Hipertiroidismul nu este in mod obisnuit o afectiune determinata de excesul de TSH. Totusi, au fost diferentiate doua tipuri de hipertiroidism mediat de TSH.
Tumorile hipofizare Acestea sunt de obicei macroade-noame cu secretie autonoma de TSH, care nu raspunde la actiunea inhibitorie a hormonilor tiroidieni sau la actiunea stimulativa a TRH. Pacientii cu acest tip de
tumori par sa prezinte boala Gras, cu niluri inalte de tiroxina libera si
gusa difuza, cu radioiodocaptare mare. Totusi, acesti pacienti nu prezinta modificarile oculare si tegumentare ale bolii Gras si nu prezinta nilurile supresi ale TSH. O caracteristica a acestor tumori este supraproductia de subunitati a ale hormonului glicoproteic (TSH a), cu un raport molar intre nilul seric de TSH a si TSH normal de peste 1:1. Subunitatea a libera poate fi un marker tumoral important, diferentiindu-se de subunitatea a normala prin faptul ca unul dintre aminoacizii sai este blocat de un glucid si astfel nu se poate combina cu subunitatile |3. Aceste tumori pot produce si alti
hormoni hipofizari in afara TSH, cel mai frecnt GH. La unii pacienti, nilul TSH se afla in limite normale; se presupune ca bioacti-vitatea crescuta a TSH explica hipertiroidia la acesti pacienti. Terapia consta, in general, in rezectie chirurgicala transsfenoidala a tumorii, dar controlul hipertiroidismului poate necesita iod radioactiv sau medicamente antitiroidiene. Octreotidul poate scadea nilul TSH cand indepartarea completa a tumorii nu este posibila.
Rezistenta hipofizei la actiunea hormonilor tiroidieni
In aceasta situatie,
hormonii tiroidieni nu inhiba adecvat secretia de TSH in absenta unui adenom hipofizar. Secretia de TSH nefiind inhibata, nilul TSH creste si rezulta o productie excesiva de hormoni tiroidieni. Tesuturile periferice nu sunt rezistente la actiunea hormonilor tiroidieni, si astfel se produce hipertiroidism clinic. Rezistenta hipofizei la actiunea hormonilor tiroidieni nu este completa; astfel, secretia TSH poate fi inhibata prin concentratii crescute de hormoni tiroidieni si stimulata de TRH; bromocriptina si octreotidul pot normaliza nilul TSH. Rezistenta hipofizara este de obicei diagnosticata dupa excizia tiroidei, cand nilul TSH nu revine la valorile normale prin utilizarea unor doze terapeutice de hormoni tiroidieni. Totusi, dupa tratarea hipertiroidiei, rezistenta hipofizara nu are consecinte clinice, desi determinarea TSH nu poate fi utilizata pentru monitorizarea adecvata a terapiei de substitutie hormonala. La unii pacienti, defectul molecular la nilul receptorului |3 al hormonului
tiroidian este acelasi ca si in cazul rezistentei generalizate la hormonii tiroidieni ( modulul 331).
