Principala consecinta clinica a mutatiei hemoglobinei C este interactiunea acesteia cu mutatia siclemica, dand
nastere hemoglobinopatiei SC, o forma de siclemie, asa cum s-a aratat mai sus. Hemoglo-binopatia C minora este asimptomatica, iar forma majora (hemoglobinopatia CC, homozigota) determina o
anemie usoara, caracterizata prin prezenta eritrocitelor "in tinta\", turtite si uneori pliate. Uneori, se pot observa cristale intraeritrocitare caracteristice, dar diagnosticul acestei
tulburari se bazeaza pe electroforeza hemoglobinei. Un pacient cu manifestari de siclemie, care are splenomegalie si ale carui eritrocite sunt "in tinta\", are probabil boala SC (hemoglobinopatia SC).
ANOMALIILE HEMOGLOBINEI E Mutatia hemoglobinei E produce o substituire de aminoacid, 26Glu -> Lys, ca urmare a unei mutatii G -> A la nucleotidul 79 al secventei de codare din ADNc. Este o mutatie neobisnuita, prin aceea ca o parte a ARNm purtatoare a mutatiei este legata anormal, din cauza substituirii, iar din cauza imposibilitatii traducerii mesajului anormal in hemoglobina, apare un deficit marcat de globina beta. Rezultatul este ca mutatiile hemoglobinei E determina o boala de tip talasemie. Hemoglobinopatia E minora este caracterizata de prezenta celulelor "in tinta\", hipocromie, microcitoza si anemie usoara. Hemoglobinopatia E homozigota este, si ea, insotita de o anemie usoara, cu microcitoza care, de obicei, nu este asociata cu splenomegalie. Heterozigotul compus, talasemie-beta/
hemoglobina E, are o simptomatologie mai severa decat hemoglobinopatia E, splenomegalia fiind, in mod obisnuit, prezenta.
HEMOGLOBINELE INSTABILE Unele mutatii dau nastere moleculelor de hemoglobina insila, care pot sa precipite in vi, procand anemie hemolitica. Majoritatea acestor mutatii afecteaza legarea hemului de globina, sau contactele intermoleculare dintre lanturile globinice in tetramer. O singura copie a unei gene pentru hemoglobina insila este suficienta pentru a cauza boala hemolitica, aceste hemoglo-bine fiind deci mostenite ca tulburari autosomale dominante. Astfel de exemple sunt hemoglobinele Geneva si Koln. Hemoliza variaza foarte mult ca severitate si poate fi accentuata de ingestia unor medicamente "oxidative\", de tipul celor care proaca hemoliza la pacientii cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza (G6PD) ( modulul 109). Principalii agenti agresori sunt sulfamidele. La pacientii splenectomizati, se constata prezenta corpilor Heinz, particule de proteina denaturata care adera la membrana celulara.
Desi hemoglobinele insile pot fi anormale din punct de vedere electroforetic, ele sunt detectate cel mai bine prin testul de insilitate cu isopropanol. in ultimii ani, a fost identificat un sindrom de tip talasemie, mostenit ca o tulburare dominanta, care a fost numit sindrom de hemoglobina hiperin-sila. in acest caz, hemoglobina este atat de insila incat nici nu poate fi detectata in globulele rosii, diagnosticul fiind silit prin punerea in evidenta a defectului la nivelul genei pentru globina, cu ajutorul analizei ADN. Desi una singura din cele doua copii ale lantului beta este anormala, hemoglobina foarte insila afecteaza eritrocitele suficient de intens pentru a proca o anemie hemolitica severa.
HEMOGLOBINE CU AFINITATE ANORMALA PENTRU OXIGEN
Se presupune ca echilibrul nivelului de hemoglobina este mentinut cu ajutorul unui senzor pentru oxigen, care nu a fost inca identificat. in cazul in care o hemoglobina anormala leaga prea puternic oxigenul (are o afinitate prea mare pentru oxigen), acest senzor determina eliberarea unei cantitati mai mari de eritropoietina, ceea ce are drept rezultat o crestere a masei globulelor rosii. Pacientii purtatori ai unor astfel de mutatii pot ajunge suficient de policitemici incat sa necesite flebotomii periodice. Hemoglobinele cu afinitate crescuta pentru oxigen sunt, in mod obisnuit, insile, rezultand o stare de hemoliza compensata, cu un nivel normal de hemoglobina. Exemple de acest fel sunt hemoglobinele Ziirich si Yakima. in schimb, mutatiile care au drept rezultat aparitia de hemoglobine cu afinitate redusa pentru oxigen proaca o anemie usoara, care nu este, de obicei, simptomatica. Un exemplu este hemoglobina Kansas.
Aceste hemoglobinopatii sunt diagnosticate prin determinarea disocierii oxigenului din hemoglobina eliberata de 2,3-BPG (bi-fosfo-glicerat). Acest compus trebuie indepartat, pentru a face deosebirea, pe de-o parte, intre hemoglobinele cu afinitate crescuta si cele cu afinitate scazuta pentru oxigen, si tulburarile meolice ereditare ale eritrocitelor pe de alta parte, cum este deficitul de fosfo-fructokinaza, care proaca policitemie prin reducerea nivelului de 2,3-BPG, sau deficitul de piruvat-kinaza, care creste nivelul 2,3-BPG din eritrocite. Ca si hemoglobinopatiile determinate de hemoglobinele insile, sindroamele clinice procate de aceste hemoglobine mutante sunt mostenite ca un caracter dominant autosomal.
