Factorii mieloizi de crestere, CFS-G si CFS-GM, stimuleaza productia de neutrofile in diferite situatii clinice, dar nu sunt intotdeauna eficace. La pacientii cu cancer care se afla sub chimioterapie citotoxica intensiva, stimularea cu CSF-G a granulopoiezei a dus la reducerea incidentei neutropeniei asociate cu
febra si infectie la pacientii cu risc crescut de granulocitopenie ( elul 105-l). CSF-G a fost studiat si la pacientii cu SIDA, neutropenie congenitala si ciclica, sindroame mielo-displazice si
anemie aplastica; administrarea acestuia determina la multi pacienti cu astfel de boli o crestere a numarului de neutrofile. La pacientii cu neutropenie, CSF-G determina adesea o crestere suficienta a numarului de neutrofile pentru a reduce frecnta si gravitatea infectiilor. in general, CSF-G este bine tolerat si nu prezinta toxicitate aparenta care sa necesite limitarea dozei. CSF-GM a fost folosit in situatii similare celor in care se administreaza CSF-G. Desi CSF-GM are efecte de stimulare in vitro a proliferarii mai multor celule hematopoietice precursoare diferite, beneficiile clinice cele mai importante in vivo se obtin la nilul granulopoiezei. CSF-GM imbunatateste refacerea hematopoiezei dupa transtul de maduva osoasa autologa pentru neoplazii limfoide si la pacientii la care s-a efectuat un transt de maduva osoasa alogena sau autologa si la care "prinderea\" grefei nu s-a produs sau a intarziat. CSF-GM este mai toxic decat CSF-G, dupa administrare putandu-se observa dureri osoase, eruptii, febra, astenie, anorexie, flebita, tromboze si, in cazul administrarii de doze mari, sindrom de transsudatie capilara, cu aparitia de lichid in pleura sau pericard si edeme.
Celulele
stern sau precursoare colectate din circulatia periferica prin leucoforeza dupa mobilizare cu CSF-G pot fi readministrate primitorului impreuna cu factorii de crestere, dupa chimioterapie intensiva. in aceste conditii, refacerea liniilor celulare sanguine se va realiza in 8 -9 zile, in loc de 14-l7 zile in cazul administrarii de maduva osoasa autologa. Aceste efecte biologice permit transtarea mai frecnta a celulelor stern din sangele periferic, si in conditii de mai mare siguranta.
IL-3,11-6, IL-l si Pixy-321 Din pacate, studiile clinice efectuate cu IL-3, in speranta ca efectele acesteia asupra celulelor precursoare tinere ar putea fi benefice pentru plachete si granulocite, au fost descurajatoare. IL-3 nu are efecte semnificati asupra refacerii plachetelor si nu este mai eficace decat CSF-G pentru granulocite. in afara de aceasta, IL-3 este toxica. De asemenea, s-a crezut si despre IL-6 ca ar putea exercita efecte semnificati asupra plachetelor. Totusi, dirsele sale efecte biologice determina toxicitate, la doze care nu produc efecte asupra plachetelor.
S-a demonstrat ca IL-l are efecte semnificati atat asupra refacerii granulocitelor, cat si a plachetelor dupa chimioterapie citotoxica. Cu toate acestea, atunci cand este administrata intranos in doze biologic acti poate produce hipotensiune si
aritmie atriala, desi administrarea subcutanata nu este insotita de astfel de efecte secundare, fiind pastrata activitatea favorabila asupra plachetelor si granulocitelor.
Pixy-321 nu este o molecula naturala, ci o proteina de sinteza himerica sintetizata in laborator si care include componente acti din IL-3 si CSF-GM. Desi pare sa exercite efecte biologice sinergice in vitro asupra unor anumite tipuri de celule, studiile clinice au pus in evidenta doar efecte minore asupra granulocitelor. in plus, efectele benefice au fost limitate doar la primul ciclu de administrare, deoarece poate determina un puternic raspuns imun de producere de
anticorpi neu-tralizanti.
Viitorul terapiei cu factori de crestere hematopoietici este dificil de prevazut. Exista moti sa se spere ca unele combinatii de factori ar fi mai eficiente decat administrarea izolata a factorilor. Cu toate acestea, reglarea stricta a hematopoiezei, atat prin factori de reglare a cresterii pozitivi, cat si negativi, poate face dificila obtinerea de efecte favorabile semnificati. Hiperstimularea poate duce la o amplificare a circuitelor inhibitorii. Unele combinatii de factori stimulatori, in asociere cu inhibarea cailor inhibitoare, ar putea aa mai mult succes. Chiar daca astfel de manipulari reusesc, este posibil ca o stimulare in exces a proliferarii populatiei de celule stern, indusa prin cicluri repetate de recrutare a acestor celule si chimioterapie, ar putea aa ca rezultat o epuizare a celulelor stern si aparitia aplaziei medulare sau a mielodisplaziei.
