Renina este o enzima proteolitica sintetizata si depozitata in granulatiile celulelor juxtaglomerulare ce inconjoara arteriolele aferente ale glomerulilor renali. Renina se gaseste atat sub forma activa, cat si sub forma inactiva. Nu este clar daca forma inactiva este un precursor ("prorenina\") sau este un produs format dupa eliberare. Aparatul juxtaglo-merular este alcatuit din celulele juxtaglomerulare si din celulele maculei densa. Renina actioneaza pe substratul primar, angioten-sinogen (o a2-globulina circulanta sintetizata in ficat), formand un decapeptid, angiotensina I (ura 332-5). Apoi, angiotensina
1 este transformata enzimatic de catre enzima de conrsie a angiotensinei, prezenta in multe tesuturi (in special in endoteliul vascular pulmonar), intr-un octapeptid - angiotensina II - prin separarea celor doi aminoacizi C-terminali. Angiotensina II este un agent presor puternic si isi desfasoara activitatea printr-un efect direct asupra muschilor netezi arteriolari. in plus, angiotensina II stimuleaza productia de aldosteron in zona glomerulara a corticosuprarenalei; un heptapeptid, angiotensina III, poate stimula de asemenea productia de aldosteron. Cele doua clase majore de receptori ai angiotensinei sunt denumite ATI si AT2; ATI poate exista sub forma a doua subtipuri, oc si 0. Cele mai multe din efectele angiotensinei II si III sunt mediate de receptorul ATI. Angiotensinazele inactiaza rapid angiotensina II (timp de injumatatire de aproximativ 1 minut), in timp ce timpul de injumatatire al reninei este mai mare (10-20 minute). in afara reninei si angiotensinei circulante, multe tesuturi au un sistem renina-angiotensina local si au capacitatea de a produce angiotensina II. Acestea sunt: uterul, placenta, tesutul vascular, cordul, creierul si in special corticosuprarenala si rinichiul. Desi rolul angiotensinei II generate local nu este silit, ea poate fi implicata in cresterea si modularea activitatii corticosuprarenalei si muschilor netezi din peretii vaselor sanguine.
Eliberarea renala a reninei este controlata de patru factori interdependenti, iar cantitatea de renina eliberata reflecta efectul combinat al celor patru factori. Celulele juxtaglomerulare,
care sunt celule mioepiteliale specializate, ce inconjoara arteriolele aferente, actioneaza ca traductori presionali in miniatura, detectand presiunea de perfuzie renala si modificand in functie de aceasta presiunea de perfuzie din arteriolele aferente. De exemplu, in conditiile reducerii volumului sangelui circulant, se produce o scadere corespunzatoare a presiunii de perfuzie
renale si, prin urmare, si a presiunii din arteriolele aferente ( ura 332-5). Aceasta modificare este perceputa de celulele juxtaglomerulare ca o reducere a tensiunii exercitate asupra peretilor arteriolelor aferente. Celulele juxtaglomerulare elibereaza apoi cantitati crescute de renina in circulatia renala. Aceasta determina formarea angiotensinei I, care este conrtita renal si periferic in angiotensina II de catre enzima de conrsie. Angiotensina II influenteaza homeostazia sodiului prin doua mecanisme principale: modifica fluxul sanguin renal pentru a mentine o rata de filtrare glomerulara constanta, schimband astfel fractia de filtrare a sodiului, si stimuleaza eliberarea aldosteronului din corticosuprarenala. Nilurile plasmatice crescute de aldosteron determina cresterea retentiei renale de sodiu, producandu-se astfel cresterea volumului de lichid extracelular, care, la randul sau, tempereaza semnalul initiator al eliberarii reninei. in acest context, sistemul renina-angio-tensina-aldosteron controleaza volumul lichidelor organismului prin modificari corespunzatoare ale hemodinamicii renale si ale transportului tubular de sodiu.
Al doilea mecanism de control al eliberarii reninei este situat in celulele maculei densa, un grup de celule epiteliale ale tubului contort distal in opozitie directa cu celulele juxtaglomerulare. Ele pot functiona ca si chemoreceptori, monitorizand incarcarea cu sodiu (sau clor) de la nilul tubilor distali, iar aceste informatii pot fi transmise celulelor juxtaglomerulare, unde se produc ajustari corespunzatoare ale eliberarii reninei. in conditiile cresterii cantitatii de sodiu filtrat ajuns la nilul maculei densa, sporirea eliberarii de renina este capabila sa scada rata de filtrare glomerulara, reducand filtrarea sodiului.
Sistemul nervos simpatic regleaza eliberarea reninei ca raspuns la pozitia ortostatica. Mecanismul este reprezentat fie de un efect direct asupra celulelor juxtaglomerulare prin cresterea activitatii adenilciclazei, fie de unul indirect asupra celulelor juxtaglomerulare sau asupra celulelor maculei densa printr-o actiune vasoconstrictoare asupra arteriolelor aferente.In sfarsit, eliberarea reninei este influentata de factori circulanti. Cresterea aportului de potasiu scade eliberarea reninei; scaderea aportului de potasiu stimuleaza eliberarea de renina. Semnificatia acestor efecte ale potasiului este neclara. Angiotensina II exercita un control feedback negativ asupra eliberarii reninei, independent de modificarile fluxului sanguin renal, ale presiunii arteriale sau ale secretiei de aldosteron. Peptidul natriuretic atrial inhiba si el eliberarea reninei. Astfel, controlul eliberarii reninei implica atat mecanisme intrarenale (receptori de presiune si macula densa), cat si mecanisme extrarenale (sistemul nervos simpatic, potasiu, angiotensina etc). Nilul uniform de secretie al reninei reflecta probabil toti acesti factori, cu predominanta mecanismelor intrarenale.
