BIOCHIMIE SI FIZIOLOGIE Ocitocina, un non-apeptid care difera prin doi aminoacizi de sopresina, este produsa in corpurile celulare ale nucleului paraventricular si, in cantitati mai reduse, in nucleul supraoptic. Este sintetizata si transportata in granulatii neurosecretorii prin axonii neuronali la neurohipofiza, unde este depozitata sau eliberata, impreuna cu neurofizina ocitocin specifica. Eliberarea ocitocinei este stimulata prin impulsuri nervoase de la nivelul hipotalamusului, care determina depolarizarea terminatiilor neurosecretoare ale hipofizei posterioare si consecutiv eliberarea ocitocinei printr-un proces dependent de calciu, similar cu mecanismul eliberarii sopresinei. Estrogenii stimuleaza eliberarea ocitocinei si a neurofizinei sale. Secretia ocitocinei, ca si cea a sopresinei, este inhibata de etanol. Unii stimuli, precum durerea, determina eliberarea simultana a ocitocinei si sopresinei, insa cei mai multi stimuli determina eliberarea independenta a celor doi hormoni. Ocitocina este eliberata in timpul suptului, in timp ce sopresina este eliberata in cantitati mult mai mari decat ocitocina in prezenta unui stimul osmotic sau in hemoragii. Manevrarea sau distensia tractului genital feminin, produsa artificial sau in timpul sarcinii, este un stimul mai eficient pentru eliberarea ocitocinei decat suptul.
Ocitocina actioneaza asupra membranelor celulelor mio-metriale si mioepiteliale, determinand cresterea fortei de contractie. Sensibilitatea miometrului la ocitocina creste in timpul sarcinii, fiind probabil un rol al ocitocinei in initierea si mentinerea traliului. Ocitocina poate avea rol in supravietuirea fatului, deoarece poate grabi stadiile finale ale
nasterii si poate scadea riscul de anoxie. Ocitocina are actiune contractila asupra miometrului postpartum si asupra celulelor mioepiteliale ale alveolelor mamare, determinand ejectia laptelui din celulele secretoare la nivelul mamelonului. La om, ocitocina este de 100 de ori mai puternica decat sopresina in actiunea de ejectie a laptelui. Dimpotri potenta antidiuretica a ocitocinei este de 200 de ori mai mica decat cea a sopresinei. Probabil ca ocitocina nu are alte efecte fiziologice semnificative in afara celor de la nivelul uterului si glandei mamare.
Un miligram de preparat purificat de ocitocina contine 450 UI de hormon, iar cantitatea de ocitocina din
hipofiza posterioara este similara cu cea de sopresina. Chiar daca nu se cunoaste nici un rol al ocitocinei la barbati, lobul neural al barbatului depoziteaza ocitocina in cantitati similare cu cele de la femeie. Concentratia plasmatica a ocitocinei atat la femei cat si la barbati are cresteri episodice, cu lori cuprinse intre 1-4 pmol/1 (1,25-5 ng/1), insa fara riatii diurne. La femeile normale se produce o crestere a concentratiei plasmatice a ocitocinei la jumatatea ciclului menstrual, de la lori preovulatorii de aproximativ 2 pmol/1 (2,5 ng/1) pana la lori maxime de 4-8 pmol/1 (5-l0 ng/1) in momentul ovulatiei. In timpul traliului, ocitocina plasmatica creste si apoi scade rapid la lorile prepartum, dupa nastere. in timpul suptului, concentratia plasmatica a ocitocinei mamei este de obicei de aproximativ 10-20 pmol/1 (12-25 ng/1). Timpul de injumatatire al ocitocinei in plasma este de aproximativ 3-5 minute. Eliminarea ocitocinei din circulatie se face in cea mai mare parte prin ficat si rinichi, desi se poate face si prin
uter sau glandele mamare.
UTILIZAREA CLINICA A OCITOCINEI
Utilizarea clinica a ocitocinei este limitata la inducerea traliului, controlulhemoragiei consecutive unui
avort incomplet sau unui chiuretaj si la tratamentul unei
tulburari in ejectia laptelui. Pentru discutarea utilizarii ocitocinei in obstetrica, cititorul consulta carti de specialitate. Ocitocina trebuie folosita cu atentie, deoarece poate determina ruptura uterina si moarte fetala. Actiunea antidiuretica a ocitocinei poate fi obtinuta prin administrarea unei singure doze intravenoase de 100 mU. Efectul antidiuretic maxim se obtine cu doze de 40-50 mU/min. Desi utilizarea a 10-40 de unitati de ocitocina pe litru de lichid administrat intravenos este frecventa in practica obstetri-cala, se poate produce
intoxicatie cu apa. Actiunea sodila-tatoare a ocitocinei poate determina hipotensiune, tahicardie,
aritmii si moarte subita la pacientele cu afectiuni cardiace. Anestezicele pot modifica raspunsul cardioscular la ocitocina. De exemplu, la pacientii sub anestezie cu ciclopropan, ocitocina determina hipotensiune mai mare si tahicardie mai redusa fata de subiectii neanesteziati. Efectul sodilatator al ocitocinei poate fi blocat de sopresina.
