonul de crestere are si alte efecte asupra meolismului, inclusiv stimularea incorporarii aminoacizilor in proteine. Desi majoritatea acestor efecte sunt mediate de IGF, GH poate stimula direct captarea aminoacizilor in anumite tesuturi. Unii aminoacizi, de exemplu arginina, sunt stimulatori potenti ai eliberarii GH.
Hormonul de crestere poate actiona ca un antagonist al insulinei, inhiband captarea tisulara a glucozei. Pacientii cu deficit de GH sunt predispusi la hipoglicemie indusa de insulina, iar pacientii cu exces de GH dezvolta rezistenta la insulina. GH este unul dintre hormonii de contrareglare care ajuta la resilirea glicemiei normale ( modulul 335). Hipoglicemia este un stimul puternic al eliberarii GH si o crestere rapida a glicemiei inhiba eliberarea GH. Paradoxal, pacientii cu diabet zaharat de tip I au concentratii crescute de GH. GH creste eliberarea acizilor grasi liberi din adipocite. Absenta acestui efect poate fi responsabila pentru aspectul infiltrat ("puhav\") al copilului cu deficit de GH si de procentul mare de tesut adipos la adultii cu deficit de GH. Cresterea concentratiei serice a acizilor grasi liberi tinde sa aplatizeze eliberarea GH. GH are o actiune opusa insulinei asupra captarii glucozei si eliberarii acizilor grasi si completeaza actiunea anabolizanta a acesteia asupra captarii aminoacizilor.


Hormonul de crestere este controlat printr-o dubla reglare hipotalamica (elul 328-3). Secretia este stimulata de catre hormonul eliberator al hormonului de crestere (GHRH, soma-tocrinina) si este inhibata de catre hormonul inhibitor al eliberarii hormonului de crestere (somatostatina, factorul inhibitor al eliberarii somatotropinei, SRIF). GHRH pare a juca cel mai important rol, sectionarea tijei hipofizare determinand eliberarea insuficienta a GH. Desi neuronii ce sintetizeaza GHRH si somatostatina sunt diferiti, ei au interconexiuni reciproce.
Hormonul eliberator al hormonului de crestere Hormonul eliberator al hormonului de crestere (GHRH) are 44 aminoacizi, pentru a-si exercita efectul fiind necesari 29. GHRH apartine aceleiasi familii de substante care include si secretina, glucagonul, peptidul intestinal vasoactiv (VIP) si peptidul inhibitor gastric (GIP). Nucleul arcuat al hipotalamusului este regiunea principala de productie a GHRH, desi exista cativa neuroni producatori de GHRH si in nucleul ntromedial. Axonii ce contin peptidul se proiecteaza in zona eminentei mediane si se termina la nilul vaselor porte. GHRH este prezent, de asemenea, in mucoasa intestinului subtire.
Receptorul GHRH este un receptor transmembrator cuplat cu proteina G, iar GHRH stimuleaza atat transcriptia genei GH, cat si sinteza si eliberarea GH, efecte mediate de cAMP (adenozin monofosfat ciclic). Administrarea intranoasa a GHRH (0,1-3,3 Hg/kg corp) produce un varf secretor al GH la 30-60 minute, cu renire la secretia de baza dupa 2-3 ore (ura 328-5)
Somatostatina Somatostatina, un tetradecapeptid ciclic, este hormonul cu cea mai larga distributie dintre hormonii eliberatori hipotalamici. Sursele primare hipotalamice sunt regiunile perintriculara si preoptica mediana ale hipotalamusului anterior. Somatostatina se gaseste in granulatiile neurosecretorii ale axonilor care se termina in eminenta mediana. Pe langa functionarea saca hormon, somatostatina este sintetizata si distribuita in creier, fiind utilizata ca neurotransmitator in multe regiuni, inclusiv maduva spinarii, trunchiul cerebral si cortex. De asemenea, somatostatina este prezenta la nilul tractului gastro intestinal si al altor organe. Celulele secretoare de somatostatina (celulele D) din insulele pancreatice participa la reglarea secretiei de insulina si glucagon, fiind o exemplificare a reglarii de tip paracrin a acestui hormon ( modulul 334). Somatostatina actioneaza printr-o familie de cel putin 5 receptori membranari cuplati cu proteina G, care utilizeaza mai multe cai diferite ale mesagerilor secundari.

Somatostatina este produsa prin prelucrarea unei molecule precursoare cu dimensiuni mai mari si se gaseste sub doua forme: cu 28 si cu 14 aminoacizi. Somatostatina cu 28 aminoacizi are un timp de irijumatatire mai mare si este un inhibitor mai puternic al secretiei GH, TSH si insulinei. Somatostatina cu 14 aminoacizi este forma cea mai abundenta, dar are o activitate inhibitorie mai mica asupra GH. Are o afinitate mai mare pentru receptorii hipotalamici si corticali, avand o capacitate mai mare de inhibare a eliberarii glucagonului, de scadere a debitului sanguin shnic, amotilitatii intestinale si a secretiei gastrice exocrine. Analogii somatostatinei sunt eficienti in tratamentul acromegaliei, adeno-amelor hipofizare secretante de TSH, tumorilor pancreatice secretarii, sindromului carcinoid si al altor afectiuni.


