Deoarece acestea provoaca relativ rar simptomatologie clinica alarmanta, decelarea lor era inconstanta inainte de utilizarea de rutina a examenului ecografic si a tomografiei computerizate abdominale. Tumorile
renale benigne cuprind adenomul, oncocitomul, angiomiolipomul, leiomiomul, lipomul, hemangiomul si tumorile juxtaglomerulare.
Adenomul renal reprezinta
tumora benigna pa-renchimatoasa solida cea mai frecnta (Williams, 1985). Acestea sunt
tumori corticale glandulare, de mici dimensiuni, bine diferentiate. Sunt, de regula, asimptomatice si se descopera fie cu ocazia unui examen ecografic sau CT de screening, fie prin examenul anatomo-patologic al unei piese de ne-frectomie efectuata pentru alta leziune sau patologie. Desi incidenta reala a adenoamelor renale nu este cunoscuta, frecnta acestora pe serii mari de necropsie este raportata intre 7-22%. Cu toate ca adenomul renal este definit ca fiind o tumora benigna, nu exista nici un criteriu clinic, histologic sau imunohistochimic care sa permita o diferentiere certa de carcinomul renal. Ca urmare, descoperirea incidentala a unui adenom renal are o semnificatie clinica deosebita, atat pentru clinician cat si pentru pacient. Indiferent de marimea lui, adenomul renal trebuie tratat ca un cancer descoperit incidental, respectand toate regulile de terapie oncologica.
Oncocitomul renal este compus din celule epi-teliale mari cu fine granulatii citoplasmatice eozino-filice (oncocite). Oncocitoamele se pot intalni in dirse organe: glande suprarenale, glande salivare, tiroida, paratiroida, rinichi etc. Se apreciaza ca intre 3-5% din tumorile renale sunt oncocitoame. Se intalneste de doua ori mai frecnt la barbati decat la femei. Macroscopic, apar ca tumori solide, marginite de o pseudocapsula fibroasa, rar invadand capsula renala, calicele, bazinetul sau tesutul celulo-grasos perirenal. Pe suprafata de sectiune oncocitomul are
0 culoare brun-cafenie, adesea cu o cicatrice stelata centrala, fara necrozele tumorale caracteristice carcinoamelor renale. Oncocitoamele sunt, de obicei, tumori unice si unilaterale. Histologic, oncocitoamele bine diferentiate sunt formate din celule mari, uniforme, continand o citoplasma intens eozinofila. Originea acestora pare sa apartina celulelor tubului contort proximal. in raport cu modificarile nucleului si ale citoplasmei, histologic se descriu doua grade:
1 si II, similare criteriilor adoptate pentru tumorile maligne. Diagnosticul oncocitomului este histologic, intrucat nu exista nici un criteriu clinic de diferentiere fata de carcinoamele renale. Desi, mai rar decat in cancer, hematuriile macroscopice si durerile lombare se intalnesc totusi la un procentaj de 20 din bolnavi. in timp ce ecografia, UIV, CT si RMN nu au nimic specific pentru diagnosticul oncocitomului, arteriografia renala, prin dispunerea arterio-lelor tumorale in "spite de roata\" (radiar) si absenta vaselor in capsula tumorii, asociate cu o nefrogra-ma omogena, sugereaza aceasta varietate tumora-la, desi semne asemanatoare au fost descrise si in carcinoamele renale.
Evolutiv, oncocitoamele avand gradul histologic I nu dau metastaze si nu s-au descris decese consecuti acestora. Prin opozitie, oncocitoamele cu grade histologice mai mari (II), prezinta o mixtura celulara incluzand celule clare, specifice carcino-mului sau celule fusiforme care au potential metas-tatic. O astfel de evolutie ridica intrebarea justificata daca aceste leziuni sunt oncocitoame adevarate sau sunt variante histologice ale carcinoamelor renale.
Datorita dificultatilor de diferentiere preoperato-rie ale acestora de carcinoamele renale, tratamentul de electie al oncocitoamelor consta in nefroto-mia radicala. Pentru cazuri selectionate, cu tumori mici, se poate recurge la interntii conservatoare (nefrectomii partiale sau enucleorezectii tumorale).
Angiomiolipomul (hamartomul renal) este o tumora renala benigna rara, intalnita mai frecnt la
adultii cu scleroza tuberoasa Bourneville (adenoame sebacee faciale, retard mental, epilepsie etc). Aproximativ 80% din acesti pacienti prezinta hamar-toame renale, bilaterale, obisnuit asimptomatice. La pacientii fara scleroza tuberoasa, hamartoamele se intalnesc mai frecnt la femei si apar ca leziuni solitare, unilaterale. Aproximativ 25% din angiomio-lipoamele renale au drept prim semn de manifestare ruptura spontana cu hemoragie retroperitoneala. Macroscopic, angiomiolipoamele sunt tumori neincapsulate, galben-gri, rotund-ovale, proeminand sub capsula renala. Histologic, angiomiolipomul este alcatuit din trei componente: (1) celule grasoase mature, (2) muschi neted si (3) vase sangvine. Hamartoamele se pot extinde in tesutul perirenal sau in tesutul celulo-grasos sinusal si invadeaza limfaticele regionale si vasele adiacente. Diagnosticul se sileste si prin tomografie computerizata (gasindu-se densitati tisulare negati, intre -20 si -80 U Houns-field), patognomonic pentru tesutul adipos ce intra in structura acestora. Angiografia renala evidentiaza o vascularizatie de neoformatie bogata, greu de diferentiat de cea descrisa in carcinoamele renale. Tratamentul angiomiolipoamelor renale este corelat cu prezenta si seritatea simptomatologiei clinice, in entualitatea
hemoragiilor masi se efectuzeaza nefrectomie de urgenta. Pentru celelalte cazuri, cu simptome mai putin sere, se recurge la enucleo-rezectia tumorilor, nefrectomii partiale sau emboli-zari arteriale selecti sau supraselecti. Pacientii asimptomatici, cu hemangiolipoame cu diametre de pana la 5 cm vor fi evaluati ecografic periodic, mo-nitorizandu-se evolutia acestora, in raport cu care se va sili momentul si modalitatea terapeutica.
Tumori renale benigne rare. in aceasta categorie se descriu:
1) Leiomioame.
2) Hemangioame.
3) Lipoame.
4) Tumori celulare juxtaglomerulare.
Sunt \'frecnt tumori mici, descoperite la examene ecografice, CT, angiografice sau cu ocazia examenelor histologice ale pieselor de nefrectomie efectuate cu alte indicatii. Sunt, de obicei, oligo-asimptomatice. Ultima categorie, tumorile celulare juxtaglomerulare, se manifesta clinic prin HTA. Sunt foarte rare si au un singur tratament: nefrectomia, urmare careia HTA dispare. Diagnosticul se sileste prin valorile crescute ale reninei in nele renale si semnele de hiperaldosteronism secundar.