mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Examenul fizic al aparatului cardiovascular
Index » Tulburari ale sistemului cardiovascular » Examenul fizic al aparatului cardiovascular
» Electrocardiografia

Electrocardiografia







Electrocardiograma (ECG sau EKG) este o inregistrare grafica a potentialelor electrice generate de cord. Semnalele sunt detectate de niste electrozi metalici plasati la extremitati si pe toracele pacientului si sunt apoi amplificate si inregistrate de catre electrocardiograf. Electrozii ECG inregistreaza diferente instantanee de potential.
Utilitatea clinica a ECG rezulta din aceea ca ea este o metoda usor de aplicat, neinzi, ieftina. Pe langa detectarea aritmiilor, a tulburarilor de conducere si a ischemiei miocardice, ECG poate evidentia si alte situatii patologice, cum ar fi tulburari meolice amenintatoare de viata (de exemplu, hiperkaliemia) sau sindromul de QT prelungit, cu mare risc de moarte subita. Folosirea tratamentului trombolitic sau a angioplastiei in faza precoce a infarctului miocardic acut (modulul 243) a concentrat atentia in mod special asupra sensibilitatii si specificitatii semnelor ECG in detectarea ischemiei miocardice.



ELECTROFIZIOLOGIE

De-polarizarea structurilor cordului reprezinta evenimentul care initiaza contractia acestuia. Curentii electrici care se raspandesc la nivelul inimii sunt produsi de trei componente: celulele pacemaker ale inimii, tesutul specific de conducere si muschiul propriu-zis. Electrocardiograma inregistreaza numai depola-rizarea (stimularea) si repolarizarea (revenirea) generata in miocardul atrial si ventricular. in conditii de repaus, celulele miocardice sunt polarizate, adica prezinta o incarcare electrica la suprafata, datorita diferentelor transmembranare de concentratie a ionilor. Acest potential, masurat la nivelul membranei celulelor atriale si ventriculare, este de aproximativ 90 mV, sarcinile negative fiind distribuite dominant in interiorul celulei. Stimularea acestor celule peste potentialul prag duce la o depolarizare rapida a membranei, cu inversarea polaritatii. Acest proces de depolarizare se transmite ca o unda la nivelul atriilor si ventriculilor. Repolarizarea reprezinta revenirea fibrelor miocardice la potentialul de repaus.
Stimulii pentru depolarizare, la nivelul cordului normal, isi au originea in nodului sinusal sau sinoatrial (SA), o aglomerare de celule pacemaker care se descarca spontan, adica prezinta automatism (ura 228-l). Prima faza a actirii electrice cardiace o reprezinta transmiterea la atriul drept si atriul stang a undei de depolarizare, urmata de contractia atriala. In continuare, impulsul stimuleaza celulele pacemaker si tesutul specializat de conducere din nodului atrioventricular (AV) si fasciculul His; impreuna, aceste doua regiuni constituie jonctiunea AV. Fasciculul His se bifurca in doua ramuri principale, dreapta si stanga, care transmit rapid unda de depolarizare la miocardul ventriculului stang si drept pe calea fibrelor Purkinje. Ramura stanga se bifurca intr-un fascicul anterior si un fascicul posterior. Unda de depolarizare se raspandeste apoi prin peretele ventricular, de la endocard la epicard, declansand contractia ventriculului.
Depolarizarea si repolarizarea cordului pot fi reprezentate vectorial. Vectorcardiograma, care masoara si arata aceste potentiale instantanee, nu se mai foloseste in practica. Oricum, principiile generale ale analizei vectoriale raman de importanta fundamentala pentru intelegerea formarii undelor normale si patologice ale ECG. Analiza vectoriala ilustreaza un concept fundamental in electrocardiografie si anume ca ECG inregistreaza potentialele electrice insumate spatial si temporal transmise la suprafata corpului de la nivelul multiplelor fibre miocardice. Acest principiu explica limitele ECG, atat in ce priveste sensibilitatea (activitatea anumitor zone ale cordului poate ramane ascunsa sau de amplitudine prea mica pentru a fi inregistrata), cat si specificitatea (aceeasi suma vectoriala poate rezulta fie din adunarea, fie din scaderea fortelor cu directie opusa).

