Diabetul zaharat apare ca urmare a absentei absolute sau relative a insulinei, hormon care regleaza trasaturi cheie ale meolismului glucidic, lipidic siprotidic. Diabetul este asociat cu aterogeneza accelerata si o incidenta crescuta a bolii cardio-sculare. Aproximativ 10% dintre pacienti sufera de tipul I de diabet, caracterizat printr-un deficit sever al insulinei endogene, in timp ce marea majoritate a celorlalti diabetici sufera de tipul II de diabet, in care
insulina endogena este sintetizata, dar este
insuficienta pentru a invinge rezistenta periferica la insulina. Toti pacientii cu
diabet au nevoie de terapie dietetica, in asociere cu medicatia si efortul fizic, pentru a atinge un control optim al
glicemiei si lipidemiei. Scopul terapiei este de a preveni complicatiile acute (in primul rand hipoglicemia si hiperglicemia) si de a reduce riscul complicatiilor pe termen lung (cum ar fi oftalmopatia diabetica, boala cardiosculara, neuropatia diabetica si insuficienta renala). Cele mai importante discutii privitoare la
dieta se refera la: (1) procentul cu care participa glucidele,
glucidele si lipidele" class="alin2">lipidele sau proteinele la ratia calorica; (2) impactul pe care glucidele si lipidele din dieta il au asupra concentratiei glucozei si lipidelor sangvine; (3) atingerea unei
greutatii corporale optime (ceea ce, pentru multi pacienti inseamna scadere ponderala).
Controlul diabetului se imbunatateste chiar in cazul unor pierderi ponderale modeste (4- 9kg) la pacientii supraponderali (cu indice de masa corporala >30 kg/m2). O restrictie calorica moderata (250-500 kcal mai putin decat necesitatile energetice zilnice), asociata unei intensificari a activitatii fizice, pare sa constituie cea mai buna strategie. Controlul meolic imbunatatit printr-un asemenea
alimentar care ne-a format creierele" class="alin2">regim pare sa fie datorat combinatiei dintre aportul alimentar scazut, cresterea sensibilitatii la insulina si revenirii gluconeogenezei hepatice la normal, chiar atunci cand greutatea corporala optima nu a fost atinsa.
In cazul pacientilor cu diabet, 10-20% din aportul energetic ar trebui sa fie reprezentat de proteine, pentru a asigura cresterea si dezvoltarea normala a copilului si pentru a mentine rezervele proteice normale ale adultului. Acest consum corespunde unui aport de 14-l8% din aportul energetic si este in acord cu "limitele dietetice recomandate\" de 0,8 g proteine/kg pentru adulti; de asemenea, este similar cu aportul proteic mediu in Statele Unite. Consumul proteic poate accelera evolutia insuficientei renale, dar un aport proteic de 10% din aportul caloric este tolerat de majoritatea pacientilor diabetici. Atunci cand nefropatia a progresat catre stadiul de boala renala terminala, aportul proteic scazut (de exemplu, 0,6 g/kg corp) poate fi necesar daca pacientul nu beneficiaza de dializa (discutata mai jos).
Glucidele si lipidele isi impart restul aportului energetic. Pacientii diabetici prezinta o dislipidemie caracterizata de cresterea trigliceridelor totale si reducerea concentratiei HDL-colesterolului. Hipertrigliceridemia este datorata cresterii productiei hepatice de VLDL bogate in trigliceride, putand asocia niveluri circulatorii crescute ale lipoproteinelor cu densitate mica (LDL). Datorita asocierii bolii cardiosculare cu
diabetul zaharat, recomandarile dietetice traditionale subliniaza importanta unui regim sarac in grasimi (mai ales sarac in grasimi saturate), bogat in carbohidrati, care ar putea creste hipertrigliceridemia si scadea HDL-colesterolul. Un program alternativ recomanda inlocuirea grasimilor saturate cu lipide mononesaturate, mai degraba decat cu glucide. Aceasta abordare tinde sa ajusteze carbohidratii si grasimile din dieta pentru a atinge concentratiile serice optime ale glucozei si lipidelor, preferabil fata de silirea unui consum uniform, preconceput. Zaharurile si fainoasele au acelasi efect asupra glucozei serice, iar dieta trebuie sa contina ambele tipuri de carbohidrati. in sfarsit, terapia dietetica a pacientilor diabetici trebuie individualizata conform stilului de viata, obiceiurilor culinare traditionale si motitiei pacientului (elul 77- 5).
