Urechea medie comunica cu nazofaringele prin intermediul trompei lui Eustachio. Cand trompa se blocheaza, in urechea medie si in cavitatile mastoidiene se acumuleaza lichid, ce constituie un mediu de cultura propice oricarei bacterii prezente. Poate rezulta
otita medie acuta (OMA) sau infectia urechii medii. Infectiile
virale ale tractului respirator superior, care pot produce edem al mucoasei trompei lui Eustachio, preced sau acompaniaza adeseori episoadele de OMA. Otita medie, asemanator infectiilor tractului respirator superior, este mai frecnta in timpul toamnei, iernii si primarii. Incidenta OAM scade cu varsta. Peste doua treimi din copin sub 3 ani au avut cel putin un episod de OMA; prevalenta in randul adultilor este de numai 0,25%.
Simptomatologia include otalgie,
febra si hipoacuzie. La examenul otoscopic, membrana timpanica prezinta miscari diminuate la insuflatie si apare de obicei rosie, opaca, bombata sau retractata. Ocazional se observa perforatii spontane ale membranei timpanice si otoree.
Pentru cazurile pediatrice, bacteriologia OMA a fost definita: S. pneumoniae (35%), H. influenzae (25%) siM. catarrhalis (15%) sunt microorganismele cel mai frecnt intalnite la nou-nascuti; streptococii grup B si baciliigram-negativi prezinta importanta pentru etiologia OMA la nou-nascuti. intr-un sfert din cazurile pediatrice se intalnesc virusuri, fie izolate, fie in asociere cu bacterii. Studii de mica amploare efectuate la adultii cu OMA au evidentiat S. pneumoniae (21%) si H. influenzae (26%) ca fiind cei mai frecnt intalniti agenti patogeni. Aproximativ 90% din
infectiile cu H. influenzae se datoreaza tulpinilor neclasificate: cele datorate tipului B se pot asocia cu bacteriemie sau meningita.
TRATAMENT
Tratamentul otitei medii este empiric, timpanocenteza diagnostica fiind indicata numai pacientilor cu stare toxica, pacientilor imunodeprimati sau celor cu infectii refractare la tratamentul initial. Desi aproximativ o treime din tulpinile de H. influenzae si cel putin trei sferturi din tulpinile de M. catarrhalis produc |3-lactamaza, majoritatea specialistilor sunt inca de parere ca tratamentul cu amoxicilina este eficient in cazurile de rutina. Alte medicamente acti impotriva majoritatii tulpinilor producatoare de |3-lactamaza sunt amoxicilina/clavulanat, trimetoprim-sulfametoxazol, eritro-micina-sulfisoxazol, claritromicina si cefalosporinele orale de generatia a doua (de exemplu, loracarbef, cefpodoxima proxetil si cefuroxima axetil). Rezistenta la
penicilina a pneu-mococilor, o problema din ce in ce mai importanta, nu este mediata de |3-lactamaza. Tulpinile rezistente pot raspunde la tratamentul cu eritromicina sau sulfamide; infectiile serioase necesita tratament intranos cu vancomicina sau cefalosporina de generatia a treia (de exemplu ceftriaxona). Tratamentul adjuvant al OMA cu antihistaminice nu aduce nici un beneficiu.
Episoadele recurente de OMA la copii se datoreaza acelorasi germeni patogeni care determina episodul primar de OMA (S.pneumoniae, H. influenzae siM. catarrhalis). Majoritatea recurentelor precoce (75%) nu sunt totusi recidi, ci se datoreaza unor microorganisme diferite sau unor tulpini diferite ale aceluiasi microorganism care a produs episodul initial. Aspectele recurentelor de OMA la adulti sunt probabil similare, dar nu au fost inca prea bine studiate. Tratamentul OMA recurente trebuie sa cuprinda medicamente acti impotriva tulpinilor producatoare de |3 -lactamaza. Pacientii cu recurente frecnte (de exemplu, trei episoade in decurs de 6 luni) pot beneficia de profilaxia antibiotica cu amoxicilina sau sulfisoxazol o doza pe zi in timpul lunilor de iarna, desi trebuie cantarit raportul beneficiu-risc in ceea ce priste selectarea unor noi tulpini rezistente.