UNDELE SI INTERVALELE ECG
Undele ECG sunt notate cu litere, incepand cu unda P, care reprezinta depolarizarea atriala (ura 228-2). Complexul QRS reprezinta depolarizarea ventriculara; complexul ST-T-U (segmentul ST, unda T si unda U) reprezinta repolarizarea ventriculara. Punctul J este jonctiunea dintre sfarsitul complexului QRS si inceputul segmentului ST. Repolarizarea atriala are de obicei o amplitudine prea mica pentru a putea fi inregistrata, dar uneori poate fi detectata, cum ar fi in pericarditele acute si in infarctul atrial.
Complexul de unde QRS-T pe ECG de suprafata (extra-celulara) corespunde in general diferitelor faze ale inregistrarii simultane & potentialelor de actiune culese intracelular, din fibrele miocardice izolate (ura 228-3) ( si modulul 230). Ascensiunea rapida (faza 0) a potentialului de actiune corespunde debutului QRS. Platoul (faza 2) corespunde segmentului izoelectric ST, iar repolarizarea acti (faza 3) corespunde undei T. Factorii care scad panta fazei 0 prin impiedicarea influxului de Na+ (de exemplu, chinidina, procainamida sau hiperkalemie) duc la cresterea duratei QRS. Conditiile care alungesc faza a 2-a (amiodarona, hipocalcemia) cresc interlul QT. Scurtarea repolarizarii ventriculare (faza a 2-a) prin digitala sau hipercalcemie scurteaza segmentul ST.In mod obisnuit, electrocardiograma se inregistreaza grafic pe o hartie speciala, divizata in casute de 1 mm2 (ura 228-4). Deoarece viteza uzuala de derulare a hartiei este de 25 mm/ sec, distanta dintre doua linii subtiri pe orizontala este de 0,04 s (40 ms), iar dintre doua linii groase de 0,20 s (200 ms). Pe verticala se poate masura amplitudinea unor unde sau deflexiuni (etalonarea standard 1 mV = 10 mm; criteriile de voltaj pentru hipertrofie, mentionate in cele ce urmeaza, sunt exprimate in mm). Pe ECG exista patru interle principale: R-R, PR, QRS si QT (ura 228-2). Frecventa inimii (numarul de batai/min) poate fi rapid calculata cu ajutorul interlului R-R impartind numarul de interle mari de timp (0,20 s) cuprinse intre doua unde R consecutive la 300 sau numarul de interle mici de timp (0,04 s) la 1500. Interlul PR (normal 120-200 ms) masoara timpul dintre depolarizarea atriala si cea ventriculara, care include intarzierea fiziologica de la nivelul jonctiunii AV. Interlul QRS (normal 100 ms sau mai putin), exprima durata depolarizarii ventriculare. Interlul QT include atat durata depolarizarii cat si a repolarizarii ventriculare si riaza invers proportional cu frecventa cardiaca. Interlul QT "corectat\" sau QTC poate fi calculat din formula QT-VR - R si, in mod normal, este mai mic sau egal cu 0,44 s.


Complexul QRS este impartit in unde sau deflexiuni specifice. Daca deflexiunea initiala a QRS intr-o anumita deritie este negati, ea este denumita unda Q; prima deflexiune poziti este denumita unda R. O deflexiune negati dupa unda R se numeste unda S. Urmatoarele unde pozitive sau negative sunt notate cu R\', respectiv S\'. Cand undele respective sunt de amplitudine mica, sunt notate cu litere mici (qrs). Un complex QRS in intregime negativ se denumeste unda QS.

DERIVATIILE ECG Cele 12 deritii ECG conventionale inregistreaza diferente de potential intre electrozii plasati pe suprafata corpului. Aceste deritii se impart in doua grupe: 6 deritii ale extremitatilor (membrelor) si 6 deritii toracice (precordiale). Deritiile membrelor inregistreaza potentialele transmise in frontal (ura 228-5 A), iar deritiile toracice inregistreaza potentialele transmise in orizontal (ura 228-5B). Cele 6 deritii ale membrelor se impart mai departe in 3 deritii bipolare (I, II si III) si trei deritii unipolare (aVR, aVL si aVF). Fiecare deritie bipolara inregistreaza diferenta de potential dintre electrozi plasati la doua extremitati: deritia I = voltajul brat stang - brat drept, deritia II = picior stang - brat drept si deritia III = picior stang - brat stang. Deritiile unipolare masoara voltajul (V) intr-un anumit loc, in raport cu un electrod (numit electrod central terminal sau indiferent) care are potential 0. Astfel, aVR = brat drept, aVL = brat stang si aVF = picior stang. Litera mica a indica faptul ca aceste potentiale unipolare sunt amplificate cu 50%. Electrodul de pe piciorul drept functioneaza ca impamantare. Orientarea spatiala si polaritatea celor 6 deritii ale ului frontal sunt reprezentate pe o diagrama hexaxiala (ura 228-6).
Cele 6 deritii toracice (ura 228-7) sunt inregistrari unipolare, obtinute cu electrozi plasati in urmatoarele pozitii: deritia V1( spatiul IV intercostal, imediat la dreapta sternului; deritia V2, spatiul IV intercostal, imediat la stinga sternului; deritia V3, la jumatatea distantei dintre V2 si V4; deritia V4, spatiul V intercostal pe linia medioclaviculara; deritia Vs, acelasi nivel ca V4, pe linia axilara anterioara si deritia V6, acelasi nivel ca V4 si V5, pe linia medioaxilara. impreuna, deritiile ului frontal si orizontal realizeaza o reprezentare tridimensionala a activitatii electrice cardiace. Fiecare deritie poate fi asemanata cu o camera de luat vederi care "priveste\" dintr-un unghi diferit la aceleasi evenimente - depolariza-rea si repolarizarea atriala si ventriculara-din diferite orientari spatiale. Cele 12 deritii ECG conventionale pot fi suplimentate cu unele deritii aditionale, in anumite situatii. De exemplu, deritiile precordiale drepte V3R, V4R etc. sunt utile in detectarea ischemiei acute a ventriculului drept. Deritiile esofagiene pot evidentia activitatea atriala ce nu se vizualizeaza pe ECG de suprafata. Unitatile de telemetrie la patul bolnavului sau monitorizarea ECG (Holter) in ambulator folosesc de obicei una sau doua deritii modificate. -> Electrocardiografia intracardiaca si testarea electrofiziologica sunt discutate in modulele 230 si 231.
Deritiile ECG sunt conurate in asa fel incat o deflexiune fi inregistrata pozitiv daca unda de depolarizare se deplaseaza spre polul pozitiv al deritiei si negativ daca unda de depolarizare se deplaseaza spre polul negativ. Daca vectorul mediu al depolarizarii este orientat in unghi drept fata de axa unei deritii date, se inregistra o mica deflexiune bifazica (egal poziti si negati).



Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor