Separarea steroizilor suprarenalieni in glucocorticoizi si mineralocorticoizi este arbitrara, deoarece cei mai multi glucocorticoizi au si proprietati de tip mineralocorticod. Termenul descriptiv de glucocorticoizi este aplicat acelor steroizi ai suprarenalei cu actiune predominanta asupra meolismului intermediar. Principalul glucocorticoid este cortizolul (hidrocortizon). Efectul asupra meolismului intermediar este mediat de receptorii tip II pentru glucocorticoizi. Actiunile fiziologice ale glucocorticoizilor includ reglarea meolismului proteinelor, glucidelor, lipidelor si acizilor nucleici. Glucocorticoizii cresc nivelul sanguin al glucozei actionand ca antagonisti insulinici si prin inhibarea secretiei insulinei, inhiband astfel preluarea glucozei de catre tesuturile periferice si stimuland sinteza hepatica a glucozei (gluconeogeneza) si cresterea rezervelor hepatice de glicogen. Actiunile asupra meolismului proteic constau in general dintr-un efect caolic, cu o crestere a meolizarii proteinelor si a excretiei de azot. Aceste actiuni sunt explicate in mare parte prin mobilizarea aminoacizilor precursori ai glicogenului din structurile periferice de sustinere, cum ar fi oasele, tegumentul, muschii si tesutul conjunctiv, ca urmare a degradarii proteinelor, inhibarii sintezei proteice si a acumularii de aminoacizi. Hiperaminoacidemia faciliteaza de asemenea gluconeogeneza prin stimularea secretiei de glucagon. Gluco-corticoizii actioneaza direct asupra ficatului, stimuland sinteza unor enzime, cum ar fi tirozin amino-transferaza si triptofan-pirolaza. Glucocorticoizii inhiba sinteza acizilor nucleici in majoritatea tesuturilor organismului, insa in ficat sinteza ARN-ului este stimulata. Glucocorticoizii controleaza mobilizarea acizilor grasi prin cresterea actirii lipazei celulare prin intermediul hormonilor ce mobilizeaza
lipidele (de exemplu, catecolaminele si peptidele hipofizare).
Actiunile cortizolului asupra proteinelor si asupra tesutului adipos riaza in regiuni diferite ale corpului. De exemplu, doze farmacologice de cortizol pot realiza depletia matricei proteice a coloanei vertebrale (os spongios), insa oasele lungi (oase compacte) sunt afectate foarte putin; masa tesutului adipos periferic scade, in timp ce la nivel abdominal si interscapular grasimile se pot acumula.
Glucocorticoizii au proprietati antiinflamatorii, care sunt probabil datorate actiunii lor asupra microscularizatiei, ca si efectului de supresie a citokinelor inflamatorii. In acest sens, glucocorticoizii moduleaza raspunsul imun prin intermediul asa-numitului ax imuno-suprarenal. Acest "circuit\" este un mecanism prin care starile de stress, cum ar fi sepsisul, cresc secretia hormonala suprarenala si, in schimb, nivelurile crescute de cortizon suprima raspunsul imun. Cortizolul mentine reactivitatea sculara normala la factorii soconstrictori circulanti si se opune cresterii permeabilitatii capilare caracteristica inflamatiei acute. Glucocorticoizii produc leucocitoza, datorita eliberarii celulelor mature din madu osoasa, precum si datorita inhibarii trecerii lor prin peretele capilar. Glucocorticoizii produc o scadere a eozinofilelor circulante si a limfo-citelor, in special a celulelor T. Acest mecanism se produce prin redistribuirea celulelor din circulatie spre alte timente. De aceea cortizolul altereaza
imunitatea mediata celular. De asemenea, glucocorticoizii inhiba productia si actiunea mediatorilor locali ai inflamatiei, ca limfokinele si prosta-glandinele. Aceste actiuni se produc prin intermediul receptorilor pentru glucocorticoizi de tip II, iar efectele sunt blocate de catre inhibitori ai sintezei ARN-ului si proteinelor. Glucocorticoizii inhiba actiunea si productia de
interferon de catre limfocitele T si productia de IL-l si IL-6 de catre macrofage. Actiunea antipiretica a glucocorticoizilor poate fi explicata prin efectul asupra IL-l, care este se pare un pirogen endogen. Glucocorticoizii inhiba si productia de factor de maturare al limfocitelor T (IL-2) de catre limfocitele T. De asemenea, inhiba actirea macrofagelor si antagonizeaza actiunea factorului de inhibare a migrarii (MIF), ducand la reducerea aderentei macrofagelor de endoteliul scular. Glucocorticoizii inhiba productia de prostaglandine si leucotriene prin inhibarea activitatii fosfolipazei A2, blocand astfel eliberarea de acid arahidonic din fosfolipide. In sfarsit, glucocorticoizii inhiba producerea si actiunile inflamatorii induse de bradikinina, factorul actitor al plachetelor si de serotonina. Probabil ca numai la doze farmacologice productia de
anticorpi este redusa si membrana lizozomala se silizeaza, ultimul efect supresand eliberarea de hidrolaze acide.
Nivelul de cortizol raspunde in cate minute la o serie de stressuri fizice (traumatism, interventii chirurgicale, efort fizic), psihice (anxietate, depresie) sau fiziologice (hipoglicemie, febra). Motivele pentru care nivelul ridicat de glucocorticoizi protejeaza organismul in conditii de stress nu au fost inca intelese, insa in absenta glucocorticoizilor aceste stressuri pot determina hipotensiune arteriala, soc si moarte. Din aceste motive, la persoanele cu
insuficienta suprarenaliana, dozele de glucocorticoizi trebuie crescute pe durata stressului.
Cortizolul are un efect major asupra timentului hidric al organismului. El contribuie la reglarea volumului de lichid extracelular prin intarzierea migrarii apei in celule si prin promorea excretiei
renale de apa, ultimul efect fiind mediat prin supresia secretiei de sopresina, prin cresterea ratei de filtrare glomerulara si printr-o actiune directa asupra tubului renal. Consecinta acestor efecte este prevenirea intoxicatiei cu apa prin cresterea clearance-ului apei fara solti. Glucocorticoizii au si slabe proprietati asemanatoare mineralo-corticoizilor, doze crescute determinand reabsorbtie tubulara renala de sodiu si cresterea excretiei
urinare de potasiu. Ei pot influenta si comportamentul; pot aparea
tulburari emotionale atat prin exces, cat si prin deficit cortizolic. in sfarsit, cortizolul inhiba secretia hipofizara a POMC si a peptidelor derite din aceasta molecula precursoare (ACTH, |3-endorfina si (3-lipotropina), ca si secretia hipotalamica de CRH si sopresina.
