Pornind de la faptul ca, comportamentul uman, in special cel sexual, este extrem de dificil de schimbat, cea mai buna speranta pentru prevenirea intinderii infectiei HIV ramane aparitia unui vaccin sigur si eficient. Aceasta
sarcina este foarte dificila din mai multe motive, inclusiv gradul mare de variabilitate a virusului, faptul ca infectia poate fi transmisa prin virus izolat sau asociat cu celule si astfel este nevoie de dezvoltarea unei imunitati mucoase efective. Faptul ca unii indivizi infectati HIV sunt non-progresivi de lunga durata ( mai sus), ca si acela ca unii indivizi au ramas neinfectati in ciuda expunerilor multiple la virus sugereaza ca exista elemente protectoare ale unui raspuns imun specific-HIV in plus, studii folosind modele animale au avut rezultate incurajatoare, sugerand ca este posibila dezvoltarea unui vaccin anti-HIV. Trebuie subliniat ca in timp ce idealul unui vaccin HIV este de a preveni infectia, un vaccin care nu previne neaparat infectia dar, dupa ce persoana se infecteaza, altereaza semnificativ cursul bolii si infectivitatea sa poate avea un impact major nu numai asupra persoanei in speta, dar si asupra raspandirii infectiei in comunitate.
Studiile preclinice in domeniul dezvoltarii vaccinului au fost mult facilitate de folosirea modelelor animale pentru
infectiile lentivirale. Poate cel mai util model a fost cel ce a folosit efectele virusului imunodeficientei simiene (SIV) asupra maimutelor rhesus. SIV, un lentivirus care este foarte apropiat de HIV-2 si difera de HIV-l prin faptul ca ii lipseste gena vpu si contine gena vpx, determina o infectie acuta ce conduce la imunodeficienta, infectii oportuniste si exitus, atunci cand e administrat la animale sensibile. Studiile pe numeroase grupuri au demonstrat clar ca infectia poate fi prevenita prin imunizarea anterioara a animalelor cu alt virus inactiv, virusul recombinat pentru vaccin exprimand capsula SIV, urmata de o imunizare de rapel cu proteina recombinata sau virus atenuat prin pierderea genei nef. Chiar si in alte studii, utilizand antigene care nu confera protectie la infectie, cursul clinic consecutiv infectiei pare diminuat. De notat este faptul ca in aceste studii, care demonstreaza protectia, nu a fost intotdeauna evident ce componente ale raspunsului imun confereau protectia. De fapt, in unele studii cu virus inactivat, s-a aratat ca elementele de protectie totala ale raspunsului imun nu au fost directionate catre componentele genomului viral, ci catre componentele celulare folosite in cresterea virala (componente celulare preluate de anvelopa virala in momentul inmuguririi la suprafata celulei). Aceste date sugereaza ca
anticorpii impotriva unor anumite proteine celulare de suprafata care participa la legarea SIV pot furniza o excelenta protectie impotriva infectiei, ipoteza care a fost sustinuta in studiile asupra maimutelor imunizate CD4. Deoarece studiile privind protectia conferita de virusul vaccinai recombinat, ce-si exprima capsula si rapeluri cu capsula recombinata, determina un raspuns imun potential protector fata de capsula, exista inca multe de invatat in legatura cu corelatiile imunitare implicate in protectia impotriva infectiei sau/si bolii.
Cel mai potrivit model animal pentru studierea infectiei HIV este cimpanzeul. Totusi, studiile sunt dificile deoarece cimpanzeii sunt scumpi, sunt specii in pericol si cu toate ca pot fi infectati cu HIV, ei nu dezvolta boala in cursul a 10 ani de observatie. Astfel, fara o vaccinare care sa previna infectia in acest model, impactul asupra progresiunii bolii nu poate fi evaluat. Cu toate acestea, cel mai recent, s-a practicat imunizarea cimpanzeilor fie cu virusul intreg inactivat, urmata de rapeluri cu proteine fie cu peptide sau cu proteinele capsulei recombinate observandu-se aparitia protectiei impotriva infectiei cu HIV-l. Aceste date de la modelele animale sugereaza fezabilitatea inducerii cel putin a unei protectii partiale impotriva infectiei HIV la oameni prin intermediul vaccinurilor.In timp ce se asteapta semnale clare de la cercetarile preclinice pe animale, studiile clinice ale vaccinurilor au inceput deja la oameni. in aceasta idee s-a demonstrat ca atat proteinele capsulei recombinate, cat si virusurile vaccinate recombinate, ce exprima un numar de proteine HIV sunt sigure si imuno-genice la voluntarii sanatosi neinfectati. Unele dintre aceste
vaccinuri au fost de asemenea testate ca forme de imunoterapie activa la pacientii care sunt deja infectati. Diferitele strategii de vacinare au dus la diferite raspunsuri imune.Vaccinurile cu virus viu, precum si
vaccinurile ADN sunt strategii in care vaccinul este produs in interiorul celulei umane. Aceste tipuri de vaccinuri tenteaza o stimulare a activitatii celulelor T citolitice. Proteinele recombinante sau vaccinurile cu virus omorat tenteaza stimularea raspunsului anticorpic. O combinatie a acestor strategii cauta sa obtina ambele beneficii. in prezent se poate spune, cu un anumit grad de certitudine, ca oamenii pot fi imunizati in siguranta la mai multe antigene HIV si e doar o chestiune de timp pana cand unul sau mai multe vaccinuri candidate vor fi testate in studii, in ceea ce priveste eficienta lor. Este clar totusi ca vor trece mai multi ani de studii clinice pana se va sili eficacitatea sau ineficacitatea candidatelor la titlul de "Vaccinul anti-HI".
