Au fost identificati multi factori clinici care sunt asociati cu o crestere a riscului cardiovascular dupa recuperarea initiala in urma unui infarct miocardic. Cativa din cei mai importanti factori sunt: simptome persistente de ischemie (spontana sau provocata), fractie de ejectie a ventriculului stang diminuata (sub 40%), raluri la baze la examenul fizic sau staza pe radiografia toracica si aritmii ventriculare simptomatice. Alte aspecte asociate cu un risc crescut includ: infarct miocardic in antecedente, varsta peste 70 ani, istoric de diabet, tahicardie sinusala prelungita, hipotensiune, aparitia modificarilor segmentului ST in repaus fara angina ("ischemie muta\"), o electrocardiograma semnal-mediata anormala, lipsa unei legaturi edente artera coronara-infarct (daca angiografia este realizata) si bloc cardiac avansat persistent sau noi anomalii ale conducerii intraventri-culare pe electrocardiograma. Tratamentul trebuie sa fie indidualizat in functie de importanta relativa a riscului (riscurilor) prezent. in scopul prevenirii reinfarctului si decesului dupa recuperare in urma infarctului miocardic, s-au elaborat strategii de evaluare a riscului dupa infarct. in perioada imediat urmatoare infarctului, aceasta evaluare implica in general utilizarea testarii noninvazive. La pacientii sili, testele de stres la efort submaximal ar trebui realizate inainte de externare pentru a depista ischemia reziduala si actitatea ectopica ventriculara si pentru a furniza pacientului un program de exercitii pentru perioada de inceput a recuperarii. Alternativ sau suplimentar, un test de stres la efort maximal (limitat de aparitia simptomelor) poate fi realizat la 4-6 saptamani dupa infarct. De asemenea, evaluarea functiei ventriculului stang in repaus si in timpul efortului este de obicei justificata. Recunoasterea unei fractii de ejectie diminuate a ventriculului stang prin ecocardiografie sau ventriculografie radioizotopica identifica pacientii care trebuie sa primeasca IEC ( "Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei\" mai sus). Pacientii cu angina aparuta la eforturi relativ mici, cei care prezinta un defect reversibil mare la imagistica perfuziei sau o fractie de ejectie diminuata si ischemie demonstrabila, precum si cei la care efortul provoaca aritmii ventriculare simptomatice ar trebui considerati cu risc crescut pentru infarct miocardic recurent sau deces prin aritmie, cateterismul cardiac cu angio-grafie coronariana si/sau evaluare electrofiziologica invaziva fiind de recomandat la acestia.
Testele de efort pot ajuta de asemenea in indicarea efortului indidualizat, care poate fi mai intens la pacientii care tolereaza efortul fara semnele adverse indicate mai sus. in plus, testele de stress preexternare pot asigura un important beneficiu psihologic, furnizand pacientului incredere prin demonstrarea tolerantei adecvate la efort. Mai mult, in special cand aritmiile sau semnele de ischemie sunt identificate, pacientul va beneficia de asigurarea medicului ca semnele obiective sugereaza ca nu exista un pericol imediat.In multe spitale programul de reabilitare cardiaca cu efort progresiv este initiat in spital si continuat dupa externare. in mod ideal, asemenea programe trebuie sa includa o componenta educationala care informeaza pacientii despre boala lor si factorii lor de risc.
Durata obisnuita de spitalizare pentru infarctul miocardic necomplicat este de 5-6 zile. Restul fazei de convalescenta poate fi petrecut acasa. in timpul primelor 2 saptamani pacientul va trebui sa fie incurajat sa-si intensifice actitatea cu plimbari in interiorul casei si in afara in sezoanele cu vreme buna. Actitatea sexuala normala poate fi reluata in timpul acestei perioade. Dupa 2 saptamani, medicul va regla actitatea pacientului pe baza tolerantei la efort. In timpul acestei perioade de actitate intensa pacientul trebuie sa fie atent la oboseala profunda. Hipotensiunea posturala poate fi inca o problema. Majoritatea pacientilor vor putea reveni la serciu in 2-4 saptamani.