Somatostatina inhiba secretia GH si scade raspunsul GH la substantele stimulante ale secretiei, fara a modifica nilul ARNm al GH. De asemenea, somatostatina determina scaderea TSH-ului seric la indivizi normali sau hipotiroidieni si scade eliberarea TSH-ului ca raspuns la TRH. Somatostatina mediaza probabil hipotiroidia secundara care poate aparea la copin cu deficit de GH, tratati cu GH. Somatostatina nu are un efect semnificativ asupra eliberarii prolactinei, gonadotropinelor sau ACTH-ului la subiectii normali, dar poate diminua concentratia de ACTH la pacientii cu sindrom Nelson. Somato-statinoamele sunt celule pancreatice, insulare, rare sau tumori duodenale care secreta somatostatina ( modulul 95).
Eliberarea hormonului de crestere se afla sub un control fiziologic complex ( elul 328-3). Diferiti mediatori actioneaza prin intermediul GHRH si al somatostatinei. IGF-I are un efect feedback important asupra secretiei GH. O concentratie crescuta de IGF-I inhiba eliberarea GH prin cresterea sintezei de somatostatina si printr-un efect direct asupra hipofizei. O scadere a concentratiei IGF-I, de exemplu in inanitie, determina o crestere compensatorie a eliberarii GH.


Anumiti neurotransmitatori influenteaza eliberarea GH:

1. Agonistii a-adrenergici, precum clonidina, stimuleaza eliberarea de GHRH si GH, un efect mediat, probabil, prin intermediul scaderii secretiei hipotalamice somatostatinei. Unii stimuli ai eliberarii GH, cum sunt hipoglicemia determinata de insulina, galanina si efortul, actioneaza prin mecanism a-adrenergic. |3-blocantii potenteaza efectul stimulator al clonidinei (si al altor agenti) asupra GH. Blocantii a2 adre-nergici, cum ar fi yohimbina, scad eliberarea GH.
2. Stimularea receptorilor muscarinici colinergici, de exemplu cu inhibitori de acetilcolinesteraza, faciliteaza eliberarea de GH si se crede ca acest efect este datorat, de asemenea, si inhibarii eliberarii somatostatinei. Inducerea eliberarii de GH de catre arginina, glucagon sau somn este inhibata de antagonistii receptorilor muscarinici. Atropina este cel mai eficient agent blocant al eliberarii GH, mediata de peptidele opioide.
3. Administrarea orala de precursori sau agonisti dopaminici care trarseaza bariera, cum ar fi levodopa, apomorfina sau bromocriptina, determina cresterea nilului seric al GH. Desi aceste substante pot fi folosite pentru a testa secretia adecvata de GH (asa numita rezerva de GH), mecanismul stimularii dopaminice ramane controrsat; probabil ca este mediat de GHRH. Agonistii dopaminei pot inhiba eliberarea GH de la nilul adenoamelor secretante de hormon de crestere.
4. Desi agonistii serotoninici stimuleaza eliberarea de GH, rolul serotoninei in reglarea fiziologica a GH este nesigur.
Obezitatea reduce raspunsul GH la stimuli multipli, chiar la GHRH. Prin scaderea in greutate se resileste dinamica normala a GH. in mod contrar, persoanele malnutrite, inclusiv femeile cu anorexie nervoasa, au deseori un nil crescut de secretie a GH si al concentratiei sale plasmatice, partial ca rezultat al scaderii nilului seric de IGF-I posibil ca urmare a rezistentei la GH la nil celular. Administrarea orala a glucozei scade concentratia serica a GH si raspunsul GH la actiunea GHRH. De asemenea, arginina stimuleaza eliberarea GH prin inhibarea eliberarii somatostatinei. Atat secretia bazala de GH, cat si cea stimulata sunt reduse la pacientii cu depresie majora. Anumiti hormoni influenteaza eliberarea GH. Multi factori care stimuleaza eliberarea GH au un efect mai mare la femei decat la barbati, efect mediat de estrogeni. Totusi, administrarea de androgeni la baietii prepuberi creste eliberarea de GH. Pentru testarea rezeri de GH la copii, poate fi necesara administrarea de estrogeni in scopul silirii eliberarii corespunzatoare a GH. Desi estrogenul creste concentratia de GH, el scade efectul sau biologic prin blocarea sintezei IGF-I. Acest efect este similar cu efectul estrogenului asupra prolactinei, sinteza fiind stimulata, dar actiunea ei asupra lactatiei fiind inhibata. Administrarea cronica a glucocorticoizilor inhiba eliberarea GH si poate inhiba si actiunea somatomedinei, determinand inhibarea cresterii la copii. Administrarea acuta a glucocorticoizilor stimuleaza eliberarea GH, raspunsul fiind redus sau absent la obezi. Deficitul de ACTH si TSH se poate asocia cu un deficit rersibil de GH. Peptidul eliberator al GH (GHRP) este un hexapeptid sintetic, care stimuleaza eliberarea GH de catre hipofiza, fara a interactiona cu GHRH sau cu receptorii opioizi. Potentialul terapeutic al acestui peptid este inca in studiu.



Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Endocrinologie si metabolism:


 
Fa-te cunoscut! invitatie-1
Invitatie Online - promoveaza produse medicale invitatie-2

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

invitatie-3
vizitatorii nostri pot fi clientii tai