Tumora Parker-Jackson reprezinta localizarea primitiv osoasa a unui limfosarcom in a carui mare majoritate a cazurilor linia celulara apartine limfo-citelor. Termenul sub care mai este cunoscut este acela de "limfosarcom cu celule mari\".
Reprezinta 4-7% din totalul tumorilor primitive osoase, si atinge ambele sexe cu o usoara predominanta masculina. Varsta de aparitie este foarte variata cu limite intre 25 si 70 de ani cu doua varfuri intre 15-20 de ani si decada a cincea - a sasea de viata.
Sediul de preferinta este metafizar sau metafizo-diafizar, teoretic putand fi atins orice os, dar cu predominanta pentru oasele lungi; 40% membrul superior, 18% membrul inferior.
Simptomatologia este saraca, durerea in punct fix si cu caracter cronic putand fi adesea cotata drept
durere reumatismala. Tumefactia palpabila se poate intalni in localizarile pe oase superficiale (coaste, tibie). Fractura pe os patologic sau adeno-patia constituie deja semnele unei afectiuni diseminate.
Examenele biologice sunt nespecifice, putand fi intalnite: cresterea VSH-ului, leucocitoza, proteina C-reactiva sau alte semne de inflamatie.
Examenul
radiologie evidentiaza o aglomerare de microlacune si remanieri osoase fara distructie importanta sau subtierea osului. Imaginea tipica este cea de "os mancat de molii\". Rareori se pot observa distrugeri mari osoase cu disparitia corti-calelor.
Biopsia este suverana in silirea diagnosticului si se efectueaza in osul afectat, la care se poate asocia daca exista adenopatie si
biopsia ganglionara. Examenul macroscopic evidentiaza o masa tumorala de culoare gri-albicioasa sau gri-galbuie, care ocupa medulara, distruge corticala si invadeaza partile moi adiacente. Microscopic se observa celule limfoide mari, in plaje, cu nudei luminosi. Exista remanieri hemoragice si plaje de necroza. Din punct de vedere histopatologic se impart in doua categorii: limfoame cu grad scazut de malignitate si limfoame cu grad crescut de malignitate.
Diagnosticul diferential se face cu: osteomielita, sarcomul Ewing, metastaze osoase, boala Hodgkin.
Elutia bolii poate fi lunga in cazul unui raspuns bun la chimioterapie. in formele localizate, daca se asociaza si radioterapia si tratamentul chirurgical, supravietuirea la cinci ani poate creste pana la 90%.
Schema obisnuita de tratament combina toate cele trei modalitati terapeutice folosite impotriva tumorilor osoase. Chimioterapia se foloseste in tratamentul bolii sistemice si evita diseminarea lor. Ea este adaptata tipului histologic si foloseste in principal Adriamicina, la care se asociaza ciclofosfamida si Prednisonul. Radioterapia se practica in formele localizate in doze de 40-50 gray tintite pe
tumora si pe ariile ganglionare adiacente. Chirurgia este mai rezervata in cazul acestor tumori, fiind practicate de obicei osteosinteze preventive, sau rareori, in fata unor
tumori luminoase, la pacienti a caror stare biologica permite, se pot practica rezectii si reconstructii de obicei cu proteze modulate.